Renunţarea mamei la acţiunea în stabilirea paternităţii. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită de către mama copilului, în numele acestuia, atunci când acesta nu are capacitate de exerciţiu. Datorită caracterului personal al acţiunii şi în lipsa unui text de lege care să prevadă expres posibilitatea renunţării, mama sau reprezentantul legal al copilului nu poate renunţa la acţiune. Renunţarea la judecată este contrară interesului copilului, care urmăreşte stabilirea unui statut civil.
Trib. Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 1184 din 9 august 1978, în Lege 4
B.L. a chemat în judecată pe T.V., pentru a se stabili că acesta este tatăl minorei B.C., născută la 16 noiembrie 1976, şi pentru a fi obligat la plata unei pensii de întreţinere.
Judecătoria Drobeta Tumu Severin, prin încheierea din 13 iulie 1977, a luat act de declaraţia reclamantei, în sensul că a renunţat la judecată.
împotriva accstci încheieri, procurorul general a dcclarat recurs extraordinar, considerând-o netemeinică şi nelegală, deoarece, lipsind încuviinţarea autorităţii tutelare, declaraţia reclamantei era ineficientă.
Critica este întemeiată.
Potrivit art. 59 C. fam., acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul lui legal.
Mama sau reprezentantul legal al copilului nu are calitatea de a renunţa la judecată, deoarece, acţiunea aparţinând copilului, ei nu pot dispune de dreptul acestuia.
O atare renunţare este şi contrară intereselor copilului minor, al cărui statut civil se cere a fi stabilit.
Renunţarea la acţiune sau chiar la dreptul subiectiv dedus judecăţii, ca şi achiesarea şi tranzacţia sunt acte prin care se poate pune capăt litigiilor al căror obiect este susceptibil de astfel de acte, întrucât priveşte drepturi de care partea poate să dispună.
Acţiunea în stabilirea paternităţii priveşte însă starea civilă a copilului şi, cu privire la aceasta, dreptul de dispoziţie nu funcţio
nează, orice persoană având starea civilă dobândită potrivit legii sau stabilită judecătoreşte.
Astfel fiind, mama, îndrituită de lege să exercite acţiunea în numele copilului, nu poate renunţa la judecată, nici chiar cu avizul autorităţii tutelare.
Textul art. 129 alin. (2) C. fam., invocat în motivarea recursului extraordinar, nu este aplicabil în speţă, deoarece reglementează condiţiile în care tutorele poate renunţa la drepturi patrimoniale ale minorului, caz în care trebuie să obţină prealabila încuviinţare a autoritătii tutelare.
Or, precum s-a arătat, acţiunea în stabilirea paternităţii priveşte starea civilă şi numai unele consecinţe derivate din obligaţia ce se urmăreşte a se stabili sunt de ordin patrimonial.
Prin urmare, luând act de declaraţia reclamantei de renunţare la
acţiune şi dispunând închiderea dosarului, judecătoria a pronunţat o hotărâre cu încălcarea esenţială a legii.
In consecinţă, recursul extraordinar a fost admis, s-a casat încheierea atacată şi s-a trimis dosarul aceleiaşi judecătorii, pentru continuarea judecăţii.
Notă: In acclaşi sens, a se vedea C.A. Braşov, Secţia civila, decizia nr. 1624/R din 11 decembrie 2001, în C.P.J.C.C.A. 2001, p. 283, prin care s-a decis că reclamanta, în calitate de mamă, nu poate renunţa la acţiune, indiferent de avizul autorităţii tutelare, şi nici nu poate tranzacţiona prin primirea unei sume de bani, chiar dacă această sumă ar fi suficientă pentru crcşterca şi educarea copilului până la majorat”.
| ← Acţiune în stabilirea paternităţii introdusă după... | Inadmisibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii... → |
|---|
