Contestaţie împotriva hotărârii Comisiei de Contestaţii din cadrul Ministerului Administraţie şi Internelor. Respingere ca prematură. Nelegalitate. Casare cu trimitere
Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4206/R din 8 octombrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 6892 din 18.06.2012 a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia necompetenţei generale a instanţei invocată din oficiu.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul M.I. împotriva pârâţilor CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI SIINTERNELOR
şi MINISTERUL ADMINISTRĂRII SI INTERNELOR Bucureşti, având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Pârâţii au emis la data de 12.12.2011 Decizia de revizuire a pensiei nr. 138774 în baza OUG nr. 1/2011 prin care au stabilit drepturi de pensie în favoarea reclamantului începând cu data de 01.01.2011.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestaţie care a fost admisă în parte de către Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului prin Hotărârea nr. 1191
Potrivit prevederilor art. 149 alin.1 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de Casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia de contestaţii care funcţionează în cadrul M.A.I.
Comisia de Contestaţii din cadrul M.A.I este un organism de verificare creat la nivel naţional care examinează si hotărăşte asupra deciziilor de pensie emise de casa sectorială de pensie, contestate de către titulari si care urmăreşte aplicarea corectă a legislaţiei în vigoare.
Această comisie are ca atribuţie principală stabilită de către legiuitor soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziilor de pensie emise în condiţiile OUG nr. 1/2011.
În activitatea de soluţionare a acestor contestaţii, comisia adoptă hotărâri care pot fi contestate la tribunalul competent, aşa cum prevăd art. 150 alin.3 si art. 151 alin.1 şi art. 153 alin.1 lit.d din Legea nr. 263/2010.
După cum se poate observa din conţinutul acestor prevederi legale, soluţionarea contestaţiilor privind deciziile de revizuire a pensiilor militare emise în baza OUG nr. 1/2011 a fost atribuită prin Legea nr. 263/2010, Comisiilor de contestaţii din cadrul M.A.I.
Tribunalul Cluj a fost sesizat cu o cauză care este de competenţa Comisiei de Contestaţii din cadrul M.A.I. şi nu poate soluţiona această cauză întrucât ar încălca competenţa generală, iar hotărârea pe care ar pronunţa-o ar fi lovită de nulitate absolută.
În această situaţie, instanţa a admis excepţia necompetenţei generale invocată din oficiu şi a respins cererea reclamantului ca urmare a admiterii excepţiei cu privire la constatarea nulităţii absolute a deciziei de revizuire a pensiei.
Petitul privind obligarea pârâţilor să îi recalculeze pensia potrivit veniturilor menţionate în cerere şi să îi plătească diferenţele de pensie cu dobânda legală aferentă a fost respinsă întrucât Hotărârea nr. 1191 a rămas definitivă prin neatacare în termenul legal la instanţa competentă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.I., solicitând casarea sentinţei atacate cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că instanţa a admis excepţia necompetenţei generale în mod nelegal şi interpretând greşit actele deduse judecăţii.
Astfel, aşa cum reiese din cererea de chemare în judecată, din actele anexate şi din Notele de şedinţă depuse de subsemnatul, Decizia de revizuire a pensiei nr.138774/2011 a fost contestată de către recurent la Comisia de Contestaţii din cadrul MAI în termenul prevăzut de art.149 alin. l din Legea nr.263/2010, iar această Comisie a soluţionat contestaţia prin Hotărârea nr.1191/22.02.2012, hotărâre pe care acesta a atacat-o la Tribunalul Cluj în termenul de 30 de zile de la comunicare prevăzut de art. 151 din acelaşi text de lege.
În consecinţă, cele reţinute de către instanţa de fond prin hotărâre nu au nicio susţinere faţă de actele depuse la dosar, instanţa fiind în eroare cu privire la prezenta speţă. Fiind îndeplinită procedura de contestare a deciziei la Comisia de soluţionare a contestaţiilor şi fiind comunicată hotărârea acestei comisii către recurent, apare ca perfect legală înaintarea unei cereri de chemare în judecată în faţa instanţei, raportat la dispoziţiile art. 151 alin.2 din Legea nr.263/2010.
Admiţând în mod nelegal excepţia necompetenţei generale, instanţa nu a mai analizat cauza pe fond, fiind astfel incidente dispoziţiile art.312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată recurentul a solicitat anularea Decizia de revizuire a pensiei nr. 138774/2011, arătând că aceasta a fost contestată la comisia de contestaţii, care a emis Hotărârea nr. 1191/22.02.2012 (depusă ca anexă la cererea de chemare în judecată), prin contestaţie formulându-se critici concrete şi cu privire la hotărârea Comisiei de Contestaţii. Prin precizarea de acţiune înregistrată în 15.06.2011, reclamantul a arătat în mod expres că solicită şi anularea Hotărârii nr. 1191/22.02.2012, acest aspect reieşind indirect şi din cererea de chemare în judecată.
În consecinţă, reţinând că reclamantul a contestat prin cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii hotărârea comisiei de contestaţii, Curtea apreciază că în mod greşit a apreciat instanţa de fond contrariul, excepţia necompetenţei generale a instanţei fiind în mod eronat admisă.
Pentru aceste considerente, întrucât prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţie, fără a intra în cercetarea fondului, Curtea în temeiul dispoziţiilor art. 304 1, 312 alin. 1 şi. 5 Cod procedură civilă va admite recursul, va dispune casarea sentinţei atacate şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe pentru a soluţiona fondul cauzei cu care a fost investită. (Judecător Laura Dima)
← Venituri în acord global. Luarea în considerare la... | Sentinţă nesemnată de grefier. Anulare şi trimiterea cauzei... → |
---|