contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 5 din data de 23.05.2013

contestație la executare

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. ……………

SENTINȚA CIVILĂ Nr. ………..

Ședința publică de la ………

Completul compus din:

PREȘEDINTE ………..

Grefier ………..

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii ………. și pe intimatii …, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederându-se instanței că în prezenta cauză s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, după care:

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din ……., fiind consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi.

Se constată că în termenul de pronunțare, au depus la dosar concluzii scrise atât contestatorii ….), cât și intimata (………).

INSTANȚA :

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Tribunalului ……….. la data de ……, contestatorii …… în contradictoriu cu intimații ……. au solicitat instanței :

- să lămurească dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea executării silite a sentinței comerciale nr. ………… respectiv a tranzacției care formează dispozitivul acestei hotărâri în sensul de a lămuri condițiile în care se face aplicarea titlului și pe cale de consecință în condițiile în care nu se îndeplinesc termenii tranzacției, instanța :

- să dispună anularea tuturor actelor de executare silită întocmite în dosar execuțional nr. ….al BEJ …….. asupra bunurilor și veniturilor contestatorilor;

- să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare cu privire la terenurile care fac obiectul Tranzacției încuviințată prin ……….,

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii contestatorii au arătat că titlul executoriu este o hotărâre de expedient astfel că se pot formula apărări de fond. La data de ….. contestatorii au încheiat cu intimata SC ……….SRL o tranzacție care avea ca obiect realizarea transferului de proprietate asupra unei suprafețe de 35 ha teren arabil din localitatea ……, pentru prețul de …… euro preț achitat preț achitat în avans de intimată. Pentru perfectarea transferului dreptului de proprietate ambele părți contractante aveau de îndeplinit obligații. Contestatorii aveau obligația de a pregăti și preda intimatei toate documentele necesare realizării transferului de proprietate iar intimata de a le analiza intr-un interval de două săptămâni și de a le prezenta notarului în vederea perfectării contractului de vânzare cumpărare. Aceste obligații trebuiau îndeplinite în anumite termene stipulate. Prin învoiala părților termenul inițial de 29.03….. a fost prelungit la data de 07.04…… pentru că intimata avea nevoie de timp pentru a analiza documentele transmise de contestatori. Dacă intimata găsea nereguli la acte contestatorii aveau timp de o săptămână să remedieze problemele. Intimata însă nu a mai arătat contestatorilor obiecțiunile sale ci a transmis direct notificarea de rezoluțiune de drept a contractului de tranzacție la data de 19.04…….., alegând să se folosească de clauza penală prev. de art. 6 din tranzacție, mai avantajoasă intimatei, deși contestatorii și-au manifestat disponibilitatea de a încheia contractul în formă autentică. Arată că nu poate opera rezoluțiunea contractului în situația în care ei și-au îndeplinit obligațiile contractuale, iar contractul nu s-a perfectat din cauza neîndeplinirii obligațiilor în termen de către intimată. Din aceleași motive nu operează nici clauza penală de la art. 6 din Tranzacție. În ceea ce privește legalitatea executării silite arată că creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, față de nestabilirea concretă a culpei.

În drept, contestatorii invocă art. 399, 400 și 379 Cpc.

În probațiune, contestatorii au depus la dosar înscrisuri.

Cererea este legal timbrată cu suma de 194 lei taxă timbru și 5 lei timbru judiciar - f. 44 dosar judecătorie.

Intimatul, a formulat întâmpinare - f. 30 prin care a invocat :

- excepția necompetenței materiale a Tribunalului …….,

- excepția inadmisibilității contestației,

- excepția de tardivitate a introducerii cererii

- pe fond , respingerea contestației ca neîntemeiată,

- cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că cererea contestatorilor este o contestație la titlu întemeiată pe dispozițiile art. 399 C.pc. însă contestatorii solicită lămurirea dispozitivului sentinței de expedient cerere inadmisibilă deoarece hotărârea nu este de fond pentru că nu a soluționat litigiul ci a luat act de învoiala părților. dispozițiile art. 399 alin. 1 teza a doua și art. 401 alin. 1 ind. 1 C.p.c. privind lămurirea hotărârii nu sunt aplicabile hotărârii de expedient. Mai arată că competența de soluționare a contestației la executare aparține Judecătoriei Oradea. intimata mai arată că dat fiind faptul că titlul executoriu este o hotărâre judecătorească este inadmisibilă contestația la titlu. Contestația este tardivă deoarece contestatorii au primit somația la data de …… iar cererea a fost înregistrată cu depășirea termenului de 15 zile. Contestația este neintemneiată deoarece tranzacția părților a intervenit pentru a stinge litigiul ce forma obiectul dosarului nr. …….. al tribunalului ……. Prin această tranzacție contestatorii și-ai asumat obligația de a transmite intimatei acte apte încheierii unui contract autentic. aceștia au predat un prim set de acte la data de ……….și prin acordul părților s-a prelungit termenul cu o săptămână. Însă nici după acest al doilea termen acordat actele nu au fost complete și apte a duce la încheierea actului autentic astfel că în temeiul art. 5 pct. 5.1 din contract a intervenit rezoluțiunea de drept a contractului. Intimata a notificat contestatorii și a trecut la aplicarea clauzei penale.

În drept a invocat art. 115 C.p.c..

În probațiune a depus înscrisuri .

Contestatorii și-au precizat cererea - f. 75 solicitând instanței să constate că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru punerea în executare a titlului executoriu, să dispună anularea tuturor actelor de executare silită în dosar nr. ……. deschis la BEJ …. , să constate că reclamanții și-au îndeplinit obligațiile contractuale, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare pentru terenurile ce formează obiectul tranzacției, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. …… instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului … și a declinat cauza la Judecătoria …..

La Judecătoria …. cererea a fost înregistrată la data de ….. sub același număr de dosar.

La dosar a fost atașat dosarul execuțional nr. ….. .

Prin încheierea din data de ….. instanța a dispus disjungerea capătului de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic și formarea unui nou dosar având ca obiect acțiune în constatare.

Prin încheierea din data de ……. instanța a respins excepția tardivității contestației invocată de intimată pentru motivele expuse acolo.

Părțile au depus concluzii scrise.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba interogatoriul părților - f. …………., proba testimonială fiind audiați martorii …… ……. .

Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:

În dosarul execuțional nr. …… a fost pornită executarea silită împotriva contestatorilor în baza titlului executoriu reprezentat de sentința nr. …….. pronunțată de Tribunalul ……în dosar nr. …. - hotărâre de expedient dată în baza tranzacției dintre părți.

Părțile au convenit în această tranzacție ca la data de ….. să se prezinte la notar pentru încheierea unui contract autentic de vânzare cumpărare a unei suprafețe de 35 ha teren arabil situat în localitatea …… pentru prețul de …. euro achitat anterior de intimată.

Pentru încheierea acestui contract contestatorii s-au obligat ca în termen de 16 săptămâni să predea intimatei actele necesare pentru transferul dreptului de proprietate pe bază de proces verbal de predare - primire până cel mai târziu data de ……. orele 12,00 la sediul firmei de avocatură din …….. absența părților la acestă întâlnire valorează neexecutarea obligațiilor.

La pct. 3.3 din tranzacție părțile au convenit ce acte trebuie predate de contestatori, care trebuiau obținute de către contestatori pe cheltuiala lor - pct. 3.4. neobținerea acestor acte este imputabilă contestatorilor iar cazul fortuit nu exonerează de răspundere.

Potrivit art. 5 din tranzacție părțile au stipulat un pact comisoriu de grad IV potrivit căruia tranzacția se rezoluționează de drept fără intervenția instanțelor dacă nu sunt predate actele menționate la art. 3.3 în termenul indicat de 3.2 rezoluțiunea operând în data de ………., sau în caz de neexecutare parțială din partea contestatorilor, în caz de neprezentare a părților la notar la data stabilită de …... potrivit art. 6 din tranzacție părțile au stabilit cuantumul daunelor interese în caz de rezoluțiune a contractului pentru suma de 80000 euro, precum și daune interese moratorii de 0,1% pe zi de întârziere.

La data de …., intimata SC …….. SRL, a comunicat contestatorilor notificarea - f. 4 din dosar execuțional, prin care a comunicat acestora că actele predate până la acea dată nu sunt apte să transfere dreptul de proprietate pentru toată suprafața de 35 ha teren, nefiind predate acte decât pentru 31,7318 ha, din care o parte nu sunt apte a transfera proprietatea către intimată, astfel că invocând pactul comisoriu solicită contestatorilor plata daunelor interese compensatorii de 80000 euro.

Prin încheierea nr. …. pronunțată în dosar nr. …… al Judecătoriei ……. instanța a încuviințat executarea silită împotriva contestatorilor, iar în baza procesului verbal de cheltuieli - f. 11 din dosar execuțional s-a stabilit în sarcina contestatorilor suma de .……. euro - pretenții, penalități de 0,1%/zi începând cu data de ……. și până la recuperarea debitului , onorariu avocat, onorariu executare de 10667,96 lei taxe de timbru de 12,45 lei aceștia fiind somați la data de ……… verso, prin somația din data de …….. să achite aceste sume în termen de o zi de la comunicare.

Prin încheierea civilă nr. ……… pronunțată în dosar nr. ……… dosar execuțional pronunțată de Tribunalul ……….. s-a dispus admiterea cererii de suspendare provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare înregistrată pe rolul Tribunalului ……..

Potrivit art. 399 alin. 3 C.p.c. se poate face contestație împotriva titlului executoriu care nu este emis de o instanță de judecată.

În speța de față suntem în prezența unui titlu executoriu emis de o instanță de judecată dar în baza tranzacției părților.

Astfel în ceea ce privește capătul de cerere privind lămurirea înțelesului și aplicării titlului executoriu instanța constată că titlul executoriu conține tranzacția părților, astfel că cererea de lămurire a acestuia este inadmisibilă, în condițiile în care hotărârea nu este dată pe baza unor probe și deliberări ale instanței și nu cuprinde explicații sau deliberări ale instanței de judecată, ci doar tranzacția de care instanța a luat act și care formează dispozitivul hotărârii.

În ceea ce privește capetele de cerere formulat în cadrul precizării de acțiune instanța constată că din probele administrate reiese că la termenul stipulate pentru predarea actelor necesare încheierii contractului de vânzare cumpărare, ulterior prelungit de către părți, contestatorii nu au predat acte stipulate expres în convenția lor și nu s-au prezentat la data de …………. la ora 12,00 la biroul notarial în vederea încheierii contractului autentic.

Din declarațiile martorilor audiați reiese că relația contractuală a părților a fost mai veche, între ele încheindu-se un antecontract în anul 2008 pentru o suprafață de 100 ha teren arabil, din care a rămas să se transfere dreptul de proprietate pentru suprafața de 35 ha.

Întrucât nu s-a încheiat contractul autentic pentru suprafața rămasă intimata a formulat cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea contestatorilor la restituirea sumei de 62583 euro achitată cu titlu de avans și a penalităților de întârziere conform antecontractului.

Acțiunea a format obiectul dosarului nr. …., soluționat prin pronunțarea hotărârii de expedient nr. .. , titlul executoriu în dosar execuțional nr. …...

În prezenta speță este vorba de un contract al părților care cuprinde clauza expresă prin care părțile stipulează rezoluțiunea acestuia de plin drept în cazul neexecutării obligațiilor de către una din ele. În speță suntem în prezența unui pact comisoriu de grad IV , astfel încât contractul este desființat de plin drept fără punere în întârziere a debitorului prin neindeplinierea obligațiilor la termenul stipulat în contract. Creditorul obligației este singurul care are facultatea de a aprecia dacă invocă rezoluțiunea sau cere obligarea debitorului la executarea prestațiilor.

Cum creditorul obligației este intimata SC ……..SRL, acesta a ales a invoca rezoluțiunea contractului dintre părți la data de ……, dată la care contestatorii nu s-au prezentat în vederea încheierii contractului autentic la biroul notarial. Faptul că se invocă de către contestatori culpa intimatei în neexecutarea obligațiilor lor nu poate împiedica intervenția rezoluțiunii. În convenția părților s-a stipulat expres că nici cazul fortuit nu înlătură aplicarea pactului. Indiferent de atitudinea sau colaborarea părților după încheierea tranzacției atâta vreme cât s-a stipulat expres că la data de ……. orele 12,00 părțile se vor prezenta în vederea încheierii contractului la notar, lipsa contestatorilor la data stipulată, atrage răspunderea lor contractuală.

Prin stipularea clauzei penale, părțile au stabilit de comun acord întinderea daunelor interese în cazul neexecutării contractului. Despăgubirile au fost stabilite la suma de 80000 euro. pentru a obține plata acestei sume este suficient ca intimata să dovedească neexecutarea , executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației contestatorilor. În speță s-a făcut acestă dovadă cu înscrisurile depuse ( ……. ), contestatorii fiind cei care nu au reușit până la termen să transmită intimatei documentația stipulată expres de tranzacția părților - prin procesele verbale de predare primire arătate anterior au predat acte pentru o suprafață sub cele 35 ha care trebuiau transmise intimatei.

Suma de 80000 euro reprezintă daunele interese compensatorii stipulate expres de părți în contractul lor. acestă sumă se poate cumula cu daunele interese moratorii stabilite de asemenea prin convenția părților de 0,1%/zi de întârziere.

Prin urmare, instanța constată că motivele de contestație la executare invocate de contestatoare sunt neîntemeiate, urmând a fi respinsă contestația la executare formulată și precizată ca nefondată.

În temeiul art. 274 C.p.c. instanța va obliga contestatorii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de ………. lei reprezentat de cheltuielile de deplasare conform chitanțelor depuse și va respinge capătul de cerere privind obligarea contestatorilor la plata onorariului avocațial asupra căruia nu s-a făcut dovada plății decât prin factura xerox de la fila ……….., fără a se depune chitanța de plată a acestei sume.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorii .. în contradictoriu cu intimatul ..

Obligă contestatorii la plata sumei de 703,39 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului …...

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, ……….

Președinte, Grefier,

..

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare