Accesiune imobiliară. Joncţiunea posesiilor. Noţiunea de autor. Accesiune
| Comentarii |
|
C. civ., art. 492, art. 645, art. 1847, art. 1860
Prin „autor” se înţelege persoana care, ca şi aceea care invocă uzucapiunea, nu este titulara dreptului de proprietate, iar nu cea care fiind titulară a dreptului, poate să transmită succesorului său acel drept fără a fi necesar să invoce prescripţia achizitivă.
Dreptul de accesiune creează în favoarea proprietarului terenului un titlu de proprietate asupra construcţiei, iar singura dovadă care îi conferă titularului terenului calitatea de proprietar al casei este aceea din care rezultă dreptul său de proprietate asupra lucrului principal care este terenul.
C.A. Constanţa, Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 259/C din 17 septembrie 2008
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanţii E.N., E.N., E.T. şi E.B. au solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local C. şi Municipiul C. să constate că au dobândit prin uzucapiune de 30 de ani un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 538 mp, situat în C., str. B.P. nr. 25, iar ca efect al accesiunii imobiliare, dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei edificate pe acest teren compusă din trei camere şi dependinţe.
In motivarea în fapt a acţiunii, reclamanţii au arătat că stăpânesc terenul de peste 50 de ani, exercitând o posesie utilă şi sub nume de proprietar şi că pc acest teren au cdificat o construcţie fară a deţine autorizaţie de construcţie.
Prin sentinţa civilă nr. 11441 din 4 octombrie 2007 Judecătoria Constanţa a admis acţiunea şi a constatat că reclamanţii au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 403,40 mp situat în C., str. B.P. nr. 25, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert tehnic E.F.
Totodată, a constatat că reclamanţii au dobândit prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate pe terenul anterior menţionat, reprezentate de o casă de locuit cu trei camere, două holuri şi o anexă, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară arătat.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Consiliul Local C. şi Municipiul C., prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 252 din 12 mai 2008 Tribunalul Constanţa a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au cxercitat o posesie utilă asupra terenului în suprafaţă de 538 mp situat în C., str. B.P. nr. 25, începând cu anul 1963, când împreună cu autorul lor E.J.N. au cdificat pe teren şi o casă de locuit.
S-a mai reţinut că atât reclamanţii, cât şi autorul lor au figurat înscrişi în evidenţele autorităţilor locale cu imobilul în litigiu, plătind toate impozitele şi taxele aferente, ca nişte proprietari adevăraţi, posesia lor întrunind toate condiţiile impuse de art. 1874 C. civ.
împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs Consiliul Local C. şi Municipiul C., prin Primar, care au criticat-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile recurenţilor pârâţi, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Fiind un mod de dobândire a proprietăţii, uzucapiunea se întemeiază pe faptul posesiei imobilului pe perioada de timp cerută de lege.
Aşadar, când posesia unui imobil se prelungeşte pe o anumită perioadă, în anumite condiţii impuse de lege, acest fapt nu rămâne fară consecinţe juridice, cea mai importantă fiind aceea că la epuizarea termenului această stare de fapt duce la naşterea dreptului de proprietate
asupra imobilului în patrimoniul persoanei care a avut posesia utilă a acestuia (art. 1837 şi art. 1847 C. civ.).
In speţă, reclamanţii au invocat dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului situat în C., str. B.P. nr. 25, compus din 538 mp teren, pe calea prescripţiei achizitive, prin unirea posesiei exercitate de aceştia, cu posesia autorului lor, E.J.N. Potrivit dispoziţiilor art. 1860 C. civ., „Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripţia, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său”.
Prin „autor’, în sensul dispoziţiilor legale menţionate se înţelege persoana care, ca şi aceea care invocă uzucapiunea, nu este titulara dreptului de proprietate. Aceasta, deoarece joncţiunea posesiei poate interveni doar într-o asemenea situaţie, iar nu şi atunci când, fiind titular al dreptului „autorul" poate să transmită succesorului său, acel drept fară a fi necesar să invoce prescripţia achizitivă.
Din declaraţiile martorilor, chitanţele de plată a utilităţilor aferente şi din adresa din 20 septembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului C. rezultă că imobilul situat în C., str. B.P. nr. 25 a figurat înscris pe numele autorului reclamanţilor J.N.E., iar după moartea acestuia, tatăl reclamanţilor, N.E., şi ulterior reclamanţii au continuat să locuiască în imobil şi să achite taxele şi impozitele aferente.
In acest sens se reţine că pe chitanţele de plată a contravalorii energiei electrice pentru imobilul din C., str. B.P. (...) nr. 25, figurează începând cu anul 1981, N.E., tatăl reclamanţilor, conform actelor de stare civilă ataşate la dosar, iar pe chitanţele de plată a impozitului şi a taxelor de habitat există la rubrica „plătitor" menţiunea „Moştenitori
S-a dovedit, aşadar, elementul material al posesiei asupra terenului situat în C., str. B.P. nr. 25, posesie începută de autorul reclamanţilor,
E.J.N. (bunicul), şi continuată de tatăl reclamanţilor, E.N., şi ulterior de reclamanţi, cât şi elementul psihologic - animus posidendi -constând în exercitarea unei posesii pentru sine, sub nume de proprietar, conform dispoziţiilor art. 1847 C. civ.
De asemenea, posesia exercitată de reclamanţi şi de autorii lor a fost publică. Din probele administrate rezultă că după ocuparea terenului, aceştia l-au împrejmuit şi au edificat o locuinţă, în care au locuit timp de peste 30 de ani, plătind toate utilităţile (energie electrică, apă, taxă habitat) în baza contractelor încheiate legal cu furnizorii acestora.
In ccea ce priveşte construcţia cdificată pe teren, în mod corect instanţele de fond şi de apel au reţinut că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra ei prin accesiune imobiliară.
Potrivit dispoziţiilor art. 645 C. civ., „proprietatea se mai dobândeşte prin accesiune”, iar conform dispoziţiilor art. 492 C. civ., „orice construcţie, plantaţie sau lucru făcute de către proprietarul acelui pământ, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui până ce se dovedeşte din contra”.
Dreptul de accesiune creează, deci, în favoarea proprietarului terenului un titlu de proprietate, iar singura dovadă care-i conferă titularului terenului calitatea de proprietar al casei este aceea din care rezultă dreptul său de proprietate asupra lucrului principal care este terenul.
| ← Accesiune imobiliară. Momentul naşterii dreptului de... | Decizie CCR. Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor... → |
|---|
