Grăniţuire. Terenuri ce au făcut obiectul legilor fondului funciar. Stabilire pe baza documentelor de punere în posesie
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4032 din 17 octombrie 2013
Prin sentinţa civilă 9335 din 26.10.2011, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.D., invocată de acesta prin întâmpinare, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamantul S.F., în contradictoriu cu pârâtul S.D., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A fost admisă excepţia tardivităţii formulării cererii de modificare a acţiunii iniţiale, invocată de pârâţi prin întâmpinare şi a fost decăzut reclamantul S.F. din dreptul de a modifica acţiunea iniţială, în ceea ce priveşte solicitarea acestuia de demolare a anexei gospodăreşti situată în localitatea Recea, nr. ..., jud. Maramureş, proprietatea pârâţilor, evidenţiată în Anexa 2 a raportului de expertiză efectuat de expert S.O., lângă Şură, la pct .13.
A fost admisă acţiunea civilă formulată şi ulterior precizată de reclamantul S.F. în contradictoriu cu pârâţii S.L.A. şi S.A.M. şi s-a stabilit linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamantului situat în localitatea Recea, judeţul Maramureş, la locul numit „ACASĂ” în suprafaţă totală de 2075 m.p cuprins în titlul de proprietate nr. 6071/17, Cod 106434, emis la data de 17.01.2000 de Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Maramureş, pe de o parte, şi terenul proprietatea pârâţilor situat în localitatea Recea, judeţul Maramureş, înscris în CF 1946 a localităţii Recea, având nr. topo 6105, pe de altă parte, pe aliniamentul punctelor 3-18-19-10 din planul de situaţie al imobilului, pe suport cadastral, anexa grafică nr. 1 la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar dr. ing. S.O., parte integrantă din hotărâre.
Au fost obligaţi pârâţii să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 79 m.p. delimitat de punctele 18-14-13-12-11-10-19-18, conform anexei grafice nr.1 la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar dr. ing. S.O., parte integrantă din hotărâre. A fost dispusă compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi până la valoarea cea mai mică respectiv 1020 lei şi, pe cale de consecinţă, s-a admis, în parte, cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, fiind obligaţi aceştia să plătească reclamantului, în solidar, suma de 1526 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut :
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.D., invocată de pârâţi prin întâmpinare, instanţa a constatat că aceasta este întemeiată întrucât potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 3020 din data de 20 iunie 2008 de BNP Asociaţi
C., pârâtul S.D. şi-a înstrăinat nuda proprietate, aferentă cotei parte deţinută din terenul ce face obiectul prezentului litigiu, către ceilalţi 2 pârâţi S.L.A. şi S.A.M., aceştia figurând, urmare a încheierii respectivului contract, ca proprietari ai terenului, inclusiv în cartea funciară.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenta identităţii între persoana pârâtului si cel care este titular al dreptului şi împotriva căruia se urmăreşte a se obţine un folos de către reclamant, ceea ce
în cazul pârâtului S.D. nu mai este valabil, prin înstrăinarea nudei proprietăţii acesta pierzând şi calitatea de titular al dreptului de proprietate.
Instanţa a decăzut pe reclamantul S.F. din dreptul de a modifica acţiunea iniţială, în ceea ce priveşte solicitarea acestuia de demolare a anexei gospodăreşti, situată în localitatea Recea, nr. ., jud. Maramureş, proprietatea pârâţilor, evidenţiată în Anexa 2 a raportului de expertiză efectuat de expert
S.O., lângă Şură, la pct .13., raportat la prevederile art. 134, art. 132 Cod procedură civilă. Întrucât norma procedurală înscrisă în art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă conţine prevederi ce sunt statornicite în interesul pârâţilor, ei i se conferă şi un caracter imperativ în măsura în care aceştia nu au consimţit expres sau tacit la modificarea acţiunii ulterioară primei zile de înfăţişare, ci, din contra, s-au opus modificării într-un mod neechivoc prin înscrisul intitulat întâmpinare depus la dosarul cauzei. Neefectuarea modificării la prima zi de înfăţişare, atrage sancţiunea decăderii din dreptul de a o mai îndeplini.
În ceea ce priveşte acţiunea reclamanţilor pe fond:
Dreptul la acţiune, bazat pe dispoziţiile art. 584 Cod civil, circumscrie posibilitatea pentru proprietar asupra unui fond limitrof de a pretinde vecinului său prin acţiune în justiţie (sau pe cale amiabila) stabilirea hotarului care separa fondurile învecinate si marcarea acestora prin semne materiale vizibile. Instanţa a constatat vecinătatea între proprietăţile părţilor, proprietatea asupra terenurilor reieşind din înscrisurile depuse la dosar, care nu este delimitată însă prin semne vizibile de hotar, astfel încât din acest punct de vedere sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru admiterea acestui capăt de cerere.
Instanţa a constatat că au fost efectuate 2 rapoarte de expertiză de către experţii F.I. şi S.O., ale căror concluzii sunt concordante, cu mici diferenţe în ceea ce priveşte suprafaţa ocupată de pârâţi, însă având în vedere că prin dispoziţiile Încheierii din data de 14 aprilie 2010 a fost încuviinţată efectuarea unei noi expertize topografice, la soluţionarea cauzei a ţinut cont doar de concluziile noii expertize topografice, efectuate de către expertul S.O..
Întrucât prin expertiza efectuată de expert S.O. s-a identificat hotarul real prin examinarea titlurilor de proprietate ale părţilor implicate în litigiu, şi efectuarea unor operaţiuni topografice complexe descrise de acesta în cuprinsul lucrării efectuate, linia de hotar între terenurile părţilor a fost stabilită în conformitate cu determinarea făcută de expert prin anexa grafică nr.1 la raportul de expertiză, pe aliniamentul punctelor 3-18-19-10.
Reclamantul a solicitat totodată, prin cererea formulată astfel cum aceasta a fost precizată, să-i fie lăsat în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul în natură teren suprafaţă de 79 m.p. situat în Recea, la locurile numite „Acasă” cuprins în Titlul de Proprietate nr. 6071/17, Cod 106434, emis la data de 17.01.2000 de Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Maramureş.
Prima instanţă de fond a reţinut că acţiunea în revendicare este acea acţiune în justiţie prin intermediul căreia reclamantul care se pretinde proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, a solicitat instanţei să i se recunoască dreptul său exclusiv de proprietate asupra bunului, cu consecinţa obligării pârâtului - care posedă bunul respectiv si care la rândul lui se pretinde proprietar - la restituirea acestuia.
Potrivit concluziilor aceluiaşi raport de expertiză tehnică în specialitatea topografie întocmit în cauză, pârâţii folosesc o suprafaţă de teren de 79 m.p. din terenul reclamantului, porţiunea folosită în plus fiind determinată de punctele 4-5-18-19-4 din anexa grafică la raportul de expertiză. Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular iar dreptul de proprietate obligă la asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului (art. 44 din Constituţia României). În temeiul art. 480 Cod civ. si ale Protocolul nr.1 la C.E.D.O pârâţii au obligaţia de a respecta dreptul de proprietate al reclamantului şi de a îi lăsa în deplina proprietate si posesie terenul în suprafaţă de 79 m.p., ocupat de aceştia. În baza aceloraşi principii enunţate anterior care garantează dreptul de proprietate şi obligarea la respectarea acestuia, instanţa a admis şi capătul de cerere privind revendicarea suprafeţei de teren deţinută de pârâţi, conform dispozitivului.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată instanţa a reţinut dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă şi ale art. 584 Cod civil, conform cărora cheltuielile grăniţuirii se vor face pe jumătate, adică se vor împărţi în mod egal între proprietarii terenurilor între care s-au stabilit limitele de proprietate, stabilirea limitelor profitând în egală măsură proprietarilor. Pe cale de consecinţă, instanţa a compensat
cheltuielile de judecată efectuate de părţi, constând în plata onorariului de expert până la valoarea cea mai mică, suportată de reclamant, respectiv 1020 lei.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată şi reţinând că aceştia din urmă au căzut în pretenţii, după efectuarea compensării cheltuielilor în modalitatea prezentată mai sus instanţa i-a obligat pe aceştia, în solidar, la plata sumei de 1526 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru de 126 lei, astfel cum rezultă din Chitanţa nr. 2231889/26.08.2008, şi onorariu de avocat în cuantum de 1400 lei.
Prin decizia civilă nr.121/27 mai 2013 a Tribunalului Maramureş, a fost admis apelul declarat de apelanţii S.L.A. şi S.A.M., în contradictoriu cu intimaţii S.F., şi S.D., împotriva sentinţei civile nr. 9335 din 26.10.2011, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, care a fost schimbată în parte, în sensul că:
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul S.F., în contradictoriu cu pârâţii S.L.A. şi S.A.M..
S-a stabilit linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamantului, situat în localitatea Recea, judeţul Maramureş, la locul numit Acasă, în suprafaţă totală de 2075 mp, cuprins în titlul de proprietate nr. 6071/17, Cod 106434, emis în data de 17.01.2000 de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureş pe de o parte şi terenul proprietatea pârâţilor, situat în localitatea Recea, înscris în CF nr.1946 Recea, nr. cadastral 6105, pe de altă parte, pe aliniamentul punctelor 2-18-17-12-11 din Anexa nr. 2 la raportul de expertiză efectuat în cauză de expert S.O. (limitele estice ale nr. cadastral 6105).
A fost respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea suprafeţei de 79 mp teren.
Au fost compensate parţial cheltuielile de judecată şi reclamantul a fost obligat să achite pârâţilor suma de 1540 lei, cheltuieli de judecată la prima instanţă.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu sunt contrare prezentelor.
Intimatul S.F. a fost obligat să achite apelanţilor suma de 2465 lei, cheltuieli de judecată în
apel.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză expertul F.I. a arătat că terenul folosit de S.F. şi
S.M. are o suprafaţă de 2041 mp, iar cel folosit de S.L.A. are o suprafaţă de 2047 mp, ocupând parcela cu nr. cadastral 6105 din CF nr. 1946 Recea şi nr. topo 87/2/2, porţiuni din nr. topo 972/2a şi 971.
Raportându-se la planul cadastral al localităţii Recea, expertul F.I. a propus linia de hotar conform acestuia, arătând că linia de folosinţă nu coincide cu aliniamentul propus, intersectându-se de mai multe ori, dar a precizat că trei dintre anexele gospodăreşti ale pârâţilor depăşesc linia de hotar. Tot conform schiţei efectuate de expert, în curtea familiei S.L.A. şi S.A. sunt edificate în total cinci construcţii, pe lângă cele arătate anterior fiind configurată casa P+M şi încă o anexă. Aspecte similare au relevat şi expertiza efectuată de expertul tehnic judiciar S.O..
De asemenea, raportându-se la conturul nr. topo iniţiale, existent pe planul cu nr. topo după care lucrează cartea funciară, expertul S.O. a concluzionat că limita estică a nr. cadastral 6105, atribuit o dată cu intabularea titlului de proprietate nr. 1901/68 este diferită de limita nr. topo iniţiale, cât şi de limita de folosinţe actuale pe aliniamentul determinat în planul de situaţie din anexă, de punctele 2-17
11. Expertul a precizat că limita estică ce desparte nr.topo 85 şi 86 de nr. topo 83 şi 84 este o linie dreaptă, în timp ce limita estică a terenului intabulat în favoarea pârâţilor este o linie frântă.
Operaţiunea de grăniţuire presupune, în aplicarea prevederilor art. 584 din Codul civil de la 1864, determinarea, prin semne exterioare, a liniei despărţitoare dintre două fonduri limitrofe. În scopul determinării hotarului real trebuie cercetată originea drepturilor părţilor, trebuie căutată acea linie de hotar existentă anterior contestării şi disputării ei de către părţi, deoarece respectiva linie despărţitoare, agreată, este cea reală.
În contextul în care dreptul de proprietate al autorilor părţilor a fost stabilit în procedura de reconstituire, conform Legii nr. 18/1991, (reconstituire ce nu presupunea iniţial respectarea întocmai a limitelor materiale anterioare ale terenului ce face obiectul procedurii) tribunalul a apreciat că pentru a stabili în ce limite s-a efectuat propriu-zis reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să se raporteze la punerea în posesie.
În această ordine de idei, nu au putut fi avute în vedere planuri cadastrale anterioare anului 1999 (când a fost pus în posesie primul dintre vecini, S.G.) deoarece punerea în posesie nu s-a făcut în funcţie de aceste planuri, ci materialmente în teren. Că este aşa o demonstrează şi diferenţele între linia
de folosinţă şi cea topo, în ce priveşte punctul de delimitare dintre proprietăţi, de la stradă (punctul 2 configurat în anexa la raportul de expertiză efectuat de expert S.O.). Cu toate acestea nu au putut fi avute în vedere schiţele întocmite pe verso-ul proceselor verbale de punere în posesie deoarece nu sunt la scară şi nu relevă poziţionarea construcţiilor.
Din depoziţia martorului S.M. a rezultat că anul 2007 când a efectuat măsurătoarea terenului pârâţilor în vederea intabulării dreptului de proprietate (după o săptămână măsurând şi terenul reclamanţilor), ambele părţi s-au înţeles asupra mejdei, acceptând-o pe cea existentă în teren. Cu ocazia celei de a doua măsurători, mejda a fost stabilită cu acordul comun al părţilor. Martorul B.S. a arătat că mejda existentă în prezent este aceeaşi dintotdeauna. Pe lângă declaraţia martorilor, instanţa a mai reţinut situaţia anexelor gospodăreşti ale pârâţilor-apelanţi, care potrivit ambelor expertize, depăşesc linia de hotar conformă planurilor topografice.
Audiat fiind în anul 2011, martorul C.I. a arătat că anexele au fost construite de aproximativ 10 ani. Conform adeverinţei nr. 4889 din 06.09.2012 emisă de Comuna Recea, familia apelanţilor figurează în evidenţe cu casă de locuit (din 1941, chirpici) şi 2 anexe, una datând din 1943, alta din 1960, din cărămidă. Sub acest aspect, instanţa a reţinut că dintre cele patru anexe gospodăreşti, trei depăşesc linia de hotar stabilită de prima instanţă, aşadar de principiu cel puţin una dintre acestea este vizată prin adeverinţa anterior evocată.
Apelantul şi intimatul au arătat, cu privire la vechimea anexelor gospodăreşti, aceştia au indicat în şedinţa publică din data de 22.11.2012 că anexele ar fi fost edificate de 20 respectiv 30 de ani, deci în mod cert anterior punerii în posesie a lui S.G.. Pe cale de consecinţă, uzând de o prezumţie simplă, tribunalul a apreciat că punerea în posesie a lui S.G. nu s-a efectuat inclusiv asupra terenului ocupat de construcţiile anexe gospodăreşti ale vecinului său, o atare împrejurare nerezultând din nicio probă administrată în cauză. Corelativ, punerea în posesie a lui S.G. a vizat integral şi terenul aflat sub anexele gospodăreşti deţinute de acesta, iar aceasta independent de realitatea scriptică, topografică ori cadastrală, în operaţiunea de grăniţuire fiind esenţiale reperele materiale, aspectul obiectiv, concret al întinderii dreptului, iar nu elementele scriptice.
În considerarea acestor aspecte, tribunalul a apreciat că se impune ca linia de hotar dintre cele două proprietăţi să fie stabilită pe limita estică a nr. cadastral 6105, care coincide cu folosinţa actuală şi, prin prisma celor anterior arătate, cu hotarul acceptat după reconstituirea dreptului de proprietate. Astfel, s-a stabilit linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamantului, situat în localitatea Recea, judeţul Maramureş, la locul numit Acasă, în suprafaţă totală de 2075 mp, cuprins în titlul de proprietate nr. 6071/17, Cod 106434, emis în data de 17.01.2000 de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureş pe de o parte şi terenul proprietatea pârâţilor, situat în localitatea Recea, înscris în CF nr.1946 Recea, nr. cadastral 6105, pe de altă parte, pe aliniamentul punctelor 2-18-17-12-11 din Anexa nr. 2 la raportul de expertiză efectuat în cauză de expert S.O. (limitele estice ale nr. cadastral 6105).
În consecinţă, instanţa a constatat neîndeplinite condiţiile articolului 480 din Codul civil de la 1864, reclamanţii nefăcând dovada că ar fi proprietarii actuali ai terenului în suprafaţă de 79 mp, a cărui revendicare au pretins-o.
De asemenea, urmare a schimbării soluţiei primei instanţe, au fost compensate parţial cheltuielile de judecată efectuate în respectivul ciclu procesual.
În privinţa reclamantului, instanţa a constatat că acesta a suportat onorariu pentru expert în sumă de 1020 lei, iar pârâţii onorariu în sumă de 1700 lei şi împărţind egal aceste onorarii (expertiza vizând petitul de grăniţuire) rezultă că reclamantul mai trebuie să achite pârâţilor suma de 340 lei (după compensare), la care se adaugă 1200 lei, onorariu avocat (o parte din onorariul total de 1500 lei pretins, întrucât şi acţiunea reclamanţilor a fost admisă în parte).
În ce priveşte cheltuielile de judecată în apel, intimatul a fost obligat la plata acestora către apelanţi (2000 lei onorariu avocat conform fotocopiei chitanţei depuse la dosar, 65 lei taxă judiciară de timbru, 400 lei onorariu expert), în temeiul prevederilor art. 298 raportat la art.274 Cod procedură civilă, întrucât se află în culpă procesuală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamantul S.F., solicitând în principal casarea deciziei civile nr. 121/A/27 mai 2013 a Tribunalului Maramureş şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar, modificarea deciziei civile nr. 121/A/27 mai 2013 a Tribunalului Maramureş în sensul respingerii apelului declarat de pârâţi.
În susţinerea recursului au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 1,5,7 şi 9 Cod proc.civ.
1. Cu privire la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 1 Cod proc.civ., recurentul a arătat că unul dintre membrii completului de judecată care a pronunţat decizia în apel a participat şi la judecarea cauzei în primă instanţă. Astfel, încheierile aflate la dosarul instanţei de fond la f. 24,38, 44 ş.a., au fost pronunţate de d-na judecător G.B., care a luat act de poziţia părţilor, a încuviinţat probaţiunea în cauză şi s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în sensul că unit-o cu fondul, motiv pentru care apreciază că judecătorul avea obligaţia de a se abţine de la judecarea pricinii în instanţa de apel.
Decizia atacată a fost pronunţată de instanţa de apel cu depăşirea limitelor cererii de apel, fapt ce încalcă dispoziţiile art. 295 Cod proc.civ. şi se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 Cod proc.civ.
Apelanţii nu au solicitat admiterea apelului în maniera în care a fost pronunţată decizia atacată, respectiv prin motivule de apel nu s-a solicitat grăniţuirea celor două proprietăţi pe aliniamentul pct. 218-17-12-11 din anexa nr. 2 din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert S.O..
2. În al doilea rând instanţa de apel nu a ţinut seama de constatările raportului de expertiză, referitoare la faptul că intabularea titlului de proprietate al pârâţilor nu s-a realizat corect, instanţa de apel pronunţând o hotărâre nelegală, întrucât a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăţi, deşi documentaţia cadastrală care a stat la bata intabulării dreptului de proprietate al apelanţilor a fost greşit întocmită.
3. Hotărârea instanţei de apel cuprinde dispoziţii contradictorii, care se includ în motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc.civ.
Astfel, instanţa de apel apreciază că pentru a se stabili în ce limite s-a efectuat reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să se raporteze la punerea în posesie. Apoi, aceeaşi instanţă revine şi arată că nu pot fi avute în vedere schiţele întocmite pe verso-ul proceselor verbale de punere în posesie, deoarece nu sunt la scară şi nu relevă poziţionarea construcţiilor, deşi aceste procese verbale de punere în posesie şi implicit titlul de proprietate nu au fost contestate de părţi, dar sunt contestate de instanţa de judecată, fără să fie investită în acest sens.
Instanţa de apel admite cererea privind grăniţuirea terenului de 2075 mp, însă prin dispozitiv stabileşte doar parţial linia de hotar dintre cele două proprietăţi, adică numai pe aliniamentul 2-18-1712-11 din anexa nr. 2 la raportul de expertiză întocmit de expert S.O., dar nu stabileşte linia de hotar pentru întreaga suprafaţă de teren, aşa cum s-a evidenţiat în rapoartele de expertiză prin care s-a stabilit mejdia integrală dintre cele două proprietăţi.
Numărul cadastral 6105 Recea provine din dezmembrarea nr. top 85/2, 85/3/2, 86/2, 86/3/2, 87/2, din CF 386 Recea, iar schiţa de dezmembrare întocmită de expertul S.M., care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate al apelanţilor, în mod greşit, cuprinde şi o parte din nr. top 82, 83 şi 84 din CF 386 Recea, iar din CF 386 Recea în urma acestor dezmembrări rămâne suprafaţa de 79 mp neintabulată în cartea funciară, transferându-se în Cf 1946 Recea, nr. cad 6105 numai suprafeţele cuprinse în nr. top 85/2, 85/3/2, 86/2, 86/3/2, 87/2.
4. Instanţa de apel avea obligaţia să soluţioneze prioritar cererea având ca obiect revendicarea şi, ulterior, cererea având ca obiect grăniţuirea celor două proprietăţi.
Cu privire la cererea privind revendicarea suprafeţei de 79 mp, instanţa de apel în mod nelegal o respinge, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 480 C. civil, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că ar fi proprietar al acestei suprafeţe. În primul rând instanţa de apel nu a pus în discuţie acest aspect, iar în al doilea rând, prin probele administrate în cauză a făcut dovada că acest teren este proprietatea recurentului şi este parte integrantă din suprafaţa de 2075 mp, situată la locul numit „acasă” înscrisă în titlul de proprietate al antecesorului său.
5. Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Antecesorului său, numitul S.G. i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, ulterior eliberându-se titlul de proprietate nr. 6071/2000. Anterior emiterii titlului de proprietate intimaţii au acaparat porţiunea de 79 mp teren din terenul din partea de Nord de la drum spre Sud.
Expertiza extrajudiciară întocmită de expertul S.M. nu le este opozabilă şi nu este corectă, întrucât anexele gospodăreşti nu sunt corect identificate în teren. Prin completarea la raportul de expertiză, expertul S.O. a arătat că documentaţia cadastrală realizată în vederea intabulării dreptului de
proprietate al intimaţilor nu a fost corect realizată, dar, cu toate acestea, instanţa de apel în mod greşit admite apelul formulat de pârâţi.
Aceste concluzii se coroborează şi cu raportul de expertiză întocmit de expertul F.I. depus la dosarul cauzei (f. 58-60).
6. Ultima critică din declaraţia de recurs se referă la obligarea lui în mod nelegal la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă, motivat pe faptul că, prin declaraţia de apel nu se motivează această cerere, potrivit dispoziţiilor art. 287 Cod proc.civ.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimaţii S.L.A. şi S.A.M. s-au opus admiterii recursului şi au solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs, arătând următoarele:
Dispoziţiile art. 304 pct. 1 Cod proc.civ., nu au fost încălcate conform susţinerilor recurentului, raportat la dispoziţiile art. 24 Cod proc.civ., invocând în sprijinul poziţiei exprimate şi decizia civilă a Curţii Supreme de Justiţie nr. 263/1993.
Referirile recurentului la concluziile raportului de expertiză topografică întocmit de expert S.O. au drept scop o reapreciere a probelor de către instanţa de recurs, aspecte care vizează netemeinica şi nu nelegalitatea hotărârii recurate.
Textul art. 304 pct. 7 Cod proc.civ., vizează două situaţii, însă aceste situaţii nu se regăsesc în decizia recurată, pentru că instanţa de apel stabileşte linia de hotar între cele două terenuri ca fiind „limitele estice ale nr. cad. 6105”, situaţie în care nu se poate susţine că această limită nu vizează întregul teren, din moment ce se face referire la un nr. cadastral în întregul său.
Instanţa de apel soluţionează cererea de stabilire a liniei de hotar şi ulterior soluţionează capătul de cerere având ca obiect revendicare. Prin urmare, este firesc să se reţină că reclamantul nu este proprietar al terenului revendicat, din moment ce intimaţii sunt proprietarii tabulari ai terenului pe care îl deţin în limita liniei de hotar stabilite de instanţă.
Înscrierea dreptului de proprietate al lor în cartea funciară nu a fost într-un fel anulată, modificată sau radiată, astfel că dreptul lor de proprietate este valabil înscris în cartea funciară. Prin urmare, acţiunea în revendicare formulată de reclamant trebuia respinsă, iar linia de hotar stabilită conform datelor lor de carte funciară.
Prin apelul declarat au solicitat şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în fond şi în apel. Nemotivarea apelului nu atrage sancţiuni procedurale aşa cum este cazul recursului, motiv pentru care criticile recurentului cu privire la acest aspect sunt nefondate.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 1, 5, 7 şi 9 şi art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod proc.civ.
Conform prevederilor art. 295 Cod proc.civ., instanţa de apel va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Prin declaraţia de apel pârâţii au solicitat în principal anularea sentinţei civile nr. 9335/26 octombrie 2011 şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 9335/26 octombrie 2011 în ce priveşte capetele de cerere având ca obiect revendicare şi grăniţuire.
În motivarea apelului s-a arătat că în ce priveşte acţiunea în revendicare şi grăniţuire, instanţa de fond se limitează doar la a face trimitere la ultima expertiză topografică, fără a arăta elementele de fapt care au condus la formularea părerii cu privire la cauza dedusă judecăţii, că la efectuarea expertizei tehnice şi la soluţionarea cauzei este necesar a se avea în vedere limitele numărului cadastral 6105 şi nu harta cadastrală veche a localităţii Recea.
Faptul că apelanţii nu au solicitat stabilirea graniţei pe aliniamentul punctelor 2-18-17-12-1110-9 din anexa nr. 2 la raportul de expertiză efectuat în cauză, aşa cum a dispus instanţa, nu înseamnă că instanţa de apel a depăşit limitele cererii de apel.
Instanţa de apel are obligaţia de a analiza punctele deduse judecăţii prin cererea de apel, urmând a repune în discuţie întreaga acţiune din faţa primei instanţe. Cum acţiunea în faţa primei instanţe a avut ca obiect revendicare şi grăniţuire între terenul proprietatea reclamanţilor şi terenul proprietatea pârâţilor, instanţa de apel în baza principiului „tantum devolutum quantum apellantum” a analizat hotărârea primei instanţe prin raportare la criticile aduse prin cererea de apel.
Motivul de recurs prev. de art.304 pct. 1 Cod proc.civ.:
Instanţa este greşit alcătuită în situaţia în care la judecată participă un judecător incompatibil, având în vedere că dispoziţiile art. 24 Cod proc.civ. au un caracter imperativ.
Potrivit art. 24 alin. 1 Cod proc.civ., pentru a deveni incompatibil, judecătorul trebuie să fi pronunţat o hotărâre prin care se dezleagă o problemă litigioasă, de natură să dezinvestească instanţa.
Prin urmare, judecătorul care a pronunţat o încheiere ce are caracter preparator, ca aceea invocată de reclamant cu privire la faptul că judecătorul instanţei de fond s-a pronunţat în sensul unirii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în sensul că a unit-o cu fondul cauzei, nu devine incompatibil.
Motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc.civ.
Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit stabilirea liniei de graniţă dintre proprietatea reclamantului şi ce a pârâţilor. Instanţa de apel stabileşte linia de hotar dintre cele două terenuri pe aliniamentele 2-18-17-12-11 ca fiind limitele estice ale numărului cadastral 6105.
Recurentul susţine că există contradicţiei între considerentele deciziei pronunţate şi dispozitivul acesteia, pentru că, prin raportul de expertiză „se stabileşte linia de hotar pe aliniamentul pct. 2-18-1712-11-10-9, adică şi pentru punctele 11-10-9 omise de instanţă”.
Curtea constată că cerinţele acestui text de lege nu sunt îndeplinite în cauză, pentru că instanţa de apel, atât în considerente, cât şi în dispozitiv arată că stabileşte linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamanţilor şi cel al pârâţilor pe aliniamentul pct. 2-18-17-12-11 din anexa nr. 2 la raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul Stefan Ovidiu, limitele estice ale nr. cadastral 6105.
Chiar dacă instanţa a omis să indice toate punctele pe care stabileşte linia de hotar, această omisiune se poate clarifica eventual pe calea lămuririi dispozitivului, însă această omisiune nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 Cod proc.civ.
Motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.:
Acţiunea în grăniţuire are ca scop stabilirea vechiului hotar dintre fonduri, ceea ce nu implică în mod necesar şi revendicarea unei suprafeţe de teren cuprinsă în graniţa ce corespunde folosinţei de fapt şi aceea nou stabilită de instanţă, neputându-se vorbi despre nelegalitatea hotărârii ce ar statua astfel, atâta vreme cât instanţa nu a dispus, în mod expres şi neechivoc obligarea uneia dintre părţi la a-i lăsa celeilalte în deplină proprietate şi liniştită posesie vreo suprafaţă de teren.
În speţă, pentru stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăţi ale părţilor conform folosinţei actuale şi raportat la graniţa acceptată după reconstituirea dreptului de proprietate, s-a dovedit că reclamanţii nu sunt proprietarii suprafeţei de 79 mp teren pe care o revendică, motiv pentru care, instanţa de apel a şi respins capătul de acţiune având ca obiect revendicarea acestei suprafeţe.
Celelalte motive invocate de recurent la acest punct al declaraţiei de recurs se referă la aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate. Astfel recurenţii se referă la rapoartele de expertiză efectuate în cauză, la expertiza extrajudiciară efectuată de expertul Saleţchi, la concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul F.I. şi la completarea acestuia, că acestea se coroborează cu cele din raportul de expertiză şi completarea efectuată de expertul S.O., că acestea confirmă faptul că intimaţii au ocupat suprafaţa de 79 mp din terenul lor.
Recurentul invocă şi adeverinţa nr. 4489 din 6 septembrie 2012 emisă de Primăria Recea, arătând că imobilele construcţii din 1941 deţinute de intimaţi au fost demolate şi că s-a edificat un nou imobil cu anexe gospodăreşti identificate de expertul Filimon, o prin completarea la raportul de expertiză, că intimaţii au edificat anexele gospodăreşti fără autorizaţie de construire.
Aceste motive se referă la modul cum instanţa a apreciat probele administrate în cauză, astfel că, prin raportare la dispoziţiile art. 304 Cod proc.civ., constituie motive de netemeinicie, care nu mai pot fi analizate de instanţa de recurs.
Ultimul motiv de recurs se referă la acordarea cheltuielilor de judecată, motivat pe faptul că motivele de apel nu vizează această cerere, potrivit dispoziţiilor art. 287 Cod proc.civ.
Acest motiv de recurs este nefondat. Art. 292 alin. 2 Cod proc.civ. prevede posibilitatea ca apelul să nu fie motivat. Apelul este o cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond, obiectul apelului constituindu-l hotărârea primei instanţe pe care apelantul o poate critica în întregime sau numai cu privire la unele aspecte.
În speţă, se invocă faptul că apelantul nu a motivat cererea cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată în fond şi apel, aşa cum a solicitat prin cererea de declarare a apelului. Având în vedere că
prin admiterea apelului s-a schimbat soluţia instanţei de fond, efectul devolutiv al acestuia se extinde şi cu privire la modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Urmare respingerii recursului, fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod proc.civ., recurentul va fi obligat să plătească intimaţilor S.L.A. Şi S.A.M., suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei de la fila 24.
| ← Lucrări de construire executate fără autorizatie de construire. | Grăniţuire. Stabilire pe baza raportului de expertiză → |
|---|
