Copil născut cu malformație, nedepistată de medic la examenul ecografic. Lipsa competenței medicului examinator. Prejudiciu succesiv.
| Comentarii |
|
Dreptul la informare și opțiune al pacientului. Calitate procesuală activă. Începutul prescripției dreptului la acțiune în repararea pagubei. Stabilirea daunelor morale. Răspunderea asigurătorului
1. Instanța a notat lipsa calității procesuale active a minorei, față de susținerile din acțiune ale reprezentanților săi legali, în sensul că prejudiciul s-a produs prin aducerea pe lume a minorei, copil cu o gravă malformație a membrelor inferioare, prin încălcarea dreptului părinților la informare și la opțiune, respectiv de a renunța la sarcină. Fată de motivarea cererilor deduse judecății, minora nu poate avea calitate procesuală activă, atât timp cât prin întreaga acțiune i se neagă dreptul la viață. Prin urmare, nu se poate considera că i s-au produs copilului daune, prin faptul că a fost adus pe lume, atât timp cât malformația nu a fost determinată de conduita medicului.
2. A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru acțiunea în pretenții constând în contravaloarea protezelor ortopedice aplicate minorei și care urmează a fi aplicate până la maturarea sistemului osos al membrelor inferioare, precum și la plata sumei de 100.000 euro, care reprezintă contravaloarea prejudiciului moral suferit de reclamanți în calitate de părinți ai unui copil născut cu grave malformații în urma acțiunii ilicite a medicului de a nu fi depistat această malformație la ecografiile efectuate. Reclamanții au invocat nu numai un prejudiciu determinabil și imediat evaluabil, dar și un prejudiciu succesiv, ca urmare a caracterului ireversibil și evolutiv al malformației, ale cărei consecințe se produc continuu și pe o perioadă de timp nelimitată.
3. Medicul a examinat-o ecografic în mod repetat pe pacientă pe perioada sarcinii, dar nu le-a adus la cunoștință părinților faptul că nu avea competența atestată potrivit legii de a efectua examinări ecografice, aceștia fiind privați de dreptul de a fi informați că fătul are o gravă malformație locomoto-rie. Medicul a abuzat astfel de relația de încredere medic-pa-cient și, în urma unui protocol incomplet de examinare, s-a ajuns la o eroare de diagnostic în ceea ce privește malformația locomotorie a fătului. În aceste condiții a fost admisă în parte cererea reclamanților privind acordarea daunelor morale, daune stabilite de instanță în raport cu dreptul nepatrimonial ce le-a fost încălcat reclamanților - dreptul pacientului la informare - și cu luarea în considerare a importanței valorilor morale lezate, a intensității cu care au perceput consecințele vătămării, precum și cu consecințele negative continue în ansamblu, pe plan psihic, resimțite ca urmare a faptei ilicite a pârâtei.
102 Răspunderea medicului și a furnizorilor de servicii medicale
4. Polițele de asigurare invocate nu pot atrage răspunderea asigurătorului, atât timp cât în prima poliță nu figurează pârâta medic, ci Cabinetul Individual, prin dr. A.H., pârâta neavând calitatea de salariat al Cabinetului Individual la momentul încheierii contractului de asigurare. În ceea ce privește a doua poliță invocată, aceasta nu cuprinde semnătura asiguratului și nu s-a probat plata primei de asigurare. În plus, în condițiile de asigurare s-a prevăzut că asigurarea nu acoperă și prejudiciile rezultând din daune morale.
Trib, lași, sent. civ. nr. 2891 din 7noiembrie2012, nepublicată'
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei lași, reclamanții B.M. și B.Ș.O., în nume propriu și pentru fiica lor minoră B.C., au solicitat, în temeiul art. 998-999 C.civ., în contradictoriu cu pârâta
A. M., obligarea acesteia la plata sumei de 100.000 euro la cursul zilei din data plății, reprezentând contravaloarea protezelor ortopedice aplicate minorei B.C. și care urmează a fi aplicate până la maturarea sistemului osos al membrelor inferioare, precum și la plata sumei de 100.000 euro, care reprezintă contravaloarea prejudiciului moral suferit de reclamanți în calitate de părinți ai unui copil născut cu grave malformații în urma acțiunii ilicite a pârâtei.
Printr-o altă acțiune înregistrată pe rolul Judecătoriei lași, aceiași reclamanți - în nume propriu și pentru fiica lor minoră - au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Cabinet obstetrică-ginecologie E., obligarea acestuia la plata sumei de 100.000 euro la cursul zilei din data plății, reprezentând contravaloarea protezelor ortopedice aplicate minorei
B. C. și care urmează a fi aplicate până la maturarea sistemului osos al membrelor inferioare, precum și la plata sumei de 100.000 euro, care reprezintă contravaloarea prejudiciului moral suferit de reclamanți, în calitate de părinți ai unui copil născut cu grave malformații în urma acțiunii ilicite a angajatului pârâtului, respectiv A.M.
Motivând în fapt cele două cereri formulate, reclamanții au susținut că s-au adresat cabinetului indicat, cu sediul în lași, pentru urmărirea evoluției unei sarcini și depistarea eventualelor anomalii ale fătului. Aici a fost preluată de pârâta dr. A.M., care s-a recomandat ca fiind medic primar obstetrică-ginecologie. Conform protocoalelor în vigoare, evaluarea ecografică a sarcinii implică un număr de cel puțin trei examene, câte unul pentru fiecare trimestru de sarcină, scopul fiind depistarea eventualelor malformații congenitale. Fără a avea competență profesională pentru efectuarea de ecografii și fără a aduce la cunoștință acest fapt, aceasta a efectuat pe perioada sarcinii mai
(1) Prin dec. civ. din 05.07.2013. C.A. lași, s. civ., a respins apelul declarat în cauză ca nefondat (portal.just.ro). Î.C.C.J., s. a II-a civ., a respins recursurile la data de 07.05.2014 (www.scj.ro).
multe ecografii, al căror cost a fost achitat, ultima dintre ele fiind efectuată cu patru zile înainte de naștere, de fiecare dată asigurând că sarcina decurge în mod normal și că evoluția fătului este normală din punct de vedere anatomic. La termen, reclamanta a data naștere unui copil cu o malformație locomotorie gravă, care ar fi putut fi observată cu ușurință de un medic având competență în ecografie și care, dacă ar fi fost sesizată în mod competent, ar fi condus la necesitatea întreruperii sarcinii, chiar și prin mica cezariană.
După cum rezultă din Hotărârea Comisiei pentru protecția copilului lași din 09.03.2004, copilul prezintă diagnosticul de „anomalie congenitală membre inferioare, focomielie membru inferior drept, hipoplazie femur stâng, sindoctilie deget ll-lll picior stâng", diagnostic ce a determinat încadrarea acestuia în gradul de handicap grav, în limbaj comun, copilului îi lipsește membrul inferior drept, piciorul fiind implantat direct în bazin, iar piciorul stâng, mai scurt decât normal, are două degete lipite. Implicațiile medicale ale malformației impun pe întreaga durată a vieții repetate intervenții chirurgicale, protezări succesive și lungi perioade de recuperare medicală. Până la momentul când copilul a împlinit deja 4 ani, acesta a fost supus în mod repetat la intervenții chirurgicale complicate și epuizante atât pentru el, cât și pentru familie și, în prezent, „se bucură" de o așa-zisă mobilitate, care nici măcar nu tinde spre normalitate, datorită unei proteze ortopedice. Această proteză trebuie însă schimbată periodic, deoarece copilul este în creștere și necesită, totodată, o îngrijire și o supraveghere cu totul deosebită.
Pârâtei A.M. i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară, în considerarea situației prezentate mai sus, de Colegiul Medicilor din lași prin decizia din 06.12.2004; din punct de vedere civil, pârâta a creat un prejudiciu material incontestabil, constând în cheltuielile prezente și viitoare de protezare periodică a copilului, la care se adaugă cheltuielile prezente și viitoare privind intervențiile chirurgicale repetate și îngrijirea specială a acestuia, iar pe plan moral reclamanții au fost afectați în mod profund și ireversibil prin faptul că li s-a născut un copil cu un grav și iremediabil handicap. În acest caz, din punct de vedere civil, prejudiciul este în mod clar rezultatul faptei ilicite descrise, care a dus în mod evident la încălcarea unor drepturi fundamentale (dreptul la informare, dreptul la opțiune) consfințite atât de reglementări fundamentale în vigoare (Convenția europeană a drepturilor omului, Constituția României), cât și de norme nescrise ale dreptului și reguli de bun simț ale vieții.
Totodată, în cazul în care se va ridica excepția prescripției acțiunii, reclamanții au solicitat, având în vedere dispozițiile art. 19 din Decretul 167/1958, să se admită și cererea privind repunerea în termenul de prescripție raportat la următoarele considerente. În toată perioada începând cu nașterea copilului principala preocupare a reclamanților a fost stabilizarea acestuia din punct de vedere medical. Intervențiile chirurgicale complicate și tratamentele postoperatorii îndelungate și costisitoare au reprezentat prioritatea reclamanților, care și-au canalizat toate eforturile materiale și morale în acest sens și nu și-au permis cheltuieli suplimentare cu eventuale procese. În acest caz, orice om tinde în mod natural să se focalizeze pe ajutorarea persoanei aflată în suferință și nu, în mod prioritar, pe regularizarea problemelor din punct de vedere juridic, depășirea termenului de prescripție neputând fi considerată ca fiind imputabilă. Abia la finalul lunii martie 2008, revenind de la un control efectuat la o clinică din Budapesta, reclamanții au arătat că, fiind depășiți de costurile implicate, au apelat la un avocat pentru sprijin. Reclamanții au precizat la termenul din 01.04.2009 momentul de la care au început să curgă daunele materiale și morale ca fiind 02.02.2004.
Prin sentințele civile nr. 6664/27.05.2008 și nr. 6665/27.05.2008 a fost declinată în favoarea Tribunalului lași competența de soluționare a cererilor, cauzele fiind înregistrate pe rolul Tribunalului lași și ulterior conexate.
Pârâta A.M. a formulat cerere de chemare în garanție a Societății de Asigurare și Reasigurare A.S.A. și întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a minorei, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția netimbrării cererii și pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. A arătat că termenul de prescripție a dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită printr-o faptă ilicită, așa cum pretind reclamanții, este de 3 ani, termenul fiind împlinit la data de 02.02.2007, adică după 3 ani de la data nașterii copilului, moment în care reclamanții au luat cunoștință de malformațiile acestuia. În ceea ce privește repunerea în termen solicitată de reclamanți în baza art. 19 din Decretul nr. 167/1958, aceasta este neîntemeiată. Încă de la nașterea copilului reclamanta, mama copilului, s-a adresat atât Colegiului Medicilor, cât și organelor de urmărire penală cu plângeri împotriva sa, apelând chiar și la servicii avocațiale. Plângerea penală fiind soluționată cu rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, a fost urmată de reclamantă cu o plângere în instanță împotriva soluției Parchetului, apelând la servicii avocațiale. Cu alte cuvinte, pretinsa preocupare a reclamanților vizând prioritatea medicală, și nu cea juridică în legătură cu această nefericită întâmplare nu este deloc reală, afirmațiile fiind făcute doar pentru a masca renunțarea până la acest moment la o acțiune in justiție, precum cea de față. (...).
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a minorei, pârâta A.M. a arătat că malformația de care suferă copilul este congenitală, și nu produsă de vreo culpă medicală, expertizele medico-legale efectuate în cauză nestabilind vreo legătură de cauzalitate între o posibilă manevră medicală efectuată de ea și malformația congenitală a minorei. Cheltuielile materiale sau suferința psihică a copilului care are acest handicap fizic nu sunt datorate culpei medicale, iar ceea ce i se impută ca eventuală culpă medicală este faptul că din cauza ei părinții copilului nu ar fi putut lua decizia de a renunța la sarcină și, deci, de a nu se mai fi născut acest copil. De fapt, nici nu ar fi putut face vreo recomandare de întrerupere a cursului sarcinii, având în vedere că atât în avizul comisiei medico-legale, cât și în raportul medico-legal se arată în mod concret că această suferință a minorului putea fi diagnosticată chiar și cu un aparat performant (Dopler) de abia în a 17-a săptămână de sarcină, mult după termenul legal în care putea face vreo recomandare de întrerupere a sarcinii. Așadar, față de obiectul acestei acțiuni în pretenții, calitate procesuală activă poate avea persoana care ar putea invoca faptul că a fost împiedicată, printr-o eventuală culpă a medicului, în a hotărî dacă menține sau nu sarcina. Copilul născut nu poate în niciun caz fi subiect activ al unei asemenea acțiuni, fiindcă nu poate imputa cuiva faptul că nu a avut posibilitatea să decidă asupra menținerii sale în viață în perioada intrauterină. Această opțiune o acordă legea, între anumite limite, doar părinților copilului, mai exact până în săptămâna 12-a a sarcinii și peste această vârstă dacă ar fi pus în pericol viața sau sănătatea mamei.
Pe fondul cauzei - a arătat pârâta medic -, situația de fapt prezentată de reclamanți este incorectă și urmărește inducerea în eroare a instanței. Reclamanta, mama copilului, a venit la consultație la 23.06.2003, pârâta dându-i consultații în calitate de medic primar de specialitate obstetrică și ginecologie, constatând că sarcina reclamantei avea 7 săptămâni. La acel moment consultul ecografic a fost un consult paraclinic, suplimentar. La acea dată sarcina având doar 7 săptămâni, consultul ecografic nu ar fi fost revelator cu privire la o eventuală malformație congenitală. Pârâta a indicat că nu avea autorizarea pentru folosirea ecografului, de aceea consultul ecografic nu a fost de specialitate, ci paraclinic, pentru confirmarea diagnosticului pus ca medic ginecolog și obstetrician, iar în ceea ce privește experiența folosirii acelui aparat, la acea vreme avea peste 5 ani de experiență în fapt de folosire a ecografului alături de medici specialiști împreună cu care a făcut peste 500 ecografii pentru a putea fi primită la cursul de atestare profesională pentru ecografie, curs organizat de Colegiul Medicilor lași, la care era înscrisă la acel moment.
Examenul ecografic pe care I-a făcut de fiecare dată reclamantei s-a rezumat doar la stabilirea vârstei sarcinii și la poziția fătului, dacă este apt sau nu pentru o naștere normală. Niciodată nu a făcut consultație ecografică pentru morfologia fătului și nici nu a eliberat vreun act medical cu diagnosticul „sarcină cu morfologie normală”. Din discuțiile cu reclamanta, care era medic de profesie și care la acel moment era încă necăsătorită, aflând că suferea și de o hepatită virală, i-a recomandat să facă o consultație de specialitate la un medic ecografist, deoarece sarcina prezenta un risc datorită bolii de care suferea mama, i-a dat chiar un bilet de trimitere și a consemnat în registrul de consultații acest lucru. (...) Susținerile reclamantei făcute în acțiune că i-ar fi dat asigurări cu privire la morfologia sarcinii și evoluția anatomică a acesteia sunt nereale. Chiar și dacă ar fi fost depistată în săptămâna a 13-a, indiferent de medicul consultat, această malformație - deoarece nu punea în pericol viața mamei sau a fătului - nu constituia un motiv de întrerupere a cursului sarcinii peste vârsta de 12 săptămâni, conform dispozițiilor art. 185 alin. (6) lit. a) C.pen.
În legătură cu hotărârea Colegiului Medicilor lași, aceasta nu-i poate fi opusă și nici nu poate servi ca material probator, deoarece este lovită de nulitate absolută, fiind desființată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel lași. În ceea ce privește plângerea penală cu privire la așa-zisa infracțiune de abuz în serviciu și înșelăciune, aceasta s-a finalizat cu o hotărâre definitivă a Tribunalului lași, prin care s-a menținut soluția Parchetului de pe lângă Judecătoria lași de neîncepere a urmăririi penale. Concluziile I.M.L. lași, trimise la organul de urmărire penală, au fost că „anomalia congenitală a membrelor inferioare nu pune în pericol viața fătului și ulterior a nou-născutului și nici a gravidei. În context nu se încadrează în indicațiile de întrerupere a evoluției sarcinii după 12 săptămâni de sarcină". Chiar informarea gravidei asupra unor malformații letale posibile la o vârstă de sarcină când aceasta nu mai poate fi întreruptă legal nu mai este obligatorie, ea fiind la latitudinea medicului curant, din cauza impactului imprevizibil asupra mamei, care poate declanșa afecțiuni foarte grave asupra acesteia. Inexistența autorizației de consultare cu ecograful poate atrage cel mult o sancționare disciplinară, dar nu poate constitui o dovadă asupra faptului că a fost un consult greșit, la vârsta sarcinii de 7 săptămâni, când de regulă nu se poate depista, deci, un malpraxis.
Pârâtul Cabinetul de Obstetrică și Ginecologie E. a invocat aceleași excepții ca și pârâta A.M. și a solicitat respingerea cererii conexe, invocând faptul că nu exista un raport de prepușenie între A.M. și Cabinetul de Obstetrică și Ginecologie E. la data săvârșirii faptelor pretins culpabile invocate de reclamanți, respectiv 23.06.2003 și 02.09.2003, contractul de muncă fiind încheiat la 06.04.2004.
Chemata în garanție Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, respingerea cererilor formulate de reclamanți și a invocat excepția lipsei calității procesuale active a minorei, excepția prescripției dreptului la acțiune. Răspunderea sa nu poate fi atrasă în temeiul poliței invocate, în condițiile în care asigurarea este încheiată între SC A. SA și Cabinet individual E., prin dr. H.A., în beneficiul unui singur medic - titularul cabinetului. Ceea ce apare și mai evident este faptul că, la momentul încheierii poliței, pârâta din prezenta cauză nu avea calitatea de salariat al cabinetului, contractul de muncă al acesteia intervenind la data de 6.04.2004; polița (chiar dacă se trece peste faptul că este nominală) nu se poate extinde cu privire la persoana altor salariați sau colaboratori ai cabinetului. Cealaltă poliță invocată nu cuprinde semnătura celui asigurat și nici mențiunea plății primei de asigurare. (...) Au fost invocate și cauzele speciale de excludere de plată a riscului asigurat, așa cum sunt acestea definite de condițiile de asigurare. Susținerea făcută de reclamanți a fost cea legată de lipsa de competență a medicului M.A. Or, lipsa acestei competențe atrage imposibilitatea asigurătorului de a răspunde pentru eventuala faptă prejudiciabilă a medicului.
Prin sentința nr. 834/13.05.2009 a Tribunalului lași s-a respins cererea de repunere în termenul de prescripție și a fost respinsă ca prescrisă acțiunea, în consecință, s-a respins și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.M. Prin decizia nr. 12/10.02.2010 a Curții de Apel lași s-a respins apelul formulat împotriva acestei sentințe. Prin decizia nr. 2963/31.03.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul formulat de reclamanți în nume propriu și pentru fiica lor minoră, împotriva deciziei din apel, s-a dispus casarea deciziei și a sentinței Tribunalului lași, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul lași.
Pentru a pronunța decizia nr. 2963/31.03.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel și cea de fond în mod eronat au apreciat în mod unitar asupra momentului de la care se calculează termenul de prescripție în cazul acțiunii în răspundere civilă delictuală, atât pentru daunele materiale solicitate, cât și pentru daunele morale, fără a distinge între cele două categorii de despăgubiri. Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Instanțele de judecată au încălcat rolul activ reglementat de art. 129 alin. (5) C.proc.civ. În a determina începutul prescripției extinctive, impunându-se analizarea regulii speciale de determinare a începutului prescripției extinctive prin stabilirea a două momente alternative de la data la care prescripția poate începe să curgă, fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei la care trebuie, după împrejurări, să cunoască aceste elemente, în mod separat pentru daunele materiale și pentru cele morale.
Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită nu începe deci să curgă de la data când s-a produs paguba, deși - în mod obiectiv - dreptul la acțiune trebuie considerat că a luat naștere de la această dată, ca și dreptul subiectiv la reparație. Pentru a ocroti drepturile victimei, legiuitorul a detașat momentul începerii curgerii prescripției de la momentul nașterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită și, implicit, al nașterii dreptului la acțiune, luând în considerare momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și pe cel răspunzător de repararea lui, stabilind că prescripția începe să curgă numai de la data când victima a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. De îndată ce sunt întrunite cerințele legale pentru nașterea răspunderii - prejudiciu, fapta ilicită săvârșită, în principiu, cu vinovăție, și raportul de cauzalitate între cele două elemente - un drept la reparație există, desigur încă nedesăvârșit, deoarece întinderea prejudiciului, ca și modalitatea de reparare a lui nu sunt încă certe și cunoscute. Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că se impune astfel verificarea, de către instanțele de judecată, a datei la care s-a născut dreptul subiectiv la reparație și dreptul la acțiune în răspundere civilă și a datei la care se poate exercita acest drept, exercițiu ce depinde de cunoașterea de către cel vătămat a acelui minim de elemente pentru a putea acționa, distinct pentru cele două petite de acțiune - obligarea la daune materiale și obligarea la daune morale. (...)
În rejudecare, tribunalul a reținut următoarele: în fapt, la data de 02.04.2008, s-a născut fiica reclamanților, B.C., ce prezenta o malformație congenitală a membrelor inferioare. Pârâta A.M. este medicul care a urmărit evoluția sarcinii, examinând-o pe reclamantă la 17.02.2003 (săptămâna a 8-a), la 23.06.2003 (săptămâna a 17-a), la 02.09.2003 (săptămâna a 28-a), la 15.11.2003 (săptămâna a 32-a) și la 29.01.2004 (săptămâna a 37-a).
Prin decizia nr. 192/16.12.2004 a Colegiului Medicilor lași s-a aplicat pârâtei dr. A.M. sancțiunea ridicării dreptului la liberă practică pe o perioadă de 6 luni pentru încălcarea normelor de etică și deontologie profesională, reținându-se că medicul a exercitat activități de practică medicală fără competență în ceea ce privește examinarea ecografică a gravidei în timpul sarcinii. Prin decizia irevocabilă nr. 232/CA/06.11.2006 a Curții de Apel lași, s-a anulat decizia nr. 192/16.12.2004 a Colegiului medicilor lași, în considerarea nerespectării unor aspecte formale legate de compunerea comisiilor ce au analizat activitatea medicului.
Tribunalul a constatat excepția prescripției dreptului la acțiune ca fiind neîntemeiată. În ceea ce privește prejudiciul invocat de reclamanți, acesta are un caracter complex și nu poate fi legat doar de momentul nașterii minorei. La momentul nașterii minorei, reclamanții nu aveau elemente pentru a cunoaște întinderea prejudiciului, întrucât s-au efectuat ulterior numeroase investigații, tratamente medicale și intervenții chirurgicale repetate asupra minorei. Reclamanții nu aveau posibilitatea să cunoască la data nașterii minorei care va fi întinderea prejudiciului, ci ulterior în timp, în funcție de evoluția minorei după protezarea piciorului, reacția acesteia la tratamente, nevoile sale materiale și consecințele pe plan moral. Reclamanții au invocat nu numai un prejudiciu determinabil și imediat evaluabil, dar și un prejudiciu succesiv, ca urmare a caracterului ireversibil și evolutiv al malformației, ale cărei consecințe se produc continuu și pe o perioadă de timp nelimitată. Tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Instanța a constatat ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a minorei și a respins acțiunea formulată de aceasta prin reprezentanții ei legali. In cuprinsul cererilor principală și conexă deduse judecății, reclamanții au invocat că prejudiciul s-a produs prin aducerea pe lume a minorei, copil cu o gravă malformație a membrelor inferioare, prin încălcarea dreptului părinților la informare și la opțiune, respectiv de a renunța la sarcină. Față de motivarea cererilor deduse judecății, minora nu poate avea calitate procesuală activă, atât timp cât prin întreaga acțiune i se neagă dreptul la viață. Prin urmare, nu se poate considera că i s-au adus copilului daune prin faptul că a fost adus pe lume, atât timp cât malformația nu a fost determinată de conduita medicului.
Pe fondul cauzei, cererea principală formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta A.M. a fost constatată în parte întemeiată.
În ceea ce privește daunele materiale pretinse de reclamanți, nu sunt întrunite în cauză toate elementele răspunderii civile delictuale. Nu se poate considera că există o faptă ilicită a pârâtei care să fi determinat prejudiciile materiale invocate de reclamanți și nici un raport de cauzalitate (faptă - prejudicii materiale), deoarece aducerea pe lume a unui copil cu o gravă malformație nu este imputabilă pârâtei A.M. Din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză de I.M.L. lași, raport ce a primit și avizul Comisiei de avizare și control al actelor medico-legale, a reieșit că pârâta nu a determinat, în niciun mod, malformația congenitală de care suferă copilul reclamanților.
Deși reclamanții au invocat faptul că nu ar mai fi fost prejudiciați material în ipoteza în care pârâta A.M. le-ar fi comunicat despre existența malformației, întrucât ar fi avut posibilitatea de a renunța la sarcină, tribunalul a constatat că la vârsta sarcinii de 8 săptămâni, când reclamanta s-a prezentat pentru prima dată la consultație la medicul A.M., nu era posibilă depistarea malformației, potrivit raportului de expertiză medico-legală. Ulterior, la a doua examinare, reclamanta s-a prezentat când sarcina avea 17 săptămâni. Or, la acea dată nu mai era posibil a se efectua un avort terapeutic, pentru că malformația de care suferă copilul nu punea în pericol nici viața fătului și nici viața mamei. Această situație de fapt rezultă din avizele emise de I.M.L. lași, adresa din 2004 a Colegiului Medicilor și raportul Institutului de Medicină Legală lași.
Tribunalul a constatat, însă, ca fiind întemeiate în parte pretențiile reclamanților cu titlu de daune morale. Astfel, înscrisurile, răspunsurile la interogatorii, depoziția martorului și raportul de expertiză medico-legală au atestat faptul că pârâta A.M. a examinat-o ecografic în mod repetat pe reclamantă, dar nu le-a adus reclamanților la cunoștință faptul că nu avea competența atestată potrivit legii de a efectua examinări ecografice, reclamanții fiind privați de dreptul de a fi informați că fătul are o gravă malformație locomotorie.
Potrivit dispozițiilor art. 34 ale Codului deontologic, „medicul nu poate utiliza aparate de diagnostic sau tratament pentru mânuirea cărora nu are pregătire sau suficientă practică". Simplul fapt că pârâta a efectuat anterior ecografii în prezența unor medici renumiți, așa cum a precizat în răspunsul la interogatoriu, sau că era înscrisă la cursurile de specialitate nu acoperă lipsa atestatului pentru desfășurarea acestei activități medicale. Împrejurarea că pârâta a efectuat ecografii pe toată perioada sarcinii reclamantei atestă că pârâta a abuzat de relația de încredere medic-pacient și, în urma unui protocol incomplet de examinare, s-a ajuns la o eroare de diagnostic în ceea ce privește malformația locomotorie a fătului, reclamanții fiind privați de dreptul de a fi corect informați cu privire la starea de sănătate a fătului. Articolul 48 din Codul deontologic1’1 prevede că „medicul nu trebuie, în afara unor circumstanțe excepționale, să întreprindă sau să continue îngrijiri și nici să formuleze prescripții în domenii ce depășesc competența sau posibilitățile sale”.
Vinovăția este probată și prin raportul de expertiză efectuat în cauză de LM.L. lași, precum și de avizul Comisiei de avizare și control al actelor medico-legale, care atestă faptul că medicul care avea asemenea competențe putea să depisteze malformația fătului.
A fost admisă în parte cererea reclamanților privind acordarea daunelor morale, daune stabilite de instanță în raport cu dreptul nepatrimonial ce le-a fost încălcat reclamanților, dreptul pacientului la informare și cu luarea în considerare a importanței valorilor morale lezate, a intensității cu care au perceput consecințele vătămării și cu consecințele negative continue în ansamblu, pe plan psihic, resimțite ca urmare a faptei ilicite a pârâtei A.M. Tribunalul a obligat pârâta, în baza art. 998 C.civ., la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată împotriva SC Asigurare Reasigurare A. SA. Polițele de asigurare invocate nu pot atrage răspunderea asigurătorului, atât timp cât în prima poliță nu figurează pârâta, ci Cabinetul Individual E.. prin dr. A.H.. iar pârâta nu avea calitatea de salariat al cabinetului E. la momentul încheierii contractului de asigurare. În ceea ce privește a doua poliță invocată, aceasta nu cuprinde semnătura asiguratului și nu s-a probat plata primei de asigurare. În plus, în capitolul III lit. o) din Condițiile de (1) Adoptat de către Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România în ședința din data de 06.06.1997. În prezent este în vigoare Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România (M. Of. nr. 298 din 07.05.2012).
asigurare s-a prevăzut că asigurarea nu acoperea și prejudiciile rezultând din daune morale.
Tribunalul a respins și cererea conexă formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Cabinetul de Obstetrică și Ginecologie E., având în vedere faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1000 C.civ. Nu exista un raport de prepușenie între pârâtă și Cabinetul E. la data săvârșirii faptelor pretins culpabile, respectiv la data examinărilor ecografice, contractul de muncă al pârâtei A.M. fiind încheiat la 06.04.2004.
| ← Obligația de informare a pacientului. Informarea gravidei... | Tratament stomatologic întrerupt. Nedovedirea legăturii de... → |
|---|
