contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 1220 din data de 12.04.2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

DOSAR NR. 4381/270/2012* contestație la executare

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1220

Ședința publică din data de 12.04.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE -

GREFIER -

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea---- în contradictoriu cu intimații ---, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat Chirilă Marinela, care substituie pe avocat Panțuru Ștefan, reprezentând contestatoarea, avocat Doboș Daniela reprezentând intimata ---și avocat Bâra Teodora, reprezentând intimatul --

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat Chirilă Marinela depune la dosar delegație de substituire și avocat Doboș Daniela depune la dosar împuternicire avocațială.

Instanța învederează părților că dosarul se află la rejudecare, instanța de recurs a apreciat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat.

Instanța acordă cuvântul pentru formularea probatoriilor.

Avocat Doboș Daniela arată că invocă excepția tardivității, excepție absolută și dirimantă, solicită a da instanța cuvântul pe această excepție.

Instanța învederează că excepția este deja invocată în dosar.

Avocat Chirilă Marinela solicită proba cu înscrisuri și cu interogatoriul intimatei pentru a dovedi că aceasta nu a luat legătura cu Societatea civilă de avocați și nu a investit BEJ pentru punerea în executare.

Avocat Doboș Daniela solicită proba cu înscrisuri. În ceea ce privește interogatoriul arată că există delegație la dosar conform Legii 51, nu se opune probei cu interogatoriu.

Avocat Bâra Teodora solicită proba cu înscrisuri.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar și respinge proba cu interogatoriu, având în vedere delegația doamnei avocat Doboș Daniela, depusă la dosar. Constată că în cauză au fost formulate mai multe excepții: cea a tardivității, a lipsei calității procesuale pasive a BEJ Bâra Jan și cea a lipsei de interes, excepții pe care le pune în discuția părților.

Avocat Bâra Teodora, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a BEJ Bâra Jan, solicită admiterea acesteia, conform deciziilor Curții constituționale nr.162 și 225 din anul 2002 raportat la art.399 Cod procedură civilă. executorul nu este parte în proces decât în situația în care ar refuza pornirea unei executări. În ceea ce privește excepția tardivității arată că față de data emiterii actelor, respectiv a somației și a procesului verbal din 4.01.2012, ultima zi de formulare a contestației ar fi fost 20.01.2012, deci a fost formulată peste termen.

Avocat Chirilă Marinela solicită respingerea excepțiilor ca nefondate. Față de lipsa calității procesuale pasive a BEJ, arată că a înțeles să formuleze contestația în contradictoriu și cu acesta pentru ca, în cazul în care s-ar fi procedat la executare prin poprire, să existe un mijloc de restituire. Deci BEJ Bâra Jan are calitatea procesuală pasivă. În ceea ce privește excepția tardivității, arată că nu este o contestație împotriva executării însăși, termenul de 15 zile a trebui să se calculeze raportat la adresa de înființare a popririi, față de data când a fost comunicată. Sunt aspecte care țin de fondul cauzei, solicită respingerea excepțiilor.

Avocat Doboș Daniela arată că problema ce trebuie analizată în cauză este motivarea contestației de față, motivare ce are ca principal suport achitarea sumei prin ofertă reală. Dacă aduceau argumente cu privire la neregularitatea actelor de executare ar fi fost aplicabile dispozițiile art.401 Cod procedură civilă, însă se aduc argumente cu privire la neregularitatea executării însăși. Nu s-a motivat în drept contestația. Primul act de executare a fost emis de executor la 12.12.2011, transmis către OMV la 29.12.2011, iar de către OMV a fost primit la 4.01.2012. Executorul emite ulterior o adresă de înființare poprire la 16.01.2012, deci contestația este tardiv formulată. Solicită admiterea și a excepției lipsei calității procesuale pasive a BEJ Bâra Jan motivat de existența deciziilor Curții Constituționale. În ceea ce privește excepția lipsei de interes, arată că a fost o contestație, executorul a făcut adresă băncii pentru a-i transmite soluția, deci contestatoarea contestă acte asupra cărora instanța s-a mai pronunțat o dată. Actul emis de executor nu este act de executare, ci modul în care executorul înțelege să facă o înștiințare. Actul de executare a fost emis la 16.01.2012.

Avocat Chirilă Marinela solicită respingerea excepției lipsei de interes, se justifică interesul, se spune că adresa emisă de executor nu ar fi un act de executare, însă este un aspect ce privește fondul.

Avocat Bâra Teodora arată că adresa prin care executorul înștiințează banca nu este un act de executare. Nu toate actele emise de executor sunt acte de executare, există în cauză lipsă de interes.

Avocat Doboș Daniela arată că în codul de procedură civilă se prevede clar care sunt actele de executare.

Instanța unește excepțiile cu fondul cauzei.

Avocat Chirilă Marinela depune la dosar înscrisuri referitoare la lipsa calității de reprezentant a doamnei avocat Doboș Daniela, o societate civilă de avocați este dizolvată de drept în 3 luni din momentul când a rămas cu un singur membru, precum și o încheiere dintr-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București prin care s-a admis această excepție.

Avocat Doboș Daniela arată că ulterior s-a emis o decizie de către Baroul București unde s-a menționat că s-a dizolvat SCA, s-a preluat de către Cabinet avocat Doboș Daniela, deci inclusiv contractele de asistență juridică. Față de încheierea depusă de reprezentantul contestatoarei, aceasta ar fi trebuit să depună și încheierea de la termenul următor, când s-a revenit asupra situației. Depune la dosar decizia menționată.

Instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat Chirilă Marinela solicită admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, a constata temeinicia contestației, a constata că referitor la lipsa mandatului este o adeverință emisă de Baroul București către Judecătoria sectorului 4 însă nu poate avea caracter retroactiv, actele sunt depuse în 2011-2012 când societatea era dizolvată de drept. Fără cheltuieli de judecată.

Avocat Doboș Daniela arată că această situație este invocată la toate instanțele, însă niciuna nu a luat act de aceste aspecte, doar Judecătoria sectorului 4 care ulterior a revenit asupra deciziei. Conform art.29 din Legea nr.51 avocatul reprezintă persoana care l-a angajat. Taxele și impozitele au fost achitate și ulterior s-a dizolvat societatea civilă de avocați. Solicită respingerea contestației. A avea în vedere că nu s-au întocmit alte acte de executare, ci doar s-a adus la cunoștința băncii. Odată cu pronunțarea în acest dosar nu mai subzistă suspendarea, banca trebuie să facă plățile. Înființarea popririi s-a făcut la 16.01.2012, care ar mai fi logica ca executorul judecătoresc să mai emită alte acte de executare. Nu orice adresă emisă de executor este un act de executare. Doar prin adresă se putea aduce la cunoștință băncii despre aspectele menționate. Solicită respingerea contestației, cu cheltuieli de judecată, depunând chitanță de plată a onorarului de avocat și concluzii scrise.

Avocat Bâra Teodoa solicită respingerea contestației, adresa emisă de către executorul judecătoresc nu este un act de executare. Cu cheltuieli de judecată, depunând chitanță de plată a onorarului de avocat.

Dezbaterile fiind terminate, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.08.2012, sub nr. 4381/270/2012, contestatoarea ---a formulat în contradictoriu cu intimații ---contestație la executare prin care a solicitat anularea actelor de executare din dosarul nr. 1724/2011 al ---, suspendarea executării silite în dosarul menționat până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații, anularea adresei de înființare a popririi, restabilirea situației anterioare executării prin restituirea sumelor executate și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că suma de bani datorată intimatei a fost achitată prin procedura ofertei reale urmată de consemnațiune. Executarea silită este nelegală pentru că a fost începută de către avocat Doboș Daniela fără a avea mandatul creditorului în acest sens. De asemenea, a mai arătat că executorul judecătoresc a solicitat executarea silită doar pe baza unui certificat de grefă, deși art. 372 din codul de procedură civilă prevede că doar hotărârea judecătorească constituie titlu executoriu, că actele de executare sunt nelegale pentru nerespectarea formelor prevăzute de lege.

În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 399, 403 al.1 și 3 Cod procedură civilă, art. 404 indice 2 al.1 Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, contestatoarea a depus, în copie, procesul verbal încheiat la 21.12.2011 de ---(fila 8), adresa --- către BEJ --- prin care se solicită a se comunica o somație de ofertă reală de plată (file 10-11).

BEJ --- a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile tardivității introducerii contestației la executare, excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc.

Intimata --- a formulat întâmpinare prin care a invocat mai multe excepții, respectiv excepția tardivității introducerii contestației la executare, excepția lipsei calității procesuale pasive a---, excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei de interes.

Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2821 din 21.09.2012 în sensul că a fost admisă excepția autorității de lucru judecat. Împotriva acestei sentințe a fost formulat recurs de către contestatoare, soluționat prin decizia nr. 1625 din 07.12.2012 în sensul admiterii acestuia și al trimiterii cauzei la rejudecare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pronunțându-se asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului ---, instanța constată că executorul judecătoresc dobândește calitate procesuală pasivă în contestația la executare doar în situațiile în care acesta ar refuza începerea sau continuarea executării. Concluzia se desprinde din dispozițiile art. 399 alin. 1 teza finală Cod pr. civilă, dar și din dispozițiile art. 53 din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora, împotriva refuzului executorului judecătoresc de a întocmi un act, partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc.

Legat de calitatea procesuală pasivă a executorului judecătoresc, Curtea Constituțională, având de soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 399 Cod pr. civilă, care, în opinia autorului excepției, prin omisiune nu prevede obligativitatea citării, ca parte în cadrul contestației la executare, a executorului judecătoresc, a stabilit că "în cadrul executării silite, ca și în cazul contestației la executare, organul de executare nu are interese proprii și, în consecință, nu are calitatea de parte în proces și nu este necesar să fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calități a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza din art. 399 alin. 1 ultima teză din Codul de procedură civilă, atunci când se face contestație la executare pentru motivul că organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege"; ( Decizia nr. 162/22 aprilie 2003).

Prin urmare, executorul judecătoresc poate dobândi calitate procesuală doar atunci când refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare, când partea interesată are la îndemână, fie calea contestației la executare, fie calea plângerii, după caz.

În toate celelalte situații biroul executorului judecătoresc nu dobândește calitate procesuală pasivă, această calitate aparținând persoanelor implicate în executare, dar hotărârea ce se va da îi va fi opozabilă executorului, chiar dacă nu a fost parte în proces.

Cum în prezenta cauză nu este vorba despre vreuna din situațiile amintite, ---nu are calitate procesuală pasivă și, deci, excepția invocată va fi admisă.

În cauză a mai fost invocată și excepția tardivității contestației la executare, în susținerea acesteia arătându-se că prezenta contestație este o contestație împotriva executării însăși și că termenul de 15 zile curge de la data când s-a luat cunoștință de prima comunicare. Pe de altă parte, însă, chiar în cuprinsul recursului formulat contestatoarea arată că prezenta contestație la executare are ca obiect anularea adresei de înființare a popririi emisă după pronunțarea hotărârii judecătorești în dosarul nr. 470/270/2011, ulterioară actelor de executare ce au făcut obiectul contestației inițiale, situație în care, pentru soluționarea excepției tardivității, instanța se va raporta la această adresă. Astfel, având în vedere că această adresă a executorului judecătoresc, contestată prin prezenta contestație, a fost emisă la data de 03.08.2012 (fila 12) și că această contestație a fost formulată la data de 09.08.2012, va fi respinsă excepția tardivității. Având în vedere că prin emiterea acestei adrese se făcea trimitere la adresa de înființare a popririi emisă în data de 16.01.2012, contestatoarea urmând a fi executată silit în baza adresei inițiale de înființare a popririi, urmează a fi respinsă și excepția lipsei de interes.

Pe fondul cauzei, instanța reține că prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 27.01.2012 sub nr. 470/270/2012, contestatoarea --- în contradictoriu cu ---, a solicitat instanței să dispună anularea actelor de executare din dosarul nr. 1724/2011 al ---, ca în baza art. 403 alin. 1 și 3 din C.p.c. să dispună suspendarea executării silite în dosarul menționat al BEJ --- până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații la executare, anularea procedurii de executare silită ce face obiectul dosarului de executare al BEJ ---, anularea tuturor actelor de executare efectuate, a somațiilor emise, a proceselor verbale de cheltuieli de executare și a rapoartelor de expertiză, precum și a actelor de executare ulterioare acestora și restabilirea situației anterioare executării prin restituirea sumelor executate, potrivit art. 4042 din codul de procedură civilă, în cazul în care executarea silită va fi terminată până la data soluționării contestației la executare.

Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1011 din 27.03.2012, în sensul că a fost admisă excepția tardivității introducerii contestației la executare cu privire la somația și procesul verbal de stabilire cheltuieli, ambele emise de B.E.J. -- în data de 12.12.2011, în dosarul de executare nr. 1724/2011.

Pe fond, a fost admisă în parte contestația, în sensul că au fost anulate celelalte acte de executare silită emise de B.E.J. --- în dosarul de executare silită nr. 1724/2011, a fost respins capătul de cerere privind întoarcerea executării, ca fiind rămas fără obiect și s-a dispus suspendarea executării silite în dosarul nr. 1724/2011 al B.E.J. --, până la soluționarea irevocabilă a contestației.

Împotriva acestei sentințe, a fost formulat recurs de către --- soluționat prin decizia civilă nr. 1114 din 25.07.2012, decizie prin care, conform certificatului depus la dosar (fila 15), a fost modificată în parte sentința, în sensul că a fost respinsă contestația la executare în întregime ca fiind tardiv formulată.

În dosarul nr. 4381/270/2012, la termenul din data de 21.09.2012, instanța a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat și a rămas în pronunțare pe această excepție. Prin sentința civilă nr. 2821 din 21.09.2012 a fost admisă excepția autorității de lucru judecat. Împotriva acestei sentințe a fost formulat recurs de către contestatoare, în cuprinsul căruia aceasta arată că prezenta contestație la executare are ca obiect anularea adresei de înființare a popririi emisă după pronunțarea hotărârii judecătorești în dosarul nr. 470/270/2011, ulterioară actelor de executare ce au făcut obiectul contestației inițiale. Recursul a fost soluționat prin decizia nr. 1625 din 07.12.2012, în sensul admiterii acestuia și al trimiterii cauzei la rejudecare.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că ulterior soluționării recursului și pronunțării deciziei civile nr. 1114 din 25.07.2012, la data de 03.08.2012 executorul judecătoresc --- a emis către BCR SA București o adresă prin care acesta, având în vedere modalitatea de soluționare a recursului, a solicitat terțului poprit să se conformeze dispozițiilor din adresa de înființare a popririi emisă în data de 16.01.2012, fiind specificat, totodată, faptul că suma datorată fiecărui creditor rezultă din această adresă de înființare a popririi.

Așadar, din cele arătate rezultă că executorul judecătoresc nu a emis o altă adresă de înființare a popririi, ci a făcut trimitere la adresa de poprire din data de 16.01.2012, adresă care, așa cum rezultă din sentința și decizia civilă amintite, a fost contestată în dosarul nr. 470/270/2012. Așa cum s-a arătat mai sus, prin decizia civilă nr. 1114 din 25.07.2012, irevocabilă, s-a respins ca fiind tardivă contestația formulată împotriva actelor de executare, printre care și adresa inițială de înființare a popririi, situație în care aceasta din urmă a rămas valabilă.

Astfel, având în vedere cele arătate mai sus, instanța, în temeiul art. 399 din codul de procedură civilă, va respinge contestația la executare.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, instanța va respinge cererea având în vedere soluția pronunțată pe fondul contestației la executare. Instanța va respinge în consecință și cererea privind restabilirea situației anterioare.

Conform art. 274 din codul de procedură civilă, va obliga contestatoarea să achite intimatului BEJ --- cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei, reprezentând onorariu avocat și intimatei --cheltuieli de judecată în sumă de 650 lei, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului BEJ---

Respinge contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimatul BEJ --- ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge excepția tardivității introducerii contestației la executare.

Respinge excepția lipsei de interes.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea ---- în contradictoriu cu intimata ---

Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite.

Respinge capătul de cerere privind restabilirea situației anterioare.

Obligă contestatoarea să achite intimatului BEJ --- cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei, reprezentând onorariu avocat și intimatei ---cheltuieli de judecată în sumă de 650 lei, reprezentând onorariu avocat.

Cu drept la recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare