Despăgubiri acordate de asigurator victimei în cazul decesului asiguratului. Răspundere civilă delictuală. Poliţă RCA. Prescripţie, aplicarea art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1038/R din data de 29.10.2014
- art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958;
- art. 45 alin 3 din Ordinul CSA nr. 3108/2004.
Constată că, prin decizia civilă nr. 57/21.02.2014, Tribunalul Brașov a dispus următoarele:
A admis apelul declarat de apelanții T.V.M., T.A., T.I. și M.I.A. împotriva Sentinței civile nr. 2265/23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Făgăraș, pe care o schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta S.C. A.R.A.V.I.G. S.A. să plătească reclamanților penalități de întârziere de 0,1% calculate la debitul datorat începând cu data de 20.09.2012 și până la data plății efective și înlătură dispoziția privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.
A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.
A respins apelul declarat de apelanta S.C. A.R.A.V.I.G. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 2265/23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Făgăraș.
A obligat intimata S.C. A.R.A.V.I.G. S.A. să plătească apelanților T.V.M., T.A., T.I. și M.I.A. suma de 4243,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2265/23.05.2013 a Judecătoriei Făgăraș a fost respinsă excepția prescripției invocată prin întâmpinare, a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții T.V.M., T.A., T.I. și M.I.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. A.R.A.V.I.G. S.A. și în consecință s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei T.V.M. suma de 27342,47 lei reprezentând daune materiale și suma de 160000 lei reprezentând daune morale, reclamantei T.A. suma de 4772 lei reprezentând daune materiale și suma de 80000 lei reprezentând daune morale, reclamantului T.I. suma de 80000 lei reprezentând daune morale, iar reclamantei M.I.A. suma de 80000 lei reprezentând daune morale. Totodată s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor solicitate, începând cu data introducerii acțiunii - 20.09.2012 și până la data plății efective fiind respinse restul pretențiilor. De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei T.V.M. cheltuieli de judecată în cuantum de 8679,81 lei, reprezentând onorariu avocat, cheltuieli de deplasare și contravaloare expertiză, iar reclamanților T.A., T.I. și M.I.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, fiecăruia, reprezentând onorariu avocat.
Din concluziile expertizei medico - legale efectuate în cauză, (fila 127), rezultă că stadiul sechelar poate data din data de 01.11.2011, în cadrul spitalizării din perioada 11.10.- 01.11.2011, când s-a constatat recâștigarea parțială a controlului sfincterian anal și vezical, stabilindu-se că starea sechelară, adică modificările morfofuncționale nevindecabile, definitive, constau în parapareză spastică restantă, cu afectarea gravă a controlului motor la nivelul membrelor inferioare, nepermițându-i un mers fiziologic adecvat vârstei.
Aceleași concluzii rezultă și din nota expertală medico-legală întocmită de expertul propus de parte, (fila 133), respectiv faptul că tratamentul și mijloacele de recuperare au fost aplicate de la data producerii accidentului (02.07.2006) și până în data de 01.11.2011, statusul neurologic fiind variabil, cu îmbunătățirea constantă a parametrilor urmăriți, leziunile suferite putându-se considera constituite începând cu data de 01.11.2011.
Conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani, iar potrivit art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. De asemenea, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, ,,prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Astfel, instanța de fond a reținut că, chiar dacă accidentul din care a rezultat vătămarea gravă a reclamantei T.V., a avut loc în data de 2 iulie 2006, dreptul la acțiune al acesteia nu s-a născut la acel moment, ci la un moment ulterior, când reclamanta a avut posibilitatea să cunoască cu certitudine ,,întinderea pagubei";, respectiv consecințele definitive ale vătămării integrității sale corporale și a sănătății, momentul la care începe să curgă termenul de prescripție fiind cel al epuizării tuturor mijloacelor medicale de recuperare pentru a putea statua în mod corect cu privire la consecințele definitive ale faptei ilicite asupra stării de sănătate.
În consecință, raportat la data de 01.11.2011, indicată în raportul de expertiză medico - legală ca fiind cea de la care starea sechelară s-a definitivat, precum și la data formulării prezentei acțiuni, respectiv 20.09.2012, prima instanță a constatat că termenul de prescripție nu este împlinit, astfel că a respins excepția prescripției invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că autoturismul implicat în accident, marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare BV […] era asigurat, la data producerii accidentului, la S.C. A.V.I.G. S.A., fapt necontestat de către pârâtă.
În drept, prima instanță a reținut de asemenea că potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările, ,,asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil";, iar conform art. 50 ,,despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală";.
Împotriva Sentinței civile nr. 2265/23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Făgăraș au declarat apel reclamanții T.V.M., T.A., T.I. și M.I.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în parte a sentinței judecătoriei sub aspectul cuantumului daunelor morale solicitate de apelanta - reclamantă T.V.M. și acordării, în favoarea acesteia, cu titlu de daune morale, suma de 172657 lei, precum și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate, în principal, de la data avizării producerii evenimentului asigurat iar, în subsidiar, începând cu data formulării acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
De asemenea, împotriva Sentinței civile nr. 2265/23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Făgăraș a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând instanței să schimbe în parte sentința atacată în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile în cuantum total de 422588,03 lei și, prin urmare, respingerii acestor pretenții ca fiind prescrise, respingerii ca nefondate a pretențiilor în sumă de 5596,52 lei reprezentând contravaloarea autovehiculului adaptat, fiind admisibile numai pretențiile în cuantum de 3960 lei reprezentând daune materiale dovedite. În subsidiar, recurenta - pârâtă a solicitat, în situația în care nu se va reține excepția prescripției asupra daunelor morale, reducerea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale la nivelul jurisprudenței anexate cererii de recurs.
Tribunalul a respins apelul declarat de apelanta - pârâtă S.C. A.R.A.V.I.G. S.A. și va admite apelul declarat de apelanții - reclamanți T.V.M., T.A., T.I. și M.I.A. pentru următoarele considerente:
În ce privește apelul declarat de apelanta - pârâtă S.C. A.R.A.V.I.G. S.A.
Susținerile apelantei - pârâtă privind soluția netemeinică și nelegală dată asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune sunt neîntemeiate.
În acest sens se reține că instanța de fond a apreciat corect asupra datei de la care începe să curgă termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, respectiv data de 1.11.2011, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 8 din același act normativ, respectiv data de la care apelanții - reclamanți au cunoscut întinderea prejudiciului produs în urma accidentului rutier.
Referitor la apelul declarat de apelanții - reclamanți T.V.M., T.A., T.I. și M.I.A..
Referitor la data de la care se calculează despăgubirile în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăților, Tribunalul constată ca fiind întemeiate susținerile apelanților - reclamanți.
În acest sens, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 45 din Ordinul CSA nr. 3108/2004, asigurătorul RCA va efectua plata despăgubirilor în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la data depunerii de către persoana păgubită a ultimului document necesar finalizării dosarului de daune. Persoana păgubită va specifica în cererea de despăgubire modalitatea de plată: în numerar sau prin ordin de plată, în cont bancar personal sau în contul bancar al unității de specialitate care a efectuat reparația.
Prevederile alin. 1 se aplică și în cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
a) dacă nu există obiecțiuni asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 20 de zile calendaristice;
b) dacă există obiecțiuni asupra acestor sume, acestea se vor comunica solicitantului în termen de cel mult 15 zile calendaristice, urmând ca în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiunilor să se efectueze plata.
Față de termenele prevăzute mai sus, asigurătorul RCA va reactualiza cuantumul despăgubirii cu o cotă procentuală de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăților.
Se constată astfel că apelanta - pârâtă datorează despăgubiri în conformitate cu art. 45 alin. 3 din Ordinul CSA nr. 3108/2004, care vor fi calculate începând cu data formulării cererii de chemare în judecată - 20.09.2012.
Împotriva acestei decizii au promovat recurs atât recurenții reclamanți T.V.M., T.A., T.I., M.I.A. cât și recurenta pârâtă S.C. A.V.I.G. S.A. B..
Recurenții reclamanți critică decizia pentru următoarele motive:
Prin decizia civilă recurată Tribunalul Brașov a admis apelul reclamanților în ceea ce privește plata penalităților de întârziere de 0,1% calculate la debitul datorat, dar de la data formulării cererii de chemare în judecată și nu de la data înregistrării la asigurător a cererilor de despăgubire.
Tribunalul Brașov a realizat o aplicare greșită a normelor legale în vigoare, respectiv art. 45 din Ordinul CSA nr. 3108 din 2004, referitoare la normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Obligația de plată a despăgubirilor a devenit exigibilă de la data înregistrării la asigurator a cererilor de despăgubire, moment de la care începe să curgă și sancțiunea penalității pentru fiecare zi de întârziere.
Prin recursul formulat, recurenta parata S.C. A.V.I.G. S.A. B. critică decizia pentru nelegalitate invocând următoarele:
Prima instanță de judecată și instanța de apel în mod nelegal și netemeinic a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de 422588,03 lei cu titlu de daune materiale și morale, a admis pretenții materiale nefondate pe normele tehnice de asigurare răspundere civilă auto în valoare de 5596,52 lei, în totalitate acțiunea în pretenții daune materiale și morale admise în contradictoriu cu societatea de asigurare fiind în valoare de 428184,56 lei.
Procedând astfel instanțele de judecată investite cu soluționarea cererilor formulate de intimații reclamanți au încălcat atât legea civilă generală (normele privind prescripția extinctivă aplicabile la data actelor și faptelor juridice puse în discuție) dar și legea civilă specială (legea asigurărilor și normele tehnice de punere în aplicare a acestei legi). Nu în ultimul rând instanțele de judecată nu au ținut cont de nici un fel de jurisprudență existentă pe raza de jurisdicție a Curții de Apel Brașov în privința evaluării și acordării cuantumului daunelor morale în cauze similare, în acest caz fiind acordate daune morale fără a cenzura în vreun fel cuantumul acestora.
Teza construită artificial din partea intimaților reclamanți și reținută pe fond și apel în considerente - cu privire la data de început a scurgerii termenului general de prescripție extinctivă - care ar fi la data producerii unor consecințe definitive ale faptei ilicite este o construcție logică nelegală și netemeinică (prin analogie preluată din dreptul penal partea generală - infracțiunea continuă sau continuată - cu efectele produse la încetarea ultimei acțiuni sau inacțiuni asupra victimei și epuizarea producerii consecințelor finale asupra stării de sănătate și de integritate fizică și psihică a persoanei vătămate).
Acest raționament a fost adoptat și din partea instanțelor de judecată care astfel au fost introduse și menținute în eroare din partea intimaților reclamanți prin confuzia creată cu privire la consecințele imediate - care sunt de regulă și cele maxime asupra stării de sănătate și integritate fizică și psihică a victimei - și pentru care practica judiciară a recunoscut acordarea de daune morale în mod global - cu cele de efecte definitive - acel stadiu sechelar (termen medical) despre care menționează actele medicale procurate pro cauza.
Prin urmare drept dovadă stadiul sechelar este în descreștere de la maxim 90% către 70%, astfel cum acest stadiu poate suferi în continuare variațiuni în cursul vieții victimei spre o îmbunătățire sau o înrăutățire a acesteia în funcție de ce tratamente vor fi urmate sau nu în continuare din partea acestei persoane vătămate.
Victima cunoaște prejudiciul suferit între data accidentului și octombrie 2011 dar prejudiciul astfel cunoscut nu este cel maxim ci doar o parte din efectele definitive - stadiul sechelar anterior menționat și definit - care se vor întinde pe tot restul vieții sale. Aceste categorii de prejudicii rezultate din accidente rutiere care devin susceptibile spre cunoaștere o dată cu trecerea timpului în practica judecătorească s-au materializat prin compensații acordate cu titlu de "prestații periodice, sume periodice/lunare care au menirea de a înlocui lipsurile materiale mai mari sau mai mici resimțite de persoana accidentată.
La acordarea acestor prestații periodice se ține de regulă seama din partea instanței de judecată de a compensa lipsa de venituri periodice nerealizate sau completarea celor diminuate pentru victima în aplicarea pe cât de posibil a principiului reparării integrale a prejudiciului.
Reclamanta T.V.M. nu a solicitat prin această acțiune acordarea vreunei prestații periodice pentru vătămarea cunoscută și suferită în luna octombrie 2011 ci pur și simplu a prezentat în fața instanței această vătămare (stadiul ei) ca și când tot ce a suferit de la accident și până în 2011 ar fi devenit scadent doar la data respectivă.
Astfel se poate reține din documente medicale depuse la dosar în susținerea pretențiilor civile daune materiale și morale ca - etapa posttraumatic în care s-a considerat existența "paraparezei spastice" se evidențiază pe acte medicale emise încă din 10/11/2006 (RMN 4227 - la dosar), ulterior actele medicale emise în cursul anului 2007, 2008 confirmă existența acestei faze sechelare a traumatismului fizic inițial.
Prin urmare consideră că momentul de plecare pentru calculul termenului general de prescripție în privința daunelor morale solicitate în acest dosar civil este ulterior momentului în care victima a luat la cunoștință de conținutul certificatelor medicale emise de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap din data de 29.11.2006 prin care T.V.M. a fost încadrată la gradul l de invaliditate cu însoțitor, ulterior în 2007 aceeași comisie stabilește în mod definitiv situația de handicap într-unul nerevizuibil.
Prin urmare după luarea la cunoștință din partea victimei a acestor concluzii medicale relevante și în ceea ce privește situația capacitații sale de muncă, există un început de conturare a dimensiunii pagubei suferite, situație în care intimata reclamantă nu mai poate susține că nu a cunoscut paguba și cel care răspunde de această pagubă la data de 07.04.2008 când s-a reîncadrat în muncă cu contract individual de 8 ore/zi și cu un salariu brut de 1080 lei, salariu net de 797 lei - potrivit adeverinței de salarizare depusă la dosarul cauzei. La momentul reîncadrării în muncă T.V.M. avea deja cunoștință de dimensiunea și realitatea efortului suplimentar pe care trebuie s-o depună efectiv pentru a fi în rând cu societatea civilă activă, termenul general de prescripție extinctivă a început să curgă din data de 07.04.2008 și acest termen general a produs un efect extinctiv asupra următoarelor categorii de pretenții daune materiale și morale acordate din partea instanțelor de judecată în contra ordinii de drept: 160000 lei daune morale pentru reclamanta T.V.M., prescrisă, 80000 lei daune morale pentru T.A., prescrisă, 80000 lei daune morale pentru T.l., prescrisă, 80000 lei daune morale pentru M.l.A., prescrisă.
Deși instanța de apel menționează despre dispozițiile art. 42 lit. d) din Ordinul nr. 3108/2004 cu privire la posibilitatea realizării unei convenții între asigurat, asigurator respectiv persoana păgubită (intimata reclamantă) pentru plata acestor daune materiale rezultate din accident, instanța de apel nu face nicio aplicare a acestui text în cauza de față pentru simplul motiv că această convenție trilaterală în despăgubiri nu se putea realiza în această cauză pentru doua motive obiective:
- asiguratul S.R. a decedat și nu există persoana care să dea încuviințarea pentru realizarea despăgubirii,
- intimata reclamantă nu a binevoit să depună aceste acte justificative pentru cheltuieli materiale în termenul general de prescripție de la data efectuării lor și nici ulterior, deci plata acestor sume nici măcar nu a fost solicitată pe cale amiabilă.
Prin urmare solicită ca instanța de recurs să analizeze ca un ultim aspect al problemei prescripției extinctive în acest dosar civil incidența acesteia asupra următoarelor sume cheltuieli materiale puse în discuție:
- pentru intimata reclamantă T.V.M. - suma de 16560 lei (diferența venit nerealizat 2006-2007-parțial 2008), în măsura în care intervenea termenul lunar de scadență a venitului nerealizat începea să curgă un termen separat de prescripție extinctivă pentru fiecare salariu lipsă, toate aceste termene de prescripție extinctivă împlinindu-se până în cursul anului 2011, aceste pretenții nu mai pot fi solicitate pe calea prezentei acțiuni care a fost introdusă pe data de 20.09.2012;
- suma de 171,10 lei orteză picior drept cu chitanța de plata din 23.09.2008, prescrisa - suma de 118,93 lei bon de benzină din 02.03.2008 , prescrisă;
- suma de 966 lei cost tratament Băile Felix 2007-2008, prescrisă;
- la reclamanta T.A. - daune materiale acordate în valoare de 4772 lei, pe de o parte sunt prescrise - chitanța de 322 lei la Băile Felix din 20.03.2007;
- 50 lei/89 de zile - după spusele martorilor rude apropiate cheltuieli zilnice în spital - nu sunt nici justificate pe ce anume s-a cheltuit zilnic această sumă, alimentație suplimentară de la medic nu a fost prescrisă, iar altă categorie de cheltuială pe dispozițiile normelor tehnice RCA nu apare justificat în niciun fel, pentru asemenea cheltuieli oricum se puteau procura și prezenta la dosar înscrisuri emise de comercianți (papuci, pamperși, medicamente, etc.) aspecte de netemeinicie peste care instanțele de fond au trecut cu multă larghețe, pentru orice sumă care întrece 250 lei legea civilă impune prezentare de înscrisuri, nu se poate face dovada cu martori.
În totalitate sunt prescrise astfel cum s-a menționat sumele în valoare totală de 422588.03 lei daune materiale și morale.
Pe lângă pretențiile civile prescrise intimații reclamanți au strecurat și pretenții pentru contravaloarea unui autovehicul cu motor adaptat infirmității pentru reclamanta T.V.M. în valoare totala de 5286,4 lei, o categorie de cheltuială neprevăzută de normele tehnice RCA- o cheltuială voluptuorie de altfel fiindcă nicio lege civilă nu prevede că persoanele civile accidentate trebuie dotate cu autovehicule adaptate infirmității.
Instanța de apel trece sub tăcere această problemă, adică nici nu motivează la ce dispoziție legală s-ar putea încadra prin ipoteză, suportarea unui astfel de vehicul pe normele tehnice RCA.
Daune materiale neprescrise și prin urmare recunoscute de societatea de asigurare în acest dosar sunt doar suma de - 3780 lei tratament Nova Hospital Tg.Mures din 11.10.2011, tomografia computerizata de la Hiperdia în valoare de 90 lei din 03.11.2009 și medicamentul Vesicare pe chitanța de 90,84 lei din 10.12.2011 deci în total daune materiale admisibile de 3960,01 lei.
În cazul în care instanța de recurs nu va reține argumentele cu privire la excepția prescripției extinctive în privința daunelor morale acordate, în subsidiar recurenta pârâtă solicită reducerea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale la nivelul jurisprudenței depuse în apel și cu luarea în considerare a criteriilor orientative prevăzute în GHIDUL PENTRU SOLUȚIONAREA DAUNELOR MORALE editat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, lucrare de specialitate din care de asemenea s-a depus un extras.
Solicită înlăturarea în totalitate a obligației de plată daune morale acordate din partea instanțelor de fond în valoare de 80000 lei către M.I.A. în calitate de soră a victimei întrucât aceste daune morale pe jurisprudența CJUE și CEDO nu sunt admisibile.
Din Rezoluția 75-7-14.03.1975 al Consiliului Europei (aquis-ul comunitar) cu privire la compensația în caz de vătămare corporală sau deces - 11 pct. 13 - (daune morale la vătămare corporală) tatăl, mama și soția victimei care sunt afectați din punct de vedere psihic, ca urmare a unei afecțiuni fizice sau psihice ale victimei, vor avea dreptul la compensație numai în cazul în care suferința este de natura excepțională; nici o altă persoană nu va avea dreptul la o astfel de compensație".
Această reglementare este obligatorie pentru instanțele de judecată care de regulă scapă din vedere că nici măcar art.1391 din Noul cod civil nu recunoaște existența acestor compensații daune morale pentru rude de gradul II decât în situații de deces.
Solicită de asemenea, înlăturarea obligării asiguratorului de la plata oricăror penalități de întârziere acordate prin hotărâre judecătorească până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței judecătorești în despăgubire pe baza art.47 din Normele de asigurare RCA aprobate prin Ordinul nr. 3108/2004.
Intimații reclamanți nu se pot încadra în categoria persoanelor fizice și juridice menționate la art. 45 din Ordinul nr. 3108/2004 din partea instanței de apel, adică acele persoane păgubite cu daune auto care depun actele de reparație facturi și chitanțe de la unitățile de specialitate pentru reparații auto sau asiguratori de bunuri (CASCO) care transmit pur și simplu documentația de regres. În aceste situații cuantificarea despăgubirii înseamnă verificarea de conformitate și legalitate a actelor de reparații, lichidarea daunelor materiale auto.
Prezenta cauză constituie un caz clasic în care nu s-a putut realiza convenția în despăgubire din mai multe motive obiective: asigurat decedat în accident, nu există încuviințarea de plată prevăzută de lege, intimații reclamanți nu au depus actele pentru cheltuielile materiale în termenul de 3 ani prescripție extinctivă, obiectul cererii în despăgubire cu titlu de daune morale se acordă potrivit "jurisprudenței din România" - adică nu altfel decât prin hotărâre judecătorească pronunțată în România, daunele morale sunt o creație a jurisprudenței și prin urmare nu există norme tehnice sau criterii obligatorii de evaluare pe baza căruia asiguratorul trebuie să procedeze în anumite condiții sau limite convenționale.
Solicită admiterea recursului și în consecință modificarea în parte a sentinței și deciziei civile recurate în sensul admiterii excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune asupra pretențiilor daune materiale și morale formulate în sumă de 422588.03 lei și prin urmare respingerea acestor pretenții ca prescrise în contradictoriu cu A.V.I.G. S.A.
Respingerea ca nefondate și nelegale a pretențiilor daune materiale în suma de 5596,52 lei pentru intimata pârâtă T.V.M. (contravaloare auto adaptat), fiind admisibile pretențiile daune materiale pentru această persoană doar în valoare de 3960 lei (cheltuieli dovedite), iar în subsidiar dacă instanța de recurs nu va reține excepția prescripției dreptului material la acțiune asupra daunelor morale solicită reducerea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale la nivelul jurisprudenței anexate, înlăturarea în tot a obligației de plată daune morale acordate din partea instanțelor de fond în valoare de 80000 lei către M.I.A. în calitate de soră a victimei întrucât aceste daune morale pe jurisprudența CJUE și CEDO nu sunt admisibile, înlăturarea obligării asiguratorului de la plata oricăror penalități de întârziere acordate prin hotărâre judecătorească până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței judecătorești în despăgubire pe baza art. 47 din Normele de asigurare RCA aprobate prin Ordinul nr. 3108/2004, obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată dovedite pe fond, apel și în recurs.
Recurenții reclamanți au formulat întâmpinare la recursul societății de asigurare solicitând respingerea acestuia pentru următoarele argumente:
Raportat la întinderea prejudiciului și consecințele vătămării integrității corporale precum și a sănătății care, sunt grave și multiple, trebuie așteptat momentul epuizării tuturor mijloacelor medicale de recuperare pentru a putea statua în mod corect asupra consecințelor definitive ale faptei ilicite asupra stării de sănătate a victimei. Așa fiind, apelanta pentru vătămările corporale suferite la data accidentului, 02.07.2006, a fost supusă mai multor tratamente medicale și recuperatorii pe parcursul anilor, motiv pentru care la data producerii evenimentului rutier, aceasta nu ar fi trebuit și nu ar fi putut să aprecieze în mod corect aceste consecințe. Prin urmare, la aprecierea datei la care s-a născut dreptul la acțiune al apelantei, trebuie avută în vedere data la care se putea efectua evaluarea stării de sănătate a acesteia, respectiv, 01.11.2011, motivat de faptul că de abia atunci, odată cu ieșirea din spital a reclamantei, dovedit cu biletul de externare din 01.11.2011 a S.C. N.V.H. S.A. T.M., s-a consolidat prejudiciul suferit de T.V., începând cu această dată, 01.11.2011, s-a ameliorat controlul motor la nivelul membrelor inferioare, a spasticity la nivelul grupelor musculare aferente, s-a recâștigat, parțial, ca urmare a tratamentului fizic axat pe kinetoterapie, electroterapie, electrostimulare și electrogimnastică, controlul asupra vezicii urinare și a sfincterului anal, pană la acest moment fiind dependentă total de purtarea permanent, zi și noapte, a scutecelor absorbante de tip "Pampers". Astfel, termenul general de prescripție începe să curgă din data de 01.11.2011, dată la care este consolidată starea de sănătate a victimei, iar prejudiciul este cert.
Pe de alta parte, prejudiciile cauzate de infirmitatea permanentă cât și de traumele fizice și psihice consecutive multiplelor intervenții chirurgicale, au un caracter continuu și, pe cale de consecință, solicitarea de acordare a daunelor nu poate fi prescrisă.
Cu privire solicitarea asigurătorului de respingere a daunelor materiale concretizate de cheltuielile achiziționării unei mașini este îndeobște cunoscut că repararea prejudiciului trebuie să asigure celui vătămat o acoperire integrală a daunelor suferite, restabilindu-se situația anterioară faptelor prejudiciabile (art. 998-999 Cod civil).
Partea vătămată are dreptul la despăgubiri corespunzătoare, chiar și în situația în care, ulterior realizează aceleași venituri sau chiar mai mari, dacă se dovedește că, datorită infirmității, este nevoită să facă un efort suplimentar, care în final, duce la accelerarea uzurii fizice și la cheltuieli suplimentare, de exemplu, pentru medicamente adecvate sau pentru a apela la ajutorul altor persoane.
Prin urmare, prejudiciul de agrement se referă la restrângerea atât a posibilităților de a satisface totalitatea activităților de care a beneficiat anterior accidentului, cât și la calitatea acestora.
În ceea ce privește solicitarea de înlăturare a obligației de plată a daunelor morale către M.I.A. o astfel de solicitare este inadmisibilă și solicită respingerea deoarece în primul rând asigurătorul nu poate solicita în recurs ce nu a contestat în apel. Recursul se raportează la decizia civilă a Tribunalului Brașov în fața căruia nu s-a ridicat problema legalității și temeiniciei acordării daunelor morale și a cuantumului acestora față de sora victimei. După cum se poate observa în cererea de apel, înlăturarea obligației de plată a daunelor morale către M.I.A., nu figura printre capetele de cerere, asiguratorul considerând-o legală, temeinică, fondată.
Referitor însă la recursul asigurătorului cu privire la diminuarea daunelor morale, precizează că, dacă judecata în apel are ca obiect verificarea hotărârii atacate sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, dar în limitele devoluției prevăzute de lege, judecata în recurs înseamnă, o verificare a hotărârii recurate numai pentru motive de nelegalitate, adică sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare la care se referă art. 304 vechiul Cod de procedură civilă.
Recurenta pârâtă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamanților solicitând respingerea acestuia, pe considerentul că nu sunt aplicabile prevederile art. 47 din normele de asigurare RCA aprobate prin Ordinul nr. 3108/2004.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de recurenta pârâtă S.C. A.V.I.G. S.A. B., instanța constată că este fondat în parte, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Instanța de apel, păstrând prevederile sentinței sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune în baza art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958, a pronunțat o hotărâre nelegală. Nu se poate primi apărarea intimaților reclamanți sub acest aspect în sensul înlăturării acestui motiv de recurs pe considerentul că el nu reprezintă un motiv de nelegalitate al deciziei tribunalului, ci vizează aspecte ce țin de interpretarea stării de fapt, deoarece, aplicarea art. 8 din decret constituie un aspect ce ține de nelegalitatea deciziei, cu atât mai mult cu cât a fost invocat și în apel, iar instanța l-a respins, iar la fond prescripția a fost invocată în termen legal, respectiv prin întâmpinare. În acest sens a dispus și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizii de speță considerând că prescripția extinctivă constituie motiv de nelegalitate a hotărârilor anterioare. (ex: decizia nr. 4127/14.12.2011 Secția a II a civilă, decizia nr. 879/05.03.2013 Secția a II a civilă).
Prescripția este o sancțiune civilă aplicabilă atitudinii culpabile, inactive, a celui care își lasă dreptul nevalorificat înăuntrul termenului prevăzut de lege, atitudine căreia îi poate fi asimilată poziția reclamantei, victima directă a accidentului de circulație cauzat din vina exclusivă a prietenului acesteia pe fondul consumului de alcool care a și decedat în nefericitul eveniment din 02.07.2006. Pe de altă parte, este un principiu de drept, aplicabil speței, conform căruia prescripția extinctivă nu curge împotriva celui care nu poate acționa (contra non valentem agere non currit praescriptio).
Or, în cauză, reclamanta putea acționa separat în fața instanței civile (pentru ca, operând această obligație, să se determine altfel momentul de la care începea să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune) - câtă vreme aceasta nu se putea constitui parte civilă în procesul penal, date fiind urmările accidentului soldat cu decesul făptuitorului, confirmându-se la 21.09.2006, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș propunerea organelor penale de a nu se începe urmărirea penală, în baza art. 10 litera g din Codul de procedură penală. Regula specială înscrisă în art. 8 din Decretul nr. 167/1958 pentru determinarea începutului prescripției extinctive în cazul acțiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită stabilește două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă, respectiv data la care păgubitul a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea, fie data la care trebuia, după împrejurări, să cunoască aceste elemente.
Rezultă, că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei prin fapta ilicită nu începe să curgă la data când paguba s-a produs, ci la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și al autorului ei sau la momentul obiectiv al datei când trebuia să cunoască paguba și pe autor. Prin urmare, dreptul subiectiv la reparație și dreptul la acțiune în răspundere civilă deși se nasc în mod obiectiv la data cauzării prejudiciului, exercițiul său depinde de cunoașterea de către titularul dreptului a unui minim de elemente pentru a acționa, respectiv obiectul, valoarea litigiului și cel răspunzător. În speță, cel răspunzător de cauzarea prejudiciului a decedat, așadar, la momentul producerii accidentului urmat de decesul făptuitorului în aceeași zi, reclamanta T.V.M., direct implicată în accident a cunoscut autorul prejudiciului, însă nu putea acționa împotriva acestuia. Tocmai de aceea a ales să se îndrepte împotriva asiguratorului în temeiul art. 54 din Legea nr. 136/1995 și art. 30, 31 din Ordinul C.S.A. nr. 3113/2003. În ceea ce privește momentul cunoașterii pagubei, în mod greșit instanțele anterioare au acceptat susținerea reclamanților reținând ca data, termenul de 01.11.2011, când s-au ameliorat leziunile traumatice inițiale și s-au refăcut funcțiile aparatului urinar. Acest moment marchează o îmbunătățire a leziunilor cauzate de accident, care ar fi trebuit să aducă drept consecință o diminuare a despăgubirilor materiale și morale cerute de reclamanți, astfel că instanțele în mod greșit au estimat prejudiciul produs. Momentul estimării prejudiciului a survenit mult anterior acestei date indicate de reclamanți, respectiv la data când reclamanta T.V.M., afectată în mod direct de accident a putut să reia activitatea la locul de muncă, încheind un contract individual de muncă cu timp normal de lucru de 8 ore din 07.04.2008 fila 49 dosar Judecătoria Făgărăș până în 14.02.2011 iar în continuare din 15.02.2011 până în prezent cu timp de lucru parțial. Momentul reluării activității este unul important în stabilirea pagubei deoarece în funcție de acesta se poate aprecia asupra capacitații adaptive a victimei accidentului. Astfel, data de 01.11.2011 în raport de care instanțele anterioare au stabilit că se fixează momentul cunoașterii pagubei, de la care ar începe să curgă termenul general de prescripție pentru promovarea acțiunii în despăgubiri împotriva asiguratorului, a fost aleasă de medicul legist care a efectuat expertiza medico legală în funcție de rezultatele examenului medical consemnate în biletul de ieșire din spital emis de S.C. N.V.H. T.M. prin care se constată o ameliorare a aparatului motor și a mersului, păstrând totuși diagnosticul de parapareză spastică, recâștigarea parțială a controlului sfincterului anal și vezical. Acest moment nu poate marca temei al formulării unor pretenții retroactive, ce au început să curgă de la data producerii accidentului, ci poate afecta doar pretențiile viitoare în cazul în care reclamanta ar fi ales să fie despăgubită prin prestații periodice. Evaluarea stării de "stadiu sechelar"; din această expertiză nu poate înlătura consecințele juridice ale certificatului de handicap emis de o comisie de specialitate în 2006 și respectiv în 21.11.2007 prin care s-a stabilit gradul de handicap grav, nerevizuibil, capacitatea de muncă restantă fiind de 10%. Astfel, din moment ce primul certificat de handicap emis de comisia de evaluare a persoanelor cu grad de handicap, din 29.11.2006 a stabilit un termen de revizuire în 28.11.2007 tocmai în scopul verificării stării traumatismelor după programul individual de recuperare de la litera f din acest certificat, iar noul certificat emis la 21.11.2007 stabilește în urma evaluării stării de sănătate a reclamantei că nu se mai impune revizuirea, fiind nerevizuibil, modalitatea de stabilire a unui "stadiu sechelar"; printr-o expertiză medico legală efectuată de medicul legist din cadrul Serviciului Județean de Medicina Legală B. care stabilește un alt moment al încheierii modificărilor patologice nevindecabile, definitive, ar apărea ca fiind un moment ales de partea interesată în scopul susținerii "momentului epuizării tuturor mijloacelor de tratament cu impact asupra definitivării efectelor faptei ilicite";. Nimic nu îi împiedică pe reclamanți să promoveze prezenta cerere în despăgubiri într-un interval de timp de 3 ani de la data emiterii certificatului de handicap nerevizuibil din 21.11.2007, sau de la data când reclamanta T.V. a ales să înceapă activitatea la locul de muncă, așa cum susține pârâta plasând momentul de începere a curgerii termenului de prescripție la o data mai apropiată de data formulării cererii de despăgubiri, respectiv în 07.04.2008. Prin urmare, instanța va primi ca legală aceasta dată ( 07.04.2008), de la care începe să curgă termenul general de prescripție, indicată de asigurator, în funcție de care pretențiile materiale și morale ale reclamanților sunt prescrise, cu excepția pretențiilor dovedite cu înscrisuri aferente perioadei de 3 ani calculată de la data de 07.04.2008 și până la cererea de chemare în judecată, respectiv până la cererea adresată direct asiguratorului la 10.04.2012, recunoscute și de societatea de asigurare încă de la prima judecată în fond a cererii filele 94 și 217 dosar judecătorie, în sumă de 5913 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând c/v justificată tratament B.F. din 19.10.2009 (2043 lei), tratament N.H. T.M. din 11.10.2011 (3780 lei) și tomografie computerizata la H. S.R.L. în valoare de 90 lei din 03.11.2009. Așadar, considerând fondată critica privitoare la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată legal încă de la fond prin întâmpinare dar și în procedura concilierii fila 66 dosar judecătorie, instanța de recurs, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 1 va admite recursul asiguratorului sub acest aspect și va modifica decizia din apel și sentința instanței de fond, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile reclamanților prin raportare la data de 07.04.2008 ca fiind data de la care curge termenul de 3 ani pentru acordarea de despăgubiri de la asigurător, fiind data de la care păgubitul a cunoscut întinderea pagubei potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
În consecință,vor fi respinse ca prescrise pretențiile materiale și morale ale reclamanților T.A. (4772 lei daune materiale si 80000 lei daune morale), T.I. și T.I.A. (daune morale de cate 80000 lei), cât și pretențiile materiale cerute de reclamanta T.V., diferența de 11429,47 lei (27.342,47 lei acordata de fond - 5913 lei recunoscută de pârâtă = 11.429, 47 lei) și daunele morale aferente perioadei de până la 07.04.2008).
Daunele morale pretinse de reclamanții părinți și soră ai reclamantei T.V. sunt respinse așadar ca urmare a prescripției dreptului material la acțiune invocată de recurenta pârâta și față de pretențiile acestora la fond cât și în căile de atac, iar nu pentru apărarea intimaților reclamanți din cadrul întâmpinării din recurs prin invocarea principiului legalității căilor de atac, criticile invocate omisso medio, fiind inadmisibile. De aceea și criticile recurentei pârâte de la pct. 4 din motivele de recurs prin care solicită înlăturarea acestor despăgubiri morele acordată în favoarea rudelor de gradul I si II atunci când victima supraviețuiește accidentului, pe motiv că nu au acoperire legală fiind interzise prin rezoluția CE și prin art. 1391 Noul Cod civil, nu pot fi primite, neconstituind motiv de critică și în apel.
Se observă că instanța de fond a acordat reclamantei T.V. daune morale de 160.000 lei, cuantum păstrat în apel, ce reprezintă aproximativ ½ din cuantumul daunelor materiale. Instanța de recurs, în raport cu criticile recurentei pârâte, constată că aceste pretenții morale aferente perioadei cuprinse între data producerii accidentului și 07.04.2008 data ce reprezintă momentul de începere a curgerii termenului de prescripție în valorificarea dreptului material la acțiune, sunt prescrise. În legătură cu cuantumul despăgubirilor morale de după 07.04.2008, și până la data cererii de chemare în judecată, ce respectă termenul prevăzut de art. 3 raportat la art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958, instanța de recurs constată că trebuie să aibă în vedere principiul echității și stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată. Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând a unei satisfacții morale, pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale. Spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Astfel, este cunoscut faptul că, spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. După cum a arătat și societatea pârâtă, dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
În cazul vătămărilor fizice cauzate de un accident de circulație, la evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să se țină seama de suferințele fizice și morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin respectivul accident, precum și de toate consecințele acestuia, relevate de actele medicale ori de alte mijloace de dovadă, cum ar fi declarații de martori. Pe de altă parte, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar față de argumentele prezentate mai sus instanța de control judiciar apreciază că sumele acordate de judecătorul fondului cu acest titlu sunt mari, nefiind în deplină concordanță cu dispozițiile legale în materie, dar nici cu soluțiile jurisprudențiale la care pârâta a făcut trimitere.
Prin urmare, pentru perioada de după 07.04.2008 și până la data cererii de chemare în judecată, ținând seama că reclamanta T.V. s-a încadrat în muncă, că a reușit să-și îmbunătățească tonusul muscular și funcționarea aparatului urinar, instanța va stabili un prejudiciu moral în favoarea acesteia estimat în lei în valoare de 30.000 lei, respingând restul pretențiilor morale reprezentând diferența dintre suma de 160.000 lei acordată la fond și 30.000 lei acordată în recurs pentru reclamanta T.V.
Critica recurentei pârâte referitoare la despăgubirile în valoare de 5219,81 lei reprezentând costul automobilului adaptat handicapului reclamantei este fondată. Temeiul de drept în baza căruia instanțele anterioare au decis să acorde reclamatei costul acestui automobil, obligând pârâta la plata c/v lui, nu se pretează acestui tip de despăgubiri. Art. 42 alin. 1 litera d din Ordinul nr. 3108/2004 prevede următoarele: "la stabilirea despăgubirilor pe baza convenției dintre asigurați, persoanele păgubite și asigurătorii RCA, în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:
" în caz de vătămare corporală: eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale), probate cu documente justificative și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare";.
În consecință în textul indicat nu se regăsește o astfel de reglementare a prejudiciului de agrement invocat de reclamantă, drept pentru care instanța de recurs în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va modifica decizia atacată și admițând apelul pârâtei și sub acest aspect, va respinge pretențiile în cuantum de 5286,4 lei.
În legătură cu criticile din recursul pârâtei referitoare la acordarea penalităților de întârziere de 1% calculate la debitul datorat începând cu 20.09.2012 și până la data plătii efective, instanța reține critica fondată. Instanța de apel a acordat aceste penalizări în baza art. 45 alin. 3 din Ordinul CSA 3108/2004, însă potrivit acestui text invocat de instanța de apel, penalitățile recunoscute de ordinul invocat cu titlu de "actualizare a cuantumului despăgubirii"; sunt datorate de asigurator în procedura "convenției de despăgubire"; atunci când persoana vătămată se îndreaptă cu cerere în despăgubire la asigurator solicitându-i instrumentarea dosarului de daună. Cazul în speță nu se încadrează în procedura convenției de despăgubire, ci în procedura prevăzută de art. 47 din ordin potrivit căruia "în cazurile în care nu s-a realizat convenția și despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească";. Pe de altă parte reclamanții nu se pot încadra în categoria persoanelor fizice și juridice menționate la art. 45 din ordin, adică nu sunt persoane păgubite cu daune auto care au depus acte de reparație în scopul cuantificării despăgubirilor materiale. Pe de altă parte, apreciind ca prescrise pretențiile deduse judecații cu excepția despăgubirilor materiale în cuantum de 5913 lei recunoscute chiar de asigurator, nu mai subzistă nici legalitatea acordării pretențiilor accesorii, în speță penalitățile aferente debitului acordat la fond. În ceea ce privește debitul recunoscut de pârâtă în cuantum de 5913 lei, pentru acesta nu se acordă penalitățile de 1%, neîncadrându-se în despăgubirile prevăzute de art. 45 alin. 3 din ordin, nefiind vorba de nerespectarea termenelor prevăzute de art. 36 din ordin, în speță fiind vorba de aplicarea condițiilor răspunderii civile delictuale invocată pe calea judecătorească.
Prin urmare, va fi înlăturată dispoziția din decizia recurată referitoare la acordarea penalităților de 1% ca nefondată. Fiind înlăturată această dispoziție, motivul de recurs din recursul reclamanților nu mai are suport.
Prin recursul lor recurenții reclamanți solicitau acordarea penalităților de la data înregistrării la asigurator a cererii de despăgubire, considerent că prevederea de la art. 45 alin. 3 din ordin se aplică și despăgubirilor materiale și morale cerute de victimele accidentelor rutiere. În condițiile modificării deciziei din apel și schimbării sentinței cu efecte asupra cuantumului despăgubirilor se constată că raportat la suma acordată prin decizia de recurs nu exista o opoziție a societății de asigurare din moment ce chiar aceasta recunoaște pretențiile de 5913 lei. Pe de altă parte, reținând că instanța de fond a acordat dobânda legală aferentă despăgubirilor acordată reclamanților pentru a asigura o reparație integrală a prejudiciului constând în plata unei sume de bani, în temeiul art. 1088 alin 2 Cod civil aplicat în speță, nu se cuvin alte despăgubiri - daune interese pentru neexecutare mai mari decât dobânda legală. Așadar, pentru aceste argumente, cât și pentru cele mai sus exprimate ce vizează admiterea motivului de recurs invocat de recurenta pârâtă raportat la dispoziția din decizia din apel prin care asiguratorul era obligat la plata penalităților de 1% pe zi întârziere pentru plata despăgubirilor acordate inițial la fond, se impune respingerea recursului reclamanților ce avea ca motiv de critică doar chestiunea privitoare la data de la care trebuie aplicate penalitățile de 1%.
Pentru toate aceste considerente, se impune admiterea în parte a recursului pârâtei și modificarea deciziei din apel în sensul admiterii în tot a apelului formulat de către apelanta pârâtă cu consecința schimbării în parte a sentinței conform celor din dispozitivul prezentei.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere schimbarea sentinței de fond în parte pentru considerentele expuse, urmează ca, raportat la pretențiile admise din cererea de chemare în judecată formulată și precizată, reclamantei T.V. să-i fie acordate parțial cheltuielile de judecată avansate la fond, respectiv proporțional cu pretențiile admise. Din totalul de 8679 lei acordat cu titlu de cheltuieli conform decontului depus de avocatul ales - fila 187 dosar judecătorie se va scădea suma de 2460 lei reprezentând costul expertizei medico - legale, pe care instanța a înlăturat-o deoarece data "stadiului sechelar"; nu a influențat curgerea termenului de prescripție în sensul cerut de reclamantă, se va scădea suma de 1000 lei cu titlu de onorariu parțial avocat din totalul de 4500 lei achitat de parte către avocatul său ales, rămânând suma de 5219,81 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale cuvenite conform art. 276 Cod procedură civilă.
Reclamanților T.A., T.I. și T.I.A. nu li se acordă cheltuieli de judecată la fond, pretențiile acestora fiind respinse.
Fiind admise doar în parte pretențiile reclamantei T.V.M. și acceptate astfel ca fondate apărările pârâtei, se cuvine ca în baza art. 274 și art. 276 Cod procedură civilă, reclamanții să plătească față de pârâtă suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond din totalul de 755 lei cerut și justificat de pârâtă - fila 217 dosar fond.
În apel și recurs, față de soluția de admitere a căilor de atac promovate de pârâtă nu se vor acorda cheltuieli de judecată reclamanților, însă aceștia din urmă vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată justificate și avansate de pârâtă cu titlu de taxă de timbru și timbru judiciar în suma de 868,58 lei pentru fiecare cale de atac, căzând în pretenții.
| ← Prezumţia de mandat tacit reciproc se aplică în situaţia... | Insolvenţă. Contestaţie împotriva tabelului preliminar de... → |
|---|
