Partaj judiciar. Acţiune oblică

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 1916 din data de 04.03.2013

operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU; GORJ

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1916/2013

Ședința publică din 04 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier MIHAELA SIRBU

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul TP și pe pârâții AG și AD, având ca obiect acțiune oblică-partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamant avocat D F , prezent fiind și pârâtul AD, lipsă fiind pârâtul AG , reprezentat de avocat PA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosar în data de 01.03.2013 un răspuns din partea BEJ Nica Ionuț Tudor la adresa instanței ,se ia un interogatoriu pârâtului AD , ce a fost consemnat și atașat la dosarul cauzei după care se pune în discuția părților calitatea procesuală a pârâților , avocat PA pentru pârâtul AG arătând că domnul avocat MG pentru același pârât ar fi făcut o cerere reconvențională.

Instanța constată că la fila 88 din dosar există o cerere cu privire la introducerea la masa partajabilă a casei de locuit , însă până în acest moment această cerere nu a fost calificată juridic, motiv pentru care pune în discuția părților calificarea acestei cereri, părțile prezente și apărătorii acestora fiind de acord cu această calificare.

Instanța pune în discuția părților concluziile pe fondul acțiunii principale și disjungerea cererii reconvenționale.

Avocat DF pentru reclamant arată că cei 470 euro sunt plătiți pentru alte datorii, că prezenta acțiune este o acțiune oblică și nu se poate soluționa fiind necesar continuarea partajului, că sunt cheltuieli cu expertul asupra cărora instanța nu se poate pronunța acum, că debitorul pârât avea posibilitatea să formuleze contestație la executare, lucru ce nu l-a făcut.

Avocat PA pentru pârâtul AG solicită continuarea partajului, iar cu privire la cei 470 euro consideră că nu sunt achitați.

Pârâtul AD solicită să se ia act că a achitat debitul integral din contestațiile la executare, să se închidă acel dosar , iar cu privire la partaj a arătat că a luat legătura cu fratele său pentru a soluționa litigiul pe cale amiabilă, însă acesta i-a spus ca întâi să-și rezolve problema cu executarea silită.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg-Jiu sub nr. 18064/318/2011, reclamantul TP a chemat în judecată pe pârâtul AG , solicitând să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunului teren intravilan situat în Tg-Jiu, xxx, în suprafață de 1002,06 mp, înregistrat la cartea funciară nr. xxx, urmând să se stabilească masa bunurilor de împărțit, cotele ce se cuvin în calitate de coindivizari, lichidarea stării de indiviziune prin individualizarea, atribuirea și predarea efectivă a bunurilor ce se cuvin, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În fapt, arată că este creditorul debitorului AD, că prin contractul de împrumut autentificat de către BNP PO sub nr. 8/11.01.2010, a împrumutat pe debitor cu suma de 5.000 lei, sumă ce trebuia restituită până la 11.02.2010, prin contractul respectiv împrumutatul obligându-se să suporte toate cheltuielile legate de executarea silită, că acesta nu și-a executat de bună voie obligația, motiv pentru care s-a adresat unui executor judecătoresc, astfel că s-a format dosarul de executare silită nr. 68/E/2010 al BEJ NIT, că prin încheierea 8455/22.12.2010 din dosarul nr. 27831/22.12.2010 a fost încuviințată executarea silită a acestui titlu executoriu, în data de 06.01.2011, fiindu-i comunicată și somația, că prin încheierea nr. 15392/30.03.2011 a O.C.P.I. Gorj a fost notată somația în Registrul de Comandamente sub nr. ../2011 și în cartea funciară nr. … a municipiului Tg-Jiu. Mai arată reclamantul că urmare a acestor demersuri, debitorul s-a prezentat la executor și a depus o sumă infimă de bani, ce nu acoperă nici măcar parte din cheltuielile de executare, iar ulterior nu a mai efectuat nici o plată, că de asemenea prin contractul de împrumut autentificat de către BNP PO sub nr. 376/18.12.2009, a împrumutat aceluiași debitor suma de 8.500 lei, sumă ce trebuia restituită până la 18.03.2010, însă până în momentul de față nu a achitat nici un ban din această datorie că, consiliul local al municipiului Tg-Jiu a emis adresa nr. 9530/15.03.2011 către BEJ prin care debitorul figurează cu o proprietate teren în suprafață de 1002,06 mp, situat în Tg-Jiu, …, însă din extrasul de carte funciară rezultă că acesta se află în indiviziune cu pârâtul AG , fiind dobândit prin contractul de donație nr. 7505/20.06.1995, că pentru a-și putea recupera banii a promovat această acțiune , justificând un interes serios și legitim în promovarea prezentei cereri în locul debitorului, solicitând atribuirea terenului în lotul debitorului AD, solicitând astfel ieșirea din indiviziune a imobilului teren intravilan situat în Tg-Jiu, xxx, în suprafață de 1002,06 mp, înregistrat la Cartea Funciară nr. ...

În drept își întemeiază cererea pe disp. art. 974 C.Civ. rap. la disp. art. 6731-76314 C.p.c( în rap. de disp. art. 116 din Legea 71/2011 scadența creanței fiind anterioară intrării în vigoare a NCC, apreciind că în cauză nu sunt incidente disp. art. 1560-1561 NCC și disp. art. 974 și urm. Codul Civil din 1864).

În dovedire depune la dosar în copie adresa nr. 9530/15.03.2011 emisă de consiliul Local Tg-Jiu, somație din 06.01.2011, anexă 1 la carte funciară nr.43495, contract de împrumut autentificat sub nr. 376/18.12.2009 la BNP PO, contract de împrumut autentificat sub nr. 8/11.01.2010 la BNP PO, extras încheiere prin care s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu-contract de împrumut autentificat sub nr. 8/11.01.2010 la BNP P O.

Reclamantul depune la dosar chitanțele nr.091xxx și 091xxxx/2012 privind achitarea taxei de timbru și factura seria CA…12, nr. 3462/21.03.2012.

Pârâtul AG depune la dosar întâmpinare prin care solicită admiterea în parte a acțiunii , arătând că reclamantul este creditorul personal al fratelui său, că în ceea ce privește modalitatea de lotizare nu este de acord cu aceasta , fiind aplicabile dispozițiile art. 673 indice 9 C.p.c, că între cei doi coindivizari s-a făcut o împărțire în fapt , dar nu în drept a acestei suprafețe de teren , astfel încât debitorului reclamantului i-a revenit terenul pe care se află și construcția descrisă în actul de donație invocat, construcție ce ulterior a fost demolată la solicitarea coindivizarului debitor potrivit autorizației de desființare nr. 524/01.08.2005 eliberată de primăria Tg-Jiu, iar pe terenul ce i-a revenit coindivizarului nedebitor au fost ridicate construcții , fiind ridicate de pârâtul AG împreună cu soția acestuia , soție care are un drept de superficie asupra terenului și un drept de proprietate asupra construcțiilor, că au efectuat lucrări de racord gaze, canal și energie electrică, iar aceste lucrări sunt proprietatea lor cu un drept de superficie pe terenul care i-a revenit coindivizarului lor în împărțirea în fapt făcută între ei, că suma datorată de coindivizarul debitor este mult prea mică în raport cu sulta la care ar fi obligat dacă terenul ar fi atribuit în lotul său. În drept invocă disp. art. 673 indice 3 C.p.c, atașând în copie autorizație nr. 274/23.08.1995, autorizație de construire 283/22.06.1998, ,plan de situație , fișă bun imobil , autorizație de desființare 524/01.08.2005, încheierea OCPI Gorj 15392/30.03.2011, act de donație cu clauza întreținerii autentificat potrivit încheierii 7505/1995, extras carte funciară pentru informare, încheierea OCPI 25660 conex 25662/2008.

La solicitarea instanței se comunică la dosar în copie certificată dosarul de executare 68/E/2010 și se introduce în cauză și pârâtul AD.

Pârâtul AD depune la dosar note de ședință prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precizând că i-a achitat reclamantului cu recipisa 800-464-462/25.06.2010 suma de 470 euro, în data de 29.04.2011 suma de 1460,00 lei , cu recipisa 1104 a BRD Tg-Jiu 350 și cu recipisa B.N DEL Lavaro 350 euro, deci un total de 5000 lei, urmând ca în continuare să achite suma datorată.

Pârâtul AG depune în data de 16.01.2012 precizări completatorii , înțelegând să introducă la partaj și o casă de locuit cu 3 camere , bucătărie și cămară , construită din cărămidă, acoperită cu tablă și un grajd cu șopru construite din lemn și piatră, acoperite cu țiglă , estimând valoarea acestora pentru timbraj la 30000 lei, solicitând ieșirea din indiviziune a părților în cotă de ½ fiecare pentru următoarele bunuri: suprafața de 1.095 mp teren situat în Tg-Jiu, …, județul Gorj, împreună cu o casă de locuit cu 3 camere , bucătărie și cămară , construită din cărămidă , acoperită cu tablă și un grajd cu șopru construite din lemn și piatră, acoperite cu țiglă. În drept invocă disp. art. 728 cod civil, atașând în copie act de donație cu clauza întreținerii.

Pârâtul AD depune note de ședință la care atașează în copie înscrisuri prin care înțelege să facă dovada achitării sumei 5000 lei în dosarul de executare 68/E/2010, Reclamantul depune la dosar în data de 17.09.2012 precizare cu privire la suma de 470 euro .

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv, dosar preliminar pentru instalații interioare de gaze naturale, răspunsuri din partea BEJ NIT la adresele emise de instanță din 12.03.2012, 03.09.2012 și 04.03.2013, declarație debitor din 29.04.2011, contract de împrumut autentificat sub nr. 376/18.12.2009 la BNP PO, proces verbal emis de BEJ NI T în data de 07.04.2011, proces verbal supliment privind cheltuielile de executare din 25.03.2011, proba cu interogatoriul pârâților, fiind încuviințate în cauză efectuarea unei expertize tehnice de specialitate topografie și identificare, evaluare și lotizare a bunurilor din cererea principală și cererea precizată de pârât.

Analizând actele și lucrările dosarului , instanța reține următoarele:

Între reclamant în calitate de împrumutător și pârâtul AD, în calitate de împrumutat s-a încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. 08/11.01.2010 la BNP PO, prin care reclamantul dă cu titlu de împrumut suma de 5000 lei , sumă restituibilă obligatoriu până la data de 11.02.2010.

În baza acestui înscris , reclamantul creditor formulează cerere de executare silită în data de 14.12.2010, formându-se astfel dosarul de executare nr. 68/E/2010 și prin încheierea nr.8455/22.12.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu se dispune încuviințarea executării silite a titlului executoriu - contract de împrumut autentificat sub nr. 08/11.01.2010. În data de 06.01.2011 se întocmește proces verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare, dată la care se emite și somație de executare către debitor. La solicitarea executorului, Consiliul local Tg-Jiu- Direcția publică de venituri emite adresa nr. 9530/15.03.2011 din care rezultă că pârâtul AD figurează înscris în evidențele instituției cu un teren curții-construcții în suprafață de 1002,06 dobândit în anul 1995 , din care suprafață ocupată de 153,78 mp și suprafață liberă 848,28 în coproprietate cu AG . În data de 25.03.2011 reclamantul creditor solicită continuarea executării silite prin urmărirea bunurilor imobile ale debitorului situate în Tg-Jiu, …, județul Gorj , se emite proces verbal -supliment privind cheltuielile de executare ,se întocmește un proces verbal de situație, se emite somație către debitor și se înscrie somația în registrul de Comandamente sub nr. /2011 și în cartea funciară … a municipiului Tg-Jiu asupra cotei indivize din terenul individualizat prin număr cadastral xxx proprietatea lui A D, în vederea începerii urmării silite pentru recuperarea creanțelor datorate în sumă de 5000 RON reprezentând cheltuieli de executare în favoarea creditorului. În concret procesul verbal de cheltuieli sunt în cuantum de 1221 lei , iar suma solicitată ca debit principal este de 5000 lei , în total suma de restituit fiind de 6221 lei.

Între creditor și pârâtul debitor s-a mai încheiat un contract de împrumut cu nr. 376/18.12.2009 pentru suma de 8500 lei cu termen scadent 18.03.2010. Și în acest caz se întocmește dosar de executare silită , cu numărul 38/E/2011 pentru care s-a întocmit proces verbal de cheltuieli în cuantum 1221 lei. În acest dosar debitul principal este de 8500 lei , care împreună cu cheltuielile de executare de 1221 lei însumează debit 9721 lei în sarcina pârâtului debitor.

În timp debitorul efectuează următoarele plăți: ( fila 83 și 89) 470 de euro în data de 25.06.2010 , ( fila 96) 1460 lei în data de 29.04.2011, 350 euro în data de 13.06.2011 , 8500 lei în 02.07.2012 ( fila 127) și 1500 lei și 371 lei în data de 27.02.2013. Adunând aceste sume de bani , acestea acoperă ambele debite din cele două dosare de executare, lucru confirmat și de executorul judecătoresc, în cazul în care se ia în calcul suma de 470 de euro ca fiind achitată în contul celor două contrate de împrumut.

Creditorul recunoaște că a primit suma de 470 de euro , însă aceasta ar reprezenta o altă datorie pe care în mod concret nu a putut să o arate , chiar dacă i s-au solicitat lămuriri , făcând precizarea existentă la fila 137 în sensul că debitorul nu a formulat contestație la executare. este adevărat că această sumă de bani este achitată înainte de începerea executării silite și că debitorul a dat un fel de angajament de plată prin care se angaja să plătească 400 de euro lunar pentru suma totală de 15392 lei( fila 159), creditorul fiind de acord cu această eșalonare, însă instanța nu poate înlătura existența acestei plăți primită de creditor anterior începerii executării silite și pentru care creditorul nu poate explica motivul pentru care a primit această sumă de bani. Instanța are în vedere faptul că acțiunea a fost pornită doar pentru debitul de 5000 lei ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 68/E/2010 și ca urmare a efectuării unor plăți ce au fost aduse la cunoștința instanței de către debitor, s-a constatat că există și un alt dosar de executare , respectiv 38/E/2011. Se mai are în vedere faptul că plata celor 470 de euro s-a efectuat din Italia ( Bologna), într-un cont pe care nu avea de unde să-l cunoască decât de la creditor pe numele acestuia, tot în Italia ( Agrigento) ( fila 98), astfel încât instanța apreciază atitudinea sinceră a debitorul care arată că în perioada februarie 2010- februarie 2012 acesta nu s-a aflat în țară și toate comunicările nu au fot primite de acesta. Faptul că debitorul nu a formulat contestație la executare , instanța apreciază că în orice demers buna credință trebuie să caracterizeze atât părțile cât și relații dintre ele, inclusiv demersurile juridice, ori atât timp cât creditorul cunoștea că a primit suma de 470 de euro înainte dea începe executarea, acesta avea posibilitatea să nu mai ceară încă o dată această sumă de bani sau dacă într-adevăr această sumă nu are legătură cu cele două contracte de împrumut putea să amintească de la bun început în motivarea în fapt a acțiunii.

Întrucât nu s-a făcut dovada că între debitor și creditor ar exista și alte datorii ce trebuiau achitate de către pârâtul debitor, instanța reține că suma de 470 de euro este în contul debitelor înregistrate în cele două dosare de executare , astfel încât debitorul s-a descărcat de sarcini în sensul că a achitat toate debitele față de creditorul reclamant.

Potrivit art.974 Cod Civil, creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale și care, datorită pasivității debitorului, sunt pe cale de a se pierde.

Pentru a se putea intenta acțiunea oblică, creditorul trebuie să facă dovada îndeplinirii următoarele condiții: debitorul să fie inactiv, creditorul trebuie să aibă un interes serios și legitim pentru a intenta acțiunea, creanța pe care o are creditorul trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă.

Întrucât în cauza de față debitul pentru care s-a început acțiunea obligă este achitat, în baza art. 974 cod civil , instanța urmează să respingă acțiunea ca rămasă fără obiect.

În baza art. 274 C.p.c, va fi obligat pârâtul AD la plata sumei de 2402 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă timbru și onorariu expert, conform chitanțelor existente la dosar, întrucât acesta este în culpă procesuală, debitul fiind achitat pe parcursul derulării acestui litigiu.

Având în vedere că acțiunea principală a fost în stare de judecată, iar pârâtul AG solicită continuarea judecării acțiunii de ieșire din indiviziune , calificând cererea de la filele 88-89 ca fiind cerere reconvențională, în baza art. 135 C.p.c, se va disjunge cererea reconvențională și se va forma dosar nou în care se vor cita AG în calitate de reclamant și AD în calitate de pârât și se va înainta adresă la expert să depună în termenul legal raportul de expertiză , fixându-se termen la data de 25.03.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea oblică formulată de reclamantul TP, domiciliat în xxx , împotriva pârâtului AD, domiciliat în…, ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâtul AD la plata sumei de 2402 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.

Califică cererea de la fila 88 din dosar drept cerere reconvențională ce are obiect ieșire din indiviziune formulată de AG , cu domiciliul în ….

Disjunge cererea reconvențională și formează dosar nou în care se vor cita AG în calitate de reclamant și AD în calitate de pârât și se va înainta adresă la expert să depună în termenul legal raportul de expertiză , se fixează termen la data de 25.03.2013.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 04 Martie 2013, la Judecătoria Tg-Jiu.

Președinte,

LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier,

MIHAELA SIRBU

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar. Acţiune oblică