Inadmisibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii pornite de prezumtivul tată. Recunoaştere de paternitate prin act autentic
| Comentarii |
|
Prezumtivul tată nu are legitimare procesuală activă în acţiunea în stabilirea paternităţii. Cu toate acestea, dacă pe parcursul procesului recunoaşte paternitatea copilului născut în afara căsătoriei, instanta trebuie să confere acţiunii încadrarea juridică ce decurge din intenţia reclamantului, şi nu din calificarea juridică pe care acesta a dat-o acţiunii.
C.A. Ploieşti, decizia civilă nr. 3363 din 18 octombrie 2000, în C.P.J.C.C.A. 2000, p. 134
Reclamantul, deţinut în penitenciar în exccutarea unei pedepse privative de libertate, a acţionat în judecată pe concubina sa, pentru ca instanţa să-i recunoască paternitatea minorei născute la 18 martie 1999, în urma acestor relaţii de concubinaj.
Prin sentinţa instanţei de fond, menţinută în apel, s-a respins acţiunea în stabilirea paternităţii formulată de reclamant, motivat de faptul că acesta putea recunoaşte paternitatea minorei printr-o declaraţie la serviciul de stare civilă fie o dată cu înregistrarea naşterii, fie după această dată, dar în nici un caz nu poate formula o acţiune în stabilirea paternităţii, deoarece nu are legitimare procesuală activă.
Declarând recurs împotriva deciziei tribunalului, reclamantul a precizat că recunoaşte paternitatea minorei, iar instanţa urma să ia act de această declaraţie.
Curtea de Apel a admis recursul reclamantului şi a casat decizia şi sentinţa, luând act de declaraţia reclamantului privind recunoaşterea paternităţii minorei născute la 18 martie 1999 din relaţiile de concubinaj cu pârâta.
Potrivit dispoziţiunilor art. 56 C. fam., filiaţia faţă de tată a copilului se stabileşte, în afara cazurilor prevăzute de art. 53 C. fam., prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească. Copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de tatăl său, potrivit art. 57 C. fam., prin declaraţie făcută la serviciul de stare civilă, fie o dată cu înregistrarea naşterii, fie după accastă dată; recunoaşterea poate fi făcută şi printr-un înscris autentic sau prin testament.
Este adevărat că tatăl, în speţă reclamantul, nu arc legitimare procesuală activă în acţiunea în stabilirea paternităţii, dar nu este mai puţin adevărat că de-a lungul tuturor fazelor procesuale reclamantul, chiar dacă şi-a intitulat acţiunea în stabilirea paternităţii, a susţinut că recunoaşte paternitatea minorei născute la 18 martie 1999. Instanţa era datoare să confere acţiunii încadrarca juridică decurgând din intenţia petiţionarului, şi nu din calificarea juridică pe care acesta a dat-o acţiunii.
Aşa fiind, este evident că reclamantul-recurent voia ca instanţa să ia act printr-o hotărâre judecătorească, ce are valoarea unui act autentic, de declaraţia sa de recunoaştere a paternităţii minorei, în contradictoriu cu mama acesteia, pentru a fi efectuate cuvenitele menţiuni în registrele de născuţi.
Este adevărat că dispoziţiunile art. 58 C. fam. nu precizează modalitatea în care se poate face recunoaşterea paternităţii pe calea unui act autentic, dar, atâta timp cât legiuitorul nu face nici o distincţie, este firesc că şi instanţa judecătorească este în măsură să ia act de o atare dcclaraţic prin hotărârea pc carc o pronunţă, aşa cum se întâmplă uneori atunci când acţiunea în stabilirea paternităţii este introdusă de mama copilului.
Procedeul adoptat de reclamant, de a se adresa instanţei judecătoreşti pentru ca aceasta să ia act de declaraţia de recunoaştere, este corespunzător situaţiei în care se află reclamantul, aceea de deţinut, ceea ce presupune reale dificultăţi de a apela la un notar public a cărui deplasare trebuie plătită.
Mai mult, acest procedeu se înscrie principiilor generale referitoare la drepturile şi obligaţiile egale ale părinţilor pentru apărarea drepturilor şi intereselor superioare ale minorului. Instanţele nu puteau refuza declaraţia reclamantului de recunoaştere a paternităţii minorei, punând sub semnul incertitudinii statutul civil al copilului şi interesul acestuia ce trebuie protejat, pentru simplul motiv că mama, căreia legea îi recunoaşte legitimarea procesuală activă în acţiunea de stabilire a paternităţii copilului, a rămas în pasivitate şi nu a introdus acţiunea înlăuntrul termenului de prescripţie de 1 an prevăzut de art. 60 C. fam.
| ← Renunţarea mamei la acţiunea în stabilirea paternităţii.... | Copil major din afara căsătoriei. Acţiune în stabilirea... → |
|---|
