CONTESTATIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 305 din data de 07.04.2016
Prin decizia civilă nr. 305/07.04.2016, tribunalul a admis apelul declarat de apelanta - contestatoare DM; a schimbat în tot sentința atacată; a admis contestația la executare; a anulat actele de executare silită.
A dispus restituirea cauțiunii către apelantă în cuantum de 1119 lei consemnată prin recipisa nr. 580618/1.
A dispus restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 744 lei și 387 lei (apel).
A obligat intimata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 3370/08.10.2015, Judecătoria A a respins ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită.
A respins contestația formulată de contestatoarea DM, în contradictoriu cu intimata AJFP T, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
"Prin cererea formulată, contestatoarea DM a contestat executarea silită declanșată împotriva sa sub forma înființării măsurii popririi, potrivit înștiințării emise la data de 23.09.2014, în baza titlurilor executorii nr:343010003953714/04.12.2008, nr. 343010010967930/24.08.2010, nr. 343010012241856/16.11.2011, nr. 343010012727074/08, sub aspectul plății debitului total de 12 380 lei.
Prin somațiile de executare, respectiv prin înștiințările de poprire și adresele de înființare a popririi, emise de intimata ANAF-DGRFP P-AJFP T, contestatoarea a fost înștiințată că datorează suma de 12 380 lei și că s-a declanșat procedura de executare silită împotriva sa, în vederea recuperării acestei sume. În cuprinsul somațiilor au fost menționate natura obligațiilor fiscale ce incumbă contestatoarei, respectiv titlurile executorii emise de intimată.
Prin acțiunea dedusă judecății, contestatoarea a invocat motive de nelegalitate a executării silite și a arătat că nu este de acord cu plata sumelor de bani menționate în cuprinsul titlurilor executorii, întrucât, până în prezent, intimata nu a întreprins vreun demers, comunicat debitoarei, în a recupera suma ce i se reține acesteia din urmă și că este executată silit în mod abuziv, în baza unor documente al căror drept de executare s-a prescris și pentru care în mod nelegal se calculează aceste diferențe de impozit anulat regularizat în sumă de 12 380 lei.
În privința excepției prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită, excepție de fond, absolută și peremptorie, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată, în condițiile reglementării art. 133 C. proc. fiscală corob. cu art. 131 alin. 1 C. proc. fiscală/O.G. 92/2003 repub., potrivit cărora dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, or cum în cauză executarea silită derulată împotriva debitorului a început în anul 2008, prin somațiile/actele de executare emise în perioada 2008-2014 a fost întrerupt acest termen de prescripție de 5 ani, astfel încât de fiecare dată a început să curgă un nou termen de prescripție pentru creanța de recuperat.
În plus, nu ar putea fi primit argumentul contestatoarei conform căruia titlurile executorii contestate au la bază acte administrative fiscale, respectiv decizii de impunere din anii 2008, 2010, 2011, 2012, 2013 și 2014, care nu i-au fost comunicate pentru a le contesta potrivit Legii nr. 554/2004, deoarece actele în baza cărora s-a început executarea silită, față de prev. art. 145 C. proc. fiscală, au fost comunicate debitorului raportat la prev. art. 44 alin. 3 O.G. nr. 92/2003.
Instanța reține că diferențele de impozit anual de regularizat au fost stabilite în sarcina contestatoarei prin deciziile de impunere anuală, respectiv prin deciziile de calcul accesorii-acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, conf. art. 88 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare și care constituie acte administrativ fiscale, în conformitate cu disp. art. 41 din OG nr. 92/2003, legiuitorul instituind pentru verificarea legalității acestor acte două proceduri distincte.
Mai mult decât atât, se poate constata că documentele prin care s-au evidențiat sumele de plată sunt decizii de calcul accesorii, calculate de organul fiscal pentru plata cu întârziere a diferențelor de impozit anual de regularizat în baza declarațiilor de venit global depuse la instituție de contestatoare (deci cu excluderea veniturilor obținute de către debitoare din activitatea de expertiză tehnică judiciară pentru care impozitul reprezentând plăți anticipate pentru venituri din activități independente se reține la sursă), declarații pentru care au fost emise decizii de impunere anuală pentru veniturile obținute din salarii, iar contestatoarea nu numai că nu a contestat aceste acte, dar nici nu a procedat la achitarea acestora, organele de executare din cadrul AJFP T procedând la emiterea titlurilor executorii aferente acestor decizii.
Față de cele anterior expuse, analizând legalitatea executării silite declanșate împotriva debitorului, respectiv înștiințarea de înființare a popririi emise la data de 23.09.2014, în baza titlurilor executorii nr.: 343010003953714/04.12.2008, nr. 343010010967930/24.08.2010, nr. 343010012241856/16.11.2011, nr. 343010012727074/08, instanța are în vedere că, în cauză, executarea silită are la bază titluri executorii valabile, derivând din neîndeplinirea obligației de achitare a diferenței de impozit anual (de regularizat).
De asemenea, instanța reține că executarea silită a fost începută, în mod legal, prin emiterea unor somații de executare, în conformitate cu art. 145 din Codul de procedură fiscală.
În consecință, în lipsa unor mijloace de probă concludente care să indice o situație de fapt contrară celei reținute în actele de executare silită derulate împotriva contestatoarei, instanța urmează să respingă contestația la executare formulată de aceasta ca fiind neîntemeiată.";
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal apelanta-contestatoare DM prin care a solicitat admiterea apelului și modificarea în tot a hotărârii atacate și admiterea contestației.
În motivare contestatoarea a arătat că atât în cererea principală cât și în concluziile scrise a susținut că nu i-au fost comunicate deciziile de impunere cu sumele considerate debite și accesoriile respective și nici modul de calcul al acestora. În motivarea instanței de fond se invocă prevederile unor articole din Codul de procedură fiscală dar nu se face legătură directă cu conținutul concret al înscrisurilor trimise de AJFP T. Acele prevederi ale Codului de procedură fiscală au fost invocate și de contestatoare dar cu altă interpretare, aceea bazată efectiv pe lipsa comunicării deciziilor de impunere.
Contestatoarea a arătat că anumite inadvertențe pot fi sesizate din tabelul cu titluri executorii din înștiințarea de poprire în care sunt prezentate diferențele de impozit anual de regularizat, adică se pornește de la titlul executoriu din 2008 sărindu-se peste 2009 și se ajunge la 2014, fără a se arăta și documentele de comunicare.
A mai susținut contestatoarea că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă că deciziile de impunere și somațiile au i-au fost comunicate.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 470 și urm. C.pr.civ.
La data de 29 decembrie 2015, intimata AJFP T a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
În motivare a arătat, în esență, că deciziile de impunere nu au fost contestate de contestatoare, deși a fost încunoștințată despre accesoriile datorate - deciziile de impunere anuală au fost comunicate în strictă concordanță cu prevederile art. 44 alin.3 din OG 92/2003 prin publicitate iar organele de executare au emis titlurile executorii aferente deciziilor de impunere.
Executarea silită s-a concretizat în actele de executare emise de organul fiscal în condițiile legii, neexistând procedura scăderii din evidența analitică pe plătitor în baza unei prezumții cu privire la prescrierea dreptului de a cere executarea silită. În cauză, debitele nu sunt prescrise, cursul acestei proceduri fiind întrerupt prin emiterea de titluri și somații, condiții în care sunt incidente prevederile art. 133 lit. c din OG 92/2003.
Verificând legalitatea și temeinicia Sentinței apelate, prin prisma motivelor invocate, instanța reține că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 141 C. proc. fiscală executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Titlul executoriu este reprezentat de titlul de creanță ajuns la scadență prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit art. 44 alin. 2 Cod procedură fiscală actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Conform art. 45 alin. 2 Cod procedură fiscală actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.
Așadar, tribunalul consideră că pentru ca un titlul de creanță să devină titlu executoriu este necesar ca respectând ordinea prev. de art. 44 C. proc. fiscală, titlurile de creanță (reprezentat în cauză de deciziile de impunere) să fie comunicate debitorului.
Raportat la dispozițiile art. 205-206 C. proc. fiscală, debitorul avea posibilitatea să conteste titlul de creanță mai întâi la instituția emitentă iar mai apoi la instanța competentă de contencios-administrativ și fiscal, urmând ca pe această cale să-și valorifice toate criticile cu privire la cuantumul debitului, calitatea de contribuabil etc.
Din toate înscrisurile depuse de intimată la dosar tribunalul nu a putut identifica nicio dovadă certă a comunicării titlurilor de creanță către contestator sub dovadă de primire sau confirmare de primire potrivit art. 44 alin. 2 C.pr.fisc..
În dezacord cu instanța de fond, tribunalul reține că nu poate fi considerată ca fiind legală procedura de comunicare prin publicitate a titlurilor de creanță întrucât, potrivit art. 44 alin. 4 C pr. fisc. o asemenea modalitate de comunicare este una excepțională, subsidiară comunicărilor cu confirmare de primire.
Într-adevăr, art. 44 alin. 4 C pr. fisc. prevede în mod clar : "în cazul în care comunicarea potrivit alin. 2 (comunicare pe suport de hârtie cu confirmare de primire s.n.) sau 3 (comunicare în formă electronică s.n.), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.";
La dosar nu există nicio dovadă din care să reiasă că încercarea de comunicare pe suport de hârtie cu confirmare de primire (art.44 alin. 2 C.pr.fisc.) a rămas fără nici un rezultat astfel încât s-a impus comunicarea excepțională prin publicitate.
De asemenea, prin întâmpinare intimata a susținut că deciziile de impunere au fost comunicate în strictă concordanță cu prevederile art. 44 alin. 3 din OG 92/2003, această dispoziție legală referindu-se la comunicarea actelor administrative fiscale prin mijloace electronice.
O asemenea susținere nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, comunicarea prin mijloace electronice se face numai dacă contribuabilul a optat pentru această modalitate (nu există nicio dovadă în acest sens), iar pe de altă parte, nu există nicio dovadă de că actele administrative fiscale au fost comunicate prin mijloace electronice, înscrisurile de la f.66, 68, 70, 72, 74, 76 dosar fond vol.I fiind simple capturi de ecran (printscreen-uri) ale evidenței computerizate ale intimatei care nu conțin nicio referire la comunicarea electronică sau prin publicitate a vreunei decizii de impunere.
Având în vedere că nu există dovezi din care să reiasă că titlurile de creanță au fost comunicate debitorului, nu poate fi vorba de un titlu executoriu în cauză, întrucât art. 45 alin. 2 Cod procedură fiscală actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic. Neexistând un titlu executoriu, executarea silită nu poate începe sau nu poate continua.
Având în vedere cele expuse, tribunalul apreciază ca fiind inutilă cercetarea aspectelor legate de prescripție invocate de contestatoare.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că sentința atacată este netemeinică și nelegală, urmând a admite apelul și schimbând în tot sentința instanței de fond în sensul admiterii contestației la executare și anulării tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1653017/23.09.2014.
În temeiul art. 1064 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul a dispus restituirea cauțiunii către apelanta contestatoare în cuantum de 1.119 lei achitată prin recipisa de consemnare CEC BANK nr. 580618/1.
În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013, tribunalul a dispus restituirea către apelanta-contestatoarea a taxelor judiciare în cuantum de 744 lei și 387 lei.
În baza art. 453 C.pr.civ., fiind căzută în pretenții, intimata a fost obligată către apelanta-contestatoare la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
| ← UZUCAPIUNE. Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă) | Acţiune în pretenţii. Despăgubiri la încetarea raportului... → |
|---|
