contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 2049 din data de 07.03.2013

Dosar nr. 1457/318/2013 Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU,JUDEȚUL GORJ

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2049/2013

Ședința publică de la 07.03.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: OTILIA CEZARINA POPESCU

Grefier: ELENA LILIANA PANAIT

Pe rol fiind judecarea contestației formulată de contestatorul N.D., împotriva actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 65/E/2012 al BEJ C.M.C., în contradictoriu cu intimatul M.D..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, asistat de avocat B.N. și intimatul, lipsă fiind reprezentantul BEJ C.M.C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, reprezentantul contestatorului a depus la dosar ordinul nr. 2561/2012, după care nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în fond.

Avocat Bobu Nicolae a solicitat admiterea contestației și a cererii având ca obiect suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată. S-a susținut că, față de prev. Ordinului Ministrului Justiției nr. 2561/2012, pentru modificarea ordinului 2550/2006, onorariul stabilit de expert nu se încadrează în limitele prevăzute de ordinul invocat.

Intimatul a solicitat respingerea contestației.

INSTANȚA

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Jiu sub nr. 1457/318/2013, contestatorul N.D. a contestat actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 65/E/2012 al B.E.J. C.M.C. și a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimatul M.D. și B.E.J. C.M.C. să se dispună anularea acestora și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației s-a arătat că, prin s.c. nr. 6296/2012, a fost obligat să plătească intimatului, în solidar cu numiții G.G., G.G.G., G.G.V. și M.M., suma de 550 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Că, la un simplu calcul aritmetic, împărțind suma de 550 lei, la cinci debitori, rezultă suma de 110 lei pentru fiecare dintre aceștia, astfel că în mod nelegal se urmărește recuperarea întregului debit de la contestator.

S-a mai arătat că executarea silită se efectuează fără a fi încuviințată de instanța de executare în condițiile art. 373 și 373 ind. 1 C. pr. civ.

Contestatorul a contestat și cuantumul cheltuielilor de executare, arătând că suma de 1000 lei reprezintă aproape dublul sumei urmărite.

În cele din urmă contestatorul a arătat că este de acord să achite suma de 110 lei.

În ceea ce privește suspendarea executării silite s-a arătat că este îndeplinită condiția urgenței, existând pericolul vătămării drepturilor materiale.

În drept, au fost invocate prevederile art. 381 și urm. C. pr. civ. și art. 404 C. pr. civ.

În dovedirea susținerilor s-au depus la dosar dovezi de comunicare, somația din data de 22.01.2013, proces-verbal de cheltuieli, s.c. nr. 6296/2012,

Contestația a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 55 lei, potrivit dovezilor depuse la filele 12 și 43, iar pentru capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării silite s-a achitat cauțiunea în valoare de 155 lei.

Instanța a solicitat dosarul de executare nr. 65/E/2012, fiind înaintate la dosar: cererea de executare silită formulată de creditorul M.D., cererea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu, încheierea nr. 4275/2012, privind învestirea cu formulă executorie, încheierea nr. 5020/2012 cu privire la încuviințarea executării silite, raport de expertiză, încheierea din data de 16.01.2013, proces-verbal de cheltuieli, dovezi de comunicare.

Prin cererea depusă la fila 18, intimatul BEJ C.M.C. a solicitat respingerea contestației, arătând că onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 1000 lei reprezintă punerea în posesie și cheltuielile de judecată.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarea stare de fapt:

Prin sentința civilă nr. 6296/2012 pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu au fost obligați pârâții G.G., N.D., N.G., G.G.V. și M.M. să lase reclamantului M.D. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 253 mp și să-i achite, în solidar, suma de 550 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

La data de 10.12.2012 creditorul se adresează BEJ C.M.C. cu cererea depusă la fila 19, solicitând executarea silită a titlului executoriu împotriva debitorilor, cu privire la dispozițiile referitoare la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 5020/2012 se încuviințează executarea silită a titlului executoriu, iar la data de 22.01.2013 se emite somația de executare către debitorul N.D., solicitându-i acestuia ca, în termen de 5 zile de la primire, să se conformeze dispozitivului hotărârii, în sensul de a achita suma de 550 lei cheltuieli de judecată și 1000 lei cheltuieli de executare.

Prin procesul verbal depus la fila 36 din dosar s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 1000 lei, potrivit ordinului nr. 2550/2006, incluzând onorariul executor și cheltuieli reprezentând: consultații, înregistrare dosar, formare dosar, redactare adresă, arhivare dosar, comunicare acte de procedură, emitere adresă poprire.

Prin contestația de față, introdusă în termenul de 15 zile prev. de art. 401 C. pr. civ., somația fiind comunicată contestatorului la data de 22.01.2013, contestatorul contestă actele de executare, arătând că nu poate fi urmărit pentru întregul debit, că nu există încuviințarea executării silite și că s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum exagerat.

În ceea ce privește urmărirea silită a debitorului N.D., instanța constată că obligația stabilită prin titlul executoriu este o obligație solidară între debitori, iar potrivit art. 1443 C. civ. obligația este solidară între debitori atunci când toți sunt obligați la aceeași prestație astfel încât fiecare poate fi ținut separat pentru întreaga obligație, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalți față de creditor.

Potrivit art. 1447 C. civ. creditorul poate cerere plata oricăruia dintre debitorii solidari, fără ca acesta să îi poată opune beneficiul de diviziune.

Față de aceste prevederi legale, instanța reține că executarea silită a codebitorului N.D. pentru suma totală de 550 lei este legală.

Potrivit art. 373 indice 1 C. pr civ. executorul judecătoresc, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii de executare, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i cererea de executare și titlul respectiv.

În speță, executorul judecătoresc C.M.C. a solicitat Judecătoriei Tg. Jiu încuviințarea executării silite, iar prin încheierea nr. 5020/2012 (fila 32) instanța de executare, potrivit art. 373 ind. 1 alin. 2 C. pr civ., a încuviințat executarea silită a titlului executoriu.

Astfel, susținerile contestatorului cu privire la inexistența încheierii de încuviințare a executării silite sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește cheltuielile de executare, instanța reține, potrivit procesului-verbal de cheltuieli depus la fila 36, că acestea sunt reprezentate de onorariul executorului judecătoresc, consultații, înregistrare dosar, formare dosar, redactare adresă, arhivare dosar, comunicare acte de procedură, emitere adresă poprire.

Din cuprinsul cererii depuse la fila 18, formulată de BEJ C.M.C., rezultă că suma de 1000 lei reprezintă cheltuieli de executare privind punerea în posesie și executarea silită a cheltuielilor de judecată.

Instanța reține că prin cererea de executare silită creditorul a solicitat executarea silită a cheltuielilor de judecată, iar prin somația din data de 22.01.2013 s-a solicitat debitorului să se conformeze dispozitivului hotărârii în sensul de a achita cheltuielile de judecată.

Or, nu se poate susține că s-a perceput un onorariu pentru punerea în posesie, de vreme ce creditorul nu a solicitat executarea titlului sub acest aspect, iar în somația de executare nu s-a pus în vedere debitorului obligația de a se conforma dispozitivului în ceea ce privește punerea în posesie.

Potrivit art. 39 din legea 188/2000 onorariul maxim pentru executarea creanțelor în valoare de până la 50.000 lei este de 10% din valoarea creanței, iar potrivit anexei la ordinul nr. 2550/2006 în cazul popririi onorariul este în același cuantum.

Potrivit aceleiași anexe onorariul maxim pentru notificarea și comunicarea actelor de procedură este de 400 lei, pentru consultații și constituirea dosarului de executare este de 200 lei, iar pentru orice alte acte sau operațiuni prevăzute de lege onorariul este de 200 lei.

Astfel, raportat la valoarea creanței, onorariul executorului judecătoresc este de 55 lei, respectiv 10% din valoare creanței de 550 lei, iar toate celelalte cheltuieli constând în notificări și comunicări acte de procedură și operațiuni privind consultarea și constituirea dosarului de executare nu pot depăși onorariul maxim de 600 lei, totalul cheltuielilor de executare putând ajunge la valoarea maximă de 655 lei.

În consecință, instanța va anula somația de executare și procesul-verbal de cheltuieli pentru suma de 345 lei, reprezentând cheltuieli de executare, sumă ce excede cheltuielilor de executare pe care debitorul le datorează conform prevederilor reținute mai sus.

Față de aceste considerente, instanța va admite în parte contestația și va obliga intimatul BEJ C.M.C. la plata sumei de 35,50 lei cheltuieli de judecată către intimat, acesta fiind în culpă procesuală ca urmare a stabilirii cheltuielilor de executare cu nerespectarea prevederilor legii 188/2000 și ordinului 2550/2006, cu modificările ulterioare.

Va fi respinsă cererea de suspendare a executării silite ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte contestația formulată de contestatorul N.D., domiciliat în ……, împotriva actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 65/E/2012 al BEJ C.M.C., cu sediul în …….., în contradictoriu cu intimatul M.D., domiciliat în …….

Anulează somația de executare emisă în data de 22.01.2013 în dosarul de executare nr. 65/E/2012 pentru suma de 345 lei, reprezentând cheltuieli de executare.

Obligă intimatul BEJ să plătească contestatorului suma de 35,50 lei cheltuieli de judecată.

Respinge cererea de suspendare a executării silite.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2013.

PREȘEDINTE

OTILIA CEZARINA POPESCU

Grefier

ELENA LILIANA PANAIT

Red. PO/ tehn. E.P. 20 martie 2013/5ex

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare