Potrivit art. 7 alin 1 din Decretul nr. 167/1958 prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită iar potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune în rep
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 12520/2012 din data de 23.09.2013
PRESCRIPȚIE EXTINCTIVĂ.TERMENUL DE PRESCRIPȚIE ÎN ACȚIUNILE ÎN RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ.
Potrivit art. 7 alin 1 din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită iar potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Reclamantul a cunoscut paguba suferită - avariile produse autovehiculului său, și persoana răspunzătoare încă de la data producerii accidentului - 29.07.2007, astfel că termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, pentru exercitarea dreptului la acțiune împotriva pârâților a început să curgă de la data de 29.07.2007, împlinindu-se la data de 29.07.2010, acțiunea promovată la data de 21.06.2012 fiind prescrisă.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 12520/2012, pronunțată în dosarul nr. 7500/190/2012
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul D.R.D. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții I.I. și SC E.A. SA, ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 8827,90 lei reprezentând despăgubiri civile, a dobânzii legale calculată până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, la data de 29.07.2007, în localitatea Bistrița, pârâtului i s-a emis procesul-verbal de contravenție seria PCA nr. 1079936 în care s-a stabilit culpa exclusivă a acestuia în producerea accidentului care a avut loc la acea dată. Prin sentința civilă nr. 1436/2009 din dosarul civil nr. 4967/190/2007 și ulterior decizia pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a respins plângerea formulată împotriva procesului verbal mai sus arătat. Deși reclamantul a purtat discuții cu pârâtul cu privire la despăgubiri constând în plata reparațiilor autovehiculului, acesta din urmă nu a întreprins nici un efort pentru a acoperi prejudiciul creat. Aceeași poziție a fost adoptată și de asigurătorul pârâtului, SC E.A. SA (FOSTA I.R.I.C. SA), motiv pentru care reclamantul a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, Legea 136/1995, art. 1357 Cod civil, art. 242 al. 2 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri, s-a solicitat interogatoriul pârâtului, efectuarea unei expertize tehnice auto și audierea de martori.
Legal citat, pârâtul I.I. s-a prezentat în instanță, susținând că societatea de asigurare este obligată să achite daunele întrucât plătește primele de asigurare.
Legal citată, pârâta SC E.A. SA, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca fiind prescrisă, iar pe fondul cauzei, ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare se arată că, în baza art. 7 al. 2 din Decretul nr. 167/1958, în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept. Prescripția extinctivă începe să curgă de la data nașterii dreptului subiectiv, dacă acest drept are ca izvor un act juridic pur și simplu. Cu privire la acest aspect, potrivit legislației române, plângerea împotriva procesului verbal de contravenție are un efect suspensiv numai asupra executării sancțiunii aplicate contravenientului prin respectivul proces-verbal, deci nu și asupra eventualelor despăgubiri rezultate. Potrivit procesului-verbal de contravenție seria PCA nr. 1079936/29.07.2007 reclamantul a cunoscut încă de la acea dată atât paguba suferită, avariile autoturismului, cât și persoana răspunzătoare de producerea ei. Prin urmare, de la acea dată a început să curgă termenul de prescripție, dreptul de a pretinde plata despăgubirii stingându-se prin prescripție la data de 29.07.2010. În plus, potrivit art. 32 al. 3 din OG 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție suspendă doar executarea măsurilor dispuse prin respectivul act, nu și celelalte drepturi și obligații rezultate din fapta ilicită. Mai mult, consideră relevantă decizia nr. 2592/15.09.2004 a ÎCCJ, potrivit căreia producerea evenimentului asigurat este singura condiție pentru ca obligația de plată a asigurătorului să se nască.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța reține următoarele:
La data de 29.07.2007 s-a produs accidentul de circulație în care au fost implicate autoturismul reclamantului având nr. de înmatriculare BN 77 DRC și autovehiculul pârâtului având nr. de înmatriculare BN 03 REW, culpa în producerea accidentului aparținând pârâtului care la schimbarea direcției de mers nu s-a asigurat corespunzător intrând în coliziune cu autovehiculul reclamantului. Ca urmare a producerii accidentului autovehiculul reclamantului a suferit mai multe avarii, consemnate în procesul-verbal de contravenție seria PCA nr. 1079936.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe dispozițiile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului I.I. la plata sumei de 8827,90 lei, și pe dispozițiile Legii nr. 136/1995, în ceea ce privește obligarea pârâtei SC E.A. SA, în calitate de asigurător, la plata sumei de 8827,90 lei.
Potrivit art. 7 alin 1 din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită iar potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Reclamantul a cunoscut paguba suferită - avariile produse autovehiculului său, și persoana răspunzătoare încă de la data producerii accidentului - 29.07.2007, astfel că termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, pentru exercitarea dreptului la acțiune împotriva pârâților a început să curgă de la data de 29.07.2007, împlinindu-se la data de 29.07.2010. Instanța reține de asemenea că reclamantul nu a probat existența vreunui caz de suspendare a prescripției dreptului la acțiune prevăzut de art. 13 și 14 din Decretul nr. 167/1958 sau a vreunui caz de întrerupere a prescripției dreptului la acțiune prevăzut de art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Plângerea contravențională formulată de pârâtul I.I. împotriva procesului-verbal de contravenție seria PCA nr. 1079936 încheiat de I.P.J. Bistrița-Năsăud ce a format obiectul dosarului nr. 4967/190/2007 al Judecătoriei Bistrița nu reprezintă o cauză de întrerupere a prescripției dreptului la acțiune, nefiind o cerere de chemare în judecată promovată cu scopul recuperării prejudiciului suferit de către reclamant, ci reprezintă o acțiune promovată de pârâtul I.I. în scopul anulării procesului-verbal de contravenție seria PCA nr. 1079936 încheiat de I.P.J. Bistrița-Năsăud.
Având în vedere data împlinirii prescripției dreptului la acțiune - 29.07.2010 și data introducerii cererii de chemare în judecată de către pârât - 21.06.2012, instanța constată că a intervenit prescripția dreptului reclamantului la acțiune, urmând să admită excepția invocată de pârâta SC E.A. SA și să respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca fiind prescrisă.
Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și la dispozițiile art. 274 Cod pr. civ., instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamantul D.R.D., apreciind că hotărârea este nelegală și netemeinică și, că se impune casarea sentinței atacate în întregime, respingerea excepției prescripției extinctive și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului formulat se arată că la data de 29.07.2007 în localitatea Bistrița, pârâtului i s-a emis proces-verbal de contravenție seria PCA nr. 1079936 în care s-a stabilit culpa acestuia exclusivă în producerea accidentului care a avut loc la acea dată. Potrivit sentinței civile nr. 1436/2009 din dosarul nr. 4967/190/2007 și ulterior conform deciziei pronunțate de Tribunalul Bistrița la data de 16.02.2010 s-a respins plângerea formulată de pârâtul I împotriva procesului - verbal anterior menționat, sentința fiind definitivă și irevocabilă, astfel culpa în producerea accidentului aparține pârâtului I.I..
Recurentul mai arată legat de prescripția extinctivă, că dreptul de a cere recuperarea sumei cu titlu de daune s-a născut la data la care procesul verbal de contravenție din 29.07.2007 - prin care s-a stabilit culpa pârâtului, constituie titlu executoriu, în speță, acesta fiind contestat, dreptul de a cere recuperarea sumei s-a născut la 26.02.2010. Astfel, de la 26.02.2010 - data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a contestat procesul-verbal -, a început sa curgă un nou termen de prescripție potrivit dispoz. art. 2.537 C. Civ, pe parcursul acestui interval de timp termenul fiind întrerupt, iar raportat la data introducerii cererii reclamantul se afla în cadrul termenului de prescripție de trei ani.
Procedura întocmirii unui proces verbal de contravenție, conținutul său și modalitatea în care acesta poate fi contestat sunt aspecte prevăzute în mod foarte clar, în O.G. nr. 2/2001. În situația în care contravenientul este nemulțumit de sancțiunea care i-a fost aplicată, acesta poate exercita căile de atac împotriva procesului verbal de contravenție. Conform O.G. nr. 2/1001, plângerea împotriva procesului verbal de constatare a contravenției si de aplicare a sancțiunii trebuie făcută în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia și se depune la organul din care face parte agentul constatator, iar în art. 32 alin. (3) se prevede în mod expres că "plângerea suspendă executarea".
Se susține că în tot acest interval de timp de la data atacării procesului-verbal de către pârâtul I și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, reclamantul din prezentul dosar nu a rămas în pasivitate prin trecerea timpului, ci a formulat apărări în acel dosar, plângerea pârâtului fiind respinsă. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care acesta nu înțelege să se folosească de căile de atac prevăzute de lege, iar în speța de față vinovăția contravenientului s-a stabilit definitiv când instanța a respins plângerea formulată de acesta prin hotărâre judecătoreasca definitivă. Curtea Constituțională a dezvoltat acest raționament și în decizia nr. 349/2003, în care a statuat că principiul prezumției de nevinovăție nu este încălcat deoarece persoana împotriva căruia s-a întocmit p-v de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
În drept s-au invocat disp. art. 299 si urm., art. 274 Cod proc.civ, art. 242 alin 2 C pr civ.
Intimatul I.I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat ca fiind neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 12520/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 7500/190/2012.
Se arată că potrivit dispozițiilor art.7 din Decretul nr.167/1958, în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept, iar conform prevederilor art.8, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât si pe cel care răspunde de ea. Conform prevederilor OG nr.2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție suspendă doar executarea măsurilor dispuse prin respectivul act, nu și celelalte drepturi și obligații rezultate din fapta ilicită.
Recurentul a cunoscut paguba suferită - avariile produse autovehiculul, încă de la data producerii accidentului - 29.07.2007, astfel că termenul general de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune a început să curgă de la data de 29.07.2007.
Termenul de prescripție s-a împlinit la data de 29.07.2010, iar recurentul a introdus cererea de chemare în judecată la data de 21.06.2012.
În opinia intimatului instanța de fond în mod corect a reținut faptul că plângerea formulată față de procesul - verbal de contravenție nu reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripției, nefiind o cerere de chemare în judecată formulată în scopul recuperării prejudiciului suferit.
Intimata E.A. SA a formulat întâmpinare, apreciind că sentința civilă recurată este temeinică și legală, motiv pentru care solicită menținerea ei.
Se arată că prin cererea de recurs formulată împotriva sentinței amintite, recurentul-reclamant invocă o presupusă netemeinicie, adică lipsa unui temei legal, în ce privește constatarea prescripției dreptului material la acțiune. Astfel, față de nemulțumirea recurentului privind admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, simpla presupunere și afirmație neprobată a acesteia cum că instanța de fond ar fi apreciat greșit natura juridică a împlinirii prescripției dreptului la acțiune este complet nefondată și fără suport legal, atâta timp cât potrivit art.32 alin. 3 din OG 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului - verbal de contravenție suspendă doar executarea măsurilor dispuse prin respectivul act, nu și celelalte drepturi și obligații rezultate din fapta ilicită, iar producerea unui eveniment asigurat este singura condiție pentru ca obligația de plată a asigurătorului să se nască, argumentată și de Decizia 2592/15.09.2004. Instanța de fond, așa cum precizează în considerentele hotărârii, în urma analizării si coroborării probelor cu înscrisuri, stabilirii riguroase a naturii raporturilor juridice efective dintre părți, reține că a intervenit prescripția dreptului la acțiune în sensul că dreptul la acțiune s-a împlinit la data de 29.07.2012 (având în vedere că evenimentul rutier a avut loc la data de 29.07.2007), iar data introducerii cererii a fost cu mult peste termenul deja împlinit, respectiv 21.06.2012, în mod legitim s-a dispus diminuarea cheltuielilor de judecată. Având în vedere faptul că în cazul subrogării în drepturile asiguratului despăgubit operează prescripția generală de 3 ani și analizând data producerii evenimentului, respectiv 29.07.2007, dreptul material la acțiune s-a prescris, astfel că acțiunea recurentului reclamant nu mai produce efecte.
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
| ← Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul... | FONDULUI FUNCIAR.PUNERE ÎN POSESIE. . Jurisprudență Fondul... → |
|---|
