Decizie de impunere emisă de C.A.S.J.. Contribuţie FNUASS pentru veniturile realizate în anul 2014. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune – art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 668/R din data de 05.06.2015
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2835/CA/15.12.2014 a Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția tardivității depunerii acțiunii, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.J.F.P. B. și a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâta C.A.S. a Județului B. În consecință, a fost anulată în parte Decizia de impunere nr. 116243/2011 emisă de pârâta C.A.S. A JUDEȚULUI B., pentru accesorii în sumă de 2337 lei și penalități în sumă de 264 lei, pârâta C.A.S. A JUDEȚULUI B. fiind obligată să plătească reclamantului suma de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Totodată, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. B., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta C.A.S. A JUDEȚULUI B. a declarat recurs, în termenul legal, prin consilier juridic conform art. 84 alin. 2 Cod procedură civilă (delegație fila 18 dosar curte), prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii promovate de către reclamantă.
În motivare, a arătat că au calitatea de asigurat, conform art. 211 din Legea nr. 95/2006, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, invocând totodată aplicarea O.U.G. nr. 150/2002 și a normelor de aplicare a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, conform cărora persoanele care realizează venituri impozabile din profesii libere și comerciale datorează contribuție la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, calculată ca și cotă asupra acestor venituri.
În plus, se mai arată că reclamantul avea obligația de a declara și plăti această contribuție și că a fost identificat în baza de date furnizată prin protocol de A.N.A.F., cu venituri din profesii libere și comerciale aferente perioadei 2005-2009, astfel că a emis decizia de impunere nr. 78429/01.06.2010 care cuprindea obligațiile de plată aferente acestei perioade, inclusiv accesoriile. Ulterior, recurenta a arătat că a procedat la începerea executării silite, fiind emis titlul executoriu nr. 014100/25.10.2010 și somația cu același număr, însă intimatul reclamant a promovat contestație la executare care a fost admisă prin sentința civilă nr. 2396/07.03.2011 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă prin decizia nr. 776/R/16.06.2011 a Tribunalului Brașov.
Recurenta a arătat că, pentru punerea în aplicare a acestor hotărâri judecătorești, a fost anulată decizia de impunere nr. 78429/01.06.2010 și a fost emisă o nouă decizie de impunere, nr. 109083/15.09.2011, care, la rândul său a fost anulată, fiind emisă decizia nr. 116243/28.10.2011, comunicată debitorului la data de 11.07.2011.
Recurenta a mai arătat că după comunicarea deciziei nr. 116243/28.10.2011, intimatul reclamant a depus la sediul său contestație administrativă, care a fost soluționată prin decizia fiscală nr. 92/2012, în sensul respingerii ca netemeinică și nelegală.
Recurenta a mai arătat că, odată cu punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 125/2011, s-a procedat la predarea dosarului nr. 9085/03.04.2013 către A.J.F.P. B..
În plus, recurenta a mai arătat că nu putea să își îndeplinească obligația prevăzută de art. 222 din Legea nr. 95/2006 privind informarea anuală asupra nivelului obligațiilor, decât în ipoteza în care contribuabilul ar fi depus declarațiile referitoare la cuantumul veniturilor realizate, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
În drept a fost invocată aplicarea Codului de procedură civilă și legislația specială - O.U.G. nr. 150/2002 și a normelor de aplicarea a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, Legea nr. 95/2006, Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimatul reclamant, prin întâmpinare formulată conform art. XVII alin. 3 coroborat cu art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 23-24), a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că nu se poate reține lipsa de colaborare dintre instituțiile statului în comunicarea relațiilor referitoare la cuantumul veniturilor realizate nu poate determina obligații fiscale suplimentare în sarcina sa, astfel că accesoriile calculate sunt nelegale.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând recursul declarat de pârâta C.A.S. A JUDEȚULUI B., prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs invocat ce va fi analizat se referă la modul de soluționare a excepției tardivității depunerii acțiunii, motiv ce se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă și care este fondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Brașov la data de 13.08.2014, intimatul reclamant D.G. a solicitat, direct în fața instanței de contencios administrativ, anularea deciziei nr. 116243/28.10.2011 emisă de pârâta C.A.S. A JUDEȚULUI B., act administrativ cu caracter individual, de existența căruia a luat la cunoștință, în lipsa depunerii dovezii de comunicare la dosar, cel mai târziu la data de 09.12.2011, dată la care intimatul reclamant a depus contestația administrativă împotriva acestuia la sediul C.A.S.J. B. (fila 42 dosar tribunal).
Recurenta pârâtă a invocat în fața primei instanțe, prin întâmpinare, excepția tardivității acțiunii, în temeiul art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că decizia de impunere a fost comunicată la data de 17.11.2011, cu confirmare de primire, însă tribunalul a respins excepția astfel invocată, reținând că nu a fost făcută dovada comunicării acestei decizii de impunere.
Calificarea dată de prima instanță excepției nu este corectă, iar prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, Curtea reține că este corectă calificarea excepției invocate ca fiind excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar nu a tardivității acțiunii, deoarece, în cauză, este incident termenul de 6 luni reglementat de art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar nu termenul de 1 an reglementat de art. 11 alin. 2 din același act normativ. Or, potrivit art. 11 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, termenul de 6 luni este termen de prescripție, iar termenul de 1 an este de decădere.
Aspectul legat de faptul că, deși a fost urmată procedura prealabilă a recursului grațios, fiind emisă decizia nr. 92/19.01.2012 (filele 44-46), nu poate fi valorificat din oficiu, deoarece sunt incidente dispozițiile art. 193 alin. 2 Cod procedură civilă, care stabilesc acest beneficiu numai în favoarea pârâtului și numai până la termenul stabilit de lege pentru formularea întâmpinării, sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării normei fiind decăderea.
Nici modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune de către tribunal nu este corect.
Art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează termenul de prescripție de 6 luni de la data "expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile";.
În cauză, actul administrativ contestat, decizia de impunere nr. 116243/28.10.2011, este un act administrativ cu caracter individual, cu privire la care recurenta pârâtă nu a făcut dovada comunicării către intimatul reclamant. Însă, împotriva acestuia, intimatul reclamant a promovat contestație administrativă la data de 09.12.2011.
Prin urmare, în condițiile în care recurenta pârâtă nu a făcut dovada comunicării deciziei nr. 92/19.01.2012 de soluționare a contestației administrative către reclamant, acesta neavând la cunoștință de existența acesteia până la declanșarea prezentului litigiu, termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului său de a contesta în fața instanței de contencios administrativ decizia de impunere nr. 116243/28.10.2011, calculat în condițiile art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, a început să curgă la data de 09.01.2012, astfel că s-a împlinit la data de 09.07.2012.
Prin urmare, acțiunea promovată la data de 13.08.2014 este formulată mult după împlinirea termenului de prescripție stabilit de legiuitor.
Față de modul de soluționare a excepției invocate în cauză, celelalte motive de recurs nu vor mai fi analizate, deoarece acest demers ar fi complet lipsit de utilitate, în condițiile în care dreptul la acțiune al intimatului reclamant este stins ca urmare a intervenirii prescripției.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâta C.A.S. A JUDEȚULUI B. împotriva sentinței civile nr. 2835/CA/15.12.2014 a Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa în parte, sub aspectul modului de soluționare a excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta C.A.S. A JUDEȚULUI B. prin întâmpinare și al acțiunii promovate în contradictoriu cu această pârâtă și, în rejudecare, conform art. 20 alin. 3 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va admite această excepție și va respinge ca prescrisă cererea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâta C.A.S. A JUDEȚULUI B..
| ← Procedura insolvenţei, Legea nr. 85/2006. Măsura de înlocuire... | Fonduri europene. Natura de acte administrative a... → |
|---|
