Rambursare TVA cu depăşirea termenului reglementat de O.M.F.P. nr. 263/2010. Prelungire termen. Condiţii pentru stabilirea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţilor publice pentru întârzierea rambursării.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2517/R din data de 31.10.2014
Pentru a se stabili răspunderea administrativ-patrimonială a autorităților publice pentru rambursare TVA cu depășirea termenului legal, trebuie întrunite elementele răspunderii civile delictuale, dreptul comun al răspunderii în toate ramurile de drept: existența unui act administrativ nelegal, existența unui prejudiciu material sau moral, existența raportului de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciu și a culpei autorității publice.
Dacă refuzul de plată a sumei, exprimat prin adresa nr. 47201/20.09.202 poate fi asimilat actului administrativ, dacă lipsa de folosință a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale iar raportul de cauzalitate este facil de demonstrat, cu privire la ultima condiție, stabilirea culpei autorității publice, implică a se cerceta caracterul justificat sau nejustificat al întârzierii. Din dispozițiile cuprinse în O.M.F.P. 263/2010 în Anexa 1 lit. c pct. 5, rezultă că regula o reprezintă soluționarea decontului în termen de 35 de zile, dar în același timp legislația prevede posibilitatea prelungirii acestui termen până la comunicarea informațiilor necesare soluționării cererii de rambursare, fiind expresă trimiterea făcută la art. 70 alin. 2 Cod procedură fiscală: În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1521/CA/21.05.2014 s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. R. S.A. în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. B. și A.J.F.P. B. prin care s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata către reclamantă a sumei de 196.700 lei reprezentând dobânda corespunzătoare sumelor de rambursat înscris în deconturile de TVA aferente lunilor martie, aprilie, iunie și iulie 2011, restituite cu depășirea termenului legal, cu cheltuieli de judecată. și s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin A.N.A.F. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin cererea nr. 47201/20.09.2012, reclamanta a solicitat pârâtei D.G.F.P. B. restituirea dobânzilor aferente sumelor de rambursat înscris în deconturile de TVA, calculate începând cu ziua următoare expirării termenului legal de soluționare a deconturilor de TVA și până la data plății efective în cuantum de 196.700 lei. Prin adresa nr. 7814/12.10.2012 D.G.F.P. B. a respins solicitarea societății reclamante invocând faptul că cererea este nefondată, având în vedere că nu s-au înregistrat întârzieri în soluționarea deconturilor cererilor de rambursare ale societății, prelungirea termenul legal fiind determinat de condiții obiective și reglementate de lege.
Reclamanta s-a considerat prejudiciată prin faptul că pârâtele au soluționat cererile de decontare TVA aferente lunilor martie, aprilie, iunie și iulie 2011 cu depășirea termenului legal maxim de 125 zile prevăzut de O.M.F.P. nr. 263/2010.
S-a reținut că pârâta A.F.P.B. a transmis decontului de TVA cu opțiunea de rambursare la D.G.F.P.B. - Activitatea de Inspecție Fiscală care le-a restituit această documentație împreună cu rapoartele de inspecție fiscală în data de 20.03.2012 pentru deconturile lunilor martie și aprilie 2011 și în data de 25.07.2012 pentru deconturile lunilor iunie și iulie 2011. După aceste date A.F.P. B. a procedat la compensarea sau restituirea efectivă a sumelor cu titlu de TVA.
Astfel, potrivit cap. II secțiunea A, punctul 2, deconturile cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare se soluționează în funcție de gradul de risc fiscal pe care îl reprezintă fiecare persoană impozabilă și în cazul deconturilor de TVA cu risc fiscal mare cu inspecție fiscală anticipată.
Cum deconturile depuse de societatea reclamantă prezentau grad de risc fiscal mare, pârâta a procedat la inspecția fiscală a societății reclamante, care nu a mai fost verificată pe linie de TVA de la înființarea acesteia în anul 2005 și s-au verificat mai multe deconturi de TVA cu control ulterior și a un decont cu control anticipat; în vederea aprobării rambursării sumelor ce rezultau din deconturile depuse a fost cuprinsă o perioadă mare de verificare și un număr mare de deconturi de TVA; au fost înregistrate notificări înregistrate la societate pentru comunicarea informațiilor necesare și s-au efectuat controale încrucișate care au generat un număr mare de zile de suspendare potrivit dispozițiilor art. 70 alin. 2 și art. 104 alin. 3 Cod procedură fiscală.
Cu toate că reclamanta susține că deconturile de TVA urmau a fi soluționate în termenul maxim de 125 de zile nu a avut în vedere perioadele de suspendare în derularea inspecției fiscale care au operat pentru obținerea informațiilor și documentelor necesare de la societatea reclamantă și care nu sunt imputabile organului fiscal.
Pe cale de consecință, nesoluționarea în termenul legal a cererii de rambursare este rezultatul unor cauze obiective ce țin de încadrarea decontului de TVA ca decont de risc mare, ce a presupus inspecție fiscală anticipată, precum și aceea că a fost suspendat cursul inspecției fiscale, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală, cererea reclamantei de acordare a dobânzilor de întârziere nu este fondată.
Cu privire la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanța a reținut că acesta nu probează o altă situație de fapt, întrucât potrivit obiectivului propus de reclamantă s-a efectuat numai calculul dobânzilor de întârziere, fără a stabili dacă s-a respectat procedura de soluționare a deconturilor de TVA și dacă soluționarea deconturilor s-a făcut în termenul legal.
Reclamanta a declarat recurs atât împotriva încheierii de ședința din data de 23 octombrie 2013 cât și a sentinței civile nr. 1521/CA/21.05.2014 pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 13013/62/2012, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii de ședința din data de 23 octombrie 2013 în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a paratului Statul Roman prin A.N.A.F., în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului pârât Statul Roman prin A.N.A.F. precum și modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 1521/CA/21.05.2014 și, pe cale de consecința, admiterea cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește soluționarea excepției, arată că este aplicabil art. 227 alin. 2 din Codul de procedura fiscală, Statul Roman prin A.N.A.F. având calitate procesuală pasivă distinctă, nu doar D.G.R.F.P B. sau A.J.F.P. B., acesta fiind ținut răspunzător pentru prejudiciile cauzate de funcționarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Pe fondul cauzei, arată că soluția pronunțată este rezultatul interpretării și aplicării greșite a legislației aplicabile situației de fapt supuse analizei, deoarece instanța a dat relevanta în mod nejustificat alin. 2 al art. 70 Cod procedură fiscală în care se arată că "în situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate". Instanța a aplicat greșit aceste prevederi legale întrucât nu le-a coroborat cu prevederile speciale în materie, reglementate de Ordinul nr. 263/2010 care stabilește termenele speciale și derogatorii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare cu inspecție fiscală anticipată.
Arată că organul de inspecție fiscală a suspendat in mod nelegal inspecția de fiecare dată când s-au efectuat controale încrucișate, acestea fiind cauzele principale ale prelungirii soluționării deconturilor cu durate foarte mare de timp, recurenta neavând nicio culpa întrucât a răspuns in termenul legal la orice solicitare de furnizare de informații sau de depunere de documente primita din partea organelor fiscale. În cazul controlului încrucișat potrivit pct. 6.2 si 6.3 din Cap II - Secțiunea C, durata controlului nu poate fi prelungita decât cu maxim 45 de zile, si apoi cu încă 45 de zile dar doar in cazuri apreciate ca fiind justificate de către direcția coordonatoare din cadrul A.N.A.F..
Astfel, potrivit Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, cap. II - Procedura de soluționare a solicitărilor de rambursare. secțiunea C. Fluxul operațiunilor în cazul deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare soluționate cu inspecție fiscala anticipate,este prevăzut un prim termen special, derogatoriu, de soluționare a decontului de TVA, de maximum 35 de zile, termen care cuprinde inclusiv perioada controlului anticipat, fiind prevăzută posibilitatea prelungirii termenului de doua ori cu cate 45 de zile, în situații bine motivate, precum efectuarea de controale încrucișate la alte societăți, a doua prelungire putând opera doar în cazuri justificate și cu aprobarea direcției coordonatoare din cadrul A.N.A.F:
A se interpreta altfel, ar însemna să se permită organelor fiscale să depășească acest termen de 35 de zile cu mult peste termenele admise de pct. 6.2 si 6.3, suspendând de fiecare data, pe o perioada nedeterminată controlul principal, ori de cate ori se efectuează controale încrucișate la alte societăți.
În ceea ce privește adresa nr. 30349/01.11.2012 prin care i s-a răspuns la solicitarea de plata a sumei de 196.700 lei, acest răspuns se constituie intr-un refuz nejustificat, întrucât toate apărările formulate de parata A.F.P. B., bazate pe procedurile interne, nu pot fi reținute întrucât contribuabilul nu poate fi ținut de o procedura interna, atâta vreme cat parcurgerea acesteia a determinat depășirea termenului legal de maxim 125 de zile, prevăzut de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare.
Pentru aceste considerente apreciază că se impune obligarea în solidar la achitarea dobânzilor de întârziere ca urmare a depășirii termenului legal de soluționare a deconturilor de TVA fiind o procedura la care participa ambele instituții fiscale.
Mai arată recurenta că nu a contestat dreptul organului fiscal de a solicita informațiile pe care le considera necesare soluționării cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, însă toate aceste acțiuni, toate aceste demersuri întreprinse de organul fiscal trebuie să se încadreze în termenul legal special de 125 de zile reglementat de legiuitor, deoarece organul fiscal nu poate solicita la nesfârșit informații sau efectuarea unor controale încrucișate, depășind astfel termenul legal, special instituit, de soluționare. Dimpotrivă, legiuitorul a reglementat și în sarcina sa drepturi și obligații, prin O.M.F.P. 263/2010, procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, termenele de plată a sumelor reprezentând TVA aprobată la rambursare, procedura care este obligatorie pentru organul fiscal, nicidecum orientativa, aleatorie.
Recurenta invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a CJUE.
Intimata-pârâtă D.G.R.F.P. B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Arată că societatea s-a înregistrat în anul 2005. Perioada supusă verificării a fost stabilită începând cu luna ianuarie 2006 - aprilie 2011, efectuându-se în perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale în temeiul prevederilor art. 98 din O.G. nr. 92/2003. În aceste condiții perioada de verificare se prelungește, cu perioada afectată controlului soluționării deconturilor de TVA cu control ulterior. Pe cale de consecință se suspendă de drept termenul de 45 de zile a soluționării cererii de rambursare.
În înțelesul art. 70 din O.G. nr. 92/2003, termenul de 45 de zile de soluționare nu este un termen imperativ și absolut. Din analiza alin. 2 al textului aceluiași articol și anume: alin. (2): "În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsa intre data solicitării si data primirii informațiilor solicitate". Astfel ca termenul de 45 de zile, după caz, este un termen de recomandare pentru organul fiscal.
Faptul ca recurenta nu s-a conformat solicitărilor sale, nu se poate imputa o culpă organului fiscal. În vederea stabilirii realității și legalității documentelor înregistrate în contabilitate (jurnalul de cumpărări) referitor la verificarea operațiunilor din care S.C. R. S.R.L. a dedus TVA în corelație cu operațiunile altor persoane, echipa de inspecție a efectuat un control încrucișat la S.C. F.M. S.R.L. în perioada 22.06-18.07.2011 justificat de faptul că suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare de S.C. R. S.R.L. provine, în cea mai mare parte, din facturile emise de furnizorul S.C. F.M. S.R.L. în perioada februarie 2010 - aprilie 2011.
S-a constatat astfel lipsa unei contabilități de gestiune adecvate, fără dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiară, fără o evidență tehnico-operativă proprie și reflectarea acestora în conturile de gestiune, adaptată în funcție de necesitățile privind specificul activității.
S-au constatat deficiente în ceea ce privește reflectarea costului de producție al lucrărilor/serviciilor terminate și/sau neterminate pe fiecare lucrare în parte.
Controalele încrucișate, efectuate sau solicitate autorităților fiscale din țară, solicitările de explicații, respectiv Notificările întocmite cu prilejul tuturor verificărilor, măsurile dispuse pentru identificarea în contabilitatea furnizorului a operațiunilor derulate cu acesta, solicitarea de întrerupere a inspecției fiscale din partea S.C. R. S.R.L., precum și schimbul internațional de informații, reprezintă acțiuni realizate cu respectarea tuturor procedurilor fiscale si care au avut ca scop clarificarea situației fiscale reale la contribuabilul verificat.
Intimata-pârâtă A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, soluționarea excepției lipsei calității sale procesual pasive fiind legală și temeinică.
În cauză nu s-a administrat proba cu înscrisuri suplimentare.
Analizând hotărârea pronunțată prin prisma dispozițiilor legale în materie și a motivelor invocate, prin prisma dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin A.N.A.F., soluționată de către instanța de fond prin respingere, se constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentă.
Pentru a antrena răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate contribuabililor de funcționarii publici din cadrul organelor fiscale în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în condițiile art. 227 alin. (2) Cod procedură fiscală, trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 din Legea contenciosului administrativ, și anume să existe un act administrativ ilegal, actul respectiv să fi cauzat reclamantei un prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate între actul administrativ ilegal și prejudiciu, condiție comună oricărei forme a răspunderii juridice și care-și găsește motivația în teza potrivit căreia pentru ca răspunderea să se declanșeze și un subiect să fie tras la răspundere este necesar ca rezultatul ilicit să fie consecința nemijlocită a acțiunii sale, precum și condiția culpei autorității publice câtă vreme această formă a răspunderii este una subiectivă.
Or, câtă vreme nu există un act administrativ tipic sau asimilat care să fi fost constatat a fi nelegal, nu există premisa pentru a considera statul ca fiind titularul unei obligații de despăgubire, acesta fiind lipsit de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, se constată că motivele invocate de recurentă se încadrează în dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă de la 1865, dar nu sunt fondate.
Recurenta a solicitat plata unor despăgubiri pentru sumele înscrise în deconturile de TVA, restituite cu pretinsa depășire a termenului legal.
Potrivit art. 124 alin. 1 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70, după caz.
Textul consacră o formă de răspundere administrativ-patrimonială a autorităților publice pentru pagubele create prin actele administrative, iar cu privire la natura juridică a acestei răspunderi,s-a arătat în doctrină că,deși este o formă de răspundere autonomă, condițiile în care se angajează sunt aceleași din dreptul civil, pentru că răspunderea civilă delictuală este dreptul comun al răspunderii în toate ramurile de drept: existența unui act administrativ nelegal, existența unui prejudiciu material sau moral, existența raportului de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciu și a culpei autorității publice.
Dacă refuzul de plată a sumei de 196.700 lei, exprimat prin adresa nr. 47201/20.09.202 (fila 8 vol. I dosar Tribunal) poate fi asimilat actului administrativ, dacă lipsa de folosință a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale iar raportul de cauzalitate este facil de demonstrat, cu privire la ultima condiție, stabilirea culpei autorității publice, implică a se cerceta caracterul justificat sau nejustificat al întârzierii. Din dispozițiile cuprinse în O.M.F.P. nr. 263/2010 în Anexa 1 lit. c pct. 5, rezultă că regula o reprezintă soluționarea decontului în termen de 35 de zile, dar în același timp legislația prevede posibilitatea prelungirii acestui termen până la comunicarea informațiilor necesare soluționării cererii de rambursare, fiind expresă trimiterea făcută la art. 70 alin. 2 Cod procedură fiscală: În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Pentru decontul lunii martie 2011 și al lunii aprilie 2011, controlul fiscal demarat la data de 01.06.2011 a cuprins o perioadă mare de verificare (ianuarie 2006- aprilie 2011), a impus solicitare de date (07.06.2011), cercetare la fața locului (17-21.06.2011), efectuarea de controale încrucișate la o serie de furnizori care au fost transmise la organele fiscale teritoriale la data de 12.07.2011, răspunsurile sosind la data de 03.08.2011 de la D.G.F.P. M., la 08.08.2011 de la D.G.F.P. T., la 23.08.2011 de la D.G.F.P. C. și la 07.11.2011 de la D.G.F.P. B.
De asemenea, controlul încrucișat realizat la furnizorul reclamantei, S.C. F.M. S.R.L. și materializat prin procesul verbal nr. 5876/18.07.2011 a stabilit că reclamanta a completat eronat declarația informativă 394 pentru semestrul II 2010, (ceea ce a impus completarea declarației rectificative la 24.06.2011), precum și faptul că din contabilitatea furnizorului nu se pot determina lucrările efectuate pentru reclamantă, ceea ce a pus echipa de inspecție fiscală în imposibilitate să verifice costurile angajate de S.C. F.M. către S.C. R. S.R.L.. Pentru remedierea acestei deficiențe, prin Dispoziția de măsuri nr. 250/18.07.2011 s-a pus în vedere furnizorului să-și organizeze contabilitatea de gestiune astfel încât să se identifice toate costurile angajate și repartizate pe fiecare lucrare în parte, respectiv pe fiecare beneficiar.
Din aceleași verificări a rezultat existența unei achiziții intracomunitare care a necesitat la 13.09.2011 demararea procedurii de schimb internațional de informații pentru verificarea realității operațiunilor de achiziție, răspunsul fiind primit la 31.01.2012, așa încât obiectiv pârâta nu se putea încadra în termenul de 45 zile prevăzut de pct. 6.2 din Ordinul nr. 263/2010, chiar prelungit conform pct. 6.3.
În perioada 07.02.2012-20.02.2012 s-a verificat modul în care a fost adusă la îndeplinire măsura stabilită prin dispoziția 250/18.07.2011 de către S.C. F.M. S.R.L., la 24.02.2012, 29.02.2012 și 06.03.2013 s-au solicitat recurentei-reclamante explicații și documente, iar la data de 19.03.2013 a fost încheiat, avizat și aprobat raportul de inspecție fiscală 199 și s-a emis decizia de impunere 186 și Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 187.
Pentru decontul lunilor mai 2011, iunie 2011 și iulie 2011, inspecția fiscală suspendată pentru finalizarea controlului pentru lunile precedente, a fost reluată la 21.03.2012 și a necesitat de asemenea control încrucișat la furnizori, ultima verificare (la S.C. F.M. S.R.L.) fiind încheiată la data de 12.07.2012.
Din succesiunea cronologică a actelor și măsurilor întreprinse de organul fiscal rezultă că măsura suspendării inspecției fiscale s-a impus până la finalizarea verificărilor încrucișate, iar necesitatea efectuării acestor controale a reprezentat rezultatul dreptului de apreciere a organului fiscal ce era îndreptățit a constata relevanța stărilor de fapt fiscale, urmând a adopta soluția admisă de lege pe baza unor constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză (art. 6 Cod procedură fiscală).
În aceste condiții, corect a apreciat instanța de fond că nesoluționarea în termenul legal a cererii de rambursare nu este rezultatul unei atitudini culpabile a organelor fiscale, fiind rezultatul unor cauze obiective ce țin de încadrarea decontului de TVA ca și decont cu risc fiscal mare, ce a presupus inspecție fiscală anticipată, precum și aceea că în cursul inspecției fiscale anticipate s-a impus efectuarea unor controale încrucișate ce au determinat suspendarea inspecției fiscale, presupunând analiza unor operațiuni complexe ale reclamantei și ale furnizorilor.
În concluzie, în lipsa unei fapte ilicite și a culpei organului fiscal, instanța de fond a apreciat corect că nu poate da curs cererii reclamantei de acordare a dobânzilor solicitate.
Această soluție este în consens cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 1253/2012 dosar nr. 7592/2/2010) care a arătat că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, nu este o noțiune abstractă, ci se analizează de la caz la caz, în funcție de anumite criterii cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului: complexitatea pricinii, atitudinea părților, miza litigiului. Or, având în vedere izvorul cererii de plata dobânzilor, temeiurile de fapt și de drept ale acesteia, complexitatea și tehnicitatea verificărilor necesare, în speță nu există elemente consistente care să justifice evaluarea fondului raportului juridic-fiscal de către instanță, în lipsa unei decizii de soluționare a contestației administrative.
În ceea ce privește jurisprudența CJUE invocată de recurentă (Cauza C-107/201), se apreciază de către instanța de recurs că aceasta nu se circumscrie situației de față,deoarece se referă la aplicarea în timp a normelor naționale care reglementează rambursarea TVA, însă chiar și instanța europeană arată (paragraful 53), că termenul de rambursare poate fi prelungit în vederea efectuării unui control fiscal fără ca o astfel de prelungire să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului.
A invocat recurenta și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1084/2012, care nu reprezintă izvor de drept, însă prin aceasta s-a statuat că obligația autorităților fiscale de a datora dobânzi la TVA rambursat cu întârziere decurge din culpa acestora de a suspenda inspecția pentru efectuarea de verificări încrucișate după expirarea termenului de 45 zile prevăzut de art. 70 Cod procedură fiscală.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va fi respins recursul formulat de reclamantă împotriva încheierii din 23.10.2013 și a sentinței nr. 1521/CA/21.05.2014 ca nefiind fondat.
| ← Ajustare TVA – operaţiune ulterioară anulării codului de... | Garanţia de participare la procedura de achiziţie publică.... → |
|---|
