Tratament stomatologic. Culpa medicului. Deficiențe în prestarea actului medical.
| Comentarii |
|
Lipsa consimțământului informat al pacientului. Răspundere disciplinară. Inexistența unui raport de prepușenie
1. S-a reținut răspunderea medicului stomatolog pentru tratamente stomatologice efectuate defectuos. Acestea au constat, pentru un pacient, în lucrare protetică îndepărtată ulterior din cauza durerilor și luxația unui dinte ca urmare a manevrelor greșite efectuate, iar pentru un alt pacient în lucrări protetice fixe ma-xilo-mandibulare incorect realizate cu un tratament preprotetic incomplet efectuat pe un fond de parodontopatie cronică, ceea ce a determinat complicații (inflamație cronică) și a accentuat parodontopatia, ducând la o evoluție marcată prin episoade de acutizări inflamator-infecțioase (cu fistule gingivale), simptomatologie algică și sângerări gingivale episodice.
Comisia de disciplină din cadrul Colegiul Medicilor Dentiști a decis sancționarea medicului cu avertisment în temeiul art. 530 raportat la art. 531 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, Titlul XIII, constatând că „piesele protetice realizate au coroanele scurte clinic, sunt prezente refracții gingivale, dintele 27 este afectat de parodonțiu de susținere și de înveliș cu pungi evidente și a fost cuprins ca dinte stâlp într-o piesă protetică; piesele protetice au fost executate pe un suport parodontal afectat de parodontopatie marginală cronică profundă”.
Conform raportului de expertiză, în vederea realizării unor lucrări dentare corespunzătoare, în primul rând era nevoie de o pregătire a câmpului protetic: tratament parodontal și tratamente endodontice corecte; dinții stâlpi ar fi trebuit distribuiți mai judicios, acolo unde erau prea puțini și prea îndepărtați ar fi trebuit suplimentați cu implanturi sau la maxilar se putea confecționa o punte totală dintr-o singură bucată; la mandibulă ar fi trebuit evitate extensiile distale și ori suplimentat sprijinul lateral cu implanturi, ori efectuată o combinație de punte frontală cu proteză pentru edentațiile laterale; în orice caz, pentru a păstra elasticitatea mandibulei, lucrarea protetică ar fi trebuit concepută din piese separate. În cazul reclamantului, motivul luxării dintelui 46 a fost manevra intempestivă în timpul ablației punții, cauza fiind numai iatrogenă. Potrivit medicilor din cadrul I.N.M.L., iatrogenia este explicată numai prin deficiențe în prestarea actului medical; în mod normal tratamentele stomatologice nu au nevoie de gesturi intempestive, iar instrumentul nu alunecă luxând dinții la distanță de locul de efectuare a gestului terapeutic.
Comisia de disciplină a reținut și lipsa consimțământului informat al pacientului din fișa prezentată de medic și pentru aceasta a decis sancționarea pârâtei cu mustrare, în temeiul art. 530 alin. (1) raportat la art. 531 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, Titlul XIII.
2. Față de natura liberală a profesiei, care conferă medicului independență în ceea ce privește luarea deciziilor cu caracter medical (în acordarea serviciului medical), în afara oricăror constrângeri de natură administrativă, instanța a considerat că nu există un raport de prepușenie (de subordonare) între medicul pârât și cabinetul medical privat aflat în raport de prestări servicii cu acesta. În consecință, în lipsa raportului de prepușenie, nu poate fi atrasă răspunderea pârâtului Cabinet medical individual.
Jud. Sect. 4 București, sent. civ. nr. 8856 din 30 octombrie 2012, nepublicată'"
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 17.01.2011 și precizată ulterior la data de 19.09.201, reclamanții N.T. și N.E. au chemat în judecată pe pârâții Cabinet medical individual dr. C.S. și pe medicul C.S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâții la plata sumei de 13.800 lei, din care 3.800 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale către reclamantul N.T. și la plata sumei de 51.600 lei, din care 11.600 lei daune materiale și 40.000 lei daune morale către reclamanta N.E., cu cheltuieli de judecată.
Au arătat că în perioada 2007-2010 și-au tratat dantura la cabinetul stomatologic al medicului C.S. Reclamantei i-a fost pilit un dinte de jos, pe care I-a pierdut, acesta fiind subțiat excesiv. După fixarea lucrării, reclamanta a avut dureri, dr. C.S. spunându-i că acest lucru se datorează gingiilor inflamate în urma lucrării. Pe fondul acestor dureri, reclamanta s-a prezentat la cabinetul stomatologic, unde medicul dentist i-a scos o parte din lucrare, respectiv 5 dinți, ocazie cu care i-a mai fost scos încă un dinte; după acest episod, pârâta a afirmat că nu mai poate face nimic, recomandându-i implanturi den-
Sentința civilă a fost atacată cu recurs la Trib. București, fiind în curs de judecare (portal.just.ro).
tare. Reclamantul a arătat că și el a acuzat dureri puternice după realizarea unei lucrări din porțelan, astfel că pârâta a hotărât scoaterea lucrării, nervii nefiind tratați corespunzător. Precizează că în timpul manevrelor de extracție i-a fost fisurată o măsea din partea de jos, pe care a pierdut-o ca urmare a tratamentului necorespunzător; după câteva zile au apărut dureri foarte mari, care creșteau în intensitate cu fiecare zi ce trecea. În urma acestui tratament, întrucât durerile erau foarte mari și nemaiavând încredere în pârâtă, reclamanții au consultat un alt medic stomatolog, care a constatat că lucrările sunt efectuate defectuos. Ulterior, au sesizat Colegiul Medicilor Dentiști din București, care la data de 01.12.2010 a decis sancționarea disciplinară a pârâtei cu avertisment pentru lucrările executate reclamantei și cu mustrare pentru lucrările executate reclamantului. În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie și pe răspunderea comitenților pentru faptele prepușilor lor, respectiv pe dispozițiile art. 998-999, art. 1000 și art. 1003 C.civ.
Colegiul Medicilor Dentiști din București a înaintat la dosar deciziile de sancționare, iar I.N.M.L. M.M. a înaintat rapoartele de expertiză medico-legală încuviințate de instanță pentru cei doi reclamanți.
Instanța a reținut că, în anul 2009, reclamantul N.T. a urmat un tratament stomato-protetic în cadrul Cabinetului medical individual stomatologic dr. C.S., care s-a finalizat prin confecționarea unei lucrări protetice fixe, punte maxilară, cuprinzând dinții 11-27, lucrare ce a fost îndepărtată din cauza faptului că pacientul acuza dureri mari. Cu ocazia îndepărtării acestei lucrări protetice s-a produs luxația dintelui 46, care a trebuit să fie extras (în alt cabinet stomatologic). Fapta ilicită a pârâtei privind pe reclamant a constat în luxarea dintelui 46 în urma unei manevre intempestive în timpul ablației punții maxilare din cadranul 2, asupra căreia medicul a intervenit pentru a reface tratamentele de canal, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală.
Reclamanta N.E. a urmat un tratament stomato-protetic în cadrul aceluiași Cabinet medical individual stomatologic dr. C.S. Începând din anul 2007. Tratamentul s-a finalizat prin confecționarea unor lucrări protetice fixe maxilo-mandibulare incorect realizate (punte totală unică mandibulară ce rigidizează mandibula și o expune la fracturi, cu coroane în extensie distală bilateral, nesusținute de dinți - aplicarea structurilor protetice pe fond parodontopatic netratat) și cu un tratament preprotetic incomplet efectuat pe un fond de parodontopatie cronică, ceea ce a determinat complicații (inflamație cronică) și a accentuat parodontopatia, ducând la o evoluție marcată prin episoade de acutizări inflamator-infecțioase (cu fistule gingivale), simptomatologie algică și sângerări gingivale episodice, aspecte ce rezultă din raportul de expertiză medico-legală.
În temeiul art. 998 și art. 999 C.civ., instanța a notat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei C.S. trebuie să se probeze îndeplinirea condițiilor cumulative cerute în acest scop, anume existența unei fapte ilicite săvârșite cu vinovăție, care să fi provocat reclamanților un prejudiciu, între faptă și prejudiciu existând o legătură de cauzalitate, precum și a unor condiții speciale, respectiv fapta ilicită să fie săvârșită de un furnizor de servicii medicale cu ocazia furnizării serviciului medical, adică în cursul manoperelor preventive, diagnostice sau terapeutice la care este supus pacientul.
Fapta ilicită a fost săvârșită de pârâtă cu ocazia furnizării serviciului medical, respectiv în cursul manoperelor terapeutice la care au fost supuși reclamanții. Nu a existat un caz de înlăturare a caracterului ilicit al faptei, anume existența consimțământului victimei (acordul dat de partea vătămată la realizarea unei activități care prin natura ei este potențial producătoare de prejudicii pentru aceasta). Acordul reclamanților pacienți a fost dat pentru tratarea dinților în mod profesional, competent, cu acceptarea unor riscuri care nu vizează tocmai efectuarea necorespunzătoare a sarcinilor medicale de către pârâtă. Reclamanții au informat pârâta despre simptomele apărute în urma efectuării tratamentelor stomatologice și s-au supus soluțiilor indicate de medic în remedierea problemelor apărute, însă pacienții au renunțat ulterior să se trateze la cabinetul medical dr. C.S., atitudine explicată prin lipsa de încredere față de pârâtă.
Prin decizia nr. X/01.12.2010, Comisia de disciplină din cadrul Colegiul Medicilor Dentiști din București a decis sancționarea pârâtei cu avertisment. În temeiul art. 530 raportat la art. 531 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, Titlul XIII, constatând că „piesele protetice realizate au coroanele scurte clinic, sunt prezente refracții gingivale, dintele 27 este afectat de parodonțiu de susținere și de înveliș cu pungi evidente și a fost cuprins ca dinte-stâlp într-o piesă protetică; piesele protetice au fost executate pe un suport parodontal afectat de parodontopatie marginală cronică profundă". Comisia de disciplină a reținut și lipsa consimțământului informat al reclamantului din fișa prezentată de medic și pentru aceasta a decis sancționarea pârâtei cu mustrare, în temeiul art. 530 alin. (1) raportat la art. 531 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, Titlul XIII.
În privința vinovăției pârâtei în săvârșirea faptei ilicite, instanța a constatat că aceasta este probată în cauză. (...) La stabilirea vinovăției se are în vedere criteriul obiectiv al diligenței medii, raportate la standardele medicale existente. Dacă obligația medicului de a trata pacientul este una de mijloace (de diligență, de prudență), rezultă că medicul - fără a garanta obținerea rezultatului (vindecarea bolii) - își asumă obligația de a avea conduita necesară și de a aplica remediile medicale cele mai indicate în vederea însănătoșirii pacientului.
Potrivit dispozițiilor art. 374 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, deciziile și hotărârile cu caracter medical vor fi luate având în vedere grija față de sănătatea pacientului. În cauză, pârâta, în calitate de medic dentist, nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-i prevadă. Conform raportului de expertiză, în vederea realizării unor lucrări dentare corespunzătoare, în primul rând era nevoie de o pregătire a câmpului protetic: tratament parodontal și tratamente endodontice corecte; dinții-stâlpi ar fi trebuit distribuiți mai judicios, acolo unde erau prea puțini și prea îndepărtați ar fi trebuit suplimentați cu implanturi sau la maxilar se putea confecționa o punte totală dintr-o singură bucată; la mandibulă ar fi trebuit evitate extensiile distale ori suplimentat sprijinul lateral cu implanturi, ori efectuată o combinație de punte frontală cu proteză pentru edentațiile laterale; în orice caz, pentru a păstra elasticitatea mandibulei, lucrarea protetică ar fi trebuit concepută din piese separate.
În cazul reclamantului, motivul luxării dintelui 46 a fost manevra intempestivă în timpul ablației punții, cauza fiind numai iatrogenă. Potrivit medicilor din cadrul I.N.M.L., iatrogenia este explicată numai prin deficiențe în prestarea actului medical; în mod normal tratamentele stomatologice nu au nevoie de gesturi intempestive, iar instrumentul nu alunecă luxând dinții la distanță de locul de efectuare a gestului terapeutic. Prejudiciul cauzat reclamantului N.T. a constat în luxarea dintelui 46 și pierderea ulterioară a acestuia.
Tratamentul stomatologic urmat de pacienta N.E. În perioada 2007-2010 a dus la următoarele efecte negative: 1. inflamația cronică a gingiei, sângerări la atingere și periaj; 2. dureri la stimuli termici și chimici la dinții fără terapie endodontică; 3. suprasolicitarea părții drepte a aparatului dento-maxilar (din cauza dispariției punții maxilare din stânga) coroborată cu coroanele punții mandibulare în extensie distală (în dreapta) vor continua distrugerea stâlpilor de punte și astfel situația se va agrava; 4. dezechilibrul funcțional dat de asimetria în refacerea protetică a arcadelor va avea repercusiuni asupra posturii coloanei vertebrale cu toată simptomatologia neplăcută a acestei afecțiuni; neexistând contacte dento-dentare (între dinți antagoniști) în partea stângă a cavității bucale, informația nu va fi furnizată creierului, iar din această cauză, creierul, în căutarea de informație necesară orientării în spațiu, va da ordin mușchilor să încline coloana vertebrală; după un timp acea înclinare va fi percepută ca normală, iar mușchii responsabili nu se vor mai odihni pe termen foarte lung, până la epuizare; 5. parodontopatia netratată și agravată de consecințele tratamentelor protetice descrise vor duce la pierderea în totalitate a dinților pacientei; în acest moment numai faptul că dinții sunt solidarizați prin punți îi face să aibă o mobilitate moderată, însă, în lipsa punților, mobilitatea dinților ar fi cu siguranță de gradul al ll-lea.
Pentru aceste considerente, între fapta ilicită a pârâtei și prejudiciile suferite de reclamanți există legătură de cauzalitate.
Apreciind ca îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța a obligat pe pârâta C.S. la plata către reclamanți a contravalorii prejudiciilor produse: prejudiciul material constând în costurile înlăturării consecințelor negative ale tratamentelor prin metodele indicate în expertiza medico-legală efectuată în cauză și prejudiciul moral care se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză. (...)
Prin urmare, față de considerentele expuse, instanța a admis în parte cererea reclamanților, a obligat pârâta C.S. la plata către reclamantă a sumei de 50.000 lei, din care 40.000 lei reprezentând daune materiale și 10.000 lei, reprezentând daune morale și la plata către reclamant a sumei de 8.500 lei, din care 3.500 lei, reprezentând daune materiale și 5.000 lei, reprezentând daune morale.
În privința cererii de chemare în judecată formulate împotriva pârâtului Cabinet medical individual dr. C.S., instanța a considerat că între pârâtul Cabinet medical individual dr. C.S. și pârâtă nu există un raport de prepușenie. Exercitarea profesiei de medic este reglementată prin Titlul XII din Legea nr. 95/2006. Profesia de medic are la baza exercitării sale independența și libertatea profesională a medicului, precum și dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical, fiind o profesie liberală. Dispozițiile art. 375 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 stabilesc că „în legătură cu exercitarea profesiei și în limita competențelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripția și recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere (...) dreptul medicului de a prescrie și de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului”.
Față de natura liberală a profesiei, care conferă medicului independență în ceea ce privește luarea deciziilor cu caracter medical (în acordarea serviciului medical), în afara oricăror constrângeri de natură administrativă, instanța a considerat în primă fază că nu există un raport de prepușenie (de subordonare) între medicul pârât și cabinetul medical privat aflat în raport de prestări servicii cu acesta. În consecință, în lipsa raportului de prepușenie, nu poate fi atrasă răspunderea pârâtului Cabinet medical individual dr. C.S., cererea reclamanților fiind respinsă în contradictoriu cu acest pârât, ca neîntemeiată.
Notă: Referitor la independența profesională a medicului, apreciem că aceasta nu exclude raportul de prepușenie dintre medic și unitatea medicală angajatoare, indiferent că este publică ori privată. Atunci când există un contract de muncă, independența medicului în ceea ce privește deciziile medicale nu face să dispară raportul de muncă, relația de prepușenie dintre acesta și spital, cu atât mai mult cu cât 52 Răspunderea medicului și a furnizorilor de servicii medicale angajatorul este cel care organizează programul și modul de lucru al medicului angajat.
Totodată, dispozițiile art. 168 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 prevăd că: „Spitalul răspunde, în condițiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condițiilor de cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nosocomiale, precum și pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienților”. În concluzie, în cauză, culpa medicală atrage și răspunderea civilă solidară a unității medicale în temeiul art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C.civ., respectiv art. 1373 NCC. Atragerea răspunderii spitalelor sau a cabinetelor medicale angajatoare în solidar cu prepușii medici are ca argument principal asigurarea garanției în acoperirea prejudiciului produs. Existența unei asigurări medicale de malpraxis, care ar antrena răspunderea contractuală a asigurătorului pentru culpa medicală a asiguratului, nu exclude răspunderea delictuală a persoanei asigurate, răspundere directă pentru propria faptă, după cum nu o exclude nici pe cea a comitentului pentru fapta prepusului asigurat, atunci când sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1000 alin. (3) C.civ., respectiv art. 1373 NCC.
| ← Tratament stomatologic necorespunzător. Culpa medicului sub... | Răspunderea asistentei medicale pentru aplicarea unui... → |
|---|
