Contract de credit încorporarea creanţei într-un alt contract Invocarea stingerii ipotecii. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1746, art. 1800
Ipoteca se stinge fie pe cale accesorie, ca urmare a stingerii raportului de obligaţie garantat fie pe cale principală în modurile prevăzute de art. 1800 C. civ., când se stinge numai ipoteca, raportul obliga-ţional rămânând în vigoare.
Cumularea creanţei garantate cu alte creanţe într-un singur contract de creditare, în condiţiile în care debitorul nu a probat fie plata acesteia fie incidenţa art. 1800 C. civ., nu este natură să ducă la stingerea ipotecii ce garanta creanţa iniţială.
C.A. Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 3042/2000 (C.P.J.M.C. 2000, p. 58-60)
Prin sentinţa civilă nr. 11460 din 10 septembrie 1999 pronunţată în dosarul nr. 5039/1999 aparţinând Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatoarea D.C. în contradictoriu cu intimata Banca X Sucursala Bucureşti, ca neîntemeiată.
Hotărârea primei instanţe a fost menţinută de instanţa de apel prin decizia civilă nr. 718A de la 03.03.2000 pronunţată în dosarul nr. 6090/1999 aparţinând Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut următoarele:
Prin contractul de credit nr. 12 din 2 mai 1995 încheiat cu Banca X şi debitoarea S.C. Y S.R.L. s-a acordat societăţii comerciale un credit în valoare de 160.000.000 lei garantat cu imobilul proprietatea contestatoarei D.C. situat în Bucureşti, sector 2.
După încheierea contractului de credit părţile au încheiat acte adiţionale prin care au modificat fie suma împrumutată, fie termenul de restituire, rămânând nemodificate celelalte clauze contractuale, printre care şi cea referitoare la garantarea sumei împrumutate. Tribunalul a constatat că din nota contabila depusă la dosar nu rezultă că debitoarea ar fi achitat creditul contractat. Astfel
fiind, ipoteca constituită asupra apartamentului proprietatea contestatoarei subzistă până la stingerea raportului de obligaţie garantat.
Recursul declarat de apelant a fost constatat nul prin decizia civilă nr. 2006 de la 08.06.2000 pronunţată în dosarul nr. 2150/2000 aparţinând Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă.
La 21 iunie 2000 recurenta a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti cerere ce a fost admisă prin decizia civilă nr. 2487 de la 24 august 2000 pronunţată în dosarul nr. 2625/2000. Drept consecinţă, a fost anulată decizia civilă nr. 2006/2000 şi fixat termen pentru soluţionarea recursului declarat pe fond.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut în esenţă că dovada de primire şi procesul-verbal de primire al considerentelor hotărârii nr. 718/2000 a Tribunalului Bucureşti este nulă întrucât nu cuprinde numele agentului procedural.
Prin recursul declarat, contestatoarea-apelantă critică decizia tribunalului sub următoarele aspecte:
Hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.) deoarece:
Este real că debitoarea nu a făcut o plată în sensul contabil, ci chiar creditoarea a încasat datoria restantă prin reţinerea din creditul avansat conform contractului nr. 309 din 3 iulie 1996 a datoriilor restante, procedând la închiderea contului cu creditul restant în litigiu şi transformarea acestei sume în noul cont aferent noului contract.
Instanţele nu au coroborat nota contabilă depusă la fila 16 cu recunoaşterea creditoarei, situaţie în care ar fi ajuns la concluzia admiterii contestaţiei ca urmare a achitării obligaţiei principale.
Recursul este nefondat.
Prin contractul de credit nr. 12 din 2 mai 1995 s-a acordat S.C. Y S.R.L. un credit de 160 milioane lei. Prin actul adiţional nr. 3010 din 10 noiembrie 1995 s-a suplimentat creditul iniţial cu 45 milioane iei, iar prin actul adiţional nr. 3010 din 10 noiembrie 1996 s-a prelungit perioada de rambursare a creditului. Creditul a fost din nou suplimentat cu 200 milioane lei prin actul adiţional nr. 3011 din 16 noiembrie 1995.
Creditul total de 405 milioane lei a fost garantat cu imobilul proprietatea recurentei şi a fost acordat în vederea achiziţionării unei hale şi instalaţii pentru prelucrarea laptelui şi achiziţii de lapte.
în vederea redresării investiţiei, creditoarea a mai acordat dovada împrumuturilor succesive. Toate împrumuturile acordate societăţii comerciale au fost cumulate într-un nou contract şi anume nr. 309 din 3 iulie 1996, ajun-gându-se la suma totală de 867.719.766 lei.
Nota contabilă (fila 16 dos. fond) la care face referire recurenta nu face dovada achitării creditului, ci a transferării creditului de 405 milioane în contul noului contract de creditare încheiat respectiv 309 din 3 iulie 1996.
Potrivit disp. art. 1746 C. civ., ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectat de plata unei obligaţii.
Ipoteca convenţională conferă creditorului ipotecat, la scadenţă, dreptul de a trece la realizarea ipotecii recunoscându-i un drept de urmărire pentru plata integrală a creanţei sale din preţul obţinut la vânzarea silită a imobilului.
Recurenta nu a făcut dovada stingerii obligaţiei principale, iar creditoarea intimată nu a recunoscut nici un moment achitarea creditului, astfel încât Curtea constată că ipoteca nu s-a stins astfel cum stabileşte art. 1800 C. civ.
Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prev. de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., Curtea, în baza disp. art. 312 cu referire la 296 C. proc. civ. a respins recursul declarat ca nefondat. (L.C.)
| ← Drept de ipotecă. Caractere. Indivizibilitate | Imobil ipotecat înstrăinat. Acţiune în constatarea... → |
|---|
