Contestaţie ia executare. Creanţe preluate Ia datoria publici de A.V.A.S. Privilegiu legal general
Comentarii |
|
O.U.G. nr. 51/1998, art. 61 Legea nr. 81/1999, art. 3 alin. (2)
Creanţele neperformante preluate la datoria publică au un privilegiu legal general şi se impune a fi acoperite înaintea altor creanţe.
I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1776 din 16 martie 2005
(B.J. - Baza de date)
Nota 1: Legea nr. 81/1999 a datoriei publice a fost abrogată de Legea nr. 313/2004 (M. Of. nr. 577 din 29 iunie 2004).
Nota 2: O.U.G. nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor a fost aprobată cu modificări de Legea nr. 409/2001 (M. Of. nr. 398 din 19 iulie 2001).
O.U.G. nr. 51/1998 a fost republicată (M. Of. nr. 948 din 24 decembrie 2002).
Prin contestaţia la executare din 10 februarie 1999, contestatoarea
B.R.C.E., BANCOREX SA Sucursala Arad le-a chemat în judecată pe intimatele D.M.P.S. a Judeţului Arad şi SC I. II SA Lipova, solicitând suspendarea executării silite şi licitaţiei publice organizate de D.G.M.P.S. a Judeţului Arad din data de 11 februarie 1999, pentru vânzarea bunurilor sechestrate de la debitoarea SC I. II SA Lipova, anularea sechestrului, formelor de executare silită şi licitaţiei din data de 11 februarie 1999 asupra bunurilor scoase la vânzare prin licitaţia publică, menţionate în publicaţia de vânzare apărută în nr. 398 din 3 februarie 1999 al cotidianului arădean „Observator”.
Prin sentinţa civilă nr. 28/PI din 17 aprilie 2003, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis contestaţia la executare împotriva intimatelor D.G.M.P.S. Arad, Casa Judeţeană de Pensii Arad şi SC I. II SA Lipova şi a dispus anularea formelor de executare silită efectuate de D.G.M.P.S. Arad şi continuate de Casa Judeţeană de Pensii Arad împotriva debitoarei SC I. II SA Lipova.
în motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că O.U.G. nr. 51/1998, stabilind cadrul juridic pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este
acţionar majoritar, a cuprins în cadrul acestor active şi creanţele neperformante, art. 61 din ordonanţă prevăzând că dreptul corespunzător creanţei preluate la datoria publică se execută înaintea oricărui alt drept indiferent de natura acestuia sau de data la care a fost constituit, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 81/1999.
în privinţa calităţii procesuale a intimatelor D.G.M.P.S. Arad şi Casa Judeţeană de Pensii Arad a reţinut că aceasta este dovedită, rezultând din reglementările legale.
împotriva hotărârii curţii de apel, Casa Judeţeană de Pensii Arad a declarat recurs, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi IOC. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, desfiinţarea în tot a hotărârii curţii de apel şi respingerea ca nefondată a contestaţiei la executare.
în motivarea recursului său, recurenta a arătat că în mod greşit instanţa a admis contestaţia la executare formulată de BANCOREX SA Arad şi susţinută de A.V.A.B. Bucureşti, reţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998 şi ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 81/1999, deoarece prin aceasta s-a schimbat natura cauzei, care este de fapt o contestaţie la executare silită, formulată în condiţiile O.G. nr. 11/1996.
De asemenea, a mai arătat că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut prin acţiune întrucât, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, a dispus anularea generică a formelor de executare silită efectuate de D.G.M.P.S. Arad şi continuate de Casa Judeţeană de Pensii Arad împotriva debitoarei SC I. II SA Lipova.
Recursul nu este fondat.
în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, instanţa, care s-a pronunţat în cauză, a reţinut corect că în raport cu obiectul cererii contestatoarei, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001 şi republicată, care prevăd că „dreptul corespunzător creanţei preluate la datoria publică se execută înaintea oricărui alt drept”, precum şi ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 81/1999, în conformitate cu care „stingerea datoriei publice are prioritate faţă de alte obligaţii ale statului”.
Aşadar, creanţele neperformante preluate la datoria publică au un privilegiu legal general şi se impune a fi acoperite înaintea altor creanţe, astfel cum rezultă fără putinţă de tăgadă din coroborarea textelor legale mai sus menţionate.
Referitor la susţinerea recurentei, potrivit căreia în cauză erau aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 11/1996, se reţine că ea nu poate fi primită atât timp cât conform art. 72 alin. (2) din ordonanţă „creanţele garantate prin gaj sau prin ipotecă, constituite asupra bunului urmărit vor fi plătite chiar înaintea creanţelor prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. b)-i) inclusiv, dacă restul bunurilor şi
veniturilor urmăribile ale debitorului asigură plata acestor din urmă creanţe”, iar, în speţă, condiţia prevăzută de aceste dispoziţii legale nu este îndeplinită, din moment ce debitoarea urmărită deţinea şi alte bunuri urmăribile în afara celor constituite garanţie în favoarea BANCOREX SA.
Ca atare, s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă şi nu s-a schimbat, prin aceasta, natura cauzei, aşa cum eronat a susţinut recurenta, astfel că, primul motiv de recurs a fost respins, ca nefondat.
Tot nefondat este şi cel de al doilea motiv de recurs şi, ca urmare a fost respins, întrucât nu se poate susţine că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut de vreme ce contestatoarea A.V.A.B. a solicitat anularea tuturor formelor de executare silită efectuate de D.G.M.P.S. Arad împotriva debitoarei SC I. II SA Lipova. Faţă de cele arătate, neexistând nici un motiv de desfiinţare a sentinţei pronunţate de curtea de apel, formulat în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Arad a fost respins, fiind menţinută ca legală hotărârea pronunţată de curtea de apel.
← Contract de credit. Ipotecă. Ordonanţă preşedinţială.... | Contract de credit bancar. Garanţie ipotecară. Proprietate în... → |
---|