Contracte de garanţie. Caracter accesoriu. Ipotecă. Fidejusiune. Răspundere
| Comentarii |
|
C. com., art. 42 alin. (2) C. civ., art. 1656, art. 1746
Toate contractele de garanţie au caracter accesoriu şi sunt destinate să asigure îndestularea creditorului în cazul în care debitorul principal nu-şi execută obligaţiile asumate.
Garantul ipotecar nu are calitatea de fidejusor ca să răspundă în solidar cu debitorul. El răspunde numai în limita valorii imobilului ipotecat.
C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 3465 din 19 octombrie 1999
(B.J. - bază de date)
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei sumele de 100.000.000 de lei credit nerestituit; 35.516.500 de lei dobândă calculată până la data de 31 noiembrie 1996 şi în continuare până la achitarea debitului, plus 13.559.190 de lei cheltuieli de judecată.
Recursul este nefondat.
în sistemul Codului civil, garanţiile simt personale (fidejusiunea) şi reale, respectiv sub forma ipotecii şi gajului.
Toate contractele de garanţie au caracter accesoriu şi sunt destinate să asigure îndestularea creditorului în cazul în care debitorul principal nu-şi execută obligaţiile asumate.
Pentru întregul debit răspunde ca şi debitorul principal numai fidejusorul în cazul fidejusiunii nedeterminate şi obligaţia lui este solidară, aşa cum prevede art. 42 alin. (2) C. com.
în cazul de faţă, creditul acordat pârâtei a fost garantat de intimata-pârâtă prin ipotecarea unui teren proprietatea sa, deci prin încheierea cu recurenta-reclamantă a unui contract de ipotecă în formă autentică.
Cum obligaţia solidară îşi are izvorul în lege sau în convenţia părţilor şi reţinând că intimata garantă nu are calitate de fidejusor, ci de garant ipotecar, aceasta nu este ţinută să răspundă în solidar cu debitorul principal pentru restituirea debitorului; ar răspunde pentru recuperarea împrumutului acordat numai în limita valorii imobilului ipotecat alături de debitorul principal.
Recurenta-reclamantă şi-a manifestat interesul de a obţine titlu executoriu şi asupra pârâtei care, la rândul ei, în cadrul executării se poate prevala de beneficiul de discuţiune şi de la care nu a renunţat prin contractul de ipotecă.
Drept urmare, hotărârea instanţei de apel se bazează pe interpretarea greşită a convenţiei pârâţilor, în sensul că garantul ipotecar, chiar dacă nu răspunde în solidar cu debitorul principal, este totuşi ţinut să răspundă alături de acesta însă numai în limita valorii bunului ipotecat.
Aşa fiind, Curtea a admis recursul reclamantei, a casat decizia instanţei de apel, a admis acţiunea reclamantei şi faţă de pârâta-intimată, obligând-o pe aceasta din urmă la restituirea sumelor pentru care a fost admisă acţiunea, dar numai în limita bunului ipotecat.
| ← Ipotecă. Nerespectarea formei autentice. Nulitate absolută | Ipotecă. Bun comun. Lipsa consimţământului expres al... → |
|---|
