Contract de garanţie imobiliară. Ipotecă. Nulitate absolută

C. civ., art. 1774, art. 1776, art. 1785

Sub sancţiunea nulităţii, ipoteca trebuie să fie specializată sub dublu aspect, în sensul ca trebuie să fie determinată atât asupra imobilului afectat de garanţie cât şi asupra valorii creanţei garantate.

C.A. Braşov, decizia civilă nr. 310/R din 13 martie 2001

Prin sentinţa civilă nr. 7343 din 9 mai 2000, Judecătoria Braşov a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta T.M. împotriva pârâtei B.C.R. Covasna.

A constatat nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară nr. 1811 din 20.11.1996 autentificat sub nr. 288 din 20 noiembrie 1996 la B.N.P.

B.A.C.

A dispus radierea ipotecii înscrise asupra imobilului intabulat în C.f. 350 Prejmer, nr. top 387/1 şi 388 şi a ipotecii execuţionale înscrise prin încheierea de ordonare a executării silite dispusă de Judecătoria Braşov la data de 16 iunie 1998 din dosar execuţional nr. 6091/1998, la foaia 826 şi 827.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de garanţie imobiliară încheiat între T.C. şi T.M. s-a instituit o ipotecă convenţională de rangul întâi asupra imobilului situat în Prejmer, în

favoarea B.C.R. în acest contract de garanţie nu există nici o precizare referitor la suma pentru care s-a constituit ipoteca, fiind respectate doar dispoziţiile art. 1776 C. civ. privitoare la descrierea imobilului. Este adevărat că suma împrumutată este individualizată în contractul de împrumut însă în contractul de garanţie imobiliară ipoteca este supusă principiului specializării atât sub aspectul imobilului afectat de garanţie cât şi asupra valorii creanţei garantate sub sancţiunea nulităţii absolute aşa cum prevede art. 1776 C. civ.

Apelul formulat de creditoare a fost respins prin decizia civilă nr. 2296 din 19 octombrie 2000 a Tribunalului Braşov secţia civilă.

împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs creditoarea B.C.R. criticând-o pentru nelegalitate, argumentând că în contractul de garanţie imobiliară s-a precizat că se garantează un credit bancar de 500 milioane lei, iar creditoarea în favoarea căreia s-a înscris ipoteca pentru capital are drept şi la dobânzi declarate pe trei ani. în acest sens se susţine că prevederile art. 1785 C. civ. completează dispoziţiile art. 1774 şi 1776 C. civ. referitoare la specialitatea ipotecii în privinţa determinării creanţei garantate şi a sumei garantate.

Pe de altă parte, ipoteca având caracter accesoriu, acesta însoţeşte obligaţia pe care o are debitorul faţă de creditor.

Hotărârea este criticată şi pentru ea deşi a învederat instanţei că ipoteca inscripţională nu are legătură cu contractul de garanţie imobiliară, instanţa nu a luat în seamă apărările sale. Legalitatea constă şi în aceea că executarea silită imobiliară s-a pornit de către bancă în baza unor bilete de ordin analizate de debitori, iar nu în temeiul contractului de ipotecă.

Recursul este întemeiat pentru următoarele:

Contractul de garanţie imobiliară semnat de garanţii T.C. şi T.M. pentru împrumutul sumei de 500.000.000 lei, cuprinde atât suma şi imobilul cu care se garantează împrumutul contractat şi menţiunea că garantarea se face prin ipotecă asupra imobilului identificat prin C.f., compus din grădină, casă de locuit, secţie de producţie, situat în Prejmer, învecinat cu G.C.

Ca urmare, contractul de garanţie prin care s-a constituit garantarea prin ipotecă cuprinde cerinţele prevăzute de art. 1776 C. civ. invocat în acţiune şi care prevede că ipoteca convenţională nu poate fi valabilă decât atunci când suma pentru care este constituită va fi determinată prin act.

Curtea a admis recursul declarat de creditoarea B.C.R. - Agenţia I.B. împotriva deciziei civile nr. 2296 din 19 octombrie 2000 a Tribunalului Braşov pe care a casat-o, a admis apelul formulat împotriva sentinţei civile pe care o schimbă în tot în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta T.M. împotriva pârâtei B.C.R., Agenţia I.B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contract de garanţie imobiliară. Ipotecă. Nulitate absolută