Răspunderea asistentei medicale pentru aplicarea unui tratament, fără a avea un diagnostic stabilit în prealabil de medic.
| Comentarii |
|
Fizioterapie - tratament galvano-terapeu-tic. Fapta victimei însăși. Răspunderea medicului ca efect al inacțiunii. Stabilirea cuantumului daunelor morale. Existența unui raport de prepușenie
1. S-a reținut îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale a asistentei medicale pentru aplicarea unui tratament gal-vano-terapeutic fără a avea un diagnostic stabilit în prealabil de medic, însoțit de indicația terapeutică aferentă.
În urma tratamentului, pacienta a suferit o arsură de grad aproximativ II în regiunea scapulară stângă, care a evoluat nefavorabil sub terapia aplicată ulterior, pe fondul particular de reacție al organismului, cu formarea unei cicatrice hipertrofice, care a determinat necesitatea unui tratament chirurgical-estetic.
2. Acordul pacientei de a efectua tratamentul fără recomandarea medicului, chiar și la propunerea asistentei medicale, determină introducerea în lanțul cauzal a înseși faptei victimei, care, fără a înlătura legătura dintre acțiunea ilicită a asistentei medicale și rezultat, a contribuit la producerea rezultatului. Astfel, există o cauzalitate complexă, în care se regăsesc atât fapta asistentei medicale, cea a pacientei, cât și reacția particulară a organismului, iar aceasta din urmă, dacă ar fi existat singură, ar fi înlăturat vinovăția, pentru imposibilitatea fortuită de prevedere.
3. Nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală a medicului în lipsa unei acțiuni, respectiv a unei inacțiuni a acestuia care să facă parte din lanțul cauzal. Astfel, în urma controlului medical, medicul nu a prescris și nici nu a comunicat verbal vreo recomandare terapeutică în sensul tratamentului aplicat efectiv. În acest context, nu s-a reținut existența unei acțiuni ilicite comise de către medic de natură a atrage răspunderea civilă delictuală pentru arsura suferită de către pacientă.
Totodată, nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală ca efect al inacțiunii medicului, în temeiul obligațiilor sale generale, care constau în obligația de a aplica și a folosi procedeele și mijloacele pe care le are la dispoziție pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de sănătate și prevenirea îmbolnăvirilor, în obligația de a asigura asistența medicală permanentă a bolnavilor pe care îi are în îngrijire și în obligația de a aplica tratamentul corespunzător și de a promova măsuri profilactice pentru prevenirea complicațiilor. Nu are importanță faptul că tratamentul a fost efectuat în cabinetul medicului, prin folosirea unei aparaturi medicale, atât timp cât tratamentul nu a fost prescris de către medic, iar folosirea aparaturii s-a realizat din proprie inițiativă de către asistenta medicală, fără a i se solicita acordul medicului și fără a fi încunoștințat despre faptul că se realizează o procedură.
4. Criteriile obiective care trebuie avute în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale sunt: natura leziunii produse, locul producerii leziunii, gravitatea leziunii produse și contextul în care a fost comisă leziunea. Criteriile subiective relevante în stabilirea cuantumului despăgubirii constau în atitudinea subiectivă a victimei, cât și a persoanei responsabile, acordul victimei, comportamentul victimei și al persoanei responsabile în momentul producerii leziunii și buna sau reaua-credință a părților.
Instanțele de fond nu au ținut cont de aceste criterii la stabilirea cuantumului despăgubirilor, astfel că instanța de recurs a diminuat suma acordată cu titlu de daune morale, luând în considerare atitudinea culpabilă a victimei (care nu poate acum să invoce propria atitudine culpabilă spre a primi despăgubiri pentru prejudicii create prin propria faptă), buna-credință a asistentei medicale (aceasta nu a urmărit producerea unor leziuni, nefiindu-i comunicat de către victimă că simte niște arsuri sau că există vreun disconfort) și urmările tratamentului, care nu au fost de natură să producă un prejudiciu estetic grav pacientei.
Prin solicitarea și acordul de a efectua tratamentul de către asistentă, pacienta și-a asumat riscul acceptării unei activități săvârșite de o altă persoană decât un medic și care ar fi putut-o prejudicia.
5. S-a notat inexistența raportului de prepușenie dintre medic și asistentă, însă s-a constatat existența raportului de prepușenie între unitatea medicală și asistenta medicală, în baza contractului de muncă. Aplicarea tratamentului s-a realizat în timpul programului de lucru, în cabinetul medicului și folosindu-se aparatura de specialitate a unității. Aceste aspecte sunt suficiente pentru a angaja răspunderea civilă a comitentului pentru fapta prepusului, în condițiile art. 1000 alin. (3) C.civ. [art. 1373 NCC, n.n.] și art. 644 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.
C.A. București, dec. civ. nr. 1579R din 27 septembrie 2013. irevocabilă, nepublicată
Prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 18.05.2009, reclamanta M.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții E.M. și Institutul Național de Medicină Complementară și Alternativă București (INMCA), să se constate că pârâții se fac vinovați de producerea leziunilor traumatice în data de 20.03.2008, ca urmare a unei ședințe de fizioterapie, și obligarea lor la plata în solidar a sumei de 25.000 euro (echivalent în lei la cursul din data plății), cu titlu de despăgubiri civile pentru vătămarea corporală produsă, la care se adăugă dobânda legală, începând cu data introducerii acțiunii, până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în data de 20.03.2008, s-a prezentat la sediul INMCA București în vederea efectuării unei ședințe de tratament prin acupunctură. Nu a fost informată cu privire la tratament și, deși i-a atras atenția pârâtei E.M., în timpul aplicării tratamentului, că acesta este dureros, procedura a fost continuată și finalizată. Ca urmare a durerilor intense pe care le simțea, s-a prezentat în aceeași zi la Institutul de Medicină Legală M.M., de unde a fost trimisă de urgență la Spitalul Clinic de Urgență București, fiind examinată și diagnosticată cu arsură de contact grad l-ll parcelă de 2/2 cm, regiune interscapulară. Ulterior, a urmat tratamente medicamentoase, însă leziunile s-au agravat în arsuri de gradul llb-lll, prezentându-se în prezent în cicatrice postcombustională cu dimensiuni de 3/2 cm, sensibilă la palpare și pruriginoasă ocazional, de natură să producă suferințe fizice, dar și psihice, întrucât din cauza localizării în zonă vizibilă, prezintă efect dizgrațios, inestetic. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999 C.civ., art. 642-681 din Legea nr. 95/2006.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Reclamanta a refuzat tratamentul cu acupunctură care i-a fost recomandat și, dată fiind natura relațiilor dintre părți, a solicitat efectuarea unui tratament electrostimulator. Reclamanta a asigurat-o că a mai beneficiat de un asemenea tratament, a fost de acord, nu s-a plâns pe parcursul tratamentului, iar la finalizarea acestuia a plecat fără a avea vreo arsură vizibilă. Abia după o perioadă de timp reclamanta a contactat-o, solicitându-i bani pentru a nu o acționa în justiție.
Printr-o cerere precizatoare formulată la data de 30.09.2009, reclamanta a solicitat citarea în cauză, în calitate de pârât, a doctorului C.A., arătând că acesta a îndrumat-o către asistenta E.M., susținând că acupunctura nu rezolva afecțiunea de care suferă.
Prin întâmpinare, pârâtul C.A. a solicitat respingerea acțiunii formulate împotriva sa ca neîntemeiată. Acesta a arătat că, urmare a solicitării reclamantei de a beneficia de un consult de medicină internă în cadrul INMCA, i-a întocmit o fișă de consult medical și a recomandat tratament acupunctura!, conform specializării pe care o are. Tratamentul a fost refuzat, astfel cum rezultă și din fișa de observație, medicul completându-i un bilet de trimitere cu mențiunea diagnosticului de spondiloză cervicală, pacienta fiind preluată în aceeași zi de dr. I.C. Pârâtul a precizat că nu a dat nicio altă indicație de tratament și dacă pârâta E.M. a aplicat tratament galvanic, a procedat din proprie inițiativă și probabil la solicitarea reclamantei, din prea multă bunăvoință, deoarece o cunoștea pe mama acesteia.
La termenul din 26.03.2010, pârâta E.M. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, unită de instanță cu fondul.
Prin sentința civilă nr. 2089/11.03.2011, Judecătoria Sectorului 5 București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta E.M., a admis în parte acțiunea formulată împotriva pârâților E.M. și INMCA, pârâții fiind obligați, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 7.500 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale, și a sumei de 1652 lei, daune materiale, la care se adaugă dobânda legală, de la data introducerii cererii - 15.05.2009 și până la achitarea efectivă a cheltuielilor de judecată. Cererea formulată împotriva pârâtului C.A. a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei E.M. S-a apreciat că fapta ilicită a pârâtei a constat în aplicarea unui tratament fără a avea un diagnostic stabilit în prealabil de medic, însoțit de indicația terapeutică aferentă, indiferent dacă a răspuns unei solicitări a reclamantei și a mamei acesteia. Acordul reclamantei de a efectua tratamentul în condițiile date (fără recomandarea medicului), chiar și la propunerea pârâtei, determină introducerea în lanțul cauzal a înseși faptei victimei, care, fără a înlătura legătura dintre acțiunea ilicită a pârâtei și rezultat, a contribuit la producerea rezultatului. Instanța a reținut că există o cauzalitate complexă, în care se regăsesc atât fapta pârâtei, cea a reclamantei, dar și reacția particulară a organismului, iar aceasta din urmă, dacă ar fi existat singură, ar fi înlăturat vinovăția, pentru imposibilitatea fortuită de prevedere.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză, s-a concluzionat că arsura de gradul aproximativ II a evoluat nefavorabil pe fondul particular de reacție al organismului. Utilizând aparatul fără indicația terapeutică a medicului, pârâta E.M. răspunde de prejudiciul cauzat, chiar în situația în care a exercitat o supraveghere corespunzătoare, iar reclamanta nu a invocat o senzație de durere, astfel cum au declarat martorele audiate.
Instanța a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului C.A., având în vedere că din probele administrate în cauză nu a rezultat că pârâtul ar fi dat, fie și numai verbal, o comunicare terapeutică în sensul folosirii curenților diadinamici, singurul tratament ce apare înscris în fișa de observație fiind cel de acupunctură. Nu prezintă relevanță, în ceea ce privește întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, faptul că, așa cum au relatat martorele C.C.I. și C.A., pârâtul s-a aflat în cabinetul în care s-a desfășurat tratamentul, întrucât, conform fișei postului, atribuțiile pe care le are sunt, printre altele, examinarea bolnavilor, stabilirea diagnosticului, îndrumarea, dacă este cazul, spre alți medici de profil. Inacțiunea pârâtului (aceea de a nu interveni în procedura administrativă de asistență) poate atrage, cel mult, răspunderea față de unitatea sanitară pentru folosirea aparatului de către un subordonat al său, fără stabilirea în prealabil a unei indicații terapeutice.
Împotriva acestei hotărâri au formulat în termen legal apel atât reclamanta, cât și pârâții - INMCA București și E.M.
Reclamanta a criticat soluția de respingere a cererii față de pârâtul C.A. și, totodată, diminuarea cuantumului daunelor solicitate prin acțiune. În ceea ce privește primul motiv de apel, apelanta-reclamantă a arătat. În esență, că instanța, ignorând probatoriul administrat în cauză, nu a examinat natura complexă a relațiilor de autoritate ce existau între pârâții în cauză, apreciind că faptele se impun a fi examinate strict în raport cu temeiurile indicate de reclamantă (art. 998-999 C.civ.), deși era evident că, în raport de materialul probator ce a devenit cunoscut reclamantei abia după administrarea acestuia, se impunea examinarea cauzei și sub aspectul incidenței art. 1000 C.civ. În oricare dintre ipoteze medicului i se poate imputa o culpă în exercitarea atribuțiilor sale, această culpă poate îmbrăca atât forma răspunderii civile pentru fapta proprie, cât și pe cea pentru fapta prepusului său. Aparatul destinat efectuării unor tratamente ce includ curent electric (curenți diadinamici - TENS) a fost adus în incinta cabinetului medical al pârâtului de către acesta, echipamentul fiind utilizat pentru administrarea tratamentelor pentru pacienții medicului.
Vinovăția pârâtului în producerea prejudiciului este, așadar, apreciabilă nu numai în raport de superficialitatea dovedită în supravegherea personalului medical mediu (asistenta pârâtă) ce efectua tratamentele în cabinetul său, ci și în raport de încălcarea anumitor norme (atât legale, cât și de ordin intern ale INMCA București). Acesta nu deținea competența medicală necesară pentru tratamente TENS - curent electric. Cabinetul său, aflat în incinta INMCA București, nu deținea autorizație sanitară de funcționare pentru servicii medicale.
În ceea ce privește cuantumul daunelor solicitate, în cadrul celui de-al doilea motiv de apel, ca urmare a reținerii de către instanță a culpei reclamantei înseși, apelanta a susținut netemeinicia acestor argumente. Foaia de observație nr. 1315/20.09.2008 nu este credibilă în contextul în care aceasta a fost prezentată în fotocopie și nu în original, emană de la pârât fără să existe elemente care să poată conduce la concluzia că a fost întocmită chiar la momentul la care se pretinde și conține anumite însemnări care sunt imposibil să reflecte realitatea (există, de exemplu, un diagnostic cu data de 12.05.2008 pe verso-ul acestei fișe, potrivit căruia reclamanta suferă de afecțiuni psihice). În acest context, consimțământul exprimat de reclamantă cu privire la aplicarea tratamentului prin curent electric apare ca fiind acordat în raport de o recomandare sosită din partea unor cadre medicale, într-un cabinet medical, sub supravegherea unor cadre medicale, și nu poate fi ținută culpabilă nici măcar în parte, fără rezultatul tratamentului greșit aplicat. Cu atât mai mult, reacția particulară a organismului, ca element al lanțului cauzal, trebuia să facă obiectul unei evaluări de specialitate din partea personalului medical care a stabilit, aplicat și supravegheat procedura medicală respectivă, mai ales în acest caz particular în care principalul efect al acestui tratament a fost analgezic.
Pârâta E.M. a formulat, la rândul său, apel, solicitând schimbarea în parte a sentinței, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale de la valoarea de 7.500 euro până la o valoare egală cu cea a daunelor materiale - 1.652 lei. Apelanta a criticat soluția pronunțată pe capătul de cerere privind daunele morale, cu atât mai mult cu cât în cadrul dezbaterilor niciun moment nu s-a discutat despre oportunitatea acestor daune morale. Mai mult, la evaluarea daunelor morale acordate nu s-a ținut cont de criticile de evaluare, nefiind argumentat în ce măsură a avut de suferit demnitatea, cinstea, onoarea, prestigiul reclamantei, faptul că aceasta ar fi fost sau nu expresia unui dispreț, oprobriu public în microclimatul social în care trăiește și activează.
Institutul Național de Medicină Complementară și Alternativă București a formulat apel, criticând soluția din perspectiva stabilirii răspunderii instituției. În efectuarea tratamentului asistenta medicală a acționat pe cont propriu, pe propria răspundere, iar nu în îndeplinirea unor sarcini de serviciu constând în aplicarea unor tratamente medicale recomandate/prescrise de către medic. Asistenta medicală E.M. nu a acționat ca un prepus al instituției, ci independent, în calitate de „mamă a unei fetițe care a avut-o educatoare la grădiniță pe mama reclamantei”. Lipsa prescrierii tratamentului de către prepușii instituției, fapt consemnat și în fișa de observație, probează clar lipsa de implicare a instituție.
Prin decizia civilă nr. 908/11.10.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții-pârâți E.M. și INMCA București, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă, a fost schimbată în parte sentința, în sensul că s-a admis în parte acțiunea. Au fost obligați pârâții E.M., INMCA București și C.A. la plata către reclamantă a sumei de 7.500 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale, și a sumei de 1.652 lei daune materiale, la care se adaugă dobânda legală de la data introducerii cererii, 15.05.2009, și până la achitarea efectivă a debitului. Au fost obligați toți pârâții în solidar la plata sumei de 2.422,42 lei cheltuieli de judecată. A fost menținută dispoziția sentinței privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâta E.M., și au fost obligați apelanții-pârâți și intimatul-pârât, în solidar, la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 851,2 lei cheltuieli de judecată în apel.
Tribunalul a constatat că prima instanță, evaluând probele administrate în cauză, a stabilit corect situația de fapt ce a condus la vătămarea reclamantei, apreciind însă, în mod greșit, că acțiunile sau inacțiunile intimatului-pârât C.A. nu ar fi de natură să atragă răspunderea acesteia în condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ. Probele administrate au confirmat faptul că, la data de 20.03.2008, pârâta E.M., asistent medical generalist, a aplicat reclamantei un tratament galvano-terapeutic, prin utilizarea efectului termic al curentului electric alternativ în scop analgezic. În urma tratamentului, reclamanta a suferit o arsură de grad aproximativ II în regiunea scapulară stângă, care a evoluat nefavorabil sub terapia aplicată ulterior, pe fondul particular de reacție al organismului, cu formarea unei cicatrice hipertrofice care a determinat necesitatea unui tratament chirurgical-estetic, ulterior. Înscrisurile, interogatoriile administrate reciproc și martorii audiați au relevat faptul că tratamentul a fost aplicat de pârâtă, fără recomandarea expresă a medicului, însă - parțial - în prezența sa, în cabinetul pe care îl conduce și prin utilizarea echipamentului propriu, atitudinea pârâtei având caracter privat. În acest context, prima instanță a apreciat că inacțiunea pârâtului nu poate atrage răspunderea față de reclamantă (ce și-a asumat, la rândul său, aplicarea tratamentului, în lipsa oricărei recomandări din partea unui specialist), ci poate atrage, cel mult, răspunderea față de unitatea sanitară, pentru folosirea aparatului de către un subordonat al său, fără stabilirea în prealabil a unei indicații terapeutice.
Contrar argumentelor primei instanțe, tribunalul a apreciat conduita pârâtului C.A., în întregul lanț cauzal soldat cu vătămarea reclamantei, ca întrunind cerințele atragerii răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Deși din probele administrate nu rezultă - astfel cum susține în prezent apelanta - că pârâtul, în calitate de medic, a recomandat, fie și verbal, tratamentul galvano-terapeutic, tolerarea aplicării acestuia în propriul cabinet, în lipsa unei evaluări și a unei indicații terapeutice din partea unui specialist, îmbracă forma unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.
Așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, pârâtul C.A. este medic de specialitate în medicina de familie, cu competență în medicina sportivă și acupunctură. Nu s-a probat că pârâtul ar deține specializare cu privire la efectuarea de tratamente cu curenți diadi-namici (electroterapie de tip TENS), iar institutul nu deține autorizație pentru desfășurarea în cadrul activităților sale a terapiilor ce presupun aplicarea de curenți galvanici (așa cum rezultă din autorizația sanitară de funcționare nr. 1016/17.03.2008). Totodată, s-a reținut că aparatura medicală de aplicare a tratamentului ce a produs vătămări reclamantei se găsește în cabinetul medicului C.A., fiind achiziționată conform procesului-verbal de predare-primire de la societatea de leasing.
Conform Regulamentului general de organizare și funcționare a INMCA București, în exercitarea profesiei, medicul de specialitate și unitatea unde își desfășoară activitatea au, printre altele, obligația de a aplica și a folosi procedeele și mijloacele pe care le au la dispoziție pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de sănătate și prevenirea îmbolnăvirilor, să asigure asistența medicală permanentă a bolnavilor pe care îi au în îngrijire, să aplice tratamentul corespunzător și să promoveze măsuri profilactice pentru prevenirea complicațiilor. Conform fișei postului nr. 122, pârâtul C.A. are ca principale atribuții examinarea bolnavilor, stabilirea diagnosticului prin folosirea mijloacelor din dotare, indicarea/efectuarea tratamentelor corespunzătoare, consemnarea datelor în fișa bolnavului. Îndrumarea spre tratamente de specialitate etc. Totodată, în calitate de medic, pârâtul răspunde de disciplina, ținuta și comportamentul personalului din subordine.
În contextul atribuțiilor specifice activității pe care o desfășoară, nu se poate reține concluzia primei instanțe cu privire la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâtului. Astfel, tratamentul a fost efectuat în cabinetul medicului, prin folosirea unei aparaturi medicale pentru care nici medicul și nici institutul nu dețin autorizare, în lipsa unei indicații terapeutice, pârâtul având cunoștință despre efectuarea acestuia, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați - asistente medicale -, care au relatat că pe durata efectuării tratamentului în cabinet, alături de pârâta asistentă și reclamantă - s-a aflat și pârâtul medic.
În acest context, deși tribunalul a constatat neîntemeiate susținerile reclamantei privind indicarea terapiei galvanice de către pârât, pasivitatea acestuia, acceptul implicit acordat asistentei medicale de a efectua tratamentul, sub pretextul caracterului privat al acestuia, tolerarea desfășurării procedurii în cabinetul pe care îl conduce și în contextul răspunderii sale generale de asigurare a asistenței medicale permanente a bolnavului aflat în îngrijire, al răspunderii privind disciplina personalului mediu sanitar și al necesității supravegherii lui, controlului activităților desfășurate în cabinet, toate acestea constituie fapte ilicite ce trag răspunderea civilă delictuală în condițiile art. 998-999 C.civ., culpa medicului constând tocmai în omisiunea de a supraveghea activitatea asistentei medicale.
Răspunderea pârâtului subzistă exclusiv în condițiile art. 998-999 C.civ. pentru exercitarea culpabilă a propriilor sale atribuții, și nu în condițiile art. 1000 C.civ., în calitate de comitent al prepusului - asistenta medicală. Astfel, raportul de prepușenie, în înțelesul stabilit de art. 1000 alin. (3) C.civ., nu există între medicul specialist și asistentul medical, ci între asistent și unitatea angajatoare, în temeiul contractului de muncă încheiat. Raportul de subordonare dintre prepus și comitent se stabilește conform raportului de autoritate circumscris stabilirii activității prepusului și materializat prin contractul de muncă încheiat și a actelor adiționale acestuia. Astfel, funcția, activitatea, atribuțiile concrete al asistentei medicale sunt stabilite prin contractul de muncă, fișa postului. Regulamentul de autorizare și funcționare al institutului, raportul de prepușenie existând între pârâta E.M. și INMCA București.
În considerarea argumentelor de mai sus, tribunalul a admis apelul în temeiul art. 296 C.proc.civ. și, schimbând în parte sentința apelată, a obligat toți pârâții (incluzându-l și pe pârâtul C.A.) la plata către reclamantă a sumei de 7.500 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale, și a sumei de 1.652 lei daune materiale.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, s-a constatat că evaluarea prejudiciului moral pretins a fost judicios efectuată de prima instanță în raport de cauzele ce I-au determinat. Astfel, în lanțul cauzal complex ce a determinat producerea prejudiciului reclamantei, alături de stabilirea neechivocă a culpei asistentei medicale în solidar cu institutul în calitate de comitent, asistentă care a inițiat și efectuat un tratament fără indicația medicului, a medicului care a tolerat efectuarea în cabinetul său a respectivului tratament prin utilizarea unei aparaturi pentru care nu există autorizare, în mod corect s-a reținut și împrejurarea că acordul reclamantei înseși de a efectua tratamentul (în condițiile expuse) fără recomandarea medicului constituie un factor ce a contribuit la producerea rezultatului.
Apelurile declarate de pârâții INMCA București și E.M. au fost respinse ca nefondate.
În ceea ce privește apelul INMCA București, tribunalul a analizat raportul de prepușenie existent între pârâta E.M. și institut, în calitate de angajator, astfel încât aceste considerente nu vor fi reluate. Răspunderea comitentului este atrasă în condițiile existenței raportului de prepușenie (demonstrat în cele ce preced) și în condițiile săvârșirii faptei prejudiciabile de către prepus în cadrul funcțiilor încredințate de comitent. Nu poate fi primită teza apelantei privind lipsa răspunderii sale pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1000 alin. (3) C.civ., în contextul în care pârâta, săvârșind fapta ilicită, a acționat în interes propriu, cu depășirea limitelor funcțiilor ce i-au fost încredințate. Interpretarea apelantei este restrictivă, fiind de natură a goli de conținut chiar instituția răspunderii pentru fapta altuia, al cărei scop este tocmai asigurarea, în mai mare măsură, a posibilității victimei de a obține reparația promptă și integrală a prejudiciului suferit și are în vedere că fundamentul răspunderii comitentului îl constituie calitatea sa de garant al intereselor victimei. Atât timp cât prepusul său - asistenta medicală - a săvârșit fapta ilicită în exercitarea funcțiilor sale (chiar cu depășirea acestora sau prin devierea de la acestea), răspunderea apelantei în calitate de comitent este pe deplin activată.
În apelul declarat de pârâtă E.M. s-a reținut că evaluarea despăgubirilor morale a fost corect stabilită de prima instanță și reprezintă repararea prejudiciului moral cauzat reclamantei. Prejudiciul reclamantei nu se rezumă la suferința concretă fizică suferită prin arsura provocată în urma tratamentului aplicat, ci are în vedere și suferința psihică prin prezența în mod permanent a unor sechele situate într-un loc vizibil, de natură să creeze complexe prin afectarea de ordin estetic pe care o provoacă.
Împotriva deciziei civile nr. 908/11.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, au declarat recurs pârâta E.M., pârâtul C.A., reclamanta M.C și INMCA București.
I. Recurenta-pârâtă E.M. a criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate. Motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C.proc.civ. constă în aceea că ambele instanțe, încălcând legea asigurărilor sociale, nu au introdus asigurătorul în cauză, deși, la data faptei reclamate recurenta-pârâtă era asigurată cu Polița de asigurări malpraxis nr. MP (...) din 9 ianuarie 2008 la societatea A.A. Deși prin decizia pronunțată Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a reținut calitatea de prepușenie a recurentei față de instituție și răspunderea instituției, nici aceasta nu este introdusă în cauză pentru a răspunde pentru recurenta-pârâtă în calitate de comitent. A doua critică formulată a privit faptul că ambele instanțe au acordat mai mult decât s-a cerut ori s-a dovedit. Deși prin expertiza medico-legală efectuată în cauză s-a stabilit, pe baza actelor medicale administrate în probatorii, faptul că nu s-a produs nicio leziune gravă, ci una de 2/3 cm care nu necesită îngrijiri medicale suplimentare, totuși, spre surprinderea recurentei pârâte, se acordă despăgubiri nedatorate și nedovedite la care se adaugă și dobânzile penalizatoare, deoarece suma fixată de instanță ca daune materiale nu este purtătoare de dobânzi, fiind stabilită în timpul procesului. Creanța este nedefinitivă, incertă, nelichidă și neexigibilă, iar până la data rămânerii irevocabile a hotărârii nu este purtătoare de dobânzi, dobânzile ar putea începe să curgă la data irevocabilității hotărârii și în niciun caz anterior acestei date (care este incertă la acest moment). Reclamanta a prezentat acte medicale contradictorii cu privire la presupusa leziune de 2/3 cm ce se transformă fără nicio altă intervenție nouă a aparatului în altă leziune cu alte dimensiuni, astfel că suma oferită ca satisfacție morală este mult prea mare față de obligațiile ce ar decurge dintr-o faptă culpabilă.
II. Recurentul-pârât C.A. a solicitat în principal admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare judecată formulată de reclamanta-intimată M.C. Împotriva acestuia. În subsidiar, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării recurentului, în solidar cu ceilalți pârâți, doar la acoperirea prejudiciului material în cuantum de 1.652 lei și respingerea capătului de cerere privitor la daunele morale sau reducerea acestora până la nivelul daunelor materiale. Recurentul-pârât a arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală față de dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C.proc.civ. În mod greșit instanța de apel a reținut faptul că medicul C.A. trebuie să răspundă pentru fapta proprie în baza dispozițiilor art. 998-999 C.civ. pe considerentul că pasivitatea acestuia echivalează cu acceptul implicit acordat asistentei medicale. Instanța de apel a omis analiza efectelor consimțământului victimei, aceasta fiind o cauză de înlăturare a caracterului ilicit al faptei. Este vorba despre o cauză de nerăspundere în situația în care victima prejudiciului (reclamanta) a fost de acord, încă înainte de producerea faptei, ca autorul acestei fapte să acționeze într-un anumit mod, deși exista posibilitatea producerii unui prejudiciu. (...)
Este evident și din concluziile raportului de expertiză că urmările tratamentului s-au produs „pe fondul particular de reacție al organismului”, deci ele s-ar fi produs indiferent de culpa asistentei sau a medicului, aspect corect reținut de instanța de fond. Or, în acest context al culpei ușoare, cu atât mai mult instanța de apel trebuia sa ia act de această cauză de nerăspundere. Deoarece acest tratament presupune o colaborare permanentă cu pacientul, aceasta era obligată să anunțe dacă are neplăceri și să solicite întreruperea sau diminuarea curentului. Nefăcând acest lucru, nu poate acum să invoce propria atitudine culpabilă pentru a primi despăgubiri pentru prejudicii create prin propria fapta.
Recurentul-pârât a arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală și în ceea ce privește obligarea recurentului-pârât la plata
II. Răspunderea civilă delictuală 63 sumei de 7.500 euro. Instanța a făcut o aplicare greșită a legii în condițiile în care prejudiciul moral invocat nu există, nefiind întrunite cele 3 elemente ale răspunderii civile delictuale. Față de împrejurarea că nu a fost obligat la fond să plătească daunele morale, nu avea niciun interes să formuleze apel pe acest aspect. Pe cale de consecință. doar în prezentul recurs el justifică un asemenea interes și de aceea invocă lipsa acestui caracter cert al prejudiciului. Simpla existență a unei arsuri nu trebuie să echivaleze cu existența prejudiciului moral, iar instanța, dacă I-a reținut, avea obligația să motiveze explicit, pentru a-și justifica soluția, care elemente de ordin afectiv sau psihic a considerat că au fost atinse. Raportul de expertiză medico-legală a arătat faptul că: „leziunea nu a pus în pericol viața reclamantei și, deși are caracter permanent, nu poate fi interpretată ca infirmitate sau sluțire care să genereze un aspect fizic respingător, dizgrațios". Concluzia este că nu justifică un prejudiciu estetic care să influențeze relația socio-afectiv. În subsidiar - în ipoteza în care se va reține fapta ilicită a recurentului și existența prejudiciului moral - urmează să se constate că doar prin prezentul recurs medicul C.A. justifică interes în a critica hotărârea cu privire la cuantumul acestuja. (...)
III. În motivarea recursului declarat de recurenta-reclamantă M.C., singura critică formulată se referă la modalitatea de apreciere a cuantumului daunelor morale. Deși în lanțul cauzei se interpune reacția particulară a organismului, instanța de fond și de apel trebuiau și puteau să observe că ea nu este imputabilă reclamantei. (...) Omițând să informeze pacientul cu privire la riscurile pe care le presupune manopera medicală la care acesta a fost supus și care este o obligație impusă prin dispozițiile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, personalul medical de specialitate și-a asumat în întregime consecințele vătămătoare. Personalul medical este singurul care deține instrumentele de specialitate necesare pentru a evalua corect implicațiile unui tratament medical sub aspectul rezultatelor, atât cele pozitive, cât și cele negative, având obligația de a le aduce la cunoștința pacientului. Numai din acest moment se poate considera că pacientul își asumă anumite riscuri și, pe cale de consecință, se poate ține seama de ponderea atitudinii sale în producerea unui prejudiciu ca urmare a aplicării manoperei medicale posibil vătămătoare. (...)
În ceea ce privește critica privind stabilirea cuantumului despăgubirilor, s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată s-au solicitat despăgubiri în valoare de 25.000 euro. Instanța de fond, prin împărțirea sumei din petit la 3. a decis obligarea fiecărui pârât la suma de 7.500 euro. Această soluție a fost criticată în apel, dar instanța de apel a decis că modul de calcul este corect, validând prin aceasta acordarea doar a unei treimi din suma solicitată. În cazul în care instanța de apel a menținut raționamentul acordării a unei treimi din suma cerută, suma de 7.500 euro nu este cea corectă întrucât 25.000/3 = 8333,33, ceea ce face incident art. 304 pct. 7 C.proc.civ.; în cazul în care instanța a apreciat pe fond că valoarea de 7.500 euro reprezintă o despăgubire corectă, a omis să arate modul în care a ajuns la această valoare, cuantumul sugerând că s-a reținut în sarcina reclamantei o culpă mai mare decât cea din sarcina pârâților.
IV. Institutul Național de Medicină Complementară și Alternativă București a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia și înlăturarea răspunderii civile delictuale. Criticile recurentului pârât au privit inexistența faptei ilicite a pârâtei asistentă medicală, precum și inexistența faptei ilicite a medicului C.A. Asistenta medicală nu a acționat ca prepus al instituției recurente, ci în mod independent, în virtutea relației personale a mamei victimei cu asistenta medicală. Nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, deoarece tratamentul nu a fost prescris de către medic, iar asistenta medicală nu a pus în aplicare un tratament prescris de acesta, ci a acționat în mod independent. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
Analizând recursurile declarate din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea a constatat că sunt fondate criticile recurentului C.A. privind inexistența condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana sa și cu privire la cuantumul daunelor morale. A reținut că sunt fondate criticile formulate de către E.M. și INMCA București cu privire la cuantumul despăgubirilor morale acordate și că sunt nefondate criticile formulate de către reclamanta M.C.
I. Recursul declarat de către recurentul C.A. este structurat pe două aspecte: inexistența răspunderii sale delictuale și modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale.
În ceea ce privește critica referitoare la inexistența răspunderii sale delictuale, Curtea a constatat că aceasta este fondată și că instanța de apel a apreciat în mod greșit asupra acestui aspect. Din situația de fapt reținută de către instanțele de fond a rezultat că recu-rentul-pârât C.A. a consultat-o pe M.C. și că, în urma controlului medical, pârâtul, în calitate de medic, nu a prescris și nici nu a comunicat verbal vreo recomandare terapeutică în sensul folosirii curenților diadinamici, singurul tratament ce apare înscris în fișa de observație fiind cel de acupunctură. În acest context, în raport de situația de fapt care este apanajul instanțelor de fond, instanța de recurs a învederat că nu s-a reținut existența unei acțiuni ilicite comise de către medicul C.A., de natură a atrage răspunderea civilă delictuală pentru arsura suferită de către M.G.
În ceea ce privește angajarea răspunderii civile delictuale ca efect al inacțiunii, instanța de recurs a înlăturat considerentele instanței de apel cu privire la acest aspect. Curtea a învederat că nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală a recurentului-pârât C.A. În
II. Răspunderea civilă delictuală 65 temeiul obligațiilor sale generale, care constau în obligația de a aplica și a folosi procedeele și mijloacele pe care le are la dispoziție pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de sănătate și prevenirea îmbolnăvirilor, în obligația de a asigura asistența medicală permanentă a bolnavilor pe care îi are în îngrijire și în obligația de a aplica tratamentul corespunzător și de a promova măsuri profilactice pentru prevenirea complicațiilor. Astfel, nici instanța de apel nu a identificat, în concret, inacțiunea din lanțul cauzal care a avut drept consecință producerea arsurii recurentei-reclamante M.C. Curtea a reținut, ca și prima instanță, că nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală în lipsa unei acțiuni, respectiv a unei inacțiuni a medicului C.A. care să facă parte din lanțul cauzal.
Nu are importanță faptul că tratamentul a fost efectuat în cabinetul medicului, prin folosirea unei aparaturi medicale, atât timp cât tratamentul nu a fost prescris de către recurentul medic C.A., iar folosirea aparaturii s-a realizat din proprie inițiativă de către asistenta medicală, fără a i se solicita acordul medicului și fără a fi încunoștințat despre faptul că se realizează o procedură. De asemenea, atât timp cât victima, respectiv M.C., nu a protestat în niciun mod și nu a învederat, în timpul producerii tratamentului, că simte niște arsuri, instanța de recurs a notat că nu i se poate imputa medicului faptul că asistenta medicală a efectuat tratamentul respectiv în lipsa unei prescrieri în acest sens. Atât timp cât nu a fost identificată în concret inacțiunea recurentului care să fi avut o contribuție în lanțul cauzal, Curtea a arătat că nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală în contextul răspunderii sale generale de asigurare a asistenței medicale permanente a bolnavului aflat în îngrijire.
Pentru considerentele expuse, este întemeiată critica formulată cu privire la inexistența răspunderii civile delictuale în persoana recu-rentului-pârât C.A., motiv pentru care a fost înlăturată obligația sa pecuniară. În ceea ce privește critica referitoare la cuantumul daunelor morale, Curtea a analizat-o cu ocazia cercetării recursurilor declarate de către E.M. și INMCA București.
II. În ceea ce privește recursurile declarate de către E.M. și de către INMCA București, Curtea a constatat că ambele recursuri critică modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale, apreciindu-se că s-a acordat o sumă prea mare în raport de situația de fapt stabilită.
Critica referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale, care este comună celor două recursuri, precum și recursului declarat de către C.A., este fondată, având în vedere că instanțele de fond nu au avut în vedere criteriile subiective și obiective, care au relevanță asupra cuantumului despăgubirilor stabilite. Criteriile obiective care trebuie avute în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale sunt: natura leziunii produse, locul producerii leziunii, gravitatea leziunii produse și contextul în care a fost comisă leziunea. Criteriile subiective relevante în stabilirea cuantumului despăgubirii constau în atitudinea subiectivă a victimei, cât și a persoanei responsabile, acordul victimei, comportamentul victimei și al persoanei responsabile în momentul producerii leziunii și buna sau reaua-credință a părților.
Curtea a apreciat că instanțele de fond nu au ținut cont de aceste criterii la stabilirea cuantumului despăgubirilor. Astfel, în ceea ce privește natura leziunii produse, inițial a fost considerată ca fiind o arsură de gradul I, care a evoluat ulterior, din cauze independente de fapta victimei. Aceasta nu a pus în pericol viața victimei și nu poate fi considerată ca fiind infirmitate sau sluțire. De asemenea, leziunea nu este de natură să genereze un aspect fizic respingător sau dizgrațios, având în vedere că are o dimensiune mică și că este poziționată într-un loc care nu este vizibil. Mai mult, durata îngrijirilor medicale pentru tratarea acestei leziuni a fost de 12-14 zile, motiv pentru care gravitatea acesteia este spre mediu.
Sub aspectul contextului în care a fost comisă leziunea, are relevanță faptul că tratamentul s-a realizat la solicitarea expresă a victimei, care, deși consultase un medic, a solicitat asistentei medicale să îi aplice un tratament neprescris, asumându-și responsabilitatea. În condițiile în care, în urma consultării medicale, i se prescrisese victimei un tratament, însă aceasta, în virtutea relațiilor private cu asistenta medicală, îi solicită efectuarea unui alt tratament, Curtea a reținut că aceste aspecte au relevanță asupra cuantumului despăgubirilor medicale, având în vedere contextul producerii leziunii.
În ceea ce privește criteriile subiective, atitudinea subiectivă a asistentei medicale în timpul aplicării tratamentului a fost corectă, deoarece aceasta nu a urmărit producerea unor leziuni, nefiindu-i comunicat de către victimă că simte niște arsuri sau că există vreun disconfort. Prin urmare, asistenta medicală a acționat cu bună-credință. În ceea ce privește atitudinea subiectivă a victimei, aplicarea tratamentului s-a realizat la solicitarea expresă a acesteia, care nu numai că și-a dat acordul, dar a și solicitat în mod expres efectuarea tratamentului, în condițiile în care fusese consultată de către medic, iar acesta nu îi prescrisese un astfel de tratament. Desigur că nu este vorba despre consimțământul victimei la producerea prejudiciului, ci la săvârșirea unei fapte, la desfășurarea unei activități care potențial ar fi de natură să-i producă o pagubă. Recurenta-reclamantă și-a asumat riscul acceptării unei activități săvârșite de altcineva și care ar fi putut-o prejudicia, aspect necontestat de părți, deoarece aceasta a solicitat și s-a supus procedurii, chiar dacă nu și-a dorit efectiv producerea arsurii.
Comportamentul victimei înainte de aplicarea tratamentului, dar și în timpul acestuia reprezintă un aspect esențial care determină diminuarea cuantumului daunelor morale, având în vedere că faptul generator principal (aplicarea tratamentului) a fost determinat, în principal, de atitudinea victimei, care a solicitat și a consimțit efectuarea acelui tratament. De asemenea, în timpul tratamentului, victima nu a învederat asistentei medicale că aplicarea efectivă a acestuia i-ar fi produs vreun disconfort sau că a simțit niște arsuri. Urmare a faptului că acest tratament presupune o colaborare permanentă cu pacientul, aceasta era obligată să anunțe dacă avea neplăceri și să solicite întreruperea sau diminuarea curentului. Nefăcând acest lucru, nu poate acum să invoce propria atitudine culpabilă spre a primi despăgubiri pentru prejudicii create prin propria faptă.
Având în vedere criteriile menționate, precum și dispozițiile art. 998-999 C.civ., consimțământul și comportamentul victimei sunt elemente esențiale de natură a determina diminuarea daunelor morale acordate de către instanțele de fond și, ținând cont și de contextul comiterii faptei ilicite, ar fi echitabilă acordarea unor despăgubiri morale în cuantum de 1.500 euro.
Curtea a admis recursurile declarate de către recurenții E.M., C.A. și INMCA. a modificat în tot decizia civilă recurată în sensul că a respins apelul declarat de către M.C. și a admis apelurile declarate de către E.M. și INMCA, a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a obligat, în solidar, pe pârâții E.M. și INMCA la plata sumei de 1.500 euro, cu titlu de daune morale.
În ceea ce privește critica formulată de către E.M. referitoare la obligativitatea citării asigurătorului, în conformitate cu Legea nr. 95/2006, instanța de recurs a reținut că este nefondată. Introducerea în cauză a asigurătorului, în conformitate cu art. 60 C.proc.civ., este la latitudinea reclamantei sau a pârâtei. Reclamanta nu a avut cunoștință despre existența unei polițe de asigurare de răspundere civilă la data formulării acțiunii sau pe parcursul judecății în primă instanță, pentru a se îndrepta împotriva asigurătorului. Nici pârâta nu a depus la dosarul cauzei, în fața primei instanțe, polița de răspundere civilă delictuală și nici nu a invocat dispozițiile art. 60 C.proc.civ. Pe cale de consecință, neintroducerea în cauză a asigurătorului este culpa exclusivă a recurentei E.M., neputând fi invocată de către aceasta. Mai mult, această critică este formulată pentru prima oară în calea de atac a recursului, nefiind invocată în fața instanței de apel, motiv pentru care este formulată omisso medio.
În ceea ce privește cea de-a doua critică din cuprinsul recursului declarat de către INMCA referitoare la inexistența condițiilor răspunderii civile sale delictuale în calitate de comitent, Curtea a notat că este nefondată. Nu poate fi primit argumentul privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1000 alin. (3) C.civ., în contextul în care asistenta medicală, săvârșind fapta ilicită, a acționat în interes propriu, cu depășirea limitelor funcțiilor ce i-au fost încredințate. Angajarea răspunderii comitentului intervine și în ipoteza în care prepusul, în timpul activității desfășurate, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acționa cu depășirea limitelor funcției ce i-au fost încredințate. În cauza de față, aplicarea tratamentului de către E.M. s-a realizat în timpul programului de lucru, în cabinetul medicului și folosindu-se aparatura de specialitate a recurentului-pârât. Aceste aspecte sunt suficiente pentru a angaja răspunderea civilă a comitentului pentru fapta prepusului, în condițiile art. 1000 alin. (3) C.civ. De asemenea, în conformitate cu art. 644 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, „unitățile prevăzute la alin. (1) (unitățile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale - n.n.) răspund în condițiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta".
III. Recursul declarat de către recurenta-reclamantă M.C. a vizat cuantumul daunelor morale, considerându-se că instanțele de fond au micșorat în mod nejustificat valoarea acestora. Recursul declarat este nefondat, având în vedere faptul că nu s-a ținut cont de către instanțele de fond de toate criteriile obiective și subiective de cuantificare a prejudiciului și au fost acordate despăgubiri morale într-un cuantum prea mare.
Pe lângă considerentele expuse cu ocazia analizării criticii referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale din cadrul recursurilor declarate de către E.M., C.A. și INMCA, instanța de recurs a reținut că nu se poate invoca de către victimă faptul că nu i-au fost aduse la cunoștință consecințele sau efectele negative ale tratamentului. Atât timp cât acest tratament a fost solicitat de către persoana vătămată, în lipsa unei prescripții medicale, și a fost efectuat cu acordul și consimțământul expres al reclamantei, nu se poate invoca responsabilitatea cadrului medical sau lipsa de informare a pacientului. Din situația de fapt stabilită de către instanțele de fond a reieșit că, în timpul efectuării tratamentului, victima nu a adus la cunoștința asistentei medicale existența vreunei indispoziții sau a vreunei complicații. În aceste condiții, persoana care efectuează tratament galvanic nu are posibilitatea obiectivă, tehnică și științifică să aprecieze intensitatea curentului, dacă pacientul nu îi comunică existența vreunei probleme. Relevantă sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale este și împrejurarea că victima a plecat din incinta unității fără a sesiza sau a aduce la cunoștința cadrului medical existența vreunei arsuri. Contextul în care a avut loc aplicarea tratamentul galvanic coroborat cu solicitarea expresă a victimei de a se efectua un tratament neprescris de către medic, cu acordul acesteia și nesesizarea vreunei neregularități în timpul efectuării tratamentului medical constituie împrejurări de natură a determina diminuarea cuantumului daunelor morale acordate de către instanțele de fond.
Astfel, Curtea a apreciat că suma de 1.500 euro reprezintă o despăgubire echitabilă, având în vedere și faptul că leziunea nu este de natură să genereze un aspect fizic respingător sau dizgrațios, în raport de dimensiunea mică și de poziționarea acesteia într-un loc care nu este vizibil. Mai mult, durata îngrijirilor medicale pentru tratarea acestei leziuni a fost de 12-14 zile, motiv pentru care gravitatea acesteia este spre mediu.
Constatându-se că nu sunt întemeiate criticile formulate, în conformitate cu dispozițiile art. 312 cu aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., a fost respins ca nefondat recursul declarat de către recurenta-reclamantă M.C.
| ← Tratament stomatologic. Culpa medicului. Deficiențe în... | Tratament oftalmologie. Obligația de mijloace a medicului de a... → |
|---|
