Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 386 din data de 15.06.2015
Prin sent.civ.nr.48/12.01.2015 a Judecătoriei Bacău, s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a B.E.J. M.G. și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta Instituția Prefectului - Județul Bacau, în contradictoriu cu intimatul B.E.J. M.G..
Totodată, s-a respins contestația formulată de contestatoarea Instituția Prefectului-Județul Bacău în contradictoriu cu intimatul P.V., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
"Asupra excepției lipsei calității procesual pasive a biroului executorului judecătoresc, instanța urmează a o admite pentru următoarele motive:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului pretins (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârât) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă). Instanța este obligată să verifice calitatea procesuală, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății. În cadrul contestației la executare biroul executorului judecătoresc nu are calitate procesual pasivă în condițiile în care executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, și nu sunt parte în cadrul raportului juridic stabilit între creditor și debitor. În faza executării silite părțile sunt același cu cele cuprinse în titlul executoriu, iar executorul judecătoresc este autoritatea competentă să aducă la îndeplinire prin executare silită măsurile înscrise în titlul executoriu. Potrivit dispozițiilor articolului 2 din Legea 188/2008 privind executorii judecătorești, unul dintre principiile care guvernează activitatea organului de executare constă în îndeplinirea unei activități de interes public, fiind un participant indispensabil la executarea silită, dar nu și parte în raportul litigios.
Pe fond, instanța constata că prin încheierea nr. 1/50 din 10.11.2014 emisă în dosarul de executare silita nr. 18/2014 al B.E.J. M.G., s-a admis cererea de încuviințare a executării a creditorului P.V., împotriva debitorului Comisia Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Bacău-reprezentata prin Instituția Prefectului județului Bacău, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 604/2013 din 01.10.2013 pronunțată de Judecătoria Buhuși în dosarul nr. 745/199/2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. 162/27.02.2014 a Tribunalului Bacău, pentru recuperarea sumei de 1850 lei reprezentând cheltuieli de judecata, suma ce va fi actualizata potrivit art. 628 alin 3 NCPC.
Prin sentința civilă nr.60472013 din 01.10.2013 pronunțată de Judecătoria Buhuși în dosarul nr.745/199/2012, au fost obligate pârâtele irevocabilă prin decizia civilă nr.162/27.02.2014 a Tribunalului Bacău au fost obligate Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar Buhuși și Comisia Județeana de aplicare a legilor fondului funciar Bacău, la plata către reclamant a sumei de 2100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata pentru fond. Totodată a fost obligata recurenta parata si intimata parata Comisia Județeana de aplicare a legilor fondului funciar Bacău la plata pentru recurentul-reclamant P.V. a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata în recurs.
Susținerile contestatoarei privind lipsa raportului obligațional între ea si intimați, instanța reține că potrivit H.G. nr. 890/2005 in vederea aplicării legislației funciare, se constituie comisii locale și comisii județene, acestea din urmă, instituite la nivel de județ, fiind alcătuite din prefect, subprefect, secretarul general al instituției prefectului și alte persoane, prin urmare, majoritatea persoanelor ce alcătuiesc această comisie provenind din Instituția Prefectului.
De asemenea, potrivit art.52 din Legea nr.18/1991, comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ jurisdicțională, având calitate procesuală activă sau pasivă în litigiile legate de aplicarea legilor fondului funciar, fiind reprezentate legal prin prefect. Prin modificarea Legii nr.18/1991, Legea nr. 247/2005 a mai introdus un alineat art.52, în care se arată că prevederile art.274 C.proc. civ. sunt aplicabile.
În acest ultim alineat rezultă că părțile în litigiile de fond funciar pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată în conformitate cu dispozițiile art.274 C.proc. civ. Ar fi inechitabil să se considere că acest alineat se aplică unilateral, în sensul că în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.274 C.proc. civ comisiile să obțină recuperarea cheltuielilor făcute (de exemplu în cazul în care își angajează avocat, posibilitatea recunoscută de lege sau în cazul plății unui onorariu expert) însă în cazul în care acestea ar cădea în pretenții, partea adversă să nu își poată recupera cheltuieli prilejuite de proces. Prin urmare, Comisiile locale și județene pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.
Dacă legea reglementează calitatea procesuală a comisiilor, nu stabilește însă și dacă aceasta are un patrimoniu aspect care are relevanță în cazul executării hotărârilor judecătorești cu privire la cheltuielile de judecată. Având în vedere însă că aceste comisii județene sunt alcătuite din reprezentanți ai instituției prefectului fiind reprezentate de Prefect, rezultă că Instituția prefectului este cea care suportă, din punct de vedere patrimonial cheltuielile de judecată la care este obligată Comisia Județeană, aceasta fiind în același timp, cea care recuperează și deține sumele provenite din executarea silită a hotărârilor prin care i s-a dat câștig de cauză.
În ce privește cuantumul debitului de 1850 lei reprezentând cheltuieli de judecata, instanța retine următoarele:
Potrivit art. 2 din H.G. Nr. 890/2005, Comisiile comunale de fond funciar, acționează sub îndrumarea comisiilor județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, in sensul de a urmări și a lua măsurile necesare pentru respectarea și aplicarea întocmai a prevederilor legilor fondului funciar.
Contestatoarea are, între alte atribuții, potrivit acestui act normativ pe cele de a asigura îndrumarea și controlul comisiilor comunale, orășenești și municipale prin desemnarea pe comune, orașe și municipii a membrilor din comisia județeană precum și de a analiza lunar evoluția cauzelor în justiție în care comisia județeană este parte și a decide asupra măsurilor ce trebuie luate;
Față de cele arătate, instanța reține că neexecutarea hotărârii judecătorești este imputabilă contestatoarei, ca organism al statului, iar imposibilitatea pentru intimat de a obține executarea acesteia constituie o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor, așa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Astfel, chiar daca nu exista solidaritate legala sau convențională, obligația plății sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecata în recurs este "in solidum";;, având in vedere natura litigiului si a legăturii dintre cele doua comisii care împreuna trebuiau să acționeze pentru eliberarea titlului de proprietate, fiecare dintre debitori poate fi urmărit pentru același întreg.
Față de aceste considerente instanța va respinge contestația la executare ca nefondată.";
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea Instituția Prefectului, jud. Bacău pentru următoarele motive:
Greșit s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc, cu toate că acesta este cel care a emis încheierea de încuviințare a executării silite, încheiere care poate face obiectul contestației la executare
Apelantul nu are calitate de debitor, nefiind parte în cauza nr.745/199/2012 în care s-a pronunțat titlul executoriu și, în consecință, nu putea fi parte căzută în pretenții.
Întrucât Comisia județeană de fond funciar nu este cuprinsă în structura organizațională a Instituției Prefectului, aceasta din urmă nu poate prelua obligațiile materiale ale Comisiei, iar membrii acesteia nu sunt doar din cadrul Instituției prefectului ci sunt și reprezentanți ai altor instituiții.
De asemenea, greșit a apreciat prima instanță că obligația de plată a cheltuielilor de judecată ar fi una ";in solidum";, în condițiile în care art.1381 din NCCiv. a consacrat regula solidarității pasive și, mai mult, titlul executoriu nu stabilește că obligația este solidară, în consecință este vorba despre o obligație divizibilă, încheierea prin care s-a încuviințat executarea silită pentru suma de 1850 lei fiind nelegală.
Analizând apelul, Tribunalul constată următoarele:
Raportul juridic litigios este între creditorul și debitorul din raportul juridic din cadrul executării silite, executorul judecătoresc nefiind parte a acestui raport juridic, ci acesta îndeplinește un serviciu public având drept competențe executarea silită a hotărârilor judecătorești. În consecință, corect prima instanță a constatat că executorul nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Legea nr.18/1991, în art.52 alin.3, statuează că "Prevederile art. 274 din codul de procedură civilă sunt aplicabile.";
O astfel de reglementare nu poate fi lipsită de efecte doar pentru că debitoarea Comisia județeană nu are buget propriu.
Prin titlul executoriu ce face obiectul prezentei executări, creditoarea a dobândit "un bun"; în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, bun care intră sub protecția art.1 al Protocolului 1 al Convenției. Jurisprudența CEDO este constantă în sensul că un drept recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă constituie "un bun"; și, totodată, că dreptul de creanță, cum este și cel din prezenta cauză, este considerat "bun";, creditorul având asupra acestuia un veritabil drept de proprietate în sensul art.1 al Protocolului 1, cu condiția ca această creanță să fie certă, lichidă și exigibilă (decizia de Napoles Pacheco împotriva Belgiei; decizia Ageessens împotriva Belgiei, etc.)
Instanța constată că dreptul de creanță al creditoarei, astfel cum rezultă din titlul executoriu, îndeplinește aceste condiții.
Pe de altă parte, instanța reține că, în cauza Philis contra Greciei, din 1991, Curtea a hotărât că "dreptul de acces la instanță";, consacrat de art.6 din Convenție, ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână fără efecte în detrimentul uneia dintre părți și că, în consecință, și executarea hotărârilor judecătorești este garantată de art.6 al Convenției.
În ceea ce privește hotărârile judecătorești în care statul (instituțiile publice) este debitor, Curtea a statuat că refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti o sumă de bani la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească este de natură să încalce art.6 și art.1 din Protocolul 1 (cauzele Angelov c.Bulgariei; Mancheva c.Bulgariei; Bourdov c.Rusiei; Karahalios c.Greciei).
Mai mult, Instanța europeană a stabilit și că ar fi inoportun să se ceară unei persoane care a obținut, ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești, o creanță contra statului, să recurgă la procedură executări silite iar dacă, totuși, se recurge la o astfel de procedură, aceasta constituie un fel de circumstanță agravantă pentru stat.
În speță, creditoarea a recurs la executare silită, iar dacă nu i s-ar recunoaște dreptul de a se continua această executare până la realizarea creanței, s-ar încălca art.6 și art.1 al Protocolului 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de fond a realizat o interpretare logico-juridică și a coroborat în mod corect dispozițiile Legii nr.18/1991 și ale H.G. 890/2005, stabilind că revine Instituției Prefectului obligația de plată stabilită prin titlul executoriu.
În ce privește caracterul obligației de plată a cheltuielilor de judecată, potrivit art.277 din vechiul Cod de procedură civilă, incident în cauza 745/199/2012 în care s-a pronunțat titlul executoriu, în condițiile în care instanța nu a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată proporțional, este evident că a avut în vedere solidaritatea.
Astfel, creditorul se poate îndrepta împotriva oricăruia dintre debitorii solidari pentru recuperarea întregii creanțe, potrivit art.1446 NCCiv.
Divizibilitatea privește raporturile dintre debitori, în condițiile prevăzute de art.1382 și 1456 din NCCiv.
În consecință, Tribunalul constată că apelul este nefondat și urmează să îl respingă.
| ← Uzucapiune. Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă) | Consimţământ. Jurisprudență Minori → |
|---|
