Accesiunea imobiliară. Competenţa materială în cazul constatării accesiunii imobiliare. Criterii de stabilire
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 2 pct. 11), art. 3 pct. 12)
în cazul constatării unui drept de accesiune imobiliară, competenţa materială se stabileşte în funcţie de valoarea determinată de preţul muncii şi al materialelor utilizate de constructorul de bună-credintă.
C.A. Braşov, decizia nr. 101/Ap din 18 octombrie 2004,
în C.A. Braşov, C.P.J.C. 2003-2004
Prin acţiune s-a solicitat constatarea unui drept de accesiune imobiliară, reclamanta arătând că valoarea la care se ridică preţul muncii şi a materialelor este sub 2 miliarde de lei.
Prin sentinţa civilă nr. 305/S/2004 a Tribunalului Braşov s-a admis acţiunea astfel cum a fost-formulată, cauza înregistrându-se după declinarea de la judecătorie.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii considcrând-o netemeinică şi nelegală.
La termenul de judecată din data de 12 octombrie 2004 s-a pus în discuţia părţilor, din oficiu, cxcepţia de necompctenţă materială a tribunalului în soluţionarea prezentei cauze, excepţie întemeiată potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ. judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Textul de lege consacră plenitudinea de competenţă a judecătoriilor în primă instanţă, excepţiile fiind prevăzute în art. 2 pct. 1 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ. carc reglementează competenţa în primă instanţă a tribunalelor şi curţilor de apel.
In materie civilă, conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. în vigoare la data introducerii prezentei acţiuni (acţiune introdusă ante-
!) Art. 2 a fost modificat prin art. I, pct. 1 din O.U.G. nr. 138/2000, iar acest punct a fost modificat ulterior prin art. I, pct. 1 din Legea nr. 219/2005.
2> Art. 3 a fost modificat prin art. I, pct. 4 din O.U.G. nr. 138/2000, iar acest punct a fost modificat ulterior prin art. I, pct. 3 din Legea nr. 219/2005.
rior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003) în primă instanţă tribunalele judecau procesele şi cererile al căror obiect are o valoare de peste 2 miliarde lei.
In consecinţă, cererile neevaluabile în bani ori evaluabile dar al căror obiect are o valoare sub 2 miliarde lei sunt în primă instanţă de
competenţa judecătoriei şi nu a tribunalului. In speţă, s-a solicitat ca petit principal constatarea unui drept de accesiune imobiliară care este de competenţa judecătoriei ca instanţă de drept comun în materie civilă, conform art. 1 C. proc. civ. Faptul că s-a solicitat şi revendicarea construcţiei ori obligarea la plata valorii materialelor şi a muncii nu are nicio relevanţă întrucât aceste cereri sunt accesorii petitului principal al constatării dreptului de accesiune şi sunt în competenţa judecătoriei conform art. 17 C. proc. civ. care dispune că cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Mai mult, reclamanta, prin cererea de chemare în judecată a indicat valoarea de 1.001.740.130 lei drept preţ al muncii şi materialelor construcţiei revendicate prin petitul accesoriu şi pentru care se solicită constatarea dreptului de accesiune. Acestea sunt petitele cu care reclamanta a învestit instanţa prin cererea de chemare în judecată, a fixat cadrul procesual astfel că judecătorul fondului nu avea căderea să-l schimbe declinându-şi competenţa în favoarea tribunalului pe baza unei prezumţii valorice care nu are niciun suport probatoriu.
Cum echivalentul valoric al dreptului de accesiune a fost stabilit la o valoare sub 2 miliarde lei, competenţa aparţinea judecătoriei şi nu tribunalului.
Chiar şi în condiţiile în care s-a operat cu o prezumţie în stabilirea competenţei materiale (deşi este nepermis) prima instanţă şi apoi tribunalul trebuiau să facă aplicarea prevederilor art. 18 C. proc. civ. potrivit cărora instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.
Cap. II. Accesiunea imobiliară
| ← Accesiunea imobiliară. Prezumţia instituită de art. 492 C.... | Accesiunea imobiliară naturală. Competenţa instanţei de... → |
|---|
