Eroare execuție a tratamentului stomatologic. Prejudiciu fizic și psihic.
| Comentarii |
|
Răspunderea comitentului (unitatea spitalicească privată) pentru fapta prepusului (medicului). Cauze care înlătură răspunderea civilă pentru malpraxis
1. Răspunderea medicului stomatolog a fost reținută pentru erori medico-dentare în ceea ce privește diagnosticul, concepția și execuția unei lucrări protetice. Din conținutul expertizei medico-legale a reieșit că lucrarea a fost realizată incorect, atât sub aspect conceptual, de elaborare a operațiunii terapeutice (eroare de concepție), cât și tehnic (eroare de execuție a lucrării protetice), ceea ce a generat un prejudiciu funcțional important prin decimentarea lucrării, precar ancorate, și apariția unor complicații locale inflamator-infecțioase cu repercusiuni generale. Prin nerefacerea punții dentare maxilare și continuarea unei terapii medicamentoase, ce nu putea corecta decât într-o oarecare măsură complicațiile locale, s-a prelungit, nejustificat și cu atât mai puțin argumentat științific, simptomatologia stomatologică, ce a generat disconfort, inclusiv psihic, fiind de natură să provoace reclamantei un prejudiciu real fizic, dar și psihic.
2. S-a notat îndeplinirea condițiilor speciale cerute pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului, conform art. 1000 alin. (3) C.civ. [art. 1373 NCC, n.n.], respectiv existența raportului de prepușenie dintre medicul stomatolog și unitatea spitalicească privată (pârâta a acționat în calitatea sa de medic stomatolog, angajat al societății pârâte - cabinetul stomatologic, conform carnetului de muncă depus la dosar), iar intervenția s-a efectuat în îndeplinirea funcțiilor încredințate medicului stomatolog de către unitatea sanitară angajatoare.
3. Medicul stomatolog și unitatea sanitară angajatoare nu au făcut dovada intervenirii unor cauze care înlătură răspunderea civilă pentru malpraxis, potrivit alin. (2) al art. 643 din Legea nr. 95/2006, respectiv că prejudiciul produs în exercitarea profesiei s-ar datora condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare.
Jud. Sect. 2 București, sent. civ. nr. 15132 din 9 decembrie 2011, irevocabilă prin nerecurare, nepublicată
Prin sentința civilă nr. 15132/09.12.2011, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București, au fost obligate pârâtele, medic stomatolog și unitatea sanitară angajatoare, în solidar, la plata sumei de 7.200 lei, cu titlu de daune materiale, precum și la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de daune morale către reclamantă, pacientă a medicului stomatolog.
În cererea înregistrată pe rolul instanței, reclamanta I.F.R., asistată de ocrotitorul legal I.I., a chemat în judecată pe pârâții C.E. și Cabinetul de stomatologie din București, str. C., arătând că în anul 2006 s-a prezentat, împreună cu mama sa, I.I., pentru efectuarea unei lucrări stomatologice la nivelul dinților din zona frontală maxilară, dinți care prezentau carii. La aproximativ patru săptămâni după finalizarea acestui tratament stomatologic, lucrarea protetică formată din cei cinci dinți, montată în zona frontală maxilară, a început să se miște și. Întrucât lucrarea era din ce în ce mai instabilă, s-a prezentat la cabinetul medicului stomatolog, iar tratamentul care i-a fost aplicat timp de patru luni a constat în cimentarea lucrării și împingerea acesteia, în mod brutal, în gingii. Ca urmare a acestui tratament, care s-a dovedit ineficient și care i-a provocat mari suferințe fizice, a fost necesar să i se administreze analgezice. Lucrarea stomatologică, chiar și după cimentarea acesteia, a fost efectuată necorespunzător, într-o manieră deficitară, totul culminând cu căderea lucrării protetice din gură în timpul orelor de curs, întâmplare care a expus-o umilinței colegilor săi. S-a prezentat din nou la cabinetul stomatologic și singurul tratament care i-a fost aplicat a fost acela de montare a aceleiași lucrări, fixată cu un material special, fără a se aduce ajustări lucrării, care să îi confere acesteia stabilitate; ca urmare a acestui tratament necorespunzător și superficial, la nicio lună, în urma unui strănut, lucrarea a căzut din nou, astfel că în luna decembrie 2006 s-a prezentat din nou la cabinetul medicului stomatolog, care i-a montat încă un pivot la lucrarea protetică existentă, tratament care însă nu a fost eficient, întrucât după un timp, lucrarea a devenit din nou instabilă. În toată această perioadă a avut dureri puternice, care i-au afectat desfășurarea normală a vieții, însă medicul stomatolog nu i-a administrat niciun tratament medicamentos împotriva durerii. La data de 14 ianuarie 2008, s-a trezit cu buzele umflate, fața inflamată, gingia foarte roșie și o umflătură între buza superioară și gingie, iar, la sfatul medicului C.E., a urmat un tratament cu antibiotice timp de cinci zile, în urma căruia inflamația s-a ameliorat; după trei zile inflamația a reapărut, agravându-se. Apariția acestei inflamații a fost provocată prin agresarea și lezarea continuă, timp de doi ani, a gingiilor, prin împingerea brutală a lucrării protetice și cimentarea acesteia cu diverse materiale, când singura soluție ar fi fost ajustarea lucrării după dimensiunile mulajului, astfel încât aceasta să poată fi fixată pe maxilar. Dimensiunile lucrării au fost greșite încă de la început, lucrarea nefiind executată în parametrii indicați de mulajul care este prelevat tocmai pentru ca lucrarea să fie realizată la dimensiunile care să corespundă anatomiei fiecărui pacient. La doi ani după montarea lucrării protetice fixe, după vizite periodice la cabinetul stomatologic, medicul stomatolog, conștientizând, probabil, gravitatea erorii sale medicale și consecințele acesteia, i-a propus refacerea lucrării, oferindu-i și o reducere a onorariului. Față de situația intervenită, deși a solicitat în mod repetat pârâtei E.C. să îi predea fișele medicale și toate radiografiile efectuate, pentru a se putea prezenta la un alt cabinet medical în vederea remedierii acestei situații, pârâta nu i-a remis fișa medicală - deși era îndreptățită să solicite și să primească aceste acte medicale, în temeiul art. 28 alin. (2) din Codul deontologic al medicului dentist. În urma tratamentului pe care I-a început în anul 2006, de montare a unei lucrări protetice fixe formată din cinci dinți, în prezent a fost diagnosticată cu abces vestibular punct de plecare 12, 21,23 (afecțiune acută care necesită tratament stomatologic îndelungat și costisitor), fiind în situația în care lucrarea trebuie refăcută în întregime. Reclamanta a menționat că a sesizat Colegiul Medicilor Dentiști din București, precum și Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, iar, prin decizie, Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor Dentiști din București a dispus sancționarea medicului cu avertisment. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999, art. 1000 alin. (3), art. 1003 C.civ. și art. 642 din Legea nr. 95/2006.
Reclamanta a depus la dosar cerere completatoare, prin care a arătat că, în prezenta cauză, înțelege să se judece și în contradictoriu cu SC L.D. SRL, întrucât pârâta a precizat că are calitatea de salariat al SC L.D. SRL, și nu al cabinetului stomatologic. Raportul de prepușenie este stabilit între SC L.D. SRL, în calitate de comitent, și pârâta C.E., în calitate de prepus, iar temeiul de naștere al raportului de prepușenie îl constituie contractul de muncă încheiat la data de 01.02.2000. (...)
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarele: (...)
În cauză, fapta ilicită imputată se referă la eroarea medicală săvârșită de medicul stomatolog, pârâta C.E., angajat al pârâtei SC L.D. SRL, prin diagnosticarea și execuția incorectă și defectuoasă a tratamentului stomatologic. Existența faptei constă în tratamentul stomatologic efectuat reclamantei și este dovedită prin declarația dată Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor Dentiști din București de către pârâta C.E., precum și cu înscrisurile aflate la dosar, respectiv fișa de tratament stomatologic din data de 06.06.2006 și registrul de consultații stomatologice, necontestate de părți, precum și prin expertiza medico-legală nr. A1/4354/2009 efectuată de I.N.M.L. M.M.
Pentru determinarea caracterului licit sau ilicit al acțiunii medicale (tratament stomatologic) au fost reținute prevederile art. 642 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora personalul medical se definește ca fiind medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical și moașa care acordă servicii medicale, cât și prevederile
(1i Adoptat prin Decizia nr. 1/2005 a Adunării generale naționale a Colegiului Medicilor Dentiști din România și abrogat prin Decizia nr. 15/2010 privind adoptarea Codului deontologic al medicului dentist (M. Of. nr. 408 din 18.06.2010).
II. Răspunderea civilă delictuală 87 lit. b) a aceleiași norme legale, în conformitate cu care malpraxisul este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.
În cauză, reclamanta LF. a fost supusă unui tratament medical stomatologic, în perioada 2006-2008, tratament efectuat de către pârâta C.E., ca urmare a diagnosticului stabilit de aceasta, precum și în conformitate cu recomandările medicale de specialitate indicate de aceeași pârâtă. Prin decizia Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor Dentiști din București s-a concluzionat, pe baza examinării declarațiilor, fișei clinice, radiografiilor și proceselor-verbale ale Comisiei. că medicul stomatolog C.E. a comis mai multe erori medico-dentare privind diagnosticul, concepția și execuția, hotărând totodată sancționarea medicului cu avertisment, în conformitate cu art. 92 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare și funcționare a Colegiului Medicilor Dentiști din România1'1.
Din conținutul expertizei medico-legale nr. A1/4354/2009 efectuate de I.N.M.L. M.M. a reieșit că reclamanta a urmat un tratament stomatologic specific, realizarea unei lucrări protetice fixe, respectiv o punte metalo-acrilică la nivel maxilar, cuprinzând 5 dinți, în poziția 12-23, cu trei dinți stâlpi 12, 21 și 23; a reieșit, totodată, că lucrarea a fost realizată incorect, atât sub aspect conceptual, de elaborare a operațiunii terapeutice (eroare de concepție), cât și tehnic (eroare de execuție a lucrării protetice), ceea ce a generat un prejudiciu funcțional important prin decimentarea lucrării, precar ancorate, și apariția unor complicații locale inflamator-infecțioase cu repercusiuni generale. De asemenea, potrivit concluziilor aceluiași raport medico-legal, întrucât puntea metalo-acrilică realizată de către SC L.D. SRL era deficitară, aceasta trebuia înlocuită, așa cum de altfel s-a și procedat, însă la o altă unitate medicală - D.FI. Urmare a modalității defectuoase în care s-a montat lucrarea protetică fixă, reclamanta a suferit, la începutul lunii ianuarie 2008, un abces vestibular punct de plecare 12, 21, 23. Față de cele expuse, instanța a apreciat că acțiunea medicală efectuată de pârâta C.E. asupra pacientei, reclamanta I.F., intra în sfera ilicitului civil, constituind deci o faptă ilicită - eroare profesională săvârșită în exercitarea actului medical.
Existența prejudiciului moral și material suferit de reclamantă a fost probat cu expertiza medico-legală efectuată în cauză, din conținutul căreia rezultă că lucrarea protetică neadecvată a produs reclamantei suferință. Tratamentul „medicamentos împotriva durerilor și infecțiilor" a constituit o terapie care, deși utilă pe moment, a fost
inadecvată scopului de a înlătura suferința provocată reclamantei de lucrarea protetică defectuoasă. Instanța a reținut și concluziile aceluiași raport medico-legal, concluzii ce au rezultat în urma unei examinări complexe efectuate de medici specialiști, potrivit cărora, prin nerefa-cerea punții dentare maxilare (cu dinții 12-23) și continuarea unei terapii medicamentoase, ce nu putea corecta decât într-o oarecare măsură complicațiile locale, s-a prelungit nejustificat și cu atât mai puțin argumentat științific simptomatologia stomatologică ce a generat disconfort, inclusiv psihic, fiind de natură să provoace reclamantei un prejudiciu real fizic, dar și psihic.
Față de cele arătate, instanța a considerat că s-a făcut dovada producerii reclamantei a unui prejudiciu moral și fizic prin acțiunea medicală efectuată de pârâta C.E. asupra pacientei sale.
Existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs a rezultat chiar din cuprinsul deciziei Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor Dentiști din București, coroborat cu expertiza medico-legală efectuată în cauză, deoarece acțiunea medicală de realizare a lucrării protetice a fost incorectă, atât sub aspect conceptual, de elaborare a operațiunii terapeutice (eroare de concepție), cât și tehnic (eroare de execuție), ceea ce a generat un prejudiciu funcțional important prin decimentarea lucrării și apariția unor complicații locale inflamator-infecțioase cu repercusiuni generale.
Instanța, având în vedere cele mai sus-expuse, probele administrate și prevederile art. 642 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, a reținut eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical, generatoare de prejudicii asupra reclamantei. Pârâtele, prin probele administrate, nu au făcut dovada incidenței în cauză a alin. (2) al art. 643 din Legea nr. 95/2006, respectiv nu au făcut dovada intervenirii unor cauze care înlătură răspunderea civilă pentru malpraxis, respectiv că prejudiciul produs în exercitarea profesiei s-ar datora condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare.
Condițiile speciale cerute pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului, conform art. 1000 alin. (3) C.civ., sunt realizate, deoarece pârâta C.E. a acționat în calitatea sa de medic stomatolog, angajat al societății pârâte - conform carnetului de muncă depus la dosar - iar fapta ilicită s-a exercitat tocmai în îndeplinirea funcțiilor încredințate medicului stomatolog de către pârâta SC L.D. SRL.
În raport de cele arătate, instanța a considerat că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998, art. 999 și art. 1000 alin. (3) C.civ. Pentru prejudiciul moral suferit, instanța a apreciat că paguba suferită poate fi acoperită prin
acordarea unor despăgubiri morale în sumă de 2.500 lei, astfel cum a solicitat reclamanta. În privința cererii de despăgubire materială, în cuantum de 7.500 lei, instanța a constatat că este întemeiată, iar la stabilirea acestei sume instanța a avut în vedere sumele de bani avansate pentru montarea lucrării protetice, costul lucrărilor stomatologice ce se impuneau pentru tratarea afecțiunilor și pentru montarea unei noi lucrări protetice de către D.FI. - operațiuni întinse pe parcursul a aproximativ doi ani - precum și înscrisurile cu caracter medical depuse la dosar, inclusiv raportul de consultație profesională.
| ← Tratament oftalmologie. Obligația de mijloace a medicului de a... | Obligația de informare a pacientului. Informarea gravidei... → |
|---|
