Acţiune în executarea silită atipică a antecontractului de vânzare-cumpărare.
| Comentarii |
|
Nedovedirea de către reclamanţi a întinderii terenului care a format obiectul convenţiei. Respingere
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia nr. 1065 din 10 septembrie 2014
Prin Sentinţa civilă nr. 2477 din 17.10.2013 pronunţată de Judecătoria Turda a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii N.L. şi N.I., în contradictoriu cu pârâţii Z.I.I. şi G.L., ca neîntemeiată şi reclamanţii N.L. şi N.I. au fost obligaţi să plătească în favoarea pârâţilor Z.I.I. şi G.L. suma de 1250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele: că potrivit Contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privata încheiat la data de 10 decembrie 1972 între B.I., în calitate de vânzător, şi reclamantul N.L., în calitate de cumpărător, s-a procedat la vânzare, respectiv cumpărarea imobilului casa, grajd şi gradină, pentru preţul de
70.000 lei, achitat în întregime la data semnării contractului.În cuprinsul contractului părţile nu au făcut menţiuni referitoare la suprafaţa terenului cu destinaţia gradină.
Din declaraţia martorei R.V., propusa de către reclamanţi, a rezultat că nu exista semne clare de demarcaţie între terenul folosit de către reclamanţi în prezent şi că nu a asistat la încheierea convenţiei, având cunoştinţă de vânzarea - cumpărarea terenului de la părinţii săi, iar din declaraţia martorului C.I., propus de către pârâţi, martor care a fost prezent la încheierea convenţiei dintre părţi, a rezultat că deşi reclamanţii si-au manifestat dorinţa de a cumpăra întreg terenul, părţile s-au înţeles asupra vânzării - cumpărării suprafeţei de 8 ari, despre care s-a făcut menţiune la subsolul înscrisului, restul terenului fiind dat de către colectiv în lucru diverselor persoane printre care şi reclamanţilor.
În legătură cu menţiunile făcute la subsolul înscrisului, respectiv cele 8 ari care sunt împuterniciţi, reclamanţii au arătat că aceasta nu reprezintă voinţa părţilor, fiind o menţiune făcută după semnarea convenţiei de către părţi, acesta fiind şi motivul pentru care reclamanţii au îndepărtat prin rupere din exemplarul pe care îl deţin acea parte completata fără consimţământul lor.
Contractele sub semnătură privată încheiate între părţi sunt nule absolut ca şi contracte de vânzare-cumpărare, nefiind respectată cerinţa formei autentice, însa în temeiul principiului conversiunii actului juridic nul intr-un alt act juridic ale cărui condiţii de valabilitate sunt îndeplinite, contractele încheiate între părţi produc efecte ca antecontracte de vânzare-cumpărare.
Antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate între părţi nu sunt în măsură să transfere dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul acestora, ci dau naştere doar unei obligaţii de a face, respectiv de a încheia în viitor contract autentic de vânzare cumpărare.
Condiţiile ce trebuie îndeplinite de lucrul ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare trebuie să fie, în general, aceleaşi ca în situaţia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, raportat la faptul că, prin antecontract, părţile se obligă ca în viitor să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Astfel, lucrul vândut trebuie:a) să fie posibil şi licit; b) să existe sau să poată exista; c) să fie în circuitul civil; d) să fie determinat sau determinabil, condiţie prevăzută de art. 948 şi art. 964 C. civ. 1864, şi e) condiţia ca promitentul-vânzător să fie proprietarul bunului ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.
În speţă, reclamanţii, care aveau sarcina de a proba pretenţiile formulate, nu au reuşit să facă proba faptului că suprafaţa de teren, ce a constituit obiectul convenţiei încheiate sub semnătură privată de care se prevalează, este de 7700 mp., şi nu doar de 8 ari după cum au recunoscut succesorii vânzătorului B.I..
În atare situaţie, instanţa de fond a constatat că înscrisul sub semnătură privată de care se prevalează reclamanţii, nu conţine un obiect concret, corect şi legal determinat, pe baza căruia să se poată solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, apreciind că aceasta este neîntemeiată, şi a obligat reclamanţii, ca părţi căzute în pretenţii la plata în favoarea pârâţilor a sumei de 1250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de plata onorariului de avocat.
Prin decizia civilă nr. 303/A din 7.05.2014 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. .../328/2012 a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii N.L. şi N.I., împotriva sentinţei civile nr. 2477/2013 din 17.10.2013, pronunţată în dosar nr. .../328/2012 al Judecătoriei Turda, pe care a fost menţinută în totul, apelanţii au fost obligaţi să plătească intimatelor G.L. şi Z.I.I. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 1052/2011 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr..../328/2008 s-a statuat în mod irevocabil că suprafaţa de teren convenită de părţi, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a fost de 8 ari, care era îngrădită, iar suprafaţa excedentară a constituit lot ajutător, fiind folosită de B.I. şi A., sau de alte persoane, nefiind folosită de către pârâtul N.L. decât după mult timp de la data încheierii contractului. Această decizie a fost respectată din perspectiva efectului pozitiv al puterii de lucru judecat.
Aşa cum s-a precizat în doctrină şi în jurisprudenţă, se face distincţie între principiul puterii de lucru judecat şi prezumţia de lucru judecat.
Astfel, pe când principiul puterii de lucru judecat interzice desfăşurarea unui alt litigiu purtat între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi fiind întemeiat pe aceeaşi cauză, prezumţia de lucru judecat impune consecvenţa în judecată şi anume: ceea ce statuat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi contrazis printr-o altă hotărâre ulterioară, purtată într-un alt litigiu.
Or, aşa cum a evocat anterior, prin decizia susmenţionată s-a stabilit că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10 decembrie 1972 B.I. a înstrăinat reclamanţilor N.L. şi N.I. suprafaţa de 8 ari, astfel că nu a putut fi primită ca fiind pertinentă solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 77 ari.
Intimaţii pârâţi nu aveau posibilitatea de atacare a hotărârii din perspectiva considerentelor reţinute de prima instanţă întrucât în vechiul Cod de procedură civilă nu era imaginată ipoteza prevăzută de legiuitor prin art.461 alin 2 din Noul Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii N.L. şi N.I., solicitând instanţei admiterea recursului, casarea deciziei civile şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. 3 şi 5 Cod proc. civ., întrucât instanţa a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului.
In subsidiar, recurenţii au solicitat, în măsura în care se apreciază că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Turda, cu cheltuieli de judecată în apel şi în recurs.
În motivarea recursului, reclamanţii au arătat că decizia pronunţată în apel s-a dat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
În faţa instanţei de fond pârâţii au invocat excepţia puterii de lucru judecat prin raportare la dispoziţiile deciziei nr. 1052/2011, care a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din 14.03.2013 şi ca atare, reiterarea acestei excepţii în apel putea fi făcută numai prin exercitarea căii de atac împotriva încheierii din 14.03.2013, iar reiterarea acestei excepţii prin întâmpinarea formulată în apel era inadmisibilă.
Recurenţii au mai arătat că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat întemeiată excepţia puterii de lucru judecat, arătând că imobilul în litigiu se identifică cu parcelele 57/2, 57/3 din tarla 6 de 7700 mp, înscrise în titlul de proprietate 28372/5.10.2001 şi s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea lui G.I., după antecesorul său B.I..
La data de 10.12.1972 printr-un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată B.I. şi-a asuma obligaţia de a înstrăina reclamanţilor recurenţi dreptul de proprietate asupra imobilului: casă, grajd, grădină contra preţului de 70.000 lei. N.L. a încercat să reglementeze situaţia juridică a imobilului dobândit prin antecontract la apariţia Legii nr. 18/1991 şi cererea acestuia a fost validată pentru 0,87 ha teren, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost obligată să-l pună în posesie pe reclamant pe acest teren prin sentinţa civilă nr. 3010/2008 pronunţată de Judecătoria Turda, însă cu ocazia punerii în posesie a acestei hotărâri s-a constatat că există o imposibilitate obiectivă de punere în executare, deoarece moştenitoarea lui B.I., G.I. i s-a eliberat titlul de proprietate pe terenul în litigiu.
Ulterior, reclamantul N.L. a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate emis în favoarea intimatei G.I., însă acţiunea a fost respinsă deoarece potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate are loc în favoarea membrilor cooperatori şi în speţă numai numitei G.I. i se poate reconstitui dreptul de proprietate.
Prin aceeaşi sentinţă s-a reţinut că actul încheiat între reclamanţi şi defunctul B.I. este un act esenţialmente civil, care le conferă dreptul de a-şi valorifica drepturile ce decurg din acestea, pe calea dreptului comun.
Prin urmare, analiza contractului de vânzare-cumpărare de care se prevalează intimaţii ca un argument în invocarea excepţiei puterii de lucru judecat, făcută în calea de atac a recursului s-a făcut din cu totul altă perspectivă, aceea a incidenţei prevederilor Legii nr. 18/1991.
Reclamanţii au formulat prezenta acţiune îndreptată împotriva pârâtului G.L. şi Z.I.I., moştenitorii defunctei G.I. şi pentru prima dată au solicitat recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului grădină, promis spre înstrăinare de către numitul B.I. şi care se identifică cu parcelele 57/3 şi 57/2, înscrise în titlul de proprietate 28372/960/5.10.2001.
Prin urmare, recurenţii arată că pentru prima dată a fost supusă atenţiei instanţelor analiza antecontractului de vânzare-cumpărare din 10.12.1972 din perspectiva unui act juridic capabil să ducă la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi se impunea respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Recurenţii au solicitat şi suspendarea executării dispoziţiilor deciziei din apel.
Prin întâmpinare, intimaţi G.L. şi J.J. au solicitat respingerea recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimaţii au arătat că recursul este vădit nefondat, prin decizia civilă nr. 1052/2011 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar .../328/2008 s-a constatat că N.L. nu are dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate şi în acelaşi dosar recurentul a încercat valorificarea dreptului de proprietate, însă instanţa a stabilit că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, suprafaţa convenită a fost de 8 ari, care era îngrădită şi suprafaţa excedentară a constituit lot ajutător, fiind folosită de B.I. şi A. sau de alte persoane şi numai după mult timp de la data încheierii contractului de către N.L..
Analizând decizia pronunţată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În principal, reclamanţii recurenţi au solicitat casarea deciziei pronunţată în apel, deoarece instanţa a soluţionat apelul fără a intra în cercetarea fondului, însă verificând considerentele deciziei pronunţate în apel, curtea constată că instanţa a analizat apelul cu care a fost investită.
Instanţa de apel nu a redat în considerente pe larg starea de fapt reţinută de către prima instanţă, însă a reţinut că starea de fapt stabilită de prima instanţă este corectă.
În ceea ce priveşte puterea de lucru judecat, curtea constată că recurenţii fac o confuzie între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat. Aceasta reiese şi din încheierea din 14.03.2013 în care se invocă de către pârâţi puterea lucrului judecat iar reclamanţii solicită respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa respingând puterea de lucru judecat. Cele două expresii „putere de lucru judecat” şi „autoritate de lucru judecat” nu sunt sinonime.
Puterea de lucru judecat reprezintă un principiu care împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute printr-o hotărâre judecătorească definitivă de către o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.
De regulă puterea de lucru judecat este invocată într-un proces ulterior prin excepţia de lucru judecat care reprezintă acel efect al puterii de lucru judecat, care este exclusivitatea.
Excepţia autorităţii de lucru judecat, potrivit art. 1201 cod civil vizează tripla identitate de părţi, obiect, cauză şi puterea de lucru judecat decurge din efectul pozitiv avut de o hotărâre judecătorească irevocabilă, care a tranşat un litigiu între două părţi.
Un alt efect al principiului puterii de lucru judecat este obligativitatea care face ca părţile să se supună hotărârii judecătoreşti irevocabile.
Instanţa de apel în considerentele deciziei a invocat efectul pozitiv al deciziei civile nr. 1052/2011, pronunţată de Tribunalul Cluj. În puterea lucrului judecat nu intră numai dispozitivul hotărâri ci şi considerentele, în măsura în care explică dispozitivul şi se reflectă în el.
Tribunalul a reţinut puterea de lucru judecat a considerentelor referitoare la suprafaţa de teren care a făcut obiectul antecontractului în litigiu, statuând că suprafaţa de teren convenită de părţi, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a fost de 8 ari.
Primele instanţe au avut în vedere nu numai efectul pozitiv al deciziei civile nr. 1052/2011, cât şi probele testimoniale administrate în faţa primei instanţe, care au confirmat susţinerea pârâţilor că suprafaţa de teren convenită de părţi prin antecontract, a fost de 8 ari şi nu întreg terenul în suprafaţă de 7700 mp.
Prin decizia civilă nr. 1052/16.11.2011 s-a soluţionat irevocabil cererea reconvenţională formulat de prezentul recurent N.L. şi această cerere reconvenţională de anulare a titlului obţinut de moştenitoarea lui B.I. a fost respinsă, deoarece în perioada 1959-1963 terenul a figurat în registrul agricol în favoarea defunctului B.I., iar terenul a fost adus în C.A.P. de către B.I. potrivit cererii de intrare în C.A.P. din anul 1961. Deci terenul în litigiu a fost preluat de la defunctul B.I. anterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare din 1972.
Aplicând în acel litigiu dispoziţiile art. 23 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, instanţa a verificat prin orice mijloace de probă înstrăinarea construcţiei şi suprafaţa de teren convenită de părţi la data înstrăinării şi a administrat probe testimoniale referitoare la antecontractul încheiat de părţi. Curtea constată că poate fi admisă sau respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat de către instanţă, dar nu poate fi respinsă puterea pozitivă de lucru judecat, deoarece aceasta ar echivala cu nesocotirea unei hotărâri judecătoreşti intrată în putere de lucru judecat.
În cazul de faţă, curtea constată că tribunalul a analizat fondul cauzei şi în considerentele deciziei a insistat asupra efectului obligatoriu al unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat.
Prin urmare curtea constată că nu este necesară casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, curtea constată că decizia pronunţată în apel este legală şi nu se impune modificarea acesteia deoarece reclamanţii recurenţi nu au dovedit că a obiectul antecontractului a fost 87 ari.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ. curtea va respinge ca nefondat recursul reclamanţilor N.L. şi N.I..
În temeiul art. 274 Cod proc. civ., curtea va obliga recurenţi să plătească intimaţilor Z.I.I. şi G.L. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial (f. 11).
| ← Acţiune în executarea silită atipică a antecontractului de... | Contract de împrumut. Obligare la restituirea sumei... → |
|---|
