Sentinţă nesemnată de grefier. Anulare şi trimiterea cauzei spre rejudecare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4562/R din 2 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 429/10.06.2010, Judecătoria Dragomireşti a admis, în parte, acţiunea civilă intentată de reclamanta B.F.I. în contradictoriu cu pârâtul B.G. şi, în consecinţă, a constatat că în timpul căsătoriei cele două părţi au dobândit următoarele bunuri mobiliare şi imobiliare: suma de 10.000 euro şi 16.000 lei, cu titlu de dar de nuntă şi o fundaţie pentru o casă de locuit, construită din beton armat, situată în localitatea Bogdan Vodă, în valoare totală de 80.279 lei, în cotă de 1/3 parte reclamanta şi 2/3 parte pârâtul.
S-a dispus sistarea stării de codevălmăşie matrimonială şi s-a atribuit în cotă de 1/1 parte fundaţia la pârât.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 26.760 lei cu titlu de sultă pentru egalarea valorică a loturilor.
S-a respins petitul privind partajarea darului de nuntă.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1.552 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Prin decizia civilă nr. 143/A din 17.05.2012 a Tribunalului Maramureş s-a respins apelul declarat de apelantul B.G., împotriva sentinţei civile nr. 429/10.06.2010 pronunţată de Judecătoria Dragomireşti, jud. Maramureş
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B.G. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea apelului, în sensul trimiterii spre rejudecare instanţei de fond, Judecătoria Dragomireşti iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul înlăturării cotei de contribuţie a intimatei şi implicita sultei acordate acesteia cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului recurentul a arătat că prin acţiunea iniţial formulată s-a solicitat partajarea bunurilor dobândite sub durata căsătoriei de către cei doi soţi respectiv fundaţia unei construcţii precum şi suma de 15.000 lei primită cu titlu de dar de nuntă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul recurent a arătat că intimata nu a contribuit la edificarea construcţiei a cărei partajare a cerut-o arătând că aceasta a fost edificată de părinţii lui pe cheltuiala lor precum şi cu sume de bani pe care recurentul le-a dobândit înainte de căsătorie. În raport cu aceste apărări şi susţineri ale părţilor apreciază că soluţia instanţei de fond a fost nelegală şi dată fără a cerceta fondul cauzei. Apreciază că întâmpinarea formulată are natura unei cereri reconvenţionale pe care în condiţiile art. 129 C.pr.civ. instanţa trebuia să o pună în discuţia părţilor şi să califice apărările formulate prin întâmpinare ca fiind unele prin care se contesta atât cota de participare a intimatei la edificarea construcţiei cât şi însăşi calitatea de bun comun a imobilului în litigiu.
În raport cu cele de mai sus se impune a fi discutată în cauză şi timbrajul aferent acestei cereri reconvenţionale.
Pe de alta parte, referitor la construcţia în litigiu, reclamanta intimata susţine ca, contribuţia acesteia la edificarea construcţiei consta în munca prestat de tatăl ei timp de 40 de zile. Aceasta nu a susţinut şi nici nu a probat în cauza ca sumele de bani ramase la darul de nunta sau alte sume de bani dobândite de aceasta au fost investite în construcţie.
Soluţia instanţei de fond şi de apel încalcă principiul disponibilităţii părţilor şi peste recunoaşterea părţii, instanţa îi retine nelegal o cota de proprietate.
Faptul că tatăl reclamantei intimate a participat la ridicarea fundaţiei îi da un drept de creanţa acestuia pentru munca prestata.
În sensul celor de mai sus sunt şi susţinerile reclamantei intimate menţinute pe durata judecării cauzei care nu conduc la concluzia ca aceasta a investit sume de bani proprii sau comune cu pârâtul în deificarea construcţiei. Mai mult, cererea de partajare a sumei de bani rămasa după acoperirea cheltuielilor ocazionate de masa festiva indica teoretic existenta acestei sume în patrimoniul soţilor la data desfacerii căsătoriei. Prin prisma acestor susţineri ale reclamantei, reţinerea primei instanţe confirmate de instanţa de apel ca banii primit cu titlu de dar de nunta au fost folosiţi în edificarea construcţiei şi în consecinţa reclamanta-intimata are o cota de 1/3 parte din aceasta, este nelegala neavând nici un suport probator, practic instanţa s-a pronunţat asupra ceva ce nu i s-a cerut.
Apreciază ca instanţa de fond şi de apel nu a motivat în nici un fel respingerea apărărilor formulate de apelant şi nu a arătat care este modul de calcul avut în vedere la stabilirea cotei de contribuţiei a intimatei la dobândirea construcţiei în condiţiile în care nu rezulta din dosar vreo suma de bani dobândita de intimata şi afectata construcţiei. Deşi
s-a încercat acreditarea ideii ca intimata a muncit şi a câştigat bani în Spania, nici unul din martori nu a putut indica o suma de bani câştigata. De asemenea nici ajutorul material al părinţilor intimatei nu a fost cuantificat astfel ca stabilirea cotei de către instanţa pe seama intimatei nu poate fi decât aleatorie ceea ce coroborat cu cele de mai sus echivalează cu o necercetate a fondului cauzei aspect care impune casarea hotărârii.
De asemenea instanţa de fond a avut în vedere la stabilirea sultei la valoarea tehnica a imobilului stabilita prin raportul de expertiza, încălcând dispoziţiile art. 735 cod
civil care arata ca « estimaţia mobilelor trebuie făcuta după adevăratul lor preţ »
coroborat cu art. 673/6 alin. 3 cod. Proc. Civ. Care impun evaluarea imobilului la preţul de circulaţie în momentul judecării cauzei. Astfel, valoarea de circulaţie a imobilului este mult sub valoarea tehnica stabilita de expert, preţul de 80.000 lei intr-un sat din jud. Maramureş pentru doar fundaţia unei case, rivalizează şi depăşeşte preţul imobilelor, teren şi construcţii din oraşe cu putere economica. Deşi aceste aspecte au fost invocate în fata instanţei de apel în mod nelegal au fost respinse cu o motivare neconvingătoare şi anume ca nu a fost ceruta o contra expertiza la fondul cauzei. Reprezentantul intimatului la fondul cauzei a contestat valoarea imobilului, iar calea de atac fiind un devolutiva, proba fiind ceruta în condiţii procedurale nu exista temei în respingerea ei.
Pentru toate aceste aspecte apreciază ca hotărârea instanţei de fond menţinuta de instanţa de apel este nelegala, judecata în cauza făcându-se fără o cercetare a tuturor aspectelor şi apărărilor părţilor astfel ca se impune casarea hotărârii atacate anularea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre o noua judecata.
De asemenea apreciază ca instanţa de fond şi respectiv instanţa de apel au dat o hotărâre cu aplicarea greşita a legii fără a avea în vedere ca în apărarea formulata, paratul apelant a arătat ca edificarea fundaţiei s-a făcut în special cu banii proveniţi de la părinţii săi cu care împreuna a cumpărat terenul aferent acestuia. Instanţa de fond a dat valoare probanta totala depoziţiilor de martori concluzionând în mod greşit ca prin acestea reclamanta intimata a făcut dovada contribuţiei la edificarea construcţiei şi în mod nejustificat a înlăturat probele scrise depuse de pârâtul apelant în dovedirea susţinerilor, şi anume ca părinţii acestuia au ridicat diverse sume de bani CEC în perioada edificării fundaţiei. Deşi numele paratului ar putea aparent fi confundat uşor cu al tatălui acestuia întrucât poarta şi acelaşi prenume indicarea CNP-ului pe ordinele de retragere de la CEC a sumelor de bani indica ca persoana respectiva s-a născut în anul 1950 acesta fiind tatăl paratului.
Aceste documente coroborate cu declaraţiile martorilor care au arătat ca nu cunosc provenienţa sumelor de bani investite în fundaţia în litigiu, coroborate cu recunoaşterea reclamantei intimate ca contribuţia la edificarea construcţiei consta în zilele de munca lucrate de tatăl ei, nu justifica un drept de proprietate al acestuia asupra construcţiei şi nici un drept de creanţa din valoarea acesteia.
Pe de alta parte, soluţia instanţei bazata numai pe prezumţia legala ca drumurile dobândite sub durata căsătoriei sunt bunuri comune motivata fără nici o proba pe aceea ca darul de nunta a fost investit de soţi în edificarea construcţiei este nelegala, în condiţiile în care prin probele administrate s-a răsturnat aceasta prezumţie relativa .
Paratul apelant a dovedit ca după căsătorie deşi cei doi soţi au plecat la munca în străinătate, cel care a realizat venituri a fost numai paratul, reclamanta intimata a rămas în străinătate şi a cheltuit bani avuţi lăsându-l pe apelant cu datorii pe care acesta le-a acoperit singur.
În legătura cu suma câştigata ca dar de nunta, menţionează ca acesta nu se ridicat la nivelul celui reţinut de instanţa de fond. Martorul Maris Ioan a arătat ca s-a anunţat a fi strânsa suma de 10.000 euro şi 16.000 lei insa acest martor nu a fost prezent la numărarea darului de nunta şi nici nu ştie care au fost cheltuielile de nunta suportate din aceşti bani. Practic din aceşti bani au rămas foarte putini atât cât sa le ajungă pentru concediul de după nunta. Acest aspect poate fi confirmat de martorii propuşi spre audiere în fata instanţei de apel suma de bani rămasa a fost nesemnificativa şi nu a putut servii la edificarea fundaţiei fiind cheltuita de părţi după nunta. De altfel nici reclamanta intimata nu susţine ca suma rămasa cu titlul de dar de nunta, oricare ar fi ea, a fost investita în edificarea construcţie.
Prin urmare concluzia instanţe în acest sens este cu atât mai mult nefondata.
În consecinţa apreciază ca reclamanta intimata nu si-a dovedit contribuţia la edificarea construcţiei, astfel încât suma acordata de instanţa de fond cu titlul de sulta este nelegala.
În subsidiar, daca instanţa trece peste apărările de mai sus şi apreciază ca, conform susţinerilor reclamantei intimate contribuţia acesteia la edificarea construcţiei consta în munca fizica prestata de către tatăl ei timp de 40 de zile, apreciază ca se opune admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul ca părţile au dobândit sub durata căsătoriei o fundaţie, atribuind recurentului construcţia fără sulta către intimata.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
" 9
Curtea, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 299 C.pr.civ. raportat la art. 282 C.pr.civ. constată inadmisibilitatea criticilor din memoriul de recurs, formulate direct împotriva sentinţei pronunţată de către instanţa de fond şi, inadmisibilitatea motivelor de recurs care vizează reaprecierea stării de fapt prin reanalizarea probatoriului administrat în cauză, având în vedere că dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
De asemenea, Curtea, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. constată inadmisibilitatea schimbării cauzei juridice a acţiunii prin invocarea pentru prima dată în recurs a prevederilor art. 735 C.civ. şi a aspectelor din acţiunea reconvenţională.
În ce priveşte motivul de recurs de ordine publică, invocat de pârâtul recurent prin notele de şedinţă depuse la dosar, vizavi de elementele pe care trebuie să le îmbrace hotărârea judecătorească, Curtea reţine că potrivit art. 261 alin. 1 pct. 8 teza finală C.pr.civ., hotararea se da in numele legii si va cuprinde semnaturile judecatorilor si grefierului.
Sentinţa civilă nr. 429/10.06.2010 a Judecătoriei Dragomireşti nu a fost semnată de către grefierul ce a participat la şedinţa de judecată.
Faptul nesemnării hotărârii nu permite a se verifica legala compunere a instanţei, realitatea celor consemnate, nu permite verificarea respectării principiul legalităţii, apărării, contradictorialităţii.
Hotărârile trebuiesc semnate pentru ca, în modul acesta, să se poată asigura exercitarea controlului judiciar cu privire la compunerea instanţei, neîntocmirea hotărârii, potrivit dispoziţiilor imperative ale legii, constituind o nulitate procedurală.
Lipsa semnăturii echivalează cu lipsa hotărârii, în partea ce priveşte persoana care nu a semnat-o dar în materie nu putem vorbi de nulitate parţială şi păstrarea părţii din
hotărâre ce a fost semnată de persoana care a semnat, pentru că hotărârea judecătorească formează un tot unitar, iar lipsa hotărârii duce la nulitatea hotărârii, pentru că este imposibilă exercitarea controlului judiciar, instanţa de recurs neputând verifica toate împrejurările privitoare la modul cum au decurs dezbaterile.
Prevederea înscrisă în art. 261 alin. 1 pct. 8 teza finală din C. proc. civ. are caracterul unei dispoziţii imperative. Prin urmare, nesemnarea hotărârii este sancţionată cu nulitatea, deoarece în lipsa semnăturii nu se poate cunoaşte dacă grefierul îşi însuşeşte cele consemnate în practica, dacă a participat la dezbateri, iar instanţele de control judiciar nu pot exercita acest control.
Faţă de cele menţionate anterior şi în temeiul prevederilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă cât şi al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de pârâtul B.G. împotriva deciziei civile nr. 143/A din 17.05.2012 a Tribunalului Maramureş, pe care o va casa şi rejudecând, va admite în parte apelul declarat de pârâtul B.G., în contra sentinţei civile nr. 429/10.06.2010 a Judecătoriei Dragomireşti, pe care o va anula în întregime şi va trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi judecătorie.
Motivele de recurs ce au fost constatate inadmisibile nu au fost admise, acesta fiind motivul pentru care recursul a fost admis în parte. (Judecător Ioan-Daniel Chiş)
| ← Contestaţie împotriva hotărârii Comisiei de Contestaţii din... | Îndreptare erori materiale în sensul scrierii corecte a... → |
|---|
