Grăniţuire. Stabilire pe baza raportului de expertiză
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4185 din 28 octombrie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 1565 din 09.06.2011, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, a fost admisă acţiunea civila intentată de reclamanta C.M. împotriva pârâtei R.M. şi s-a stabilit linia de mejdă dintre proprietatea reclamantei si proprietatea pârâtei pe aliniamentul 2- H din completarea nr. 2, materializat in anexa 4 la expertiză, ce fac parte integrantă din dispozitivul sentinţei, pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 1320 lei cheltuieli de judecata parţiale, restul cheltuielilor fiind compensate.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanta C.M. a chemat-o în judecată pe pârâta R.M. solicitând stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţile lor, învederând că este proprietara unui teren în suprafaţă de 400 m.p. situat în Poienile de sub Munte, înscris în c.f. 2807, nr. top. 35/1 şi deţine şi o suprafaţă de 700 mp pe care o foloseşte sub nume de proprietar de mai mulţi ani, în urma încheierii unei convenţii de vânzare cumpărare, cele două parcele învecinându-se în mod nemijlocit cu parcela proprietate a pârâtei.
A mai arătat reclamanta că între ea şi pârâtă a izbucnit un conflict, iar pe fondul acestuia pârâta a dărâmat gardul ce delimitează proprietăţile lor, intenţionând să amplaseze un alt gard, însă pe alt amplasament, pe proprietatea reclamantei.
Pârâta R.M. a fost de acord cu acţiunea reclamantei în sensul stabilirii liniei de hotar dintre proprietăţile lor, cu menţiunea că fiecare dintre părţi să depună actele originale doveditoare ale proprietăţii terenurilor deţinute, învederând că ea este proprietară de drept a terenului în suprafaţă de 15 ari, în baza actului autentic nr. 333/1950. Terenul a fost folosit de părinţii ei şi i-a fost dat cu titlu de zestre.
Apoi, pe baza raportului de expertiză completat de expertul judiciar ing. F.I. în urma consultării actelor depuse de părţi, respectiv schiţei de dezmembrare a topografului V.C., a semnelor vechi de hotar şi a măsurătorilor rezultate în teren şi văzând prevederile art. 584 şi următoarele cod civil, prima instanţă a stabilit că linia de mejdă dintre proprietăţile părţilor este pe aliniamentul 2-H, anexa grafică 4, din completare şi a respins ca neîntemeiate obiecţiunile pârâtei potrivit cărora expertiza efectuată de către expertul F.I. nu este edificatoare, deoarece expertul nu a avut în vedere nici datele din c.f în care reclamanta este intabulată pe suprafaţa de 400 m.p. şi nici schiţa de dezmembrare întocmită de expertul topograf M.V., din care rezultă că mejda dintre proprietăţile părţilor ar fi fundaţia casei reclamantei.
În baza art.274-276 C.pr. civ., prima instanţă a obligat pe pârâtă să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată parţiale, respectiv contravaloarea expertizelor întocmite, compensând celelalte cheltuieli.
Prin decizia civilă nr. 37/A/21.02.2013 a Tribunalului Maramureş a fost respins apelul declarat de apelanta R.M. împotriva sentinţei civile nr. 1565/09.06.2011 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, ca nefondat, apelanta a fost obligată să-i plătească intimatei C.M., suma de 1600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că reclamanta intimată C.M. este proprietara tabulară a suprafeţei de 400 mp teren cu nr. top. 35/1 înscris în C.F. 5288 Poienile de sub Munte, dobândit prin uzucapiune, conform sentinţei civile nr. 1587/1975 aflat la nr. administrativ 1620.
Apoi, în temeiul unor convenţii de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiate la 04.11.1970, 20.11.1970, 20.05.1975 şi, respectiv 23.06.1985 cu fraţii soţului ei decedat, C.I., reclamanta mai deţine şi parcela cu nr. top. 35/2, care, potrivit C.F. 2807 Poienile de sub Munte, are o suprafaţă de 700 mp.
Pârâta apelantă deţine gospodăria limitrofă, situată în Poienile de sub Munte la nr. 1621, compusă din teren cu casă şi anexe gospodăreşti, identificat de expert tehnic F.I. cu nr. top. 34 înscris în C.F. 2806 Poienile de sub Munte, proprietate tabulară a numiţilor S.P., Labici Vaselena, Labici Maria şi L.I.. Potrivit C.F. 2806 Poienile de sub Munte parcela cu nr. top. 34 are o suprafaţă de 1101 mp.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 333/1950 şi numiţii L.V. lui V. şi S.P. lui F. au cumpărat de la succesorii proprietarilor tabulari S., în cote egale, imobilul cuprins în C.F. 2806 Poienile de sub Munte, nr. top. 34 , intravilan în suprafaţă de 15 ari.
Pentru a-şi justifica proprietatea asupra terenului deţinut în gospodăria de la nr. administrativ 1621 apelanta s-a prevalat de înscrisul sub semnătură privată intitulat „convenţie”, încheiat la data de 20.04.1993, potrivit căruia a cumpărat de la proprietarul tabular S.P., fiul lui F. şi V., terenul arabil de la locul numit „Zaricad de Jos”, învecinat la E: B.M., La V: P.G., N: C.M. şi la S: R.M., de testamentul autentificat sub nr. 2478/15.12.1997 prin care proprietara tabulară L.V. i-a testat cota sa de proprietate din casa de locuit situată în Poienile de sub Munte nr. ... şi suprafaţa de 200 mp teren curte şi grădină de la acelaşi nr. administrativ, dar şi de convenţia de vânzare cumpărare sub semnătură privată din 03.101994 încheiată cu numiţii L.I. şi L.A., prin care apelanta şi soţul ei, R.M. au cumpărat 6 ari de teren situat lângă strada principală, între vecini: P.G. şi M.M..
Prin acţiunea introdusă intimata reclamantă a solicitat restabilirea hotarului real ce separă fondul său de fondul limitrof al apelantei.
În sensul prevederilor art. 584 cod civil grăniţuirea constituie operaţiunea de determinare, prin semne exterioare şi vizibile, a limitelor dintre două proprietăţi limitrofe. O asemenea operaţiune poate
avea loc atât în situaţia când nu există semne vizibile ale liniei de hotar, cât şi în situaţia în care astfel de semne există, dar sunt contestate de părţi, cum este situaţia în speţă.
Tribunalul a reţinut că, în faţa primei instanţe, fiecare parte a pretins un alt traseu al vechiului hotar, harta cadastrală a zonei nu a este întocmită la scară, ci concretual, iar în ce priveşte suprafeţele topograficelor nr. top. 34 şi 35 înscrise în C.F. C.F. 2806 şi 2807 Poienile de sub Munte, nu au putut fi reţinute ca reper absolut întrucât cartea funciară garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea sa.
De altminteri, potrivit C.F. 2806 Poienile de sub Munte suprafaţa nr. top. 34 este de 1101 mp, în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 333/1950 suprafaţa acestuia este menţionată ca fiind de 15 ari, iar în Decizia civilă nr. 512/13.03.1961 prin care s-a sistat starea de coproprietate dintre cei doi cumpărători, S.P. şi L.V., asupra imobilului cu nr. top. 34, suprafaţa totală a acestei parcele, astfel cum a fost reţinută de instanţa de judecată, a fost cea de 1331,36 mp ( 283 mp+1048,36mp).
Astfel, pornind de la susţinerile părţilor, tribunalul a reţinut că apelanta a menţionat în notele de şedinţă depuse la fila 14 dosar fond că părinţii ambelor au plantat salcie pe mejda dintre cele două fonduri învecinate, pe care reclamanta intimată a scos-o din rădăcină şi a afirmat că intimata a fost nevoită să-şi construiască actuala casă chiar pe linia de hotar, neavând spaţiu suficient în curte, întrucât soacra n-a lăsat-o să demoleze casa veche.
Însă, expertul tehnic F.I. a constatat că cele două garduri frontale cu fundaţie de beton ale părţilor se întâlnesc în punctul 2 pe care l-a evidenţiat în planul de amplasament anexa nr. 4 a completării nr. 2 a raportului de expertiză, ca fiind limită de hotar.
Apelanta a contestat faptul că acest punct 2 marchează, pe o latură, limita dintre cele două imobile vecine, însă tribunalul a reţinut că ea a fost prima care şi-a edificat gardul frontal stabilindu-i, prin proprie voinţă, lungimea şi, implicit, extremităţile dinspre imobilele limitrofe.
Mai mult, la data de 28.03.1996, topograful V.K. a întocmit, în scopul intabulării dreptului de proprietate al apelantei, o schiţă de dezmembrare a imobilului cu nr. top. 34 înscris în C.F. 2806 Poienile de sub Munte, schiţă realizată la scara 1:1000, pe baza indicaţiilor apelantei relativ la limitele sale de proprietate şi a măsurătorilor topografice, aspect recunoscut de apelantă în cererile şi notele de şedinţă depuse la dosar.
Ca atare, topograful V.K. a reprezentat grafic în schiţa de dezmembrare din 28.03.1996 conturul fondului apelantei aşa cum aceasta i l-a arătat, constatând că latura dinspre drum are 25,5 m, cea din spate 21 m, iar frontul la drum este delimitat de îmbinarea gardurilor părţilor cu fundaţia de beton.
Faptul edificării de către apelantă a gardului până în pct. 2 reliefat în anexa 4 a raportului de expertiză, coroborat cu schiţa de dezmembrare din data de 28.03.1996 întocmită de topograf V. au format instanţei de apel convingerea că acest pct. 2 marchează limita sud-estică dintre fondurile în litigiu.
Susţinerea apelantei R.M. potrivit căreia în prelungirea gardului ei s-a mai aflat o portiţă de acces pietonal care închidea calea de acces către terenurile din spatele fondurilor în litigiu şi abia de la portiţă începea gardul intimatei C.M., nu a fost confirmată de celelalte probe administrate.
Schiţa de dezmembrare a imobilelor cu nr. top. 28,29,30/A înscrise în C.F. 5233, 5188 şi 4846 întocmită tot de topograf V.K. la data de 09.05.2001 şi vizată de O.N.C.G. Maramureş sub nr. 1390/02.08.2001 evidenţiază o cale de acces către imobilele cu nr. top. 30, 29 peste parcela cu nr. top. 34 deţinută actualmente de apelantă, însă această cale de acces nu se află la limita topograficului 34 cu nr. top. 35 unde susţine apelanta că se afla portiţa, ci împarte în două parcela cu nr. top. 34.
În ce priveşte capătul de hotar nord - estic dintre cele două fonduri, instanţa de apel a reţinut că în mod corect a fost stabilit de prima instanţă în punctul H care, potrivit concluziilor expertului tehnic
F.I., corespunde limitei reprezentate grafic în schiţa de dezmembrare întocmită la 28.03.1996, câtă vreme apelanta însăşi a precizat aceste linii de demarcaţie pentru intabulare.
Potrivit raportului de expertiză cu completările ulterioare, pe acest traseu 2-H din anexa 4 se regăseşte şi o salcie, vechi semn de hotar potrivit intimatei, care constituie totodată o probă materială ce a fost coroborată cu afirmaţiile apelantei referitoare la existenţa sălciilor pe vechea mejdă.
Criticile apelante referitore la lipsa de concludenţă a raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic F.I. au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.
În contextul în care cartea funciară nu garantează întinderea dreptului, ci doar existenţa sa, iar părţile nu au fost în măsură să prezinte semne necontestate de hotar, instanţa a verificat atât susţinerile
acestora prin administrarea altor probe, chiar testimoniale cum a propus şi expertul tehnic, cât şi configurarea traseelor liniei de hotar aşa cum a fost indicată de fiecare din părţi, pentru ca, în urma coroborării întregului probatoriu administrat, să se poată stabili vechiul hotar real.
Apelanta a mai criticat faptul că, pentru stabilirea liniei de hotar, nu s-a ţinut cont de planul de situaţie întocmit de numitul M.G. în dosarul în care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei intimate dobândit prin uzucapiune, în care latura frontală a fondului intimatei este de 17 mp, iar nu 17,76 m cum a stabilit expertul F.I..
Însă, după cum se poate observa, în acest plan de situaţie şi latura sudică a terenului apelantei este mai mică decât cea stabilită de expertul tehnic F.I., fiind de doar 24 m, faţă de 25,5 m, împrejurare care a confirmat susţinerile expertului Filimon referitoare la lipsa de precizie a acestei schiţe, iar pe altă parte, expertul tehnic numit în cauză nu putea avea în vedere la realizarea lucrării sale de expertiză doar dimensiunile care convin apelantei din plan de situaţie întocmit de numitul M.G..
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta R.M. împotriva sentinţei civile nr. 1565 din 09.06.2011, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.M., solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, iar în subsidiar modificarea în totalitate a deciziei atacate.
Recurenta R.M. a apreciat că este nelegală abordarea cauzei atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, din perspectiva aplicării principiului securităţii juridice/puterii de lucru judecat, consacrat prin sentinţa civilă nr. 1587/1975, din care schiţa întocmită de topograf M.G. face parte integrantă purtând aceeaşi forţă probantă.
Recurenta a arătat că acţiunea în grăniţuire poate fi promovată de proprietarul, uzufructuarul sau chiar posesor, dar când este vorba de mutarea hotarului, aceasta implică şi revendicare şi implicit proprietari şi proprietăţi. În cazul de faţă, instanţa de fond, prin aliniamentul stabilit ca linie de hotar, a diminuat suprafaţa terenului deţinut de pârâta recurentă, fără ca reclamanta să formuleze vreun petit de revendicare.
Pornind de la aceste premise, recurenta a apreciat că se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probaţiunii cu o probă inadmisibilă în recurs: o completare a raportului de expertiză sau un nou raportul de expertiză, pentru aflarea adevărului potrivit art. 129 pct. 5 Cod proc.civ.
Prin raportul de expertiză depus la termenul de judecată din 30.03.2011 expertul F. a subliniat necesitatea administrării unor probe testimoniale, care a şi fost administrată de instanţa de apel, însă nu s-a mai dispus completarea sau refacerea expertizei.
Recurenta reclamantă a apreciat că efectuarea raportului de expertiză este absolut necesară, atât pentru argumentele mai sus arătate, dar şi pentru că nu s-a stabilit ca element de detaliu punctul determinant la stradă, respectiv punctul „2”, în condiţiile în care în schiţa d-lui M.G. şi în schiţa d-nei V.K. linia vestică a nr. top 35/1 se identifică cu linia casei reclamantei.
S-a mai solicitat completarea probaţiunii cu interogatoriul părţilor, acvirarea dosarului ce a stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 1587/1975, audierea martorilor C.I., B.G., P.G., care au fost martori la convenţia încheiată în 1993.
O altă critică invocată de recurentă este aceea că tribunalul nu s-a pronunţat asupra criticilor care vizau cheltuieli de judecată la prima instanţă şi greşita obligare a recurentei la suportarea integrală a costurilor privind raportul de expertiză, în condiţiile în care, raportat la dispoziţiile art. 584 C. civil anterior, cheltuielile grăniţuirii se vor face pe jumătate. Această critică deşi a fost formulată în considerentele apelului şi reiterată atât oral, cât şi prin concluziile scrise, nu a fost analizată de instanţa de apel, care a suplimentat cheltuielile în apel la nivelul sumei de 1600 lei.
S-a arătat că instanţa de apel nu a analizat criticile vizând nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, din perspectiva art. 261 pct. 5 Cod proc.civ., şi regăsită la pct. 1 în concluziile scrise. De asemenea, instanţa nu s-a pronunţat nici cu privire la efectul constitutiv de drepturi a sentinţei civile nr. 1587/1975, cu implicare directă din perspectiva principiilor securităţii juridice şi a puterii de lucru judecat a considerentelor în raport de expertiza întocmită de M.G..
Instanţa de apel nu a analizat aspectele contradictorii regăsite în probele de la dosar, şi în consecinţă, dacă, cartea funciară garantează existenţa dreptului, dar nu şi întinderea acestuia (cum susţine instanţa de apel), atunci efect constitutiv îl are contractul de vânzare-cumpărare autentic
încheiat sub nr. 333/1950, prin care antecesorii pârâtei recurente au dobândit suprafaţa de 15 arii. S-a mai reţinut că în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. 2450/1960 nr. top 34 avea o suprafaţă de 1331,86 mp, iar în schiţa întocmită de d-na expert V.K. nr. top 34 avea o suprafaţă de 1360 mp, iar expertul a reţinut suprafaţa menţionată în cartea funciară de 1101 mp, ceea ce denotă relativitatea constatărilor din cartea funciară.
Recurenta pornind de la faptul că antecesorii săi au deţinut 1500 mp, contrar susţinerilor expertului, consideră că în prezent deţine cu 214 mp mai puţin, nu cu 144 mp mai mult, cum susţine expertul şi aceste inadvertenţe nu au fost analizate de instanţa de apel.
Se invocă faptul că nu au fost analizate depoziţiile martorilor audiaţi, nici schiţa de dezmembrare întocmită de d-na V.K., nr. 1390/02.08.2001 prin care se conturează topografic că accesul la nr. 30/2/1, dobândit de fam. B., se face pe extremitatea estică a nr. top 34, respectiv exteriorul extremităţii vestice a nr. top 35, ceea ce dovedeşte existenţa în 2001 a accesului şi implicit a poziţiei pe care o neagă reclamanta.
Apoi s-a arătat că schiţa întocmită de d-na expert V.K. din 18.03.1996 are lungimea de 26 ml pe aliniamentul stradal şi nu 25,5 ml cum reţine expertul, putându-se verifica punând o riglă pe o schiţă întocmită la scara de 1: 1000.
Recurenta a invocat în susţinerea acestor critici jurisprudenţa naţională, cât şi C.E.D.O., cauza Virgil Ionescu c/a României, Cauza Albina c/a României, menţionând că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.
A fost invocat art. 6 C.E.D.O., care impune tribunalului obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a argumentelor şi a cererilor de probaţiune, cu excepţia aprecierii pertinenţei, apreciind că pentru aceste considerente se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
Argumente în plus pentru casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare sunt criticile referitoare la necesitatea reaudierii martorei S.M., pentru că a fost folosit în funcţie de interpret o rudă a reclamantei, precum şi în vederea completării consorţiului litigios, datorat încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 10.08.2011 de către reclamanta C.M. cu numitul O.G., reclamanta nemaiavând calitate procesuală activă.
În subsidiar, pârâta a solicitat modificarea hotărârii pronunţate în apel, cu consecinţa respingerii acţiunii.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 pct. 6 Cod proc.civ., instanţa a fost investită cu o acţiune în grăniţuire şi cu toate acestea, a diminuat nelegal suprafaţa deţinută de recurentă cu aproximativ 150 mp.
Hotărârea pronunţată este nelegală şi urmează a fi modificată în tot în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii.
În aceeaşi ordine de idei se impune obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecată, nefiind incidente dispoziţiile art. 585 Cod proc.civ. (a fost invocată ca practică judiciară decizia nr. 1045/22.04.2009 a Curţii de Apel Cluj).
S-a arătat că instanţa a avut în vedere ca reper o salcie (scoasă din pământ de reclamantă) sau mărul existent şi a interpretat eronat probele referitoare la aceste repere. Mărul se află în interiorul proprietăţii pârâtei, iar nu pe mejdă, iar salcia era un arbore aflat pe aliniament, însă a fost scos de reclamantă cu 3-4 ani în urmă, iar aliniamentul sălciei a fost recunoscut ca linie de hotar atât de către martori, cât şi de către pârâtă. Această eroare obiectivă şi confuzie a instanţei intră în sfera neegalităţii hotărârii atacate.
Dreptul de proprietate dobândit de reclamantă prin uzucapiune are efect constitutiv de drepturi şi putere de lucru judecat, iar schiţa efectuată în dosarul de uzucapiune trebuie avută în vedere de instanţă pentru stabilirea aliniamentelor.
Apoi schiţa întocmită de d-na V.K. sub nr. 1390/2.08.2001 evidenţiază calea de acces la imobilul deţinut de fam. B. pe aliniamentul estic al nr. top 34, în acelaşi sens şi stâlpul de beton este aflat în interiorul proprietăţii pârâtei (top 34) şi a fost cumpărat de fam. B. şi nu se află pe mejdie.
Toate aceste aspecte neavute în vedere de către instanţa de apel dovedesc existenţa căii de acces şi a portiţei pentru accesul la nr.topo 30 în amonte de nr. topo 34, şi pe teritoriul acesteia pentru
că pârâta este mama doamnaei B., însă abordarea instanţei de apel a fost subiectivă în analizarea probelor, nerespectându-se principiul legalităţii şi al dreptului la apărare.
Recurenta a arătat că aliniamentul dintre cele două proprietăţi, în spate era demarcat de sălcii care au fost tăiate de reclamantă, însă, din păcate nici instanţa şi nici expertul nu au încercat să delimiteze locul unde au fost sălciile, motiv pentru care se impune ca hotărârea să fie casată ca nelegală şi respinsă cererea reclamantei de a se stabili aliniamentul pe direcţia 2 H, deoarece transformările produse în configuraţia terenului au fost imputabile reclamantei.
Prin întâmpinare reclamanta intimată C.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei pronunţate în apel, cu obligarea recurentei la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei. Chiar dacă au fost administrate probe testimoniale, recurenta nu a reuşit să facă dovada existenţei vreunei porţi de acces pietonal.
În ceea ce priveşte capătul de hotar nord-estic dintre cele două fonduri, punctul H corespunde limitei reprezentată grafic în schiţa de dezmembrare întocmită în anul 1996, recurenta fiind aceea care a precizat liniile de demarcaţie la momentul realizării schiţei de dezmembrare.
Schiţa efectuată de dl. M.G. la care apelanta face referire s-a constatat că este lipsită de precizie, având în vedere anul când a fost realizată, 1975.
Martora S.M. a fost audiată în prezentat unui traducător neautorizat, dar recurenta a fost de acord să fie ascultată în acest mod, însă recurenta a încercat să îl influenţeze pe traducător în sensul de a spune ceea ce domina sa dorească se afirme.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Pârâta R.M. a solicitat în principal casarea deciziei pronunţate în apel şi trimiterea cauei spre rejudecarea apelului.
Prima critică vizează faptul că instanţa de fond a nesocotit caracterul declarativ al hotărârii în grăniţuire care lasă deschisă calea acţiunii în revendicare, iar mutarea mejdei care are corelativ diminuarea suprafeţei părţii adverse este inadmisibilă fără un capăt de cerere de revendicare corelativă. Pârâta recurentă a arătat că instanţa fondului, prin aliniamentul stabilit a diminuat suprafaţa de teren deţinută de pârâtă, fără a avea un petit de revendicare.
În primul rând, trebuie remarcat faptul că, această critică nu a fost formulată de recurentă în memoriul de apel.
În doctrină şi în practica judiciară s-a statuat că litigiul se transpune de la prima instanţă la instanţa ierarhic superioară , împreună cu toate chestiunile de fapt şi de drept pe care le implică, dar numai în limitele în care s-a cerut prin cererea de apel. Principiul disponibilităţii, specific dreptului civil se realizează astfel şi în faza apelului şi este consacrat de art. 295 C.Pr.Civ. care prevede că instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea stării de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente.
Prin cererea de apel nu s-a formulat nici o critică referitoare la faptul că acţiunea în grăniţuire nu a fost însoţită de o cerere în revendicare.
Recursul este o cale de atac subsecventă apelului, în sensul că survine ulterior judecării apelului şi dacă sentinţa a fost atacată cu apel parţial, aspectele sau capetele de cerere neapelate nu mai pot face obiectul recursului. Aşadar poate formula obiectul recursului numai acele probleme care au fost invocate ca şi critici în apel şi au fost soluţionate în apel într-un mod nefavorabil păţii care declară recurs. Celelalte chestiuni sau capete de cerere care nu au făcut obiectul apelului, nu pot fi invocate în recurs „omisso medio”.
Aşadar, criticile formulate „omisso medio” sunt inadmisibile, deci şi critica referitoare la faptul că reclamanta nu a investit instanţa cu o acţiune în revendicare.
De altfel, această critică este şi nefondată, întrucât din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că nici reclamanta şi nici pârâta nu deţin suprafeţele menţionate în cartea funciară.
În ceea ce priveşte starea de fond tribunalul a reţinut că recurentă R.M. deţine parcela cu nr. top iniţial 34, înscrisă în CF 2806 Poienile de sub Munte, în cartea funciară figurând cu suprafaţa de 1101 mp.(f. 42). În contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 333/1950 este menţionat că imobilul cu nr. top 34 are suprafaţa de 15 arii (f. 21), iar în decizia civilă nr. 512/13.03.1961 pronunţată de
Tribunalul Regional Maramureş în dosar nr. 530/1960, se partajează imobilul cu nr. top 34, având suprafaţa de 1331 mp. (f. 104).
Din toate aceste înscrisuri rezultă faptul că suprafaţa parcelei cu nr. top 34 este diferită, însă cartea funciară nu garantează suprafaţa, cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
În ceea ce o priveşte pe reclamanta intimată C.M. tribunalul a reţinut că aceasta deţine o suprafaţă de teren de 400 mp obţinuţi prin uzucapiune şi 700 mp în baza unor convenţii de vânzare-cumpărare încheiate cu fraţii soţului decedat.
La data efectuării expertizei suprafaţa folosită efectiv de către pârâta R.M. era de 1278 mp, după cum rezultă din măsurători, iar ca urmare a stabilirii liniei despărţitoare între proprietatea pârâtei şi reclamanta C.M., pe aliniamentul 2H din completarea nr. 2 la raportul de expertiză, suprafaţa pârâtei R.M. este de 1286 mp., cu 8 mp mai mult decât suprafaţa folosită în prezent. În această situaţie nu se impunea investirea instanţei de către reclamantă cu un petit de revendicare, întrucât terenul acesteia a suferit o micşorare, nu o mărire, în urma stabilirii amplasamentului graniţei între cele două proprietăţi.
Cu toate acestea, reclamanta C.M. nu a exercitat calea de atac, situaţie în care, hotărârea instanţei de fond este irevocabilă sub acest aspect.
Într-adevăr, în raportul de expertiză d-l expert F.I. a arătat necesitatea administrării unor probe testimoniale pentru a verifica corectitudinea amplasamentului graniţei dintre cele două proprietăţi propusă de acesta, iar în apel tribunalul a dispus suplimentarea probaţiunii şi a audiat patru martori, însă audierea martorilor nu atrage obligatoriu şi suplimentarea probaţiunii cu un nou raportul de expertiză sau cu o completare a raportului de expertiză iniţial.
Mai mult, instanţa de apel pentru a clarifica starea de fapt după audierea celor patru martori, l-a audiat şi pe dl. expert F.I., care a furnizat elemente edificatoare în cauză, tribunalul decizând că nu se impune o contraexpertiză.
Instanţa de apel a avut în vedere la stabilirea stării de fapt şi alte elemente necontestate de părţi, respectiv planul de situaţie în baza căruia s-a intabulat pârâta R.M. efectuat de experta V.K. la solicitarea pârâtei în 1996, şi care a furnizat informaţii valorificate de dl. expert F.I. în completarea a doua la expertiză, care face parte integrantă din sentinţă.
După audierea d-lui expert în şedinţa publică din 14.02.2013, care a adus argumente suplimentare în susţinerea completării la raportul de expertiză, instanţa de apel a respins cererea în probaţiune motivat, deoarece în expertiza efectuată de dl. F. a fost analizată şi s-a ţinut seama de expertiza întocmită de expert V.K. (f. 127).
În aceeaşi şedinţă apelanta R.M. a arătat că a fost de faţă la măsurătorile efectuate de d-na expert V.K. şi a fost mulţumită de măsurători.
Deşi recurenta a insistat să fie luate în considerare măsurătorile efectuata în 1975 de către domul M.G., domnul expert F. a arătat că nu a valorifica aceste măsurători deoarece domnul M. nu este expert topograf, ci arhitect şi pe plan nu sunt trecute dimensiunile parcelei.
Întrucât amplasamentul graniţei dintre cele două proprietăţi s-a făcut ţinându-se seama de dimensiunile frontului la stradă a nr. top 34 (25,59 m şi 21 m pe latura nordică), stabilite de expertiza efectuată de d-na expert V. K. şi necontestate de pârâtă, nu se mai impunea efectuarea unui nou raport de expertiză.
În recurs, pârâta R.M. a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare nu numai pentru completarea probaţiunii cu efectuarea unui nou raport de expertiză, ci şi pentru administrarea unor probe care nu au fost solicitate în apel: interogatoriul părţilor, ataşarea dosarului în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1587/1975 şi audierea martorilor C.I., B.G., P.G. care au fost prezenţi la încheierea convenţiei în 1993.
Pârâta apelantă a fost asistată de un avocat în apel şi avea posibilitatea să solicite aceste probe în condiţiile reglementate de art. 292 coroborat cu art. 295 alin. 2 Cod proc.civ. Aceste cereri în probaţiune nu au fost formulate în apel, situaţie în care, în recurs pârâta nu mai poate solicita casarea cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea unor probe care nu le-a propus şi nu le-a administrat în condiţiile legii, după cum reiese din art. 129 alin. 5(1)2 Cod proc.civ.
Critica referitoare la modul în care a stabilit instanţa de fond cheltuielile de judecată nu poate fi primită. Verificând motivele de apel cu care pârâta a investit instanţa curtea constată că pârâta nu a criticat modul în care au fost stabilite cheltuielile de judecată, prima instanţă.
Apelul are caracter devolutiv, însă instanţa este limitată în verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii instanţei de fond prin prisma criticilor formulate de apelant în termenul legal.
În cazul de faţă, pârâta R.M. a solicitat în apel desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea unei noi expertize şi pentru audierea unor martori, invocând lipsa de rol activ a instanţei şi a criticat sentinţa în care judecătoria a stabilit cheltuielile de judecată numai prin concluziile scrise(f. 122), depuse cu mult peste termenul prevăzut de art. 287 Cod proc.civ.
Aşadar, această critică a fost tardiv formulată, motiv pentru care instanţa de apel nu a verificat şi legalitatea stabilirii cheltuielilor de judecată.
Acelaşi regim se aplică şi altor critici dezvoltate de pârâtă doar în concluziile scrise formulate în apel, dar neinvocate în memoriul de apel, respectiv cele referitoare la nelegalitatea sentinţei din perspectiva dispoziţiilor art. 261 pct. 5 Cod proc.civ.
Aceste critici care nu au fost formulate prin memoriul de apel, ci doar prin concluziile scrise nu au fost avute în vedere de către instanţa de apel la soluţionarea apelului deoarece, pe de o parte erau tardiv formulate şi pe de altă parte, au fost depuse după închiderea dezbaterilor, când nu se mai poate efectua nici un act de procedură.
Aşa-zisele aspecte contradictorii referitoare la suprafaţa deţinută de apelantă, de asemenea nu au fost invocate în memoriul de apel, ci au fost dezvoltate doar în concluziile scrise şi prin urmare, aceste critici au fost tardiv formulate, motiv pentru care nu au fost analizate de instanţa de apel.
Criticile formulate de pârâtă numai prin concluziile scrise depuse în apel în mod legal nu au fost examinate de instanţa de apel, deoarece în caz contrar ar fi încălcat principiul tantum devolutum quantum apellantum. După cum am arătat în considerentele mai sus reţinute, aceste critici nu pot fi valorificate în recurs deoarece sunt formulate omisso medio.
Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale nu îşi propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, iar dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat.
Art. 6 din Convenţie impune tribunalelor obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor şi argumentelor şi a cererilor în probaţiune ale părţilor, însă, pe de altă parte părţile trebuie să respecte normele de procedură aplicabile în speţă.
Ori, apelanta a invocat faptul că instanţa de apel nu a răspuns unor critici care nu au fost formulate în memoriul de apel depus în termenul prevăzut de art. 287 Cod proc.civ., acuzând tribunalul că i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, deşi culpa îi aparţine pentru depunerea tardivă unor critici.
Din această perspectivă este nefondată critica pârâtei referitoare la faptul că hotărârea instanţei de apel este criticabilă pentru că nu a răspuns la toate criticile pârâtei. Instanţa de apel a motivat cu argumente clare şi coerente soluţia pronunţată, raportându-se şi la probe necontestate de părţi, cum ar fi schiţa de intabulare a imobilului pârâtei efectuat de d-na expert V.K..
Aşadar, pentru că tribunalul nu a analizat criticile tardive formulate în apel nu se poate susţine că instanţa nu a intrat în cercetarea fonului, cum susţine recurenta, situaţie în care, curtea constată că nu este incident art. 312 alin. 3 Cod proc.civ.
Pârâta nu a contestat la data când a fost audiată martora S.M. că s-a apelat la un traducător neautorizat şi nu a solicitat la termenul imediat următor reaudierea ei în prezenţa unui traducător autorizat, situaţie în care nulitatea relativă a fost acoperită şi nu mai poate fi invocată în recurs. Pe de altă parte, recurenta a atacat numai decizia pronunţată în apel nu şi încheierea din 12.04.2012.
Nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare în apel pentru motivul că reclamanta C.M. nu mai deţine imobilul în litigiu. Contractul de care se prevalează recurenta este un contract sub semnătură privată prin care C.M. a vândut numitului O.G. terenul de 1101 mp la data de 10.08.2011. Transmiterea dreptului de proprietate, la data încheierii acestui contract, se putea face numai dacă contractul se încheia în formă autentică, după cum rezultă din dispoziţiile art. 2 Titlul X, Legea nr. 247/2005. Aşadar, contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, invocat, are valoarea unui antecontract şi nu se poate pune în discuţie transmisiunea calităţii procesuale a reclamantei intimate.
Recurenta a solicitat în subsidiar modificarea deciziei recurate însă argumentele invocate tind la modificarea stării de fapt reţinute de tribunal ceea ce nu este admisibil în recurs.
Nu este fondată critica modificării deciziei pronunţate în apel cu consecinţa admiterii apelului şi respingerii acţiunii, deoarece deşi recurenta invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 585 C. civil, criticile invocate tind la reaprecierea stării de fapt, prin repoziţionarea reperelor salcie şi măr, indicate în probele testimoniale, precum şi în raportul de expertiză.
Ori, în recurs, potrivit art. 304 pct. 1-9 Cod proc.civ., hotărârea instanţei de apel poate fi verificată numai pe motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, art. 304 punctele 10 şi 11 C.Pr.Civ. fiind abrogate.
Recurenta contestă linia actuală de demarcaţie între cele două fonduri, deşi expertul a avut în vedere, la data stabilirii liniei de demarcaţie, frontul la stradă a terenului pârâtei aşa cum a fost stabilit în expertiza doamnei V.K. şi necontestat de recurentă .
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.Pr.Civ. curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.M. împotriva deciziei civile nr. 37/A din 21.02.2013 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar nr. 1668/336/2008, pe care o va menţine.
În temeiul art. 274 C.Pr.Civ. curtea va obliga pe numita recurentă să-i plătească intimatei C.M. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocaţial(25).
| ← Grăniţuire. Terenuri ce au făcut obiectul legilor fondului... | Grăniţuire. Stabilire pe baza semnelor de hotar → |
|---|
