Contract de împrumut bancar. Ipoteci convenţionale. Renunţarea garanţilor Ia beneficiul de discuţiune şi cel de diviziune. Consecinţe
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1774, art. 1776
Dacă, la semnarea contractului de credit, s-a renunţat la beneficiul de discuţiune şi de diviziune, răspunderea garanţilor va fi una solidară convenţională, alături de debitor, în limita sumelor menţionate în contract.
C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 1744 din 21 martie 2001
(B.J. - bază de date)
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 martie 1998 sub nr. 1908/1998 la Tribunalul Dâmboviţa, reclamanta SC B. a solicitat ca, în contradictoriu cu SC A.C. SRL, în calitate de debitor principal, şi B.V.,
B.I.D., S.G., I.O.D., I.N., R.B. şi R.L., în calitate de giranţi, instanţa de jude
cată să pronunţe o hotărâre de obligare în solidar a pârâţilor la plata sumei de 159.424.402 lei cu titlul de dobânzi calculate conform contractului de credit nr. 139 din 28 decembrie 1994, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 744 din 6 octombrie 1998 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea reclamantei faţă de societatea pârâtă şi a fost respinsă acţiunea faţă de garanţii ipotecari.
împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel reclamanta SC B.
Prin decizia nr. 316 din 6 mai 1999 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta.
Recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, din actele dosarului se constată că prin contractul de credit nr. 139 din 28 decembrie 1994, reclamanta a acordat un împrumut pârâtei SC A.C. SRL Târgovişte în valoare de 40.000.000 lei. Nu rezultă din actele dosarului că s-ar fi acordat un credit în valoare de 65.000.000 lei, aşa cum afirmă reclamanta în apel.
Restituirea creditului şi a dobânzilor aferente a fost garantată de pârâţii persoane fizice prin contracte de ipotecă legal încheiate.
Ipotecile îndeplinesc condiţia dublei specialităţi, fiind determinat în fiecare contract de ipotecă imobilul afectat garanţiei, potrivit art. 1774 C. civ. şi valoarea creanţei garantate, potrivit art. 1776 C. civ., respectiv la 65.000.000 lei.
Semnând contractul de credit, pârâţii persoane fizice au renunţat la beneficiul de discuţiune şi de diviziune, în limita sumelor înscrise în contractul de credit, reţinute în considerentele sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
în consecinţă, garanţii răspund faţă de reclamantă în limita specializării ipotecilor convenţionale, având însă în acelaşi timp şi o răspundere solidară convenţională alături de pârâta debitoare în limita sumelor precizate în contractul de credit.
Cum însă această răspundere a fost angajată prin sentinţa nr. 765 din 29 august 1996 a Tribunalului Dâmboviţa, cu consecinţa stingerii pe cale principală a ipotecilor şi încetării răspunderii solidare, pârâţii - persoane fizice - nu mai pot fi ţinuţi răspunzători faţă de reclamantă într-o nouă acţiune în pretenţii.
Fiind garanţi ipotecari, chiar şi în cazul în care nu s-ar fi înscris în contractul de credit limitele până la care aceştia răspund solidar alături de debitorul principal, urmarea renunţării la beneficiul de discuţiune şi bene
ficiul de diviziune, întinderea răspunderii în solidar a pârâţilor persoane fizice nu ar fi putut depăşi specializarea valorică a ipotecilor.
Aşa fiind, se constată că primul motiv de casare invocat de reclamantă este neîntemeiat.
Este adevărat că în urma renunţării la beneficiul de diviziune şi discuţiune intervine solidaritatea convenţională, care deşi se aseamănă ca efecte cu fidejusiunea, nu trebuie confundată cu aceasta.
Faţă de limitele valorice ale solidarităţii convenţionale expres precizate în contractul de credit şi de calitatea probată de garanţi-ipotecari a pârâţilor persoane fizice, se constată că şi cel de al doilea motiv de casare invocat de reclamantă este neîntemeiat, acesta referindu-se la faptul că, renunţând la beneficiul de discuţiune şi diviziune, conform art. 13 din contractul de credit, fără a mai fi necesară utilizarea termenilor de cauţiune şi de fidejusiune, răspunderea acestora se întinde asupra întregului debit format din credit şi dobânzi.
în consecinţă, constatând că motivele de casare invocate de recurentă nu sunt întemeiate, instanţa a respins ca nefondat a recursului reclamantei.
| ← Executarea garanţiei ipotecare în condiţiile modificărilor... | Contract de garanţie imobiliară. Ipotecă. Nulitate absolută → |
|---|
