contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 7006 din data de 14.10.2013

Dosar nr. 8606/318/2013 Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7006/2013

Ședința publică de la 14 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE ALEXANDRU BOGDAN POPESCU

Grefier ELENA DOBROMIR CĂRĂVAN

Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulate de contestatorul T.D., în contradictoriu cu intimata ...S.R.L. și terțul poprit S.C. ... S.R.L.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns personal petentul T.D., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, având cuvântul în probațiune, contestatorul solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei și a probei cu expertiză contabilă, depunând și un înscris în acest sens.

În temeiul art. 255, art. 258 Cod pr. civ., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, fiind admisibilă și aptă să conducă la soluționarea procesului, respingând însă ca neutilă soluționării cauzei proba cu expertiză contabilă, întrucât obiectivele vizate sunt relevate prin înscrisurile de la dosar (fila 11).

Instanța invocă din oficiu excepția tardivității formulării contestației împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare și pune excepția în discuție, contestatorul formulând concluzii de admitere a excepției.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.

Contestatorul solicită suspendarea executării silite, precum și admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.05.2013, sub nr. 8606/318/2013, contestatorul T.D., în contradictoriu cu intimata ...S.R.L. și terțul poprit S.C. ... S.R.L., a formulat contestație împotriva executării silite începute în dosarul de executare nr. 832/E/2013 al B.E.J. B.F., solicitând instanței suspendarea executării până la soluționarea contestației, anularea executării silite și a actelor de executare emise.

În motivarea cererii, a arătat că a încheiat la data de 26.03.2007 cu creditorul … S.R.L. un contract de credit, achiziționând un laptop în valoare de 1.799,90 lei, suma lunară de plată fiind 100 lei, iar la data de 27.08.2008, respectiv data de 21.12.2009, a retras din același cont bancar suma de 1.000 lei, respectiv 400 lei.

A susținut că, deși a folosit doar suma de 3.199,90 lei, a achitat creditorului suma de 4.604 lei, mai mult cu 1.404,10 lei, executând de bunăvoie obligația, așa încât în mod nelegal s-a început executarea silită împotriva sa pentru suma de 2.432,06 lei reprezentând debit și 425,67 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, acestea din urmă fiind în mod greșit puse în sarcina sa prin încheierea din dat de 19.04.2013 emisă de executorul judecătoresc.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711-art. 719 Cod pr. civ.

În dovedirea cererii, contestatorul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, iar în susținere a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, contract de credit, extras de cont, încheiere, adresă înființare poprire, încheiere executor judecătoresc, chitanțe, carte de identitate (filele 9-20).

Cerea a fost legal timbrată cu suma de 194 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar (filele 5 verso, 8), respectiv suma de 10 lei și 0,3 lei timbru judiciar pentru cererea de suspendare a executării silite, fiind depusă și cauțiune în cuantum de 286 lei (filele 27, 28).

În cauză, terțul poprit S.C. ... S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, arătând că prin adresa emisă la data de 10.05.2013 în dosarul de executare nr. 832/E/2013 al B.E.J. B.F., s-a dispus înființarea popririi asupra venitului lunar realizat de către salariatul său T.D., societatea conformându-se în calitate de terț poprit și consemnând sumele reținute la dispoziția executorului judecătoresc, nefiind în măsură să conteste legalitatea actelor de executare.

În drept, a invocat disp. art. 205 Cod pr. civ.

În dovedire, a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, iar în susținere a depus la dosarul cauzei, în copie, ordine de plată (fila 55).

La solicitarea instanței, potrivit art. 716 alin. 2 Cod pr. civ., B.E.J. B.F.a comunicat dosarul de executare nr. 832/E/2013 în copie certificată.

Prin încheierea de la termenul din data de 26.06.2013, instanța a respins ca neîntemeiată cererea contestatorului de suspendare provizorie a executării silite, până la soluționarea cererii de suspendare (filele 51-52).

Analizând ansamblul materialului probator, instanța reține următoarele:

În conformitate cu art. 248 alin. 1 Cod pr. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, invocată din oficiu, instanța reține că este întemeiată, așa încât o va admite și va respinge ca tardiv formulată contestația împotriva acesteia, pentru motivele ce urmează.

Astfel, încheierea din data de 19.04.2013, prin care B.E.J. B.F.a stabilit cheltuielile de executare în dosarul execuțional nr. 832/E/2013, a fost comunicată contestatorului la data de 13.05.2013 (fila 6 verso), iar contestația la executare formulată de către acesta a fost trimisă prin poștă instanței la data de 27.05.2013, astfel că a fost depășit termenul legal de 5 zile prevăzut de disp. art. 714 alin. 2 Cod pr. civ.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, instanța o privește ca neîntemeiată și o va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În drept, arată instanța că, potrivit art. 718 alin. 1 Cod pr. civ., până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, iar suspendarea se poate solicita odată cu contestația sau prin cerere separată.

Pentru a se putea dispune suspendarea, solicitantul trebuie să dea în prealabil o cauțiune calculată la valoarea obiectului contestației, după cum prevede art. 718 alin. 2 Cod pr. civ.

Din analiza acestor texte legale se desprind condițiile care trebuie îndeplinite pentru formularea cererii de suspendare a executării silite, cu observația că aceste dispoziții prevăd posibilitatea, iar nu obligația instanței de a dispune această măsură, astfel că instanța are facultatea de a aprecia asupra oportunității suspendării executării silite.

Astfel, trebuie îndeplinită condiția existenței unei contestații la executare sau a altei cereri privind executarea silită, potrivit art. 718 alin. 1 Cod pr. civ., a depunerii prealabile a unei cauțiuni conform art. 718 alin. 2 Cod pr. civ., și a invocării unor motive temeinice, de natură a forma convingerea instanței în sensul necesității opririi procedurii execuționale, în caz contrar riscând producerea unei pagube iminente și care nu s-ar mai putea repara sau care ar presupune cheltuieli importante pentru remedierea acesteia.

Așa fiind, apreciază instanța că suspendarea executării silite este o măsură excepțională, dată fiind necesitatea ca titlul executoriu să fie adus la îndeplinire într-un termen cât mai scurt, iar soluția asupra unei astfel de cereri nu trebuie să fie motivată pe legalitatea ori nelegalitatea actelor de executare, întrucât s-ar antama fondul cauzei.

Mai reține instanța că în speță, deși sunt îndeplinite primele două condiții enumerate anterior, privind existența unei contestații la executare sau a altei cereri privind executarea silită și depunerea cauțiunii, contestatorul nu a învederat motive temeinice, de natură a forma convingerea instanței în sensul necesității opririi procedurii execuționale, în sensul că nu a probat existența în concret a vreunei situații obiective care să justifice dispunerea unei măsuri de suspendare a executării silite, excepție de la regula potrivit căreia titlurile executorii trebuie puse în executare într-un termen cât mai scurt.

Așadar, întrucât nu s-a învederat vreo împrejurare de natură a constitui un motiv considerat de lege ca fiind excepțional și care să îndreptățească dispunerea măsurii prevăzute de art. 718 alin. 1 Cod pr. civ., instanța apreciind ca neîntemeiată cererea contestatorului de suspendare a executării silite, urmând să o respingă ca atare.

Pe fondul cauzei, arată instanța că, potrivit art. 711 alin. 1, 3 Cod pr. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, putându-se cere, după începerea executării, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.

Astfel, în ceea ce privește actele de executare efectuate de către B.E.J. B.F.în dosarul execuțional nr. 832/E/2013, instanța reține că acestea sunt emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, executarea silită asupra titlului executoriu reprezentat de contractul de credit fiind încuviințată prin încheierea nr. 2866/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 6751/318/2013, ulterior fiind întocmite și comunicate adrese de înființare a popririi și fiind efectuate verificări privind bunurile debitorului.

Nu poate fi reținută de către instanță susținerea contestatorului în sensul că a adus la îndeplinire de bunăvoie titlul executoriu, din moment ce acesta nu a înțeles să își îndeplinească în totalitate obligațiile stabilite prin titlul executoriu, prin achitarea comisioanelor și penalităților aferente convenției de credit semnate și însușite de către acesta, așa cum sunt evidențiate în sinteza extrasului de cont (fila 11), rămânând un rest de plată de 2.432,06 lei, adică exact suma ce face obiectul cererii de executare silită formulată de către creditoare, și pentru recuperarea căreia a fost încuviințată executarea silită.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare, iar în temeiul art. 451 și urm. Cod pr. civ., va respinge ca neîntemeiată cererea contestatorului căzut în pretenții de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității invocată din oficiu de către instanță și respinge ca tardiv formulată contestația împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, emisă la data de 19.04.2013 de către B.E.J. B.F.în dosarul execuțional nr. 832/E/2013.

Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul T.D., domiciliat în …în contradictoriu cu intimata ...S.R.L., cu sediul în … și terțul poprit S.C. ... S.R.L., cu sediul în …

Respinge ca neîntemeiată cererea contestatorului de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2013.

Președinte,

ALEXANDRU BOGDAN POPESCU

Grefier,

ELENA DOBROMIR CĂRĂVAN

Red. ABP

Thred. ED 16 Octombrie 2013/ex. 5

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare