Declaraţia martorului ce a fost chiar conducătorul auto ce conducea autoturismul avariat poate fi considerată ca fiind una dată pro causa, astfel că această probă nu poate fi de natură a forma convingerea instanţei cu privire la situaţia de fapt. Mai mult
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 6879/2012 din data de 23.09.2013
RĂSPUNDEREA ADMINISTRATORULUI DRUMULUI/RESPONSABILULUI DRUMULUI FAȚĂ DE PREJUDICIUL SUFERIT DE UN CONDUCĂTOR AUTO - RESPINS.
Declarația martorului ce a fost chiar conducătorul auto ce conducea autoturismul avariat poate fi considerată ca fiind una dată pro causa, astfel că această probă nu poate fi de natură a forma convingerea instanței cu privire la situația de fapt. Mai mult, nici planșele foto, nici raportul de expertiză nu sunt de natură a conduce la concluzia că avariile anvelopelor și a jantelor a fost cauzată de o groapă de pe DJ 151 - Sigmir, fiind greu de crezut că la pătrunderea într-o groapă atât de adâncă încât să cauzeze crăparea jantei, autoturismul nu își pierde direcția de deplasare, ba mai mult, intră și cu roata din spate în aceeași groapă, provocând aceleași avarii, dar fără ca restul autoturismului să fie atins sau fără ca cel ce conducea autoturismul să nu fie marcat îndeajuns de puternic încât să își amintească de pe ce parte erau anvelopele și jantele avariate. În concluzie, câtă vreme prin probele administrate în dosar nu se poate stabili în mod cert faptul că prejudiciul produs ar fi datorat stării drumului, ci dimpotrivă, rezultă că ar putea fi o urmare a unei uzurii îndelungate a anvelopelor și jantelor, nefăcându-se dovada că acestea erau noi, instanța apreciază că pretențiile reclamantei față de pârâtă sunt nejustificate.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 6879/2012, pronunțată în dosarul nr. 5602/190/2010
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub numărul de mai sus, reclamanta SC B.A.I.G. SA a solicitat să se dispună obligarea pârâților U.A.T. BN, C.J.BN și P.B., prin PRIMAR, la plata sumei de 5.074,16 lei, reprezentând suma de 3.998,40 lei - despăgubirea achitată în dosarul de daună AVA/Bistrița-Năsăud/0920/07- și suma de 1.075,76 lei - dobânda legală calculată de la data de 20.06.2007 și până la data de 08.06.2010; și obligarea la plata dobânzii legale calculate conform dispozițiilor OG 9/2000, până la momentul achitării integrale a debitului datorat; cu cheltuieli de judecată. Partea a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În motivare se arată că din evenimentul rutier din data de 06.04.2007 a rezultat avarierea autoturismului marca P 307, cu numărul de înmatriculare BN-06-MGN, deținut în proprietate de numita T SRL. Conform actelor întocmite de organele abilitate, conform dispozițiilor art. 80 din OUG 195/2002, între care și procesul verbal contravențional nr. 0910245 al Poliției rutiere, autoturismul a fost avariat la trecerea peste o groapă aflată în carosabil, pe DJ 151 din Sigmir. Persoana păgubită avea încheiată cu societatea reclamantă o asigurare facultativă, polița AVA nr. 0296650, astfel că s-a deschis și instrumentat dosarul de daună AVA/BN/0920/07, finalizat cu plata despăgubirii în cuantum de 3.998,40 lei, cu OP nr. 2169/20.06.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea 136/1995, ‚în limitele indemnizației plătite în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei’, astfel că pârâtei îi incumbă responsabilitatea litigiului de față, raportat la dispozițiile art. 5 alin. 6 din OUG 195/2002 referitoare la evenimentele rutiere produse ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia. De asemenea, potrivit dispozițiilor OG 43/1997 și ale Legii 215/2001, pârâta administrează domeniul public local, inclusiv drumurile de interes județean, în această categorie regăsindu-se și DJ151. Totodată, petenta consideră că toate dispozițiile legale arătate trebuie coroborate cu prevederile art. 1000 alin. 1 din Codul civil, care instituire răspunderea pentru lucrurile ce sunt sub paza noastră, și cu art. 998 și 999 din Codul civil, care instituire răspunderea pentru fapta proprie. Reclamanta mai arată și că pârâta a fost convocată la conciliere directă, conform dispozițiilor art. 720 ind. 1 din Codul de procedură civilă, însă și-a declinat responsabilitatea soluționării diferendului.
Reclamanta învederează caracterul cert, lichid și exigibil al creanței sale, pârâtul fiind de drept pus în întârziere și datorând dobândă legală de la momentul plății indemnizației de asigurare, fără a mai fi necesară vreo formalitate prealabilă.
În drept s-au invocat prevederile Legii 136/1995, art. 998-999, 1000 alin. 1 Cod civil, OUG 195/2002, OG 43/1997, Legea 215/2001, art. 242 alin. 2 și 1088 Cod procedură civilă, art. 43 Cod comercial și OG 9/2000.
În probațiune s-au anexat înscrisuri și s-a solicitat admiterea interogatoriului pârâților, proba testimonială în privința conducătorului auto de la momentul producerii evenimentului, numitul M.H.N., și efectuarea unei expertize tehnice auto.
Legal citați, pârâții U.A.T. BN și C.J.BN au formulat întâmpinare prin care au solicitat să se dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Părțile au solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În motivare au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a J. BN și a C.J.BN întrucât, la data de 28.07.2008, fiind convocați la sediul reclamantei în vederea concilierii directe, a arătat că porțiunea de drum pe care s-a susținut că s-a produs avarierea autoturismului face parte din DJ 151, drum județean, însă, potrivit art. 22 din OG 43/1997, ‚administrarea drumurilor județene se asigură de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora. Fac excepție sectoarele de drum județene, situate în intravilanul localităților urbane, inclusiv lucrările de artă, amenajările și accesoriile aferente, care vor fi în administrarea consiliilor locale respective’. Din acest text rezultă că administratorul drumului în cauză este C.L.M.B.
Pe fondul cauzei, pârâții susțin că acțiunea este neîntemeiată întrucât procesul verbal constatator are la baza simpla declarație a conducătorului auto M.H.N., iar fotografiile depuse în probațiune au fost efectuate la data de 19.04.2006, cu aproape un an înainte de data la care se susține că s-ar fi produs evenimentul rutier. Astfel, aceștia apreciază că, din actele depuse la dosar și din administrarea probatoriului solicitat, reclamanta nu poate dovedi o legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, condiție esențială pentru angajarea răspunderii civile delictuale, fiind evident că la data promovării acțiunii, starea drumului județean este diferită față de data la care se susține că s-ar fi produs evenimentul rutier, fiind imposibil de demonstrat că prejudiciul s-a produs pe acel sector de drum.
În drept s-au invocat prevederile OG 9/2000, OG 43/1997 și art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cererea nu a fost susținută cu elemente probatorii proprii.
Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la termenul din 23.11.2010, reclamanta a solicitat instanței să dispună unirea cu fondul a excepției invocate de pârâți întrucât se impune administrarea de probe pe excepție, care sunt utile și fondului cauzei.
Legal citată, pârâta P.B., prin PRIMAR, a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și ca fiind neîntemeiată.
În motivare se invocă inadmisibilitatea acțiunii raportat la lipsa concilierii prealabile conform art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 109 alin. 2 din același act normativ.
În motivarea petitului subsidiar, pârâta susține că nu poate avea calitate procesuală pasivă deoarece, conform prevederilor art. 77 din Legea 215/2001, aceasta este doar o structură funcțională, fără personalitate juridică.
Acțiunea este neîntemeiată întrucât reclamanta arată că evenimentul rutier a avut loc pe DJ 151 din Sigmir, același lucru rezultând și din procesul verbal întocmit de către IPJ și din declarația de daune a conducătorului auto, ori, art. 22 din OG 43/1997 arată că drumurile județene sunt în administrarea C.J., drept urmare răspunzător este C.J.BN. În plus, reclamanta nu poate stabili existența raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de clientul său și fapta ilicită care i se impută pârâtei, respectiv neîntreținerea drumurilor publice prin nerepararea lor ori prin nesemnalizarea corespunzătoare a defecțiunilor acestora. De asemenea, reclamanta nu dovedește în niciun fel faptul că mașina s-a avariat ca efect al neîntreținerii drumurilor publice, simpla declarație a șoferului în acest sens neputând constitui probă. Pârâta susține că avarierea autoturismului s-ar fi putut produce de mai mult timp, având în vedere că persoana asigurată nu a depus la dosarul de daună niciun act din care să rezulte data când a fost efectuată ultima revizie tehnică înainte de data producerii accidentului, cert fiind faptul că, din actele anexate în probațiune, rezultă că părțile autoturismului avariate nu au fost noi, mașina fiind produsă în anul 2002.
Oricum, susține pârâta, starea generală a carosabilului din România impune un minim de prudență iar, potrivit art. 49 alin. 2 lit. l din HG 890/1998, conducătorul auto avea obligația să reducă viteza sau, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, trebuia s-o adapteze ținând seama de împrejurări. Ținând cont că nu au existat condiții meteorologice care să influențeze vizibilitatea la momentul respectiv, pârâta consideră că în speță nu se poate stabili exact momentul și locul avarierii autoturismului. În plus, sarcina probei revine reclamantei care nu probează, în niciun fel, fapta lucrului, răspunderea delictuală bazându-se pe stabilirea culpei, ori, în cauză, nu se poate reține legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta lucrului.
Cu privire la dobânda legală solicitată, pârâta consideră că aceasta nu trebuie acordată deoarece reclamanta nu a timbrat capătul de cerere conform prevederilor legale.
În drept s-au invocat prevederile art. 22 din OG 43/1997, art. 77 din Legea 215/2001 și art. 109, 115 și 720 ind. 1 Cod procedură civilă.
Cererea nu a fost susținută cu elemente probatorii proprii.
Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la termenul din 15.03.2011, reclamanta a solicitat instanței să dispună respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților întrucât în cauză nu este incidentă teza II din art. 22 din OG 43/1997. Excepția prevăzută de acest text de lege se referă la consiliile locale din localitățile urbane iar localitatea Sigmir nu este una urbană, astfel încât răspunderea nu se poate transfera de la consiliul județean la cel local.
De asemenea, conform Legii 215/2001, C.J. este o autoritate a administrației publice locale care are rolul de a coordona activitatea consiliilor comunale, orășenești și municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Conform art. 104 din Legea 215/2001, acesta sigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind drumurile publice. Fiind vorba de o obligație de rezultat, culpa, în caz de neîndeplinire, se prezumă.
În ceea ce privește J.BN, în calitate de proprietar al drumurilor județene din unitatea administrativ-teritorială, are dreptul și obligația de administrare, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate publică.
Prin obiecțiile la expertiza tehnică judiciară depuse la dosarul cauzei la termenul din 27.03.2012, pârâții J.BN și C.J.BN au solicitat instanței să dispună admiterea excepției nulității adresei de citare a pârâților la efectuarea acesteia și, pe cale de consecință, să declare anularea acesteia și a actelor următoare, conform art. 208 alin. 1, 106 alin. 1 și 108 alin. 2 Cod procedură civilă.
Potrivit prevederilor art. 208 alin. 1 Cod procedură civilă, dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele și orele când începe și continuă lucrarea. Pârâții susțin că au fost convocați la efectuarea expertizei la sediul reclamantei, iar nu la fața locului.
Pe fond, conform Notei de constatare din data de 16.04.2007, direcția de mers a autovehiculului a fost dinspre Sigmir înspre Bistrița, la ieșirea din localitatea Sigmir, iar în raportul de expertiză se menționează că groapa s-ar fi aflat la intrarea în localitatea Sigmir, dinspre Bistrița, astfel că localizarea s-a făcut eronat. În plus, din raportul de expertiză nu rezultă că expertul a verificat jantele și anvelopele înlocuite pentru a constata dacă acestea provin de la cele două roți stânga față și spate ale autovehiculului. În ceea ce privește concluziile sale, acestea nu sunt certe, ci de probabilitate, prin urmare nu răspund concret la obiectivele stabilite.
Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la termenul din 22.05.2012, reclamanta a solicitat instanței să dispună respingerea obiecțiunilor formulate de pârâți la raportul de expertiză. Nulitatea invocată este neîntemeiată întrucât textul legal se referă la citarea părților, nu la citarea părților într-o anumită locație, interpretarea dată fiind forțată și neconformă cu intenția legiuitorului.
Din cuprinsul lucrării rezultă că expertul s-a deplasat la locul accidentului și a constatat că nu mai este în aceeași stare ca la data respectivă, drept urmare singurele repere ale stării drumului la data evenimentului o reprezentau fotografiile existente la dosar. În ceea ce privește caracterul de probabilitate al concluziilor exprimate de expert, aceasta nu este o veritabilă obiecție, ci o anticipare a concluziilor pe fond ale părților.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
În data de 06.04.2007, în urma unui eveniment rutier ce a avut loc pe raza cartierului Sigmir din mun. Bistrița, a rezultat avarierea autoturismului proprietatea numitului M.H.N., marca P 307 cu nr. de înmatriculare BN-06-MGN asigurat la societatea reclamantă în baza Poliței CASCO AVA nr. 0296650.
Reclamanta, în baza asigurării facultative de bunuri a despăgubit proprietarul autoturismului - asiguratul său, cu suma de 3.998,40 lei.
Astfel, prin procesul-verbal de constatare avarii seria PCA nr. 0910245 încheiat la data de 06.04.2007, ora 1000, agentul constatator a arătat că avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare BN-06-MGN s-a produs, după spusele conducătorului auto, pe DJ 151 Sigmir, autoturismul intrând cu roțile din stânga într-o groapă din carosabil.
Însă, din planșele foto depuse de reclamantă la dosar, datate în 19.04.2006, se poate observa că porțiunea de drum pe care se susține reclamanta că s-ar fi produs avarierea autoturismului este unul asfaltat, reținându-se existența unei gropi de câțiva centimetri adâncime. Este adevărat că planșele foto sunt efectuate la aproximativ 2 săptămâni după accident, dar este puțin probabil ca în acest interval să fi fost efectuate lucrări care să fi acoperit groapa, în condițiile în care aceasta nu era acoperită în totalitate. Mai mult, din declarația de martor rezultă faptul că accidentul avarierea roților și anvelopelor de pe partea dreaptă (!?), dar și a caroseriei mașinii, aspect contrazis de planșele foto, procesul-verbal de constatare a avariilor și de raportul de expertiză din care nu rezultă nici o avarie la caroserie, iar jantele și anvelopele avariate sunt pe partea stângă.
În acest context, declarația martorului ce a fost chiar conducătorul auto ce conducea autoturismul avariat poate fi considerată ca fiind una dată pro causa, astfel că această probă nu poate fi de natură a forma convingerea instanței cu privire la situația de fapt. Mai mult, nici planșele foto, nici raportul de expertiză nu este de natură a conduce la concluzia că avariile anvelopelor și a jantelor a fost cauzată de o groapă de pe DJ 151 - Sigmir, fiind greu de crezut că la pătrunderea într-o groapă atât de adâncă încât să cauzeze crăparea jantei, autoturismul nu își pierde direcția de deplasare, ba mai mult, intră și cu roata din spate în aceeași groapă, provocând aceleași avarii, dar fără ca restul autoturismului să fie atins sau fără ca cel ce conducea autoturismul să nu fie marcat îndeajuns de puternic încât să își amintească de pe ce parte erau anvelopele și jantele avariate.
În concluzie, câtă vreme prin probele administrate în dosar nu se poate stabili în mod cert faptul că prejudiciul produs ar fi datorat stării drumului, ci dimpotrivă, rezultă că ar putea fi o urmare a unei uzurii îndelungate a anvelopelor și jantelor, nefăcându-se dovada că acestea erau noi, instanța apreciază că pretențiile reclamantei față de pârâtă sunt nejustificate și drept urmare constatând că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale impuse de art. 998, art. 999 C.civ., în considerarea prevederilor art.49-55 din Legea 136/1995, actualizată, va respinge acțiunea formulată, ca nefondată.
Întrucât reclamanta este cea care a căzut în pretenții și nu pârâții, instanța va respinge cererea acesteia de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată și va lua act de faptul că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta care a solicitat,în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe , rejudecarea cauzei și anularea procesului verbal de contravenție ca nelegal și netemeinic, anulând amenda aplicată, iar în subsidiar, aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, a avertismentului.
În motivarea recursului se arată că prin hotărârea atacată instanța a respins acțiunea formulata de societatea recurentă reținându-se că nu sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale a paratei. Astfel, instanța a apreciat că din probele administrate « nu rezultă in mod cert faptul că prejudiciul produs s-ar fi datorat stării drumului, ci dimpotrivă, rezultă că ar putea fi urmarea uzurii anvelopelor si jantelor, nefăcându-se dovada că acestea erau noi ».
Se consideră că hotărârea este nelegală si netemeinică pentru următoarele motive: Prin acțiunea formulată s-a solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri ca urmare a faptului că un autovehicul asigurat la societatea recurentă a fost avariat din cauza stării necorespunzătoare a carosabilului. S-a depus in dovedirea cererii declarația conducătorului auto, actul constatator eliberat de politie, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de societatea recurentă, fotografii realizate la locul accidentului și actele de reparație.
Deoarece este vorba de chestiuni de fapt, care pot fi dovedite prin orice mijloc de proba, înscrisurile depuse de recurentă serveau la crearea unei prezumții privind existența legăturii de cauzalitate intre starea necorespunzătoare a carosabilului si avarie.
În sprijinul acestei prezumții, s-a solicitat proba cu expertiza tehnică, pentru a se stabili daca avaria existentă la autovehicul se putea produce din cauza stării carosabilului (aceasta fiind semnificația legăturii de cauzalitate). Expertiza a confirmat existenta legăturii de cauzalitate, întărind astfel prezumția de bună-credință a conducătorului auto si prezumția născută din actele existente la dosar, că avaria s-a produs din cauza stării carosabilului.
Instanța a înlăturat in mod nejustificat concluziile expertizei și restul probelor administrate de recurentă, apreciind, cu privire la declarația conducătorului auto, ca este dată pro causa, ceea ce reprezintă o încălcare a prezumției de bună-credință.
Presupunerile făcute de instanță ca avaria s-ar putea explica prin starea tehnică necorespunzătoare a autovehiculului anterior accidentului sunt neîntemeiate si nesusținute de vreo dovada, întrucât autovehiculul avea inspecția tehnica periodica efectuată cu 4 luni înainte de accident. Se presupune deci ca avea anvelopele si jantele in stare buna. De altfel instanța inversează regula privind sarcina probei in momentul in care argumentează ca nu am făcut dovada ca anvelopele si jantele erau noi. În primul rând nu acesta era elementul de dovedit, iar in al doilea rând, raportat la prezumția născută din probele administrate de recurentă, pârâților le revenea sarcina de a produce o probă contrară. Iar proba contrară însemna sa se dovedească faptul că avaria nu s-a produs din cauza stării carosabilului. Dacă anvelopa ar fi fost uzata, ar fi explodat la contactul cu groapa. Or, așa ceva nu s-a întâmplat, iar umflăturile de pe anvelopă au apărut ulterior trecerii prin gropile din carosabil. În ce privește jantele, fisurarea si ovalizarea sunt urmarea impactului cu un corp dur - marginile gropii.
In consecință se consideră că in mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale a administratorului drumului, acestea rezultând cu prisosința din probele administrate.
Prin hotărârea atacată instanța a respins acțiunea formulată de societatea reclamantă reținând că nu sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale a pârâtei. Astfel, instanța a apreciat că din probele administrate « nu rezultă in mod cert faptul ca prejudiciul produs ar fi datorat stării drumului, ci dimpotrivă, rezulta ca ar putea fi urmarea uzurii anvelopelor si jantelor, nefăcându-se dovada că acestea erau noi ».
Intimatul J.BN, C.J.BN a formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
În motivarea întâmpinării se arată că atât considerentele cât și dispozitivul Sentinței civile nr. 6879/2012 sunt legale și întemeiate pentru că nici-o critică adusă de recurentă reclamantă sentinței civile atacate nu este susceptibilă de a fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct.9 din Codul de procedură civilă, respectiv sentința este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel prin Sentința civilă nr. 6879/2012 instanța a examinat toate probele din care au rezultat chestiuni de fapt și care au constituit condiții de aplicare a prev. art. 998, 999 Cod civil, prevederi pe care și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii ca nefondată, respectiv fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre prejudiciul cauzat de avarierea autoturismului și fapta ilicită a pârâților J.BN și C.J.BN.
Referindu-se la procesul verbal de constatare avarii seria PCA nr. 0910245 încheiat la data de 06.04.2007, ora 10:00 instanța a reținut că agentul constatator a arătat că avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare BN-06-MGN s-a produs, după spusele conducătorului auto, pe DJ 151 Sigmir, autoturismul intrând cu roțile din stânga într-o groapă din carosabil ori din planșele foto depuse de recurenta reclamantă rezultă că drumul este asfaltat reținându-se existența unei gropi de câțiva centimetri. Planșele sunt datat cu doi ani înainte de data producerii accidentului, respectiv 19.04.2006, iar accidentul a avut loc în data de 06.04.2007.
Din declarația de martor instanța a reținut că accidentul a dus la varierea roților și anvelopelor de pe partea dreaptă și a caroseriei mașinii aspect contrazis de planșele foto, procesul verbal de constare a avariilor și de raportul de expertiză din care instanța a constat că nu rezultă nici-o avarie la caroserie iar jantele și anvelopele avariate sunt pe partea stângă.
Așa fiind, în acest context, instanța a reținut în mod întemeiat că declarația martorului, ce a fost chiar conducătorul auto ce conducea autoturismul avariat, poate fi considerată ca fiind una dată pro causa astfel că nicidecum nu s-a încălcat principiul bunei credințe cum susține recurenta reclamantă.
Din cele de mai sus se poate lesne constat că instanța nu a înlăturat probele administrate de recurentă ci le-a examinat și analizat pe toate respectiv declarația de martor (martorul a fost chiar conducătorul auto), procesul verbal de constatare a avariilor și raportul de expertiză, însă acestea nu au fost de natură să formeze convingerea instanței cu privire la situația de fapt așa cum o susține recurenta reclamantă.
Instanța a statuat prin sentința civilă nr. 6879/2012 că probele nu arată în mod hotărât faptul că prejudiciul produs ar fi datorat stării drumului așa cum susține recurenta reclamantă, ci dimpotrivă probele au dus la concluzia că prejudiciul ar putea fi o urmare a unei uzuri îndelungate a anvelopelor și jantelor, întrucât nu s-a făcut dovada că acestea erau noi astfel că a apreciat că pretențiile recurentei reclamante sunt nejustificate și drept urmare a constat că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, 999 C civ., și în considerarea prev. art. 49-55 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România cu modificările și completările ulterioare, a respins acțiunea ca nefondată.
În ce privește susținerea cum că intimat pârâții ar fi avut sarcina de a produce o probă contrară se arată că dimpotrivă potrivit prevederilor art. 1169 C. civ., "Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească";
Cum prima care s-a adresat instanței a fost recurenta reclamantă, înseamnă că ei i-a revenit, mai întâi, sarcina de a dovedi cele pretinse (onus probandi incumbit actori). Dar recurenta reclamantă nu s-a conformat acestei exigente juridice, pentru că din proba declarației martorului a rezultat că accidentul a dus la avarierea roților și anvelopelor de pe partea dreaptă dar și a caroseriei mașinii, iar din celelalte probe, respectiv planșele foto, procesul verbal de constatare a avariilor și raportul de expertiză nu a rezultat nici-o avarie la caroserie iar jantele și anvelopele avariate sunt pe partea stângă.
Tribunalul examinând în baza prev. art. 304 și art. 3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
| ← REZOLUŢIUNE ANTECONTRACT VÂNZARE – CUMPĂRARE | Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul... → |
|---|
