contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 1926 din data de 03.09.2013
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ONEȘTI
JUDEȚUL BACĂU
Dosar nr. 2746 /270/2013 contestație la executare
suspendare executare
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1926
Ședința publică din data de 3.09.2013
COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN :
Președinte - ANGHEL LUMINIȚA
Grefier - BEJENARU SABINA MARIA
Astăzi a fost pe rol judecarea contestației la executare formulată de contestatoarele ----, în contradictoriu cu intimata ----.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarele, personal și asistat de avocat Marin Diana care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei și intimata personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat Marin Diana, având cuvântul asupra probei testimoniale solicitate de contestatoare, solicită admiterea acesteia întrucât punerea în posesie a intimatei s-a făcut cu rea-credință și cheltuielile de executare nu sunt datorate. Hotărârea respectivă s-a pronunțat în contradictoriu cu ----, dar a fost vorba despre o suprapunere de loturi și nu despre un fapt al posesiei. Două tulpini au ajuns să aibă terenuri suprapuse. Nu a fost vorba despre o stăpânire efectivă, astfel că acele cheltuieli de executare nu sunt datorate. Între părți a existat o înțelegere privind datoria rezultată din titlul executoriu. Se începuse plata voluntară a debitului, dar intimata a început și urmărirea silită.
Intimata, întrebată fiind, precizează că din luna iulie, nu a mai primit nimic de la contestatoare.
Avocat Marin Diana precizează că s-au făcut popriri și din această cauză s-a oprit plata voluntară. Depune în acest sens la dosar trei cupoane de pensie, în copie. Precizează că inițial ---- s-a înțeles cu intimata să-i achite câte 100 lei lunar; a achitat 100 lei și a primit somație de la executorul judecătoresc, astfel că a înțeles că înțelegerea inițială nu mai este valabilă. Față de pensia cuvenită, s-a stabilit cuantumul care rezultă din cupoanele de pensie depuse.
În baza art. 259 noul Cod de procedură civilă, instanța revine asupra probei testimoniale și constată că nu mai este necesară.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de suspendare a executării silite și pe fond:
Avocat Marin Diana, pentru contestatoare, solicită admiterea cererii de suspendare a executării silite până la rămânerea definitivă a contestației la executare, având în vedere situația de fapt prezentată. În baza titlului executoriu, s-a început executarea silită împotriva lui ---- pentru suma de 250 lei și împotriva lui ----, pentru suma de 1133 lei. În baza relației de rudenie dintre părți, s-a ajuns la o înțelegere. ---- a achitat voluntar datoria, dar această plată voluntară nu a fost avută în vedere de executorul judecătoresc, punându-i-se în vedere să achite suma de 250 lei și cheltuieli de executare. Plata voluntară fusese făcută pe 9 mai, iar pe data de 23 mai i s-a comunicat somația. Față de plata voluntară a debitului, nu se mia impune obligarea la plata cheltuielilor de executare. Mai mult decât atât, somația nu i-a fost comunicată contestatoarei în Onești, unde se știa de altfel că domiciliază, a fost o totală rea-credință. În ceea ce o privește pe contestatoarea ----, există un debit de 1133 lei, necontestat de aceasta, dar a existat o înțelegere între părți ca debitul să fie plătit eșalonat, câte 100 lei lunar. Intimata a trecut peste această înțelegere și a început executarea silită. Cheltuielile de executare nu le sunt opozabile contestatoarelor. În dosarul nr. 5527/270/2011 nu a fost vorba despre o stăpânire, ci despre o suprapunere de titluri. Nu se poate imputa contestatoarelor această punere în posesie, intimata putea să intre liber, nestânjenit în teren. Totodată, executorul judecătoresc nu a avut în vedere nici suma de bani achitată voluntar de ----. Cheltuielile de executare sunt de 1900 lei. S-a dublat suma inițială. Solicită astfel suspendarea executării silite întrucât continuarea executării ar conduce la sume mult prea mari care vor trebui urmărite ulterior de către contestatoare pentru recuperare. Solicită admiterea contestației la executare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată - taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (62 lei pentru contestatoarea --- și 174 lei pentru contestatoarea --- și onorariu avocat conform chitanțelor pe care le depune la dosarul cauzei.
Intimata precizează că a dat bani grămadă și la executor și la avocat, nu trebuia să mai fie chemată în judecată. A cheltuit toți banii și este datoare. Întrebată fiind, precizează că a fost pusă în posesie în primăvară, a îngrădit terenul, dar nu a mai putut să-l cultive. Precizează că a primit sumele despre care s-a vorbit, 100 lei și 250 lei.
Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunțare.
I N S T A N Ț A
Deliberând,
Asupra cauzei civile de față, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.05.2013 și înregistrată sub nr. 2746/270/2013 contestatoarele ---- au chemat în judecată pe intimata ----, solicitând anularea tuturor formelor de executare din dosarul nr. ----al B.E.J. Prisecariu Cezar Sorin și suspendarea executării silite până la judecarea contestației la executare. Au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că a au discutat cu mătușa lor, creditoarea ----, să efectueze plăți voluntare fără a mai apela la procedura executării silite. Ca urmare, contestatoarea ---- a achitat de bunăvoie suma de 250 lei, iar contestatoarea ---- a achitat suma de 100 lei. Cu toate acestea creditoarea a demarat procedura executării silite, contestatoarele primind somații în acest sens.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și următoarele Cod Procedură Civilă (nou).
Contestația a fost timbrată cu 50 lei, 10 lei, 164 lei, 10 lei taxe judiciare de timbru și 5,10 lei timbre judiciare.
Prin recipisele de consemnare C.E.C. BANK nr. ---- contestatoarea ---- a plătit cauțiunea în sumă de 36 lei, iar contestatoarea ---- a plătit cauțiunea de 190 lei.
Conform art. 200 Cod Procedură Civilă (nou) cauza a urmat etapa scrisă în cadrul căreia:
-contestatoarele au complinit lipsurile referitoare la plata taxelor judiciare de timbru și a cauțiunilor;
-contestația a fost comunicată intimatei la data de 23.05.2013;
-intimata a depus întâmpinare la data de 04.06.2013;
-întâmpinarea a fost comunicată contestatoarelor la data de 06.06.2013, însă numai contestatoarea ---- a răspuns la întâmpinare.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că nu a existat nicio înțelegere referitoare la executarea prin bună înțelegere a sentinței civile nr. 506/13.02.2013, nici cu privire la punerea în posesie asupra terenului, nici cu privire la executarea cheltuielilor de judecată. Recunoaște primirea sumei de 250 lei de la ---- și 100 lei de la ----.
În probațiune, contestatoarele au depus la dosar: somațiile nr. 302/22.04.2013 și încheierea nr. 302/1/22.04.2013 ale B.E.J. Prisecariu Cezar Sorin, sentința civilă nr. 506/13.02.2013 a Judecătoriei Onești, încheierea nr. 1003/16.04.2013 pronunțată în dosarul nr. 2298/270/2013 al Judecătoriei Onești, recipisele poștale nr. 1104/09.04.2013 și nr. 277/22.04.2013. A solicitat și proba cu martori.
Intimata a depus la dosar: titlul executoriu, fotocopia buletinului de identitate, proces verbal de punere în posesie, mandate poștale. A solicitat și proba cu martori.
Executorul judecătoresc a depus dosarul de executare nr. 302/2013.
În baza art. 237, 255 și 257 Cod Procedură Civilă (nou) instanța a încuviințat probele cu înscrisuri și cu martori ca fiind pertinente și concludente cauzei.
La termenul din 03.09.2013 instanța a revenit asupra probei cu martori și în temeiul art. 259 Cod Procedură Civilă (nou) a considerat că nu se mai impune administrarea acestei probe.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 08.04.2013 creditoarea ---- a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 506/13.02.2013 a Judecătoriei Onești, cererea fiind înregistrată la B.E.J. Prisecariu Cezar Sorin prin încheierea nr. 302/08.04.2013. La aceeași dată, executorul judecătoresc a solicitat instanței încuviințarea executării silite. Prin încheierea nr. 1003/16.04.2013 pronunțată în dosarul nr. 2298/270/2013 al Judecătoriei Onești a fost admisă cererea și a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 506/13.02.2013 a Judecătoriei Onești împotriva debitoarelor ----.
În dosarul de executare nr. 302/2013 executorul judecătoresc a emis și comunicat următoarele acte de executare: încheiere privind cheltuielile de executare, somație mobiliară către debitoarea ----, somație mobiliară și imobiliară către debitoarea ----, adresă de înființarea popririi pe veniturile debitoarei ----, procesul verbal de punere în posesie nr. 302 din 20 mai 2013 prin care creditoarea a fost pusă în posesie pe cele două suprafețe de teren din titlul executoriu.
Prin titlul executoriu de mai sus debitoarea ---- a fost obligată să plătească creditoarei ---- 250 lei cheltuieli de judecată. Prin același titlu executoriu debitoarea ---- a fost obligată să lase creditoarei în deplină proprietate și posesie două suprafețe de teren situate în comuna Bogdănești și a fost obligată la plata sumei de 1133 lei cheltuieli de judecată.
Analizând actele de executare emise de executorul judecătoresc prin prisma dispozițiilor din titlul executoriu instanța va constata că, la data de 09.04.2013, deci după sesizarea executorului judecătoresc, dar mai înainte de emiterea somației, debitoarea ---- a achitat suma de 250 lei prin recipisa poștală nr. 1104/09.04.2013 (fila 12 dosar), aspect recunoscut de creditoare care a depus dovada și la dosarul executorului judecătoresc.
În ceea ce o privește pe contestatoarea ----, văzând dispozițiile art. 719 Cod Procedură Civilă (nou), instanța va admite contestația la executare și va desființa formele de executare emise împotriva acesteia, constatând achitat debitul.
Referitor la contestatoarea ----, aceasta a plătit creditoarei 100 lei prin recipisa poștală nr. 277/22.04.2013 (fila 13 dosar), în ziua în care a fost emisă somația. Această plată parțială nu a fost avută în vedere de executorul judecătoresc la emitere adresei de înființare a popririi nr. 302/30.04.2013 care a solicitat înființarea popririi pentru suma de 3040,30 lei, compusă din: 1133 lei debit principal, 0,30 lei timbru judiciar, 7 lei taxe judiciare de timbru și 1900 lei cheltuieli de executare.
Nu vor fi analizate celelalte motive ale contestației formulate de ----,cu referire la ocuparea și folosirea terenurilor, întrucât afirmațiile au fost analizate cu ocazia judecării în fond a cauzei.
Dată fiind neregularitatea actelor de urmărire din dosarul execuțional atacat, privind pe contestatoarea ----, instanța va admite în parte contestația la executare, urmând a desființa somația și adresa de înființare a popririi pentru suma de 3040,30 lei și a le menține pentru suma de 2940,30 lei.
Partea interesată (contestatorul) poate formula, conform art. 718 Cod Procedură Civilă (nou), în cadrul contestației la executare, cererea de suspendare a executării, până la soluționarea contestației sau a altei cereri-petiție separată privind executarea silită. Instanța se va pronunța asupra acestui aspect numai după depunerea unei cauțiuni în cuantumul fixat de către aceasta, afară de cazurile în care legea dispune altfel. Condiționarea suspendării executării silite de depunerea unei cauțiuni, în cuantum stabilit de instanța judecătorească se impune pentru prevenirea exercitării abuzive a dreptului de a cere suspendarea executării, precum și pentru protejarea intereselor legitime ale creditorilor, legate de executarea cât mai operativă a creanțelor lor, stabilite prin titluri executorii. În același timp, depunerea cauțiunii constituie o garanție în sensul că, în urma respingerii contestației la executare, creditorul va putea cere și obține despăgubiri pentru pagubele suferite datorită întârzierii executării silite.
Plata cauțiunii nu atrage automat suspendarea executării silite, măsura urmând a fi dispusă în cazuri excepționale și temeinic justificate, pentru că măsura temporizării executării aduce atingere dreptului creditorului de a obține în termen cât mai scurt punerea în executare a titlului său.
În speță, contestatoarele și-au dovedit susținerile, în totalitate în ceea ce o privește pe ---- și, parțial, în ceea ce o privește pe ----, motiv pentru care cererea de suspendare a executării silite va fi admisă.
Cu privire la cauțiunile depuse cu ocazia soluționării cererii de suspendare a executării silite, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 1063 Cod Procedură Civilă (nou) și va dispune restituirea acesteia în măsura în care cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre definitivă, s-a soluționat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauțiunea se va elibera de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.
Se va face aplicarea dispozițiilor art. 23 al. 1 lit. e și al. 2 din Legea nr. 146/1997 în sensul că sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se vor restitui, la cererea petiționarului când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă. În cazul prevăzut la lit. e, taxa se restituie proporțional cu admiterea contestației.
Așa fiind, i se va restitui în totalitate taxa judiciară de timbru contestatoarei ---- și, parțial, contestatoarei ----.
În conformitate cu dispozițiile art. 451 al. 2 Cod Procedură Civilă (nou), instanța, ținând seamă de complexitatea cauzei și de activitatea desfășurată de avocat, va reduce cuantumul onorariului de la câte 500 lei (plătit de fiecare contestatoare) la câte 100 lei și, în consecință, cheltuielile de judecată la care va fi obligată intimata vor fi de câte 110 lei, incluzând și taxa judiciară de timbru pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea ---- împotriva intimatei ----
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea ---- împotriva intimatei ----
Desființează formele de executare, privind pe contestatoarea ----, din dosarul de executare nr. 302/2013 al B.E.J. Prisecariu Cezar Sorin.
Constată că debitoarea-contestatoare ---- a achitat debitul în sumă de 250 lei prin recipisa poștală nr. 1104/09.04.2013.
Desființează în parte formele de executare, privind pe contestatoarea ----, din dosarul de executare nr. 302/2013 al B.E.J. Prisecariu Cezar Sorin în sensul că:
-desființează somația mobiliară nr. 302/22.04.2013 pentru suma de 3040,30 lei și o menține pentru suma de 2940,30 lei;
-desființează poprirea nr. 302/30.04.2013 pentru suma de 3040,30 lei și o menține pentru suma de 2940,30 lei, compusă din 1400 lei către executorul judecătoresc și 1540,30 lei către intimata ----;
-menține celelalte acte de executare privind pe contestatoarea ----.
Constată că debitoarea-contestatoare ---- a achitat intimatei 100 lei prin recipisa poștală nr. 277/22.04.2013.
Dispune suspendarea executării din dosarul de executare nr. 302/2013 al B.E.J. Prisecariu Cezar Sorin, privind pe ambele contestatoare, până la rămânerea definitivă a contestației la executare.
Dispune restituirea către contestatoarea ---- a taxei judiciare de timbru în sumă de 50 lei, plătită cu chitanța seria PMO nr. 46439/29.04.2013 a Municipiului Onești.
Dispune restituirea către contestatoarea ---- a taxei judiciare de timbru în sumă de 64 lei reprezentând o parte din taxa judiciară de timbru plătită cu chitanța seria PMO nr. 49772/16.05.2013 a Municipiului Onești.
Obligă intimata să plătească fiecărei contestatoare câte 110 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat diminuat.
Dispune ca la rămânerea definitivă a prezentei să se restituie contestatoarei ---- cauțiunea în sumă de 36 lei și contestatoarei ---- cauțiunea în sumă de 190 lei în condițiile art. 1063 din codul de procedură civilă (nou).
Cu apel în 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.L. - 9.09.2013
Tehn. B.S.M. - 9.09.2013
Exemplare : 5 (cinci)
Com. contest (2) - 9.09.2013
Com. intimată (1) - 9.09.2013
← contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | contestatie la ExECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
---|