Copil major din afara căsătoriei. Acţiune în stabilirea paternităţii. Admisibilitate
| Comentarii |
|
în acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, calitate procesuală activă are atât copilul minor, cât şi copilul major. Această soluţie se impune, întrucât textul art. 59 C. fam. prevede că acţiunea aparţine copilului, fără să distingă între cel minor şi cel major.
Trib. Suprem, Colegiul civil, decizia nr. 111 din 7 iunie 1960, în C.D. 1960, p. 300-303
S.I. a chemat în judecată pe D., N. şi J.G, cerând să se constate că este fiu din afara căsătoriei al defunctului D.D, decedat în anul 1952.
In acţiune şi în cursul procesului, reclamantul a arătat că, prin acţiunea introdusă la 3 aprilie 1958, a cerut să se constate că presupusul lui tată, S.I., a dispărut pe frontul galiţian la data de 31 decembrie 1915, iar Tribunalul popular al Raionului Lunca Vascăului, prin sentinţa civilă nr. 551 din 13 august 1958, rămasă definitivă, a admis acţiunea. Reclamantul a mai arătat că, prin acţiunea din 19 noiembrie 1915, a cerut să se constate că nu este fiu din căsătorie a lui S.L, întrucât acesta a deccdat în anul 1915, pe când el s-a născut cu 5 ani în urmă, în anul 1920.
Acclaşi tribunal popular, prin sentinţa civilă nr. 919 din 22 decembrie 1958, a admis acţiunea pe motivul invocat de reclamant şi a dispus rectificarca actului său de stare civilă, în sensul că este copil din afara căsătoriei al mamei sale S.F., născută T.
Prin sentinţa civilă nr. 422 din 25 mai 1959, Tribunalul popular al Raionului Lunca Vascăului a respins acţiunea, pe motiv că reclamantul, fiind major, nu mai are acţiune în căutarea paternităţii, dreptul la această acţiune fiind acordat de lege numai minorului, prin reprezentantul său legal, în scopul asigurării condiţiilor materiale de creştere şi educare ale acestuia.
Recursul reclamantului a fost respins de Tribunalul regional Oradea, prin decizia civilă nr. 3344 din 13 octombrie 1959, instanţa de recurs însuşindu-şi motivarea primei instanţe, cu precizarea că prin noţiunea de „copil” din art. 59 şi art. 60 C. fam. trebuie să se înţeleagă „minor”.
împotriva ambelor hotărâri pronunţate în cauză, Procurorul General a introdus recurs în supraveghere, cerând casarea lor ca nelegale, pe motiv că sensul noţiunii de „copil” din textele citate nu este acela de „minor”, pe care i l-au atribuit instanţele, legea înţelegând să se refere la poziţia lui faţă de părinţi, indiferent dacă este minor sau major.
Critica adusă hotărârilor prin recursul în supraveghere este justă.
Este adevărat că în art. 59 şi art. 60 C. fam., care reglementează condiţiile de exerciţiu ale acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătorici, se întrebuinţează noţiunea de „copil”.
Instanţele au considerat - contrar de cum se susţine în recursul în supraveghere - că prin această noţiune trebuie să se înţeleagă numai copilul minor, nu şi cel major. O atare interpretare restrictivă, dată de instanţe noţiunii de „copil" din cele două texte, este greşită. întrebuinţarea acestui cuvânt, ca formă de exprimare, nu e nici concludentă, în sensul pretins de instanţe, întrucât îl găsim şi în alte texte ce reglementează materia filiaţiei şi chiar şi în alte materii din Codul familiei, nu în sensul de minor, ci în acela de descendent de gradul
Aşa bunăoară, recunoaşterea copilului de către mamă poate fi făcută oricând, după cum şi acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de dânsa copilul o poate exercita toată viaţa, şi nu numai până la etatea majoratului, deşi în textele art. 48 şi art. 52 se vorbeşte de recunoaşterea copilului de către mamă, respectiv de acţiunea copilului împotriva mamei.
De asemenea, copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de tatăl său în timpul întregii vieţi a copilului, ba chiar şi după moartea acestuia, dacă a lăsat descendenţi fireşti, cu toate că art. 57, pentru a enunţa principiul expus, întrebuinţează tot noţiunea de copil.
In art. 90 alin. (2) se spune că, dacă părintele are drept de întreţinere faţă de mai mulţi copii, cl poate, în caz de urgenţă, să pornească acţiune şi numai împotriva unuia dintre ei, or, este evident că textul nu s-a putut referi numai la copiii minori.
Interpretând art. 59 şi art. 80 C. fam. în raport de cclc spuse mai sus, se observă că, după cc în art. 59 s-a văzut că dreptul de a porni acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătorici aparţine copilului şi că nu trcce asupra moştenitorilor, în art. 60 alin. (1) se spune că ca poate fi pornită într-un an de la naşterea copilului.
Această împrejurare face, într-adevăr, ca în cele mai multe cazuri, dreptul la acţiune să se stingă prin prescripţie în timpul minorităţii copilului, deci în mod practic situaţiile în carc un copil major poate introduce o astfel de acţiune să fie foarte rare, ceea ce însă nu poate duce la concluzia instanţelor că pentru major acţiunea ar fi inadmisibilă. Astfel, în alineatul următor al aceluiaşi articol mai sus citat, se arată că, în cazul în care un copil îşi pierde calitatca de copil din căsătorie, prin efectul admiterii unei acţiuni în tăgăduire de paternitate, termenul de 1 an, amintit, va curge de la data rămânerii definitive a acelei hotărâri.
Cum însă, potrivit art. 55, termenul de introducere a acţiunii în tăgăduirea paternităţii, deşi scurt, de numai 6 luni, începe totuşi să curgă numai de la data când tatăl a aflat de naşterea copilului, care uneori poate fi foarte îndepărtată, ar însemna - în interpretarea instanţelor - că dacă, între timp, copilul a atins etatea majoratului şi a fost dezavuat fiind major, el nu-şi va mai putea căuta adevăratul tată, ceea ce indirect ar duce la o restrângere a conţinutului art. 60 alin. (2), limitându-i eficienţa numai la copiii minori, iar practic ar însemna facerea unei distincţii pe care legea nu a făcut-o.
Asemenea situaţii, deşi foarte rare în practică, se pot totuşi ivi în cazul în care, de exemplu, tatăl s-ar afla în captivitate prelungită de pe urma unui război, în executarea unei pedepse criminale de lungă durată, pus sub interdicţie şi internat într-un ospiciu, vreme îndelungată, fară ca tutorele său să fi introdus acţiunea în tăgăduirea paternităţii copilului, născut de soţia lui în acest interval de timp, sau s-a aflat într-o ţară străină, îndepărtată, de unde nu s-a putut înapoia acasă timp îndelungat etc.
Dc aceea, se poate conchide că acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este acordată de lege, în cazul prevăzut de art. 80 alin. (2), cum este şi ccl din speţă, nu numai copilului minor, ci şi celui major.
S-a mai spus în ambele hotărâri că raţiunea pentru care legiuitorul permite căutarea paternităţii din afara căsătorie este de a-i asigura copilului existenţa. Nici acest argument nu este întemeiat.
Acţiunile de stat nu sunt acordatc de lege copiilor exclusiv în scopuri materiale, cum au considcrat instanţele, ci şi în vederea consolidării relaţiilor noi de familie. Datorită interpretării greşite date
textelor citate, instanţele au ajuns să pronunţe hotărâri nelegale. In consecinţă, recursul în supraveghere fiind fondat a fost admis şi, întrucât situaţia de fapt este pe deplin constatată, au fost modificate ambele hotărâri, în sensul admiterii acţiunii.
Notă: In acelaşi sens, Trib. Suprem, Secţia civilă, decizia nr 280/1981, în Dreptul familiei. Practică judiciară adnotată, p. 337. Pentru soluţia contară, în sensul că nu se recunoaşte copilului major posibilitatea introducerii acţiunii în stabilirea paternităţii, a se vedea Trib. Suprem, Colegiul civil, decizia nr. 1997 din 10 noiembrie 1956, în C.D. 1956, . 420-421. In speţă, la data de 9 ianuarie 1954, când a introdus acţiunea în stabilirea paternităţii, reclamanta era majoră, fiind născută la 9 iulie 1922, astfel că instanţa era datoare să tragă concluziile necesare, în raport cu dispoziţiile Codului familiei, ceea ce nu a făcut şi a admis acţiunea.
| ← Inadmisibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii... | Copil din afara căsătoriei. Stabilirea paternităţii.... → |
|---|
