contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 2067 din data de 12.09.2013
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU
DOSAR NR. 3437/270/2013 -contestație la executare-
Din 07.06.2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2067
Ședința publică de la 12.09.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: LILIANA BĂDĂU
GREFIER: LIDIA MATEI
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatoarea ---- în contradictoriu cu intimatul ---- având ca obiect "contestație la executare silită ";.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat avocat Covoran Andreea reprezentând contestatorul și curatorul intimatului Gură Radu Cătălin , lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- cauza are ca obiect - "contestație la executare-suspendare executare silită";,
- se află la al doilea termen de judecată,
- procedura de citare legal îndeplinită;
- stadiul procesual fond,
Instanța potrivit dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, verifică din oficiu competența, constatând că este competentă general, material, teritorial potrivit art. 94, art. 650 și art. 713 procedură civilă.
Avocat Gură Radu Cătălin curator al intimatului ---- solicită ca plata onorariului curatorului să fie avansată de contestatoare, potrivit art. 48 din OG 80/2013, având în vedere că reclamanta este cea care are un interes în promovarea prezentei acțiuni.
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului intimatului de a cere executarea silită formulată de către contestatoare prin cererea de chemare în judecată.
Avocat Covoran Andreea pentru contestatoare solicită admiterea excepției și constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită, anularea actelor de executare inclusiv. Hotărârea pusă în executare este rămasă definitivă din anul 2005. Intimatul a formulat recurs împotriva acestei hotărâri cu mult peste termen în speranța că va întrerupe termenul de prescripție a executării silite. Termenul în care hotărârea putea fi pusă în executare s-a stins cu mult timp înainte. Solicită admiterea excepției cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Se opune la obligarea contestatoarei la obligarea onorariului curatorului pentru a nu împovăra mai mult contestatoarea care și-a angajat apărător și nu a solicitat obligarea intimatului la plata onorariului de apărător.
Avocat Gură Radu Cătălin pentru intimat lasă la aprecierea instanței excepția prescripției invocate.
Instanța lasă cauza în pronunțare pe excepție.
I N S T A N Ț A,
Deliberând,
Asupra cauzei civile de față constată următoarele;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești sub nr. 3437/270/2013, contestatoarea ----, în contradictoriu cu intimatul ----a solicitat anularea formelor de executare întocmite în dosarul nr. ---- al BEJ Bâra Dragoș.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 194 lei.
În motivare se arată că prin sentința civilă nr. 209/2005 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr. 5594/2002 s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra averii rămasă după defunctul ----, ai cărui moștenitori sunt părțile din prezenta cauză, contestatoarea fiind obligată să achite sultă în valoare de 298.040.790 lei vechi.
Contestatoarea a precizat că hotărârea a devenit definitivă la momentul pronunțării sale, irevocabilă la data expirării termenului de recurs, împrejurarea că intimatul a formulat recurs după 5 ani nefiind relevanță sub aspectul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită care s-a împlinit la data de 26.01.2008.
Pe cale de consecință, contestatoarea a solicitat anularea actelor de executare dar și a încheierii de încuviințare a executării silite.
În drept s-au invocat prevederile art. 705,706,711,714 din noul Cod de procedură civilă.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În cauza de față a fost parcursă etapa scrisa în conformitate cu dispozițiile noului Cod de procedură civilă.
Intimatul a fost citat conform dispozițiilor art. 167 cod procedură civilă, a fost desemnat curator special, domnul avocat Gură Cătălin Radu.
Pârâtul a formulat cerere pentru acordarea unui termen de judecată în luna septembrie 2013, cerere încuviințată de instanță.
La ultimul termen de judecata din 12.09.2013, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În data de 26.01.2005 Judecătoria Onești a pronunțat sentința civilă nr. 209/2005 în dosarul civil nr. 5594/2004 prin care a dispus ieșirea din indiviziune a părților ---- cu obligarea contestatoarei la plata sultei de 298.040.790 lei rol.
Hotărârea respectivă a fost pronunțată cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Intimatul din prezenta cauză a formulat recurs împotriva hotărârii , calea de atac fiind respinsă ca tardivă prin decizia nr. 427/2010 de Tribunalul Bacău.
În considerentele deciziei s-a reținut " repunerea în termenul de recurs se va respinge ca nefondată instanța considerând ca judecarea procesului pe fond s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la procedura de citare, comunicarea hotărârii efectuându-se în mod corect la domiciliul indicat de reclamanta.";
În cauza de față, instanța apreciază că instituția prescripției este reglementată de dispozițiile Decretului 167/1958, având în vedere prevederile art. 6 alin 4 din Noul Cod Civil, precum și faptul că acest termen s-a împlinit sub imperiul legii sub care a și început.
Potrivit art. 6 din Decretul Lege nr. 167/1958 dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu se prescrie în termen de 3 ani, termen care începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, în condițiile art. 7 din același act normativ.
Având în vedere că hotărârea judecătorească mai sus menționată a devenit definitivă și irevocabilă în anul pronunțării sale, respectiv în anul 2005 rezultă în mod neechivoc faptul că termenul de prescripție s-a împlinit, iar dreptul de a cere executarea silită s-a prescris.
Împrejurarea că intimatul a declarat recurs împotriva sentinței civile în cursul anului 2010 nu este de natură să îl repună în termenul de exercitare a dreptului de a cere executarea silită.
Față de considerentele anterior menționate, instanța va admite excepția dreptului de a cere executarea silită, va admite contestația la executare, va anula actele de executare întocmite în dosar nr. --- al BEJ Bâra Dragoș, precum și încheierea de încuviințare a executării silite.
Dispozițiile art. 48 alin 2 din OUG nr. 80/2013 " Instanța poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului.
Sumele avansate cu titlu de remunerație a curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul.";
Pe cale de consecință, urmează ca pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată către contestatoarea în suma de 347 lei , va dispune avansarea onorariului de apărător în sumă de 150 lei de către contestatoare.
Instanța a stabilit cuantumul onorariului de apărător, prin metoda analogiei, având în vedere dispozițiile Protocolului înregistrat sub nr. 113928/2008 la Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția dreptului de a cere executarea silită.
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea ---- în contradictoriu cu intimatul ----
Anulează actele de executare efectuate în dosar nr. ---- al BEJ Bâra Dragoș, precum și încheierea de încuviințare executare silită pronunțată în dosar nr. 2754/270/2013 al Judecătoriei Onești.
Obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 347 lei reprezentând onorariu curator special în suma de 150 lei și taxă judiciară de timbru în sumă de 197 lei, către contestatoare.
Dispune avansarea onorariului apărător Gură Radu Cătălin, BA Onesti, în suma de 150 lei de către contestatoare.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Onești.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.09.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
Liliana Bădău Lidia Matei
← fondul funciar. Jurisprudență Fondul funciar | contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
---|