Emitere decizie concediere în timpul concediului medical. Interpretarea art. 60 alin. 1 lit. a Codul muncii în raport de prevederile art. 77 Codul muncii. Emiterea deciziei de concediere şi producerea consecinţelor acesteia.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 683/Ap din data de 15.10.2014
- art. 60 alin. 1 lit. a Codul muncii;
- art. 77 Codul muncii.
Constată că prin sentința civilă nr. 858/2014, Tribunalul Brașov a admis contestația formulată și completată de către contestatoarea M.A.I., în contradictoriu cu C.N.P.R. S.A. și a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 8176/06.09.2013 emisă de intimată.
A dispus reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior concedierii, respectiv, consilier juridic în cadrul C.N. "P.R."; S.A..
A obligat intimata la plata despăgubirilor constând în salariile și celelalte drepturi cuvenite începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. de dosar 7986/62/2013, contestatoarea M.A. a chemat în judecată pe intimata C.N.P.R. S.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: anularea deciziei de concediere nr. 8167/2013 ca nelegală și abuzivă, reintegrarea în muncă pe postul deținut anterior cu toate drepturile ce decurg din reintegrare, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 8176/6.09.2013 emisă de intimata C.N. P.R. S.A. s-a dispus concedierea contestatoarei din funcția de consilier juridic, în temeiul dispozițiilor art. 65 și 66 din Codul muncii, pentru motive care nu țin de persoana sa, ca urmare a desființării postului ocupat, fiind acordat un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare, conform art. 75 alin. 2 din Codul muncii.
Astfel cum rezultă din certificatele de concediu medical depuse la dosar - (filele 23-27) - contestatoarea s-a aflat în incapacitate temporară de muncă în perioada 2.09.2013-18.10.2013, aspect comunicat intimatei, conform înscrisului depus la fila 22.
Prin urmare, la data emiterii decizie contestate, 6.09.2013, salariatul concediat se afla în incapacitate temporară de muncă iar angajatorul cunoștea aceste aspecte.
În condițiile date, în cauză devin incidente dispozițiile art. 60 lit. a din Codul muncii care interzic concedierile salariaților care se află în incapacitate temporară de muncă, stabilită prin certificat medical, conform legii.
Intimata s-a mai apărat susținând că decizia de concediere și-a produs efectele după încetarea perioadei de incapacitate temporară de muncă, apărare care nu este susținută de actele depuse la dosar.
Astfel, din cuprinsul deciziei de concediere rezultă foarte clar că ,,începând cu data expirării termenului de preaviz (care este de 20 de zile lucrătoare, conform deciziei), doamna M.A. este concediată conform art. 65 din Codul muncii."; Așadar, momentul concedierii este legat de termenul de preaviz de 20 zile, termen care începe să curgă din momentul emiterii deciziei, respectiv din 6.09.2013, în decizie nefiind făcută o altă distincție.
Intimata ar fi avut posibilitatea, dată fiind procedura de concediere colectivă în curs, să stabilească în cuprinsul deciziei, o altă dată, la care acesta să-și producă efectele, avea posibilitatea să menționeze starea de incapacitate temporară a salariatului precum și faptul că termenul de preaviz începe să curgă din momentul încetării acestei cauze. Cum nu a procedat astfel, acesta și-a asumat ,,riscul"; ca salariatul să atace decizia și să invoce motivul de nulitate prevăzut de art. 60 lit. a din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C.N. P.R. S.A., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței instanței de fond și pe cale de consecință, respingerea contestației formulate împotriva deciziei de concediere nr. 8176/6.09.2013.
Critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și invocă faptul că Tribunalul Brașov, în cuprinsul sentinței pronunțate denotă o analiză superficială a situației de fapt și de drept existente, situație învederată de pârâtă prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Situația de fapt a impus organizarea unei procedurii de concediere colectivă, datorată împrejurărilor economice extrem de precare și pierderilor importante suferite de C.N. P.R. S.A., iar această procedură a fost realizată potrivit dispozițiilor legale, care obligau subscrisa la respectarea imperativă a unor termene clare de efectuare a măsurilor subsecvente, nu exista posibilitatea de a emite deciziile de concediere cu încălcarea acestor termene pentru un număr mic dintre salariați, deoarece acest lucru ar fi dus la anularea întregii proceduri de concediere colectivă.
În aceste condiții, au fost emise deciziile de concediere, însă efectele acestor decizii erau suspendate de drept, în temeiul art. 50, alin. 1, lit. b, coroborat cu art. 49, alin. 6 din Codul muncii, care dispun: "Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situații:..b) concediu pentru incapacitate temporară de muncă";, respectiv: "În cazul suspendării contractului individual de muncă, se suspendă toate termenele care au legătura cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă.";
Orice aspect legat de contractul individual de muncă este suspendat de drept, implicit efectele emiterii deciziei de concediere pentru motive ce nu țin de persoana angajatului, impuse de procedura de reorganizare prin concediere colectivă.
Astfel, emiterea deciziei de concediere de către C.N. P.R. S.A. a fost impusă de procedura concedierilor colective, însa toate efectele acestei decizii au fost suspendate de drept până la încetarea stării de incapacitate temporară de muncă, în ceea ce privește efectuarea preavizului, încetarea contractului de muncă, precum și a termenului legal de contestare a deciziei de concediere, care a început să curgă din momentul în care starea de incapacitate temporară de muncă a încetat.
Simpla emitere a deciziei de concediere nu produce efecte asupra salariatului, efectele deciziei producându-se doar în momentul încetării stării de incapacitate temporară de muncă.
Instanța de fond afirmă cu ușurință că efectele deciziei se produc de la data emiterii ei, nefiind făcută altă distincție în cuprinsul său, neluând în seamă dispozițiile Codului muncii, care, în mod imperativ dispun că efectele se produc la data comunicării deciziei către salariat, aspect extrem de clar prevăzut în cuprinsul deciziei de concediere, în art. 6.
Decizia de concediere a fost comunicată salariatei în data de 21.10.2013, dată la care salariata nu mai era în stare de incapacitate temporară de muncă, așa cum reiese din însăși decizia de concediere depusă de contestatoare la dosarul cauzei, în care, pe ultima pagină se poate vedea semnătura de primire a salariatei și data la care a fost comunicată personal decizia de concediere către reclamantă.
Astfel, având în vedere faptul ca decizia de concediere a fost comunicată reclamantei după încetarea stării de incapacitate temporară de muncă, nu există nici un fel de încălcare a dispozițiilor Codului muncii în ceea ce privește concedierea salariatei M.A.I., aceasta nefiind în vreun fel prejudiciată prin simpla emitere a deciziei de către C.N.P.R. S.A., nefiind aplicabile dispozițiile art. 60, alin. 1, lit. a).
Analizând apelul formulat, instanța constată că este fondat.
Instanța de fond a reținut că decizia de concediere este lovită de nulitate deoarece a fost emisă în 6 septembrie 2013, când salariata se afla în concediu medical, iar potrivit art. 60 lit. a Codul muncii, nu se pot efectua concedieri ale salariaților care se află în incapacitate temporară de muncă.
Instanța de fond a aplicat greșit legea (art. 60 lit. a Codul muncii), stării de fapt deduse judecății și a nesocotit mențiunile din decizia de concediere ce vizau producerea efectelor acesteia după expirarea termenului de preaviz și după epuizarea perioadei de concediu medical, fără a da o justificare înlăturării argumentelor emitentului deciziei nr. 8176/6 septembrie 2013.
Așadar, sentința nu oferă o soluție pe fondul contestației, nu analizează dacă operează o concediere reală, efectivă și serioasă și se fundamentează pe încălcarea unei dispoziții imperative a Codului muncii, care ar atrage nulitatea ei.
În apel, instanța va verifica raportat la motivele de apel și la apărările contestatoarei că sancțiunea nulității deciziei a fost corect aplicată. Pentru considerentul că niciuna dintre părți nu a cerut aplicarea art. 480 alin. 3 teza a II-a Noul Cod de procedură civilă, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare, în situația în care instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va rejudeca cauza, evocând fondul.
Așadar, nulitatea deciziei de concediere a fost admisă greșit, deoarece dispozițiile art. 60 alin. 1 lit. a Codul muncii, nu vizează expres că momentul emiterii deciziei de concediere nu trebuie plasat pe durata incapacității temporare de muncă. Este vorba de aplicarea art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, în conformitate cu prevederile art. 77 Codul muncii, care menționează că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei.
Deci nu are nici o importanță când a fost emisă decizia de către angajator, importantă fiind comunicarea acesteia salariatului afectat de măsura dispusă, deoarece data încetării Contractului individual de muncă este data la care se produc efectele deciziei de concediere.
Din examinarea deciziei de concediere rezultă că, deși a fost emisă în 6 septembrie 2013, când contestatoarea se afla în concediu medical, concedierea salariatei, în temeiul art. 65 Codul muncii, din motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării postului ocupat, are loc "începând cu data expirării termenului de preaviz"; (art. 1 pct. 1 din decizie).
Termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare a fost acordat conform art. 75 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 și art. 32.1 din Contractul colectiv de muncă 2008-2018 și curge de la data comunicării deciziei, conform mențiunilor de la art. 2 din cuprinsul deciziei contestate.
Potrivit mențiunii din finalul deciziei atacate, contestatoarea a luat la cunoștință de decizie în 21 octombrie 2013, acesta fiind momentul producerii efectelor deciziei.
În data de 21 octombrie 2013 contestatoarea nu se afla în concediu medical, iar termenul de preaviz de 20 de zile a început să curgă de la această dată, urmând ca la epuizarea lui să opereze prevederile art. 1 din decizie, respectiv încetarea Contractului individual de muncă prin concediere colectivă - art. 65 Codul muncii.
Reținerile instanței de fond din finalul considerentelor din care rezultă că nu a putut aprecia ca fondate susținerile angajatorului, neexistând înscrisuri în probațiune care să justifice că decizia de concediere și-a produs efectele după încetarea concediului medical nu sunt corecte. În speță, față de conținutul și prevederile deciziei de concediere din care rezultă clar că decizia produce efecte din momentul luării la cunoștință de către contestatoare, iar acest moment este în afara intervalului în care contestatoarea s-a aflat în concediu medical, nu se mai impunea nicio dovadă în plus față de cele administrate deja în cauză.
Prin urmare, instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, raportat la datele speței, constatând greșit nulitatea deciziei de concediere.
În ceea ce privește măsura dispusă, aceea a concedierii colective, instanța constată că, raportat la motivele invocate de contestatoare, nu se poate reține că această concediere, desființare a postului contestatoarei, nu este legală, serioasă și efectivă.
Potrivit art. 7 din H.G. nr. 371/1998, privind înființarea C.N.P.R., acțiunile Poștei sunt deținute de stat, care își exercită drepturile și obligațiile decurgând din calitatea sa de acționar unic, prin Ministerul Comunicațiilor.
Angajatorul a fost nevoit să-și reorganizeze activitatea prin redimensionarea personalului raportat la volumul de muncă existent, fiind înregistrate pierderi financiare semnificative, astfel încât, începând cu luna iunie 2013 au fost întreprinse planurile de disponibilizare, fiind adoptată în acest sens H.C.A. nr. 175/14.06.2013.
Prin urmare, concedierea colectivă dispusă, a avut o cauză reală, impusă de dificultăți economice, independente de buna sau reaua-credință a angajatorului.
Organigrama valabilă anterior procedurii de concediere colectivă (de la data de 01 aprilie 2013) era cea aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 131/19.03.2013, în cuprinsul că¬reia se poate observa că numărul de posturi din cadrul Departamentului Juridic Litigii și Dispersie Teritorială era de 28. Ulterior, în Organigrama valabilă de la data de 01.09.2013, aprobată prin Hotărârile, Consiliului de Administrație nr. 206/30.07.2013 și 218/21.08.2013, este evident că numărul de posturi din cadrul Departamentului Juridic Li¬tigii și Dispersie Teritorială era de 23, adică mai mic cu 5, exact numărul de posturi des¬ființate în urma reorganizării C.N.P.R. S.A.
În ceea ce privește postul contestatoarei, în urma procedurii de concediere colectivă, acesta nu mai exista, în conformitate cu propunerile șefilor de com¬partimente, precum și a rezultatelor normării, astfel încât postul de consilier juridic D.B. a fost desființat, potrivit adresei Departamentului Resurse Umane nr. 101.2/6089/16.08.2013.
Prin Hotărârea nr. 206 din data de 30.07.2013 a Consiliului de Administrație al C.N.P.R. S.A. s-a aprobat referatul nr. 101.2/5108/30.07.2013, întocmit de Departamentul Resurse Umane, privind aplicarea, prin reducerea posturilor din organigrama C.N.P.R S.A., a planului de disponibilizare aprobat prin H.C.A. nr. 175/14.06.2013 și, pe cale de consecință, s-a aprobat și inițierea procedurilor pri¬vind concedierea colectivă.
Modificarea structurii interne este atributul exclusiv al angajatorului, societatea noastră având dreptul să își organizeze activitatea, astfel încât să se asigure o funcționare eficientă a resurselor umane și materiale.
Criteriile de stabilire a personalului disponibilizat au fost stabilite așa cum am mai arătat anterior, prin Procesul-verbal nr. 101.4/5583/13.08.2013-423/13.08.2013, comple¬tat prin Procesul-verbal nr. 101/4987/14.08.2013-424/14.08.2013 fiind respectate în totali¬tate de angajator în cadrul procedurii de concediere colectivă.
Reclamanta nu a participat la o testare/concurs pentru ocuparea în continuare a postului de consilier juridic în cadrul D.B., deoarece postul contestatoarei era post unic și a fost desființat.
Organizarea unui concurs era necesară în cazul în care postul ar fi existat în continuare, iar pentru ocuparea sa ar fi concurat mai multe persoane.
În situația concedierilor individuale/colective care sunt dispuse din cauze care nu țin de persoana salariatului, angajatorul nu este obligat să pună la dispoziția salariatului posturile vacante. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație si Justiție, prin Decizia nr. 6/09.05.2011. Legiuitorul nu se referă și la ipoteza concedierii individuale prevăzute de art. 65 din Codul muncii, astfel că, în cazul desființării locului de muncă în situația concedierilor pentru motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorului nu îi revine obligația de a-i oferi salariatului un alt loc de muncă.
În consecință, concedierea contestatoarei este o măsură efectivă, reală și serioasă, drept care se impune menținerea deciziei de concediere atacate.
În baza art. 480 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă, instanța va admite apelul și va schimba sentința în tot, respingând contestația formulată, pentru toate motivele invocate de contestatoare.
| ← Insolvenţă. Contestaţie împotriva tabelului preliminar de... | Măsura anulării dreptului de port armă şi folosire a armelor... → |
|---|
