Contract de asociere. autorităţi publice locale. neexecutarea obligaţiilor. acţiune în despăgubire. legalitea cererii.
Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 8 din data de 18.01.2018
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestui Tribunal la data de XXXXX sub nr. XXXXX, Județul XXXXX prin Consiliul Județean XXXXX reprezentată de Președintele Consiliul Județean XXXXX a chemat în judecată pârâta Unitatea Administrativ teritorială Comuna XXXXX prin Consiliul Local reprezentat de primar ,solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2356 lei cu titlu de despăgubiri și daune interese calculate de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Motivând în fapt acțiunea, reclamantul susține că prin hotărârea nr. XXXXX, Consiliul Județean XXXXX a hotărât aprobarea Programului privind măsurile de protecție a mediului prin creșterea suprafețelor împădurite în județul XXXXX în perioada 2011 - 2020 , în urma căruia a încheiat cu pârâta contractul de asociere nr. XXXXX,pentru o durată de 5 ani ,în scopul îmbunătățirii condițiilor de mediu prin extinderea suprafeței împădurite în județul XXXXX.
Conform prevederilor art.6-7 din contract, în vederea realizării obiectivului asocierii, asociatul prim - Județul XXXXX, se obligă să pună la dispoziția asociatului secund - comuna XXXXX, cu titlu gratuit, puieții necesari înființării plantației planificate pe terenurile degradate, stabilite prin acordul comun al părților, în timp ce asociatul secund, Comuna XXXXX, se obligă să pună la dispoziția asociației terenurile degradate în suprafață totală de 8 ha, având datele de identificare prevăzute prin Anexele la contract, precum și să asigure forța de muncă necesară plantării și întreținerii puieților.
Obligațiile asumate de pârât și prevăzute de art. 8 pct.2 lit. b)-e) din contract, respectiv: 1) să identifice terenurile disponibile pentru împădurire și să stabilească necesarul de puieți; 2) să pregătească terenurile destinate împăduririi și să asigure plantarea puieților; 3) să asigure întreținerea plantației până la încheierea stării de masiv (cca. 5 ani); 4) să colaboreze cu Consiliul Județean XXXXX, în vederea asigurării bunei derulări a Programului ,au fost executate defectuos de pârâtă, fiind prejudiciat patrimoniul Județului XXXXX cu suma de 2356 lei, reprezentând contravaloarea a 20.000 puieți forestieri salcâm, achiziționați de la furnizorul autorizat SC XXXXX SRL conform facturii fiscale nr. XXXXX și predați pârâtei, conform Procesului - Verbal de recepție nr. XXXXX.
Susține reclamantul că la data întocmirii Procesul - Verbal de control nr. XXXXX puieții de salcâm plantați pe suprafața de 4 ha în anul 2012 s-au uscat în totalitate din cauza executării defectuoase a lucrărilor de plantare de către pârâtă ,acestea fiind executate în regie proprie de Primăria XXXXX,fără a folosi personal specializat și fără a întocmi în prealabil un Proiect tehnic de execuție a lucrărilor.
Susține reclamanta că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege: pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului Comuna XXXXX pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea contractului de asociere nr. XXXXX, prejudiciu care constă în costurile de achiziție a puieților de salcâm pe care pârâta avea obligația să-i planteze și să îi îngrijească ulterior pe toată durata executării contractului, până la atingerea stării de masiv, al cărui cuantum este dovedit prin factura fiscală nr. XXXXX, coroborată cu Procesului - Verbal de recepție nr. XXXXX.
În drept, cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile art.1350 cod civil și OG nr.13/2011 privind dobânda legală și penalizatoare pentru obligațiile bănești și reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar.
Reclamanta anexează cererii de chemare în judecată în xerocopie, înscrisurile de la fila 7-25.
La data de XXXXX a formulat întâmpinare UAT Comuna XXXXX prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ,ca nefondată.
Susține pârâta, în justificarea acestei poziții procesuale, că reclamantul, în primul rând, nu dovedește o neexecutare a unei obligații contractuale.
Conform clauzelor contractuale, pentru realizarea obiectivului asociației, UAT XXXXX a identificat terenurile disponibile pentru împădurire ,în suprafață de 7,50 ha, iar reclamantul a pus la dispoziție puieții necesari înființării plantației. Primăria XXXXX s-a preocupat de pregătirea terenurilor în vederea plantării puieților prin executarea de lucrări specifice însă, din cauza secetei prelungite, puieții de salcâm s-au uscat în proporție de 50%.
În apărare pârâta a depus înscrisurile de la filele 29 - 45.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține:
La data de XXXXX între Județul XXXXX prin Consiliul județean XXXXX și Comuna XXXXX prin Consiliul Local al Comunei XXXXX s-a încheiat Contractul de asociere nr. XXXXX având ca obiect împădurirea terenurilor în suprafață de 8 ha situate pe teritoriul unității administrativ teritoriale Comuna XXXXX, cu datele de identificare prevăzute în tabelul și planul de încadrare anexat - parte integrantă din acest contract.
Puieții forestieri au fost achiziționați de Consiliul Județean XXXXX de la SC XXXXX SRL, astfel cum rezultă din factura fiscală nr. XXXXX.
Prin procesul verbal de recepție nr. XXXXX (f 21) încheiat în temeiul art.8 din contractul de furnizare nr. XXXXX între Consiliul Județean (predator) și Consiliul Local al comunei XXXXX (primitor) s-a procedat la predarea - primirea prin recepția cantitativă și calitativă a 40.000 puieți de salcâm care corespund specificațiilor tehnice din caietul de sarcini prin intermediul furnizorului SC XXXXX SRL pentru împădurirea terenului în suprafață totală de 8 ha.
Pe parcursul derulării contractului, a fost întocmit la data de XXXXX, proces verbal de control ce atestă faptul că a fost împădurită suprafața de 7,50 ha și că puieții de salcâm plantați s-au uscat pe suprafața de 4 ha ,având un grad de prindere de 90% pentru suprafața de 3,5 ha (f 16).
Tribunalul reține că în conformitate cu art. 8 alin. 2 pct 1 lit c și d capitolul 5 din contractul de asociere, pârâta s-a obligat să pregătească terenurile destinate împăduririi și la plantarea puieților, respectiv să asigure întreținerea plantației.
Art. 1350 din Codul civil prevede la alin. (1): "orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat", iar la alin. (2) se prevede că: "atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește aceasta îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudicial cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii".
Prin urmare, atunci când părțile încheie un act juridic sinalagmatic, ce cuprinde obligații pentru fiecare dintre părți, acestea sunt ținute să respecte obligațiile contractuale la care s-au obligat.
Așadar, în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale referitoare la răspunderea civilă pentru fapta ilicită, ci dispozițiile referitoare la răspunderea contractuală, ce au fost citate mai sus.
Ca atare, partea ce nu respectă obligațiile contractuale este obligată la repararea prejudiciului cauzat celeilalte părți, fără să fie necesară dovedirea unei fapte ilicite sau a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Potrivit art. 1350 cod civil, simpla nerespectare a obligațiilor asumate prin contract, atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă pentru prejudiciul cauzat.
Din această perspectivă, este lipsită de relevanță împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, în sensul că nu există faptă ilicită. De reținut că pârâta s-a obligat, potrivit cap. V din contract, la asigurarea terenurilor degradate constituite în perimetrul de ameliorare, libere de sarcini, fără litigii, identificarea terenurilor disponibile, stabilirea necesarului de puieți, pregătirea terenurilor destinate împăduririi și plantarea puieților, întreținerea plantațiilor.
Este cert că există o obligație contractuală neexecutată, neavând relevanță în cauză motivele neîndeplinirii ei. Astfel, în condițiile în care pârâta a obținut încheierea contractului de asociere, prin asumarea unor obligații (inclusiv cea de pregătire a terenului în suprafață de 10 ha), pe care nu și le-a respectat, este evident că a intervenit răspunderea contractuală a acesteia pentru sumele de bani solicitate pe calea prezentei acțiuni.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul apreciază ca fiind întemeiate pretențiile reclamantului astfel că,va admite cererea de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.
Pe cale de consecință, va fi obligată pârâta la plata sumei de 2356 lei și a dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii.
← Cerere de revizuire sentinţă civilă. nepronunţarea... | Drepturi băneşti acordate prin hotărâri judecătoreşti.... → |
---|