Executarea garanţiei ipotecare în condiţiile modificărilor aduse fondului ipotecat
Comentarii |
|
C. civ., art. 1721 alin. (2), art. 1746 alin. (2), art. 1777
împrejurarea că garanţii ipotecari au demolat, în fapt, construcţia înscrisă în Cartea funciară şi nu au operat cuvenitele rectificări în
aceasta (demolarea construcţiei vechi şi intabularea construcţiei noi) nu poate atrage diminuarea valorii bunurilor ipotecate, deoarece, potrivit art. 1777 C. civ., ipoteca se întinde asupra tuturor ameliorărilor care au fost executate după constituirea ipotecii asupra fondului ipotecat, respectiv asupra adăugirilor materiale executate de proprietarii ipotecari.
Pe de altă parte, garanţii ipotecari nu-şi pot invoca propria culpă (neaducerea la zi a evidenţelor de Carte funciară) pentru a se apăra în faza executării silite a garanţiei ipotecare legal constituite.
C.A. Braşov, decizia civilă nr. 418/R din 27 martie 2001
Soluţionând apelul declarat de garanţii ipotecari împotriva sentinţei Judecătoriei Zămeşti, Tribunalul Braşov a procedat la admiterea acestuia şi a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii creditorului având ca obiect scoaterea la licitaţie publică a imobilului proprietatea garanţilor ipotecari.
In motivarea soluţiei adoptate s-a reţinut că nu se poate primi cererea de scoatere la licitaţie a imobilului în litigiu având în vedere că, pe de-o parte, construcţia edificată pe teren nu a făcut obiectul contractului de garanţie imobiliară şi al ipotecii (deci garanţii nu s-au obligat cu privire la acesta), iar pe de altă parte, această nouă construcţie nu este intabulată, astfel încât nu se poate dispune nici un fel de notare asupra sa, date fiind principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară şi principiul publicităţii integrale, cu toate consecinţele lor care caracterizează regimul de Carte funciară.
Creditorul urmăritor a declarat recurs care a fost admis pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză, rezultă neîndoielnic împrejurarea că înainte cu o zi de data semnării contractului autentic din 2 iulie 1998 de garanţie ipotecară, creditorul a vizitat imobilul supus garantării. S-a constatat atunci că imobilul este un teren şi o construcţie nou ridicată în aprilie 1998.
Din contractul autentic de garanţie ipotecară rezultă că la data semnării acestuia - 2 iulie 1998 - garanţii ipotecari au declarat - pe propria răspundere - că în situaţia din Cartea funciară prezentată (respectiv casă şi teren de 446,40 mp) nu a survenit nici o modificare. Prin urmare, atât garanţii ipotecari cât şi creditorul urmăritor au consimţit ca valoarea creditului acordat debitorului P.D. să fie garantată cu o casă şi teren de 446,40 mp înscrise în CF 7911 Braşov la nr. top 607.
împrejurarea că garanţii ipotecari au demolat - în fapt - construcţia înscrisă în C.f. şi nu au operat cuvenitele rectificări în Cartea funciară (de
molarea construcţiei vechi şi intabularea construcţiei noi) nu poate atrage diminuarea valorii bunurilor ipotecate, deoarece, pe de o parte, potrivit art. 1777 C. civ., ipoteca se întinde asupra tuturor ameliorărilor care au fost executate după constituirea ipotecii asupra fondului ipotecat, respectiv asupra adăugirilor materiale executate de proprietarii ipotecari.
Pe de altă parte, garanţii ipotecari nu-şi pot invoca propria culpă (neaducerea la zi a evidenţelor de Carte funciară) pentru a se apăra în faza executării silite a garanţiei ipotecare legal constituite.
Nu mai puţin, stingerea ipotecii prin pierderea imobilului ipotecat (art. 1721 alin. 2 C. civ.) nu poate fi invocată în cauză, întrucât acest text vizează cazurile de forţă majoră şi nu fapta garanţilor ipotecari şi apoi, chiar şi în această situaţie, ipoteca se strămută asupra indemnizaţiei de asigurare şi asupra despăgubirilor.
în acelaşi context, conform art. 1746 alin. (2) C. civ., ipoteca este indivizibilă, ceea ce înseamnă că ea continuă să existe asupra întregului imobil chiar dacă a fost plătită o parte din datorie, la fel dacă în caz de partaj al unui imobil ipotecat, imobilul trece în lotul numai al unuia dintre copărtaşi, el va trebui să suporte urmărirea pentru întreaga datorie, garanţia apărând ca fiind încorporată în imobil.
Astfel făcând aplicaţiunea art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ. instanţa a admis recursul, a casat decizia atacată şi rejudecând a respins apelul declarat de garanţii ipotecari (art. 296 C. proc. civ.) păstrând hotărârea instanţei de fond.
← Acţiune în constatare privind rangul ipotecii înscrise în... | Contract de împrumut bancar. Ipoteci convenţionale.... → |
---|