Contract de împrumut. Obligare la restituirea sumei împrumutate. Admitere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1278 din 24 octombrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 3167 din 21.03.2013 pronunţată de Judecătoria Baia Mare, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul - pârât reconvenţional V.S., în contradictoriu cu pârâtul - reclamant reconvenţional M.F.V. şi s-a admis acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul - reclamant reconvenţional M.F.V., în contradictoriu cu reclamantul -pârât reconvenţional V.S..
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut încheiat la data de
22.08.2008 între V.S. şi M.F.V..
A fost obligat reclamantul - pârât reconvenţional V.S. să plătească pârâtului -reclamant reconvenţional M.F.V. suma de 5238,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 31.01.2007 s-a încheiat un precontract de vânzare cumpărare, între SC E. SRL, prin administrator M.F.V. (pârâtul), în calitate de promitent vânzător, şi reclamantul V.S., în calitate de promitent cumpărător, având ca obiect autoturismul marca Kia Sportage - autoturism proprietatea SC X. Leasing, care ar fi urmat să intre în proprietatea promitentului vânzător, în luna ianuarie 2008, conform contractului de leasing.
La data de 28.12.2006 pârâtul a primit de la reclamant suma de 13.000 Euro, reprezentând avans pentru autoturismul Kia Sportge, autoturism ce urma să fie achiziţionat în sistem leasing de către SC E. SRL, iar la data de 27.01.2007 reclamantul a mai predat pârâtului cu acelaşi titlu 10.000 Euro.
Potrivit contractului de împrumut încheiat la data de 22 august 2008, reclamantul
V.S. a remis pârâtului M.F.V., anterior încheierii contractului suma de 25.000 Euro cu titlu de împrumut, datele scadente de restituire si contravaloarea ratelor aferente fiind menţionate in cuprinsul contractului, ultimul termen de restituire fiind 20 decembrie 2008.
Prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 25.000 Euro, reprezentând suma împrumutată, şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale.
Pârâtul, prin cererea reconvenţională a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut din 22 august 2008, pentru lipsa cauzei, respectiv a predării sumei de bani cu titlu de împrumut.
Reclamantul, prin întâmpinarea la cererea reconvenţională, a invocat intervenirea novaţiei, prin schimbarea obligaţiei din precontractul de vânzare cumpărare (aceea de vânzare a autoturismului obiect al contractului de leasing) cu o nouă obligaţie, concomitent cu schimbarea debitorului, motiv pentru care noua obligaţie, din contractul de împrumut ar fi valabilă.
Novaţia, este un contract, care pentru a fi valabil, presupune, întrunirea tuturor condiţiilor de valabilitate a contractelor, precum şi îndeplinirea unor condiţii specifice, şi anume: existenţa unei obligaţii valabile, naşterea unei obligaţii noi valabile, noua obligaţie să conţină un element nou faţă de vechea obligaţia şi intenţia părţilor de a transforma vechea obligaţia într-una nouă.
Potrivit art. 1130 cod civil „ novaţiunea nu se prezumă. Voinţa de a o face trebuie să rezulte evident din act.”
Analizând cele două acte, cu privire la care se invocă intervenirea novaţiei, instanţa a constatat că în cuprinsul acestora nu se face nici o referire cu privire la intenţia părţilor de a schimba obiectul contractului şi/sau debitorul.
Pentru existenţa novaţiei este necesară intenţia de a nova, iar aceasta trebuie să rezulte expres din convenţia părţilor. Or, în cauză nu s-a probat existenţa unei asemenea intenţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 966 cod civ. obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect, sancţiunea care intervine în aceste situaţii fiind nulitatea absolută.
În contractul de împrumut, contract real, unilateral, cauza se concretizează pentru împrumutat în predarea efectivă, în obţinerea sumei împrumutate.
Or, în cauză, din interogatoriile părţilor, a rezultat că suma de bani, care a făcut obiectul contractului de împrumut încheiat la data de 22.08.2008 nu a fost predată niciodată pârâtului cu titlu de împrumut.
Astfel, reclamantul a învederat că obiectul contractului de împrumut datat
22.08.2008 a fost „despăgubiri pentru paguba provocată prin deturnarea fondurilor, respectiv suma acordată pârâtului pentru achiziţionarea maşinii”.
Inclusiv, prin cererea de chemare în judecată, s-a arătat faptul că la data de
22.08.2008, deoarece pârâtul nu mai putea să pună la dispoziţia reclamantului un alt autoturism, deşi primise contravaloarea acestuia, s-a hotărât schimbarea obligaţiei de procurare a autoturismului într-un împrumut.
În speţă, sancţiunea nulităţii absolute este determinată de lipsa cauzei, respectiv a scopului imediat. Astfel, s-a constatat că, s-a încheiat contractul de împrumut, fără a se preda vreo sumă de bani cu titlu de împrumut pârâtului. Contractul s-a încheiat pentru a-l determina pe pârât să restituie sumele încasate de la reclamant, ca preţ al autoturismului KIA Sportage, obiect al precontractului de vânzare cumpărare din 31.01.2007.
Având în vedere că, în cauză nu s-a probat existenţa novaţiei şi având în vedere lipsa cauzei în contractul de împrumut datat 22.08.2008, instanţa a admis cererea reconvenţională, constatând nulitatea absolută a contractului de împrumut datat 22.08.2008.
Constatându-se nulitatea absolută a contractului de împrumut, instanţa a reţinut că pretenţiile reclamantului privind obligarea pârâtului la restituirea sumei de 25.000 Euro, reprezentând sumă împrumutată, pretenţii fundamentate pe dispoziţiile art. 1576 - 1586 cod civil care reglementează contractul de împrumut, sunt lipsite de temei, motiv pentru care s-a respins acţiunea formulată de reclamant.
Având în vedere caracterul accesoriu al dobânzilor, s-a reţinut ca pârâtul nu datorează nici dobânzi.
Prin decizia civilă nr. 302/A/2.07.2014 a Tribunalului Maramureş s-a admis apelul declarat de reclamantul V.S., împotriva sentinţei civile nr. 3167/21.03.2013 pronunţată de Judecătoria Baia Mare, care a fost schimbată în totalitate în sensul că:
A fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantul V.S. în contradictoriu cu pârâtul M.F.V. şi în consecinţă:
A fost obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 106.142,5 lei (25.000 Euro), reprezentând suma împrumutată de reclamant pârâtului şi nerestituită, cu dobânda legală calculată de la data formulării acţiunii, respectiv 14.09.2011 şi până la achitarea efectivă a sumei împrumutate.
S-a respins cererea reconvenţională formulată de M.F.V..
A fost obligat intimatul M.F.V. la plata către apelantul V.S. a sumei de 8.861,78 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 5.694,85 lei pentru judecata în primă instanţă şi 3.166,93 lei în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
La data de 31.07.2007 s-a încheiat un precontract de vânzare între SC E. SRL -societate aflată în lichidare administrată de către pârât - şi reclamantul pârât reconvenţional prin care societatea urma să-i procure reclamantului un autoturism marca KIA SPORTAGE.
Pârâtul a primit în nume propriu preţul de la reclamant, care la rândul său a primit autoturismul care aparţinea unei societăţi de leasing şi a solicitat înmatricularea acestuia pe numele său. Fără să se întâmple acest lucru, ulterior, autoturismul a fost ridicat de proprietarul - societatea de leasing motivat de faptul că nu s-au achitat ratele aferente contractului de leasing.
Prin acordul de voinţă a ambelor părţi, la data de 22.08.2008 între părţi s-a încheiat în formă scrisă contract de împrumut prin care pârâtul a recunoscut că a primit de la reclamant suma de 25.000 euro cu titlu de împrumut. Prin contract s-a prevăzut modalitatea de restituire a împrumutului şi termenul de restituire, respectiv cinci rate, ultima tranşă a împrumutului urmând a fi restituită la data de 20 decembrie 2008.
Pârâtul şi-a recunoscut semnătura şi conţinutul actului însă în faţa instanţei a susţinut
că a semnat acel act doar pentru liniştirea reclamantului şi că în fapt el nu a împrumutat bani
de la reclamant.
Însuşi prezentarea pârâtului la avocat împreună cu reclamantul, semnarea
contractului şi menţiunea bun şi aprobat, respectiv scrierea olografă a pârâtului că a primit suma înscrisă în contract anterior semnării acestuia, demonstrează indubitabil existenţa contractului de împrumut.
Pârâtul reclamant reconvenţional scrie şi semnează în contractul de împrumut „am primit suma de 25.000 de euro de la împrumutător şi sunt de acord cu modalitatea de restituire” după care vine în faţa instanţei de fond şi peste propriile menţiuni scrise susţine că nu a primit sumele
de bani cu titlu de împrumut. Cu alte cuvinte, la încheierea contractului
recunoaşte primirea sumelor de bani anterior încheierii contractului de împrumut, se stabileşte prin acordul părţilor modalitatea de restituire după care în faţa instanţei invocă lipsa cauzei contractului de împrumut.
Contractul de împrumut s-a încheiat prin acordul de voinţă al părţilor, cu respectarea dispoziţiilor legii civile privind contractul de împrumut. Nerecunoaşterea pârâtului reclamant reconvenţional şi invocarea de către acesta în faţa instanţei a nulităţii absolute pentru lipsa cauzei nu dă dreptul niciunei instanţe să treacă peste voinţa părţilor exprimată printr-un contract de împrumut semnat şi asumat de către pârâtul-reclamant reconvenţional.
Convenţia de împrumut a fost legal făcută, cu respectarea dispoziţiilor art. 948 din Codul civil, fiind încheiată între două persoane apte de a contracta, consimţământ valabil al persoanei care s-a obligat, obiect determinat şi cauză licită. Instanţa nu poate trece peste voinţa părţilor de la momentul încheierii contractului, moment în care s-a specificat clar că suma care trebuie restituită a fost primită anterior cu titlu de împrumut întrucât se încalcă dispoziţiile art.969 Cod civil conform căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Într-adevăr nu sunt întrunite cerinţele legale pentru existenţa novaţiei, neputându-se reţine că actul din 22.08.2008 operează novaţia vechiului contract de vânzare-cumpărare din 31.01.2007.
Contractul din 22.08.2008 este un contract distinct, cu existenţă independentă care întruneşte toate cerinţele legale ale împrumutului.
Împrejurarea că suma împrumutată nu a fost predată împrumutatului la 22.08.2008, ci anterior acestei date, nu afectează valabilitatea contractului de împrumut, din moment ce împrumutatul afirmă în scris şi sub propria semnătură că a primit suma împrumutată. Nu poate fi vorba de lipsa cauzei contractului de împrumut din moment ce ambele părţi şi-au asumat valabil calitatea de împrumutător şi împrumutat la momentul semnării contractului.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanţa a admis apelul cu consecinţa schimbării sentinţei în sensul admiterii acţiunii şi respingerii cererii reconvenţionale.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, intimatul a fost obligat la plata către apelant a sumei de 8861,78 lei cheltuieli de judecată din care 5694,85 lei aferent primei instanţe (3694,85 taxă timbru, 2000 lei onorariu avocat) şi 3166,93 lei în apel (1500 onorariu avocat şi 1666,93 lei taxă timbru).
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M.F.V., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea apelului declarat de reclamantul V.S. şi menţinerea în totalitate a hotărârii instanţei de fond, respectiv respingerea acţiunii formulata de reclamant şi admiterea cererii reconvenţionale formulata de pârât.
S-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în toate instanţele, constând in onorarii de avocat, taxe de timbru şl cheltuieli de deplasare la instanţa de recurs.
În motivarea recursului pârâtul a invocat următoarele:
Instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii si înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, a trecut peste lipsa cauzei contractului de împrumut şi l-a considerat valabil, deşi acesta era lovit de nulitate absolută - art. 304 pct. 8 şi 9 Cod proc. civ.
Între reclamant şi pârât nu a existat niciodată o înţelegere legată de un împrumut şl niciun contract de împrumut valabil încheiat, fondat pe o cauza licită şi reala, respectiv pe un scop imediat. Esenţa contractului de împrumut consta în predarea sumei de bani împrumutate, la mâna împrumutatului, aspect care nu s-a realizat şi nu a existat nicio intenţie în acest sens. Pârâtul recurent nu a primit niciodată de la reclamantul intimat vreo sumă de bani cu titlu de împrumut.
Instanţa de apel acceptă că singurele sume de bani predate de reclamant au avut loc în contul precontractului de vânzare cumpărare încheiat între SC E. SRL (societate administrata de recurent) şi reclamantul V.S., precontract încheiat la dala de 31.07.2007 prin care SC E. SRL urma să-i procure reclamantului un autoturism marca Kia Sportage.
Cu toate acestea şi în ciuda aspectului legal stabilit fără echivoc, prin soluţia adoptata de instanţa de apel au fost comutate sumele de bani achitate de reclamant în contul antecontractului din 31.07.2007 şi s-a considerat ca fiind „sume împrumutate".
Instanţa de apel îşi motivează insa soluţia cu aceea că instanţa „nu poate să treacă peste voinţa părţilor exprimată printr-un contract de împrumut semnat şl asumat de către pârâtul - reclamant reconvenţional". Asupra acestei motivaţii instanţa revine, repetând faptul că: „instanţa nu poate trece peste voinţa părţilor de la momentul încheierii contractului moment în care s-a specificat clar că suma care trebuie restituită a fast primită anterior cu titlu de împrumut ".
Altfel spus, este adevărat nu s-a predat nicio sumă de bani în data de 22.08.2008, este adevărat că nu a existat nicio înţelegere cu privire la un eventual împrumut, dar dacă părţile au semnat un atare contract, instanţa a considerat că nu se poate trece peste acest aspect fără a încălca dispoziţiile art. 969 Cod civil.
Procedând în acest fel, au fost încălcate cu siguranţă dispoziţiile art. 966 Cod civil care statuează faptul că obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicita nu poate avea niciun efect, sancţiunea fiind nulitatea absolută.
În contractul de împrumut, contract real, cauza se concretizează pentru împrumutat în obţinerea sumei împrumutate, iar pentru cel ce acordă împrumutul în predarea efectiva a sumelor.
Ori, raporturile juridice dintre părţi demonstrează fără echivoc faptul că sumele de bani predate de reclamant au avut ca temei antecontractul de vânzare cumpărare încheiat în data de 31.01.2007 şi nici într-un caz contractul de împrumut din data de 22.08.2008.
Reclamantul a invocat în apărarea sa existenţa novaţiei, arătând că obiectul contractului de împrumut din 22.08.2008 a fost de fapt „despăgubiri pentru paguba provocată prin deturnarea fondurilor, respectiv suma acordată pârâtului pentru achiziţionarea maşinii."
Dacă nu se poate trece peste acordul de voinţa a părţilor potrivit art. 969 Cod civil, atunci rezulta fără echivoc că nu se poate trece peste convenţia părţilor potrivit căreia singurele sume de bani predate de reclamant au fost în contul antecontractului de vânzare cumpărare a autoturismului Kia Sportage şi nu in contul contractului de împrumut.
2. Instanţa da apel a respins apărările reclamantului privind existenta novaţiei, dar a admis acţiunea reclamantului, fondată chiar pe teza novaţiei - art. 304 pct. 7 Cod proc. civ.
Reclamantul recunoaşte faptul ca nu s-a predat nici o sumă de bani cu titlul de împrumut, dar susţine că actul din 22.08.2008 intitulat contract de împrumut a novat o obligaţie preexistentă asumată prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de
31.01.2007 între SC E. SRL şi V.S., având ca obiect autoturismul marca Kia Sportage.
Recurentul arată că este întru totul de acord cu motivarea instanţei de apel cu privire la inexistenţa novaţiei, nefiind întrunite cerinţele legale.
Această motivare ar fi determinat însă respingerea apelului reclamantului V.S. şi nu admiterea lui, întrucât înlăturarea tezei novaţiei demonstrează chiar lipsa cauzei în contractul de împrumut.
Dacă singurele sume de bani (şi acestea în cuantum de 23.000 Euro şi nu de 25.000 Euro) au fost predate în contul antecontractului de vânzare-cumpărare din 31.01.2007 şi obligaţia nu a fost novată prin contractul de împrumut din 22.08.2008, rezulta fără echivoc faptul că suma de bani pretinsă a fi împrumutată nu a fost predată niciodată.
Atât reclamantul - intimat, cât şi pârâtul - recurent şi-au asumat obligaţii doar prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în 31.01.2007, antecontract încheiat cu scopul fiecărei părţi de a obţine un avantaj material de partea sa, în termenii antecontractului de vânzare-cumpărare s-a convenit ca pe societatea administrata de recurent SC E. SRL, în calitate de utilizator şi SC X. LEASING IFN SA să se încheie un contract de leasing financiar care avea ca obiect autoturismul marca Kia Sportage, autoturism ce a şi fost predat reclamantului - intimat spre utilizare.
Conform înţelegerii părţilor, intimatul a predat eşalonat sume de bani în contul contractului de leasing, având posesia autoturismului şi utilizându-l încă din cursul anului 2006.
Valoarea totală a contractului de leasing, respectiv a autoturismului, a fost de 29.169,75 Euro, iar suma de bani achitată de reclamant a fost mai mică decât valoarea autoturismului şi inferioară sumei menţionate în contractul de împrumut. Contractul de împrumut s-a încheiat la insistenţele reclamantului, acesta susţinând că are nevoie de o „dovada" pentru sumele de bani achitate în contul autoturismului, respectiv în virtutea antecontractului de vânzare-cumpărare.
Intimatul nu a predat recurentului cu titlu de împrumut nicio sumă de bani.
Cu privire la sumele de bani predate anterior în contul antecontractului de vânzare-cumpărare, intimatul a cunoscut atât modalitatea de achiziţie, cât şi eventualele riscuri în cazul neachitării ratelor de leasing, pe de o parte, iar pe de altă parte acesta a avut folosinţa autoturismului, iar sumele predate nu acoperă preţul total al autoturismului.
Altfel spus intimatul a beneficiat de folosinţa autoturismului, a predat de bunăvoie autoturismul, fiind încheiat procesul-verbal de ridicare a autoturismului de la domiciliul său, iar ulterior prin formularea acţiunii din acest dosar, a încercat să obţină şi restituirea sumelor plătite, pretinzând că antecontractul de vânzare-cumpărare ar fi fost novat într-un contract de împrumut.
Pârâtul repudiat teza invocând dispoziţiile art. 1130 Cod civil, iar instanţa de apel a împărtăşit acest punct de vedere.
Este incident deci motivul de recurs referitor la existenţa unei motivări contradictorii, din care rezultă că singurele sume de bani s-au predat în contul antecontractului de vânzare, din care rezultă că nu sunt îndeplinite cerinţele art., 1128 din Codul civil pentru existenţa novaţiei si cu toate acestea s-a admis acţiunea intimatului, obligând reclamantul să predea o sumă de bani care nu i-a fost niciodată împrumutată.
Prin întâmpinarea formulată (f. 20-22), reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Întâmpinarea a fost depusă cu încălcarea termenului prev. de art. 1141 alin. 2 Cod proc. civ., la termenul de judecată din 24.10.2014 instanţa invocând excepţia tardivităţii şi punând în vedere reclamantului că va fi luată în considerare ca şi concluzii scrise.
În motivarea întâmpinării, reclamantul a arătat în esenţă că împrumutul intervenit între părţi a fost consemnat în contractul depus la dosar, în mod corect instanţa de apel reţinând că nu poate trece peste voinţa părţilor exprimată printr-un contract de împrumut semnat şi asumat de pârât.
La termenul de judecată din 24.10.2014, instanţa din oficiu a invocat excepţia inadmisibilităţii acelor motive de recurs care se referă la netemeinicia hotărârii atacate, prin prisma reaprecierii stării de fapt ca urmare a reanalizării probelor de către instanţele de fond, având în vedere împrejurarea că dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 Cod proc. civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi a excepţiei invocate din oficiu, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamantul îşi întemeiază acţiunea pe contractul de împrumut încheiat la data de
22.08.2008 (f.7 dosar fond).
Potrivit acestui contract, intervenit între împrumutătorul V.S. şi împrumutatul M.F.V., cel dintâi a remis celui din urmă, anterior încheierii acestui contract, suma de
25.000 euro cu titlu de împrumut.
În continuare, s-au stipulat termenele scadente de restituire a împrumutului în rate, contractul este semnat de ambele părţi, iar la finalul contractului, se regăseşte menţiunea olografă a împrumutatului: „bun şi aprobat. Am primit suma de 25.000 euro de la împrumutător şi sunt de acord cu modalitatea de restituire”.
Prin cererea reconvenţională pârâtul a invocat nulitatea absolută a contractului de împrumut pentru lipsa cauzei, respectiv a predării sumei de bani, arătând că, în realitate, reclamantul a achitat o sumă de bani în baza unui contract de leasing financiar, având ca obiect un autoturism marca Kia Sportage, care urma să fie predat spre utilizare reclamantului (f. 73 dosar fond).
Reclamantul a susţinut în întâmpinarea la cererea reconvenţională că întrucât contractul de leasing nu s-a mai executat din culpa exclusivă a promitentului vânzător, părţile au hotărât în condiţiile art. 1128 C. civil, novaţia obligaţiei din precontractul de vânzare-cumpărare în leasing, într-o nouă obligaţie, concomitent cu schimbarea debitorului.
Analizând raporturile juridice dintre părţi, prin prisma celor arătate, reiese că instanţa este ţinută să analizeze valabilitatea contractului de împrumut pe care reclamantul îşi fundamentează acţiunea, defăimat de pârât ca fiind nul absolut pentru neremiterea sumei arătate ca fiind împrumutată în baza contractului.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, contractul de împrumut încheiat la data de 22.08.2008 a fost semnat de ambele părţi, pârâtul împrumutat asumându-şi toate clauzele acestui contract, inclusiv sub aspectul primirii sumei de 25.000 euro, obiect al împrumutului.
Împrejurarea că în prezent recurentul invocă nulitatea absolută a contractului de împrumut, pe motivul neremiterii sumei de 25.000 euro, nu afectează valabilitatea actului, care, potrivit menţiunilor inserate în conţinutul său, dovedesc contrariul - semnarea contractului de împrumut de către împrumutat, care, în plus, adaugă prin scriere olografă menţiunea „bun şi aprobat”, urmată de cea a încasării sumei de 25.000 euro cu titlu de împrumut şi a asumării obligaţiei de restituire a acesteia în modalitatea specificată în conţinutul contractului - în rate.
Conţinând această menţiune, contractul de împrumut este pe deplin valabil din punct de vedere formal, făcând dovada deplină a celor cuprinse în conţinutul său, potrivit dispoziţiilor art.1180 alin. 1, art. 1576 şi urm. Cod civil 1865, aplicabil în cauză raportat la dat încheierii contractului - 22.08.2008 - potrivit prev. art. 6 alin. 5 Cod civil 2011.
În ceea ce priveşte novaţia, în mod corect a reţinut instanţa de apel că aceasta nu poate fi reţinută, raportat la dispoziţiile art. 1130 Cod civil, conform cărora novaţia nu se prezumă.
Dacă părţile ar fi avut intenţia de a nova o obligaţie conţinută într-un alt contract, în contractul de împrumut încheiat la 22.08.2008, s-ar fi impus ca în conţinutul acestui din urmă contract să se consemneze explicit că obligaţia din acest act înlocuieşte obligaţia prevăzută într-un act încheiat anterior, cu arătarea expresă a acestuia.
În lipsa unei atare menţiuni, ipoteza novaţiei nu poate fi luată în considerare, însă, nici nu se impune, întrucât raportat la cele anterior arătate, contractul de împrumut încheiat la data de 22.08.2008 este un act de sine stătător, care face dovada deplină a celor consemnate în conţinutul său:
Este un contract valabil din punct de vedere formal, iar inserarea în conţinutul său a menţiunii olografe de către împrumutat - potrivit căreia a primit suma de 25.000 euro de la împrumutător şi este de acord cu modalitatea de restituire - îl face pe deplin valabil ca şi contract de împrumut pentru suma menţionată.
Pentru toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursul pârâtului va fi respins.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatului reclamant V.S. suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial (f.27).
| ← Acţiune în executarea silită atipică a antecontractului de... | Contract de împrumut neîncheiat în formă scrisă.... → |
|---|
