Imobil ipotecat înstrăinat. Acţiune în constatarea prescripţiei dreptului Ia acţiune al creditorului ipotecar. Justificarea calităţii procesuale active a terţului dobânditor al imobilului grevat.

C. civ., art. 1746, art. 1790, art. 1800 alin. (1)

Având în vedere că, potrivit art. 1746 C. civ., dreptul de ipotecă se conservă asupra imobilului în orice mână ar trece, iar potrivit art. 1790 C. civ. creditorul are dreptul să îl urmărească în mâna oricui s-ar găsi, rezultă că cel care a dobândit bunul grevat de ipotecă poate opune creditorului, în apărarea dreptului său de proprietate, orice excepţie de natură să ducă la stingerea ipotecii. De aceea, proprietarul ulterior al imobilului ipotecat are şi interesul şi calitatea de a solicita în justiţie constatarea prescripţiei dreptului creditorului de a cere recuperarea creanţei, întrucât astfel se tinde la stingerea obligaţiei principale şi, implicit, la stingerea ipotecii, cu consecinţa conservării dreptului de proprietate asupra imobilului.

C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 4214/2000 (C.P.J.M.C. 2000, p. 142-145)

Notă: Art. 297 C. proc. civ. a fost modificat de art. I pct. 104 din O.U.G. nr. 138/2000 (M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000), aşa încât nu mai este posibilă soluţia de desfiinţare a hotărârii primei instanţe cu trimitere spre rejudecare, atunci când pricina a fost soluţionata pe excepţie, fară a se intra în cercetarea fondului.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 Bucureşti reclamanţii V.I. şi V.D. au chemat în judecată pe pârâţii B.A. SA - Sucursala municipiului Bucureşti - SC D.S. SRL, S.N. şi S.I., solicitând că prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate prescris dreptul la acţiune al B.A. SA pentru recuperarea creditului de 30.000.000 lei acordat pârâtei SC D.S. SRL, conform contractului de credit nr. 62 din 17 aprilie 1995 şi garantat de pârâţi S. cu contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 8805 din 17 aprilie 1995 de notariatul de Stat sector 4 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 12130 din 14 decembrie 1999 Judecătoria sector 4 a respins acţiunea ca fiind promovată de persoane fără calitate procesuală activă. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că pârâţii S. au garantat cu apartamentul proprietatea lor împrumutul făcut de SC D.S. SRL la B.A. SA; apartamentul a fost apoi vândut reclamanţilor, fară ca împrumutul să fi fost restituit.

S-a apreciat că reclamanţii nu au interes şi nici calitate procesuală de a invoca prescripţia dreptului la acţiunea de recuperarea creanţei, apărare pe care numai debitoarea şi garanţii o pot formula.

Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2191/A din 27 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă.

La pronunţarea acestei soluţii tribunalul a avut în vedere că apelanţii nu figurează ca pârâţi nici în contractul de credit încheiat de B.A., SA cu SC

D.C. SRL şi nici în contractul de garanţie imobiliară; s-a apreciat astfel că ei nu justifică calitatea de a cere în justiţie constatarea prescrierii dreptului la acţiune al băncii în privinţa rambursării creditului chiar dacă în prezent au devenit proprietarii apartamentului cu care s-a garantat împrumutul.

împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru următoarele motive:

Chiar dacă nu figurează ca părţi în contractul de garanţie imobiliară, apartamentul ce formează obiectul acestui contract este proprietatea lor, fiind dobândit ulterior instituirii ipotecii convenţionale.

în calitate de proprietari ai apartamentului ipotecat recurenţii susţin că au atât interes, cât şi calitate procesuală activă în cauză deoarece ipoteca este o garanţie reală, iar pentru satisfacerea creanţei creditorul poate urmări bunul în mâinile oricărui dobânditor; ei fiind actualii proprietari ai imobilului sunt îndreptăţiţi să ceară constatarea prescrierii dreptului la acţiunea în recuperarea creanţei pentru că în cazul neexecutării ei, dreptul lor de proprietate va fi afectat.

Recursul este fondat.

Recurenţii sunt proprietarii apartamentului în discuţie în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 455 din 5 februarie 1997, şi transcris sub nr. 2354 din 28 februarie 1997 acest imobil este grevat de o ipotecă convenţională constituită de pârâţii S.N. şi S.I. - de la care recurenţii au dobândit dreptul de proprietate - pentru garantarea împrumutului acordat de B.A. SA pârâtei SC D.S. SRL.

Având în vedere că potrivit art. 1746 C. civ. dreptul de ipotecă se conservă asupra imobilului în orice mână ar trece, iar potrivit art. 1790 C. civ. creditorul are dreptul să îl urmărească în mâna oricui s-ar găsi, rezultă că cel care a dobândit bunul grevat de ipotecă poate opune creditorului, în apărarea dreptului în apărarea dreptului său de proprietate, orice excepţie de natură să ducă la stingerea ipotecii.

Rezultă că recurenţii, în calitatea lor de proprietari ai imobilului ipotecat, au şi interesul şi calitatea de a invoca în justiţie prescrierea dreptului creditorului de a cere recuperarea creanţei, întrucât acesta reprezintă o apărare ce tinde la stingerea obligaţiei principale şi implicit la stingerea ipotecii, art. 1800 alin. (1) pct. 1 C. civ. - ceea ce ar avea drept consecinţă, conservarea dreptului lor de proprietate asupra imobilului.

De aceea, hotărârile instanţelor de fond şi apel, care au apreciat că numai debitorul are interesul şi calitatea de a invoca prescripţia, sunt date cu încălcarea dispoziţiilor art. 1800 alin. (1) pct. 1 C. civ. în temeiul cărora se recunoaşte dobânditorului imobilului ipotecat posibilitatea de a invoca prescripţia dreptului de a cere satisfacerea creanţei garantate ca mijloc de stingere a creanţei, ceea ce ar conduce indirect la încetarea ipotecii.

în consecinţă, în baza art. 312 alin. 2 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul a fost admis, casată decizia tribunalului şi proce-dându-se la rejudecarea apelului, acesta a fost admis, dispunându-se conform art. 297 C. proc. civ. desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi judecătorie, întrucât aceasta a soluţionat în mod greşit procesul pe excepţie, fară a intra în cercetarea fondului cauzei.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Imobil ipotecat înstrăinat. Acţiune în constatarea prescripţiei dreptului Ia acţiune al creditorului ipotecar. Justificarea calităţii procesuale active a terţului dobânditor al imobilului grevat.