Contestaţia în anulare. Greşeală materială. Jurisprudență Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 281/R din data de 21.02.2013
Aprecierea greșelii materiale la care face referire art. 318 din codul de procedură civilă se face în raport cu situația existentă la data pronunțării hotărârii. La acel moment, la dosarul cauze,i ar fi trebuit să se regăsească înscrisul depus de recurenți. Împrejurarea că acesta a ajuns la dosarul cauzei după pronunțarea hotărârii este imputabilă angajaților instanței și nu poate aduce prejudicii părților.
Prin contestația în anulare formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg-Mureș la data de 25.01.2013 sub nr. 27/43/2008, contestatorii M. A. M. și M. G. au solicitat, în contradictoriu cu intimații P. S. și P. E., anularea deciziei civile nr. 1905/R din 15.11.2012 a Curții de Apel Tg.-Mureș, rejudecarea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 51 din 03.05.2012 a Tribunalului Harghita, în sensul de a se lua act de renunțarea la judecată a reclamanților contestatori la capătul de cerere privind stabilirea liniei de hotar între imobilele părților.
În motivarea contestației s-a arătat că dintr-o greșeală materială instanța de recurs nu a luat act de declarația de renunțare la judecată depusă de recurenți, întrucât din culpa angajaților instanței înscrisul a ajuns la dosarul cauzei după momentul pronunțării asupra recursului.
În drept, contestatorii au invocat dispozițiile art. 318 teza I din Codul de procedură civilă.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației, arătând că oricum instanța nu ar fi putut lua act de renunțarea la judecată în lipsa acordului acestora.
Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, Curtea a constatat următoarele:
Prin decizia nr. 1905/R din 15.11.2012 a Curții de Apel Tg. - Mureș s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.A.M. și M. G. împotriva deciziei civile nr. 51 din 03.05.2012, pronunțată în dosarul nr. 3191/268/2010 al Tribunalului Harghita.
La data de 14.11.2012 recurenții depuseseră, prin fax, note de ședință, prin care solicitau ca instanța de recurs să ia act de renunțarea lor la judecată în privința capătului de cerere referitor la grănițuire. Acest înscris, deși a fost transmis prin fax cu o zi anterior pronunțării deciziei contestate, nu a ajuns la dosarul cauzei, decât după momentul pronunțării, astfel că instanța nu a mai putut avea în vedere manifestarea de voință exprimată de recurenți. Această împrejurare nu poate fi imputată recurenților, nefiind culpa acestora împrejurarea că înscrisul menționat nu a ajuns la dosarul cauzei în timp util.
Aprecierea greșelii materiale la care face referire art. 318 din Codul de procedură civilă se face în raport cu situația existentă la data pronunțării hotărârii, iar față de cele reținute anterior, la acel moment, la dosarul cauzei ar fi trebuit să se regăsească înscrisul depus de recurenți. Împrejurarea că acesta a ajuns la dosarul cauzei după pronunțarea hotărârii este imputabilă angajaților instanței și nu poate aduce prejudicii părților.
Față de cele reținute anterior și în raport de împrejurarea că potrivit dispozițiilor art. 246 alin. 4 din Codul de procedură civilă, când părțile au intrat în dezbaterea fondului renunțarea la judecată nu se poate face fără învoirea celeilalte părți, instanța, constatând întrunite cerințele art. 318 din Codul de procedură civilă, a admis contestația în anulare formulată, a anulat decizia contestată și a fixat termen pentru rejudecarea recursului, pentru a da posibilitatea părților să-și exprime punctul de vedere asupra manifestării de voință exprimată de reclamanți prin notele de ședință menționate anterior.
| ← Acţiune în tăgada paternităţii. Termen de prescripţie | Strămutarea. Întinderea efectelor hotărârii de strămutare → |
|---|
