Daune morale. Arestare nelegală. Criterii de evaluare a întinderii despăgubirilor
| Comentarii |
|
Întrucât cuantificarea daunelor morale nu este supusă unor criterii legale de determinare, ea rămâne la aprecierea judecătorului. Instanţa de judecată va avea în vedere consecinţele negative produse asupra celui în cauză în plan fizic şi psihic, importanţa şi măsura valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, efectul produs asupra situaţiei sociale, familiale şi profesionale a reclamantului. Toate aceste criterii trebuie subordonate unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.
Secţia civilă, muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 182 din 27 iunie 2008
Prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamantul P.O.D. contra statului român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 137.000 lei, reprezentând daune materiale și a sumei de 600.000 lei cu titlul de daune morale, pentru acoperirea prejudiciului cauzat printr-o privare nelegală de libertate în perioada cuprinsă între 16.06.2001 și 11.10.2001.
în motivele cererii, reclamantul susține că arestarea preventivă în intervalul de timp mai sus menționat i-a provocat atât un prejudiciu material, reprezentând contravaloarea pachetelor primite, a deplasărilor la termenele de judecată și a onorariilor de avocat, cât și un prejudiciu moral de imagine, unul relativ la viața privată și la afectarea condiției de „om liber”, fiind părăsit de logodnică, evitat de societate și în imposibilitatea de a se angaja în muncă.
în drept au fost invocate prevederile art. 504 și urm. C.proc.pen.
Prin sentința civilă nr. 414/31.03.2008, Tribunalul Maramureș admite în parte acțiunea reclamantului și obligă statul român să plătească 118.000 lei despăgubiri morale, pentru repararea prejudiciului suferit în perioada arestării preventive, între 16.06.2001 și 11.10.2001.
S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii având ca obiect repararea prejudiciului material suportat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a apreciat că suma de 1.000 lei pentru fiecare zi de arest preventiv executată de reclamant în cursul procesului penal, finalizat printr-o soluție de achitare, este una rezonabilă și în măsură să asigure repararea prejudiciului moral suportat de reclamant. Totodată, un asemenea cuantum al despăgubirilor morale este în concordanță cu jurisprudența instanțelor naționale în materie.
Prima instanță a invocat dispozițiile art. 52 alin. (3) din Constituția României,art. 5 parag. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 504 alin. (2) și art. 505 alin. (1) C.proc.pen.
împotriva sentinței, în termenul legal, pârâtul a declarat apel, solicitând reducerea cuantumului daunelor morale acordate.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Verificând hotărârea atacată, în limitele devoluțiunii stabilite prin cererea de apel, potrivit art. 295 alin. (1) C.proc.civ., Curtea apreciază că apelul pârâtului este nefondat.
Astfel, corespunde realității faptul că la data de 16.06.2001 a fost emisă ordonanța de reținere, pe timp de 24 ore a învinuitului P.O.D., pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, incriminată prin art. 189 alin. (2) C.pen.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus arestarea preventivă a aceluiași inculpat timp de 5 zile, cu începere de la 17.06.2001 și până la 21.06.2001.
Prin ordonanța din 21.06.2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui P.O.D. și arestarea preventivă a inculpatului pe timp de 25 de zile, cu începere de la 21.06.2001. în baza acestei ordonanțe, a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 183/P/2001.
Prin rechizitoriul dat la 2.07.2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.O.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite prin art. 189 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 83 C.pen.
Prin sentința penală nr. 345/27.02.2003, Judecătoria Satu Mare a pronunțat achitarea inculpatului P.O.D., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen., cu motivarea că nu se poate reține intenția inculpatului în legătură cu săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Instanța a constatat, totodată, faptul că inculpatul a executat în stare de arest preventiv perioada 16.06.2001-11.10.2001, când a fost respinsă sesizarea privind prelungirea arestului preventiv prin încheierea din 3.10.2001.
Hotărârea de achitare a rămas definitivă, urmare a respingerii apelului, prin decizia penală nr. 324/A/27.12.2005 a Tribunalului Satu Mare și a respingerii recursului, prin decizia penală nr. 200/R/23.03.2006 a Curții de Apel Oradea.
Este cert, așadar, faptul că reclamantul P.O.D. a fost privat de libertate în cursul procesului penal, un timp de 118 zile, caracterul nelegal al acestei măsuri rezultând din hotărârea definitivă de achitare, pronunțată de Judecătoria Satu Mare.
Potrivit dispozițiilor art. 504 alin. (2) C.proc.pen., persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal are dreptul la repararea pagubei.
Articolul 505 din C.proc.pen. reglementează felul și întinderea reparației, stipulând că ea constă în plata unei sume de bani sau, după caz, în constituirea unei rente viagere, respectiv în încredințarea unui institut de asistență socială și medicală, și este, în toate cazurile, suportată de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice. La stabilirea întinderii reparației se va ține seama de durata privării sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate. Mai mult decât atât, persoanelor îndreptățite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, și timpul cât au fost private de libertate.
Din perspectiva textelor de lege evocate mai sus, indiscutabil reclamantul are dreptul la repararea pagubei suferite printr-o privare nelegală de libertate, drept pe care, de altfel, apelantul nu îl contestă, devoluțiunea operând exclusiv cu privire la întinderea reparației.
Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, cuantumul daunelor morale stabilindu-se așadar de către instanța de judecată prin apreciere, în funcție de consecințele negative produse asupra celui în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, efectul produs asupra situației sociale, familiale și profesionale. Desigur, toate aceste criterii trebuie subordonate unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
în cauză, prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a acestor criterii, în raport cu argumentele și indiciile produse de reclamant și din care rezultă că arestarea sa nelegală, la vârsta de 20 de ani, a fost de natură să îi afecteze viața personală, precum și formarea profesională, ulterior finalizării procesului penal întâmpinând reale dificultăți în găsirea unui loc de muncă. Mai mult decât atât, indubitabil cele 118 zile de arestare preventivă l-au afectat pe reclamant în plan psihic, chiar dacă intensitatea cu care a fost percepută la nivel psihic privarea de libertate nu a generat afecțiuni care ar putea fi constatate prin act medical.
Cuantumul daunelor morale stabilit în primă instanță este de natură să compenseze prejudiciul moral și în acord cu jurisprudența instanței supreme în materie.
Pentru cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 296 C.proc.civ. instanța va respinge apelul parchetului și va păstra în tot sentința atacată, ca fiind temeinică, corespunzătoare normelor dreptului intern și exigențelor art. 5 parag. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului.
| ← Somaţie de plată. Înscriere în cartea funciară. Condiţii... | Carte funciară. Legea. nr. 7/1996 a cadastrului şi... → |
|---|
