Prezumţia de mandat tacit reciproc se aplică în situaţia actelor de administrare, folosinţă şi dispoziţie privind bunurile comune potrivit art. 35 alin. 2 din Codul familiei
Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 1042/R din data de 29.10.2014
Contestație la executare.
- art. 32 lit. a) - d) din Codul familiei;
- art. 33 din Codul familiei.
Prezumția de mandat tacit reciproc se aplică în situația actelor de administrare, folosință și dispoziție privind bunurile comune potrivit art. 35 alin. 2 din Codul familiei, iar în privința contractării datoriilor, se prezumă caracterul lor personal dacă nu se încadrează în dispozițiile art. 32 Codul familiei, astfel că cel interesat, în speță creditorul creditor și nu intimații trebuie să dovedească cu probe caracterul de datorie comună.
Prin încheierea din data de 11.06.2013 Judecătoria Brașov a admis cererea de suspendare a executării silite până la judecarea contestației la executare și prin sentința civilă nr. 10136/18.06.2013 a admis cererea de suspendare a executării silite.
A admis contestația formulată de contestatorul P.T. în contradictoriu cu intimații R.D.C. și P.E.R..
A anulat formele de executare din dosar nr. 314/2012 al B.E.J. B.F..
A obligat intimatul să plătească contestatorului suma de 1019,30 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens Judecătoria Brașov a reținut, în esență, următoarele:
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, văzând dispozițiile art. 403 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora executarea silită poate fi suspendată dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de către instanță și reținând îndeplinirea acestei obligații stabilite în sarcina părții contestatoare, privind achitarea cauțiunii în cuantum de 3600 lei, instanța a admis cererea de suspendare a executării silite.
Împotriva intimatei nr. 2, la cererea intimatului R.D.C., s-a început executarea silită, în temeiul contractului de împrumut autentificat sub nr. 1420/2011 la B.N.P. B.R.E., executare ce poartă și asupra imobilului înscris în C.F. nr. 1xxx, R., nr. top. 291/2.
Din extrasul C.F. depus reiese, însă că și contestatorul este coproprietar cu o cotă de proprietate de ½ din imobilul supus executării silite.
Potrivit art. 33 alin. 1 Codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia din soți.
În consecință, în baza acestui text de lege și a art. 399 și următoarele Cod procedură civilă, instanța a anulat formele de executare din dosar nr. 314/2012 al B.E.J. B.F.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 11.06.2013, a declarat apel creditorul R.D.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și a încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În subsidiar s-a solicitat casarea cu reținere și rejudecând, respingerea contestației la executare.
Prin decizia civilă nr. 176/15.04.2014 Tribunalul Brașov a admis cererea de apel formulată de apelantul R.D.C., împotriva Încheierii Ședinței publice pronunțată la data de 11.06.2013 și a sentinței civile nr. 10136 pronunțată de Judecătoria Brașov la data de 18.06.2013, ambele pronunțate în dosarul cu numărul de mai sus, a anulat în tot procedura urmată și hotărârile apelate, a reținut cauza spre judecare.
Prin decizia civilă nr. 484/16.09.2014 Tribunalul Brașov a admis contestația la executare formulată de intimatul contestator P.T. în contradictoriu cu apelantul creditor R.D.C. și intimata debitoare P.E.R.
A anulat formele de executare din dosarul execuțional nr. 314/2012 al B.E.J. B.F..
A respins cererea de suspendare a executării silite.
A obligat apelantul creditor R.D.C. la plata către intimatul contestator P.T. a sumei de 1199 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:
Astfel, datoriile comune sunt determinate limitativ de către legiuitor la art. 32 lit. a-d Codul familiei, toate celelalte datorii fiind personale ale fiecăruia dintre soți. Legea prezumă că datoriile soților sunt personale, câtă vreme nu se dovedește că fac parte din categoria celor comune.
Întrucât s-a început urmărirea silită asupra unui bun comun al intimaților, iar datoria este contractată doar de către intimata P.E., revine creditorului urmăritor sarcina de a dovedi, față de cele expuse anterior, raportat la prevederile art. 32 lit. c Codul familiei, că datoria se încadrează în categoria celor comune, astfel că imobilul comun poate fi urmărit. În consecință, nu intimații aveau obligația de a răsturna prezumția de mandat tacit reciproc și de a proba că partea contestatoare s-a opus contractării împrumutului.
Partea creditoare s-a limitat însă la proba cu înscrisurile depuse la dosar, astfel cum a menționat prin reprezentant ales la termenul de judecată din 19.05.2014. Instanța de judecată a dispus din oficiu administrarea probei cu interogatoriul, însă absența intimaților la termenul de judecată fixat nu poate prin ea singură să probeze faptul că soțul cunoștea contractarea împrumutului în scopul realizării nevoilor obișnuite ale căsătoriei.
Astfel, absența la interogatoriu valorează un început de dovadă scrisă, ce trebuie coroborată însă cu alte probe administrate în cauză pentru a dovedi faptul propus.
Or, în speță, deși a susținut că suma de bani a fost împrumutată de către debitoare pentru achiziționarea unei mașini și pentru realizarea unor îmbunătățiri la imobil, apelantul creditor nu a administrat nicio altă probă prin care să dovedească scopul pentru care obligația a fost contractată, chiar dacă suma de bani a fost folosită poate într-un scop personal. De asemenea, nici în actul autentic de împrumut nu se specifică scopul pentru care suma a fost împrumutată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditorul R.D.C. prin care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, casarea cu reținere a sentinței și a încheierii și pe fond respingerea contestației.
Faptul că în actul autentic de împrumut figurează numai intimata nu duce la concluzia că ea a contractat un împrumut ca datorie personală a sa, deoarece soțul singur încheie actul juridic atât în nume propriu cât și în calitate de mandatar al celuilalt soț, în virtutea mandatului pe care legea presupune că i l-a dat celuilalt soț în baza art. 35 alin. 2 Codul familiei.
Intimații aveau obligația de a răsturna prezumția de mandat tacit și să probeze opunerea contestatorului la luarea împrumutului și cunoașterea acestui fapt, caz în care împrumutul nu ar fi fost acordat.
Prima tranșă a împrumutului a fost predată fără încheierea unui înscris probator, iar la solicitarea tranșei a doua de către intimați recurentul a pretins încheierea unui contract autentic pentru întreaga sumă de 8350 euro, la această discuție fiind de față ambii intimați.
Hotărârea este nemotivată, nu rezultă că instanța a stabilit că împrumutul reprezintă o datorie personală a intimatei P.E.
Greșit a fost obligat doar recurentul la cheltuieli de judecată, nu și P.E. care a fost parte față de admiterea contestației la executare.
Intimatul P.T. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că datoria este personală.
Curtea prin decizia civilă nr. 1042/29.10.2014 a respins recursul pentru următoarele considerente:
La data de 22.11.2012 creditorul R.D.C., a solicitat pornirea procedurii de executare silită împotriva debitoarei P.E.R., pentru recuperarea unei creanțe în cuantum de 8350 euro, rezultată din contractul de împrumut autentificat la data de 21.06.2011 încheiat între R.D.C. în calitate de împrumutător și P.E.R. ca împrumutat.
Intimatul P.T. a contestat executarea silită solicitând totodată și suspendarea acesteia, susținând faptul că creanța în cuantum de 8350 euro, reprezintă o datorie personală a intimatei P.E.R., în timp ce recurentul R.D.C. susține că datoria este comună.
Obligația de motivare a unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.
Sentința este motivată, în raport cu înscrisurile de la dosar, s-a răspuns argumentelor părților.
Procesul echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se desfășoară după o procedură contradictorie cu respectarea dreptului la apărare și egalității armelor.
În vederea asigurării dreptului la apărare, părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului, de a propune probele pentru dovedirea pretențiilor. Reclamantul are potrivit art. 1169 cod civil obligația de a-și proba pretențiile.
Prezumția de mandat tacit reciproc se aplică în situația actelor de administrare, folosință și dispoziție privind bunurile comune potrivit art. 35 alin. 2 din Codul familiei, iar în privința contractării datoriilor, se prezumă caracterul lor personal dacă nu se încadrează în dispozițiile art. 32 din Codul familiei, astfel că cel interesat, în speță creditorul creditor și nu intimații trebuie să dovedească cu probe caracterul de datorie comună.
În speță s-au invocat dispozițiile art. 32 lit. c Codul familiei care arată că sunt datorii comune obligațiile contractate de fiecare dintre soți pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei.
Conform art. 33 din Codul familiei, creditorul poate urmări numai bunurile proprii ale soțului debitor. Numai în cazul în care bunurile proprii ale soțului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea integrală a creanței, reclamantul-creditor poate cere împărțirea bunurilor comune, prin hotărâre judecătorească, însă doar în măsura în care creanța a rămas neachitată.
Recurentul creditor nu a dovedit cele susținute în întâmpinare, în sensul că împrumutul a fost făcut pentru nevoi comune căsătoriei în vederea achiziționării unui autoturism și efectuarea unor investiții la casă.
Aprecierea pe care a făcut-o instanța de apel asupra caracterului datoriei asumate de intimata P.E.R. prin contractul de împrumut încheiat, în sensul că este o datorie personală, iar nu una comună, este corectă.
Dispozițiile art. 32 din Codul familiei, invocate de recurentă, justifică pentru obligația asumată de unul dintre soți caracterul ei de datorie comună, atunci când a fost contractată pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei (lit. c.).
Spre deosebire de bunurile dobândite în timpul căsătoriei, care sunt prezumate de la data dobândirii lor de oricare dintre soți ca fiind bunuri comune (art. 30 din Codul familiei), în situația datoriilor prezumția care funcționează nu este aceea a comunității, ci a caracterului personal.
Așadar, cel interesat în a invoca pentru o datorie contractată de unul dintre soți caracterul ei comun, trebuie să facă dovada că se regăsește în vreuna din ipotezele reglementate de art. 32 lit. a) - d) din Codul familiei.
În speță, contractul de împrumut a fost încheiat de soție în nume propriu. Nu rezultă din conținutul contractului faptul că împrumutul ar fi fost făcut cu scopul "împlinirii nevoilor obișnuite ale căsniciei";.
Chiar în absența unei astfel de clauze, recurentul avea posibilitatea să probeze că suma de bani împrumutată a fost utilizată în acest sens și că, astfel, datoria este una comună.
În lipsa unor asemenea dovezi pe care trebuia să le propună creditorul, simpla împrejurare că obligația a fost contractată de unul din soți în timpul căsătoriei nu este de natură să ducă prin ea însăși la concluzia caracterului comun, pentru că aceasta ar contraveni dispozițiilor art. 32 (lit. c.) din Codul familiei și ar însemna o extindere a prezumției de comunitate reglementată de art. 30 din Codul familiei, care funcționează în materia dobândirii bunurilor.
În ce privește cheltuielile de judecată potrivit art. 274 Cod procedură civilă partea căzută în pretenții va fi obligată la cheltuieli de judecată, culpa procesuală aparținând creditorului care a declanșat urmărirea silită a unui bun comun pentru o datorie personală, pârâta P.E. neavând culpă procesuală.
← Garanţia de participare la procedura de achiziţie publică.... | Despăgubiri acordate de asigurator victimei în cazul decesului... → |
---|