Divorţ prin acord. Cereri accesorii. Autoritate părintească
| Comentarii |
|
De la regula exercitării autorităţii părinteşti de către ambii părinţi este permisă excepţia „motivelor întemeiate”. Aprecierea motivelor întemeiate este lăsată de către legiuitor la latitudinea instanţei de judecată, fără a exista stabilite criterii faţă de care această apreciere să poată fi făcută.
Jud. Bistriţa, s. civ., sent. nr. 10057 din 15 octombrie 2012
Prin cererca înregistrată la data de 13.07.2012, precizată la termenul din 10.09.2012, reclamanta P.D.E. a solicitat să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate la data de 14.08.2004 cu pârâtul P.O.I., prin acordul părţilor; exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului P.D., născut la 27.07.2003, de către ambele părţi; stabilirea locuinţei minorului la adresa acesteia, respectiv în com. C. revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, acela de B.; obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 150 euro lunar, începând cu data introducerii acţiunii şi până la majoratul minorului.
Analizând actele dosarului, instanta a retinut că din certificatul de căsătorie rezultă că părţile s-au căsătorit la data de 14.08.2004, iar căsătoria lor a fost înregistrată în registrul stării civile al Primăriei B. sub nr. 443/14.08.2004, din căsătoria acestora rezultând minorul P.D., născut la data de 27.07.2003. Anterior căsătoriei, reclamanta a purtat numele deB.
Potrivit prevederilor art. 374 alin. (1) NCC, divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat de către instanţa de judecată indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie. Alin. (3) al aceluiaşi text legal instituie în sarcina instanţei învestite cu soluţionarea unei atare cereri obligaţia de a verifica consimţământul liber şi neviciat al fiecărui soţ. De asemenea, conform art. 6131 CPC, în cazul în care cererea de divorţ se întemeiază pe acordul părţilor, ea va fi semnată de ambii soţi, reiterându-se, în cadrul alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia verificării consimţământului soţilor.
Verificând îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, instanţa reţine că părţile au declarat că stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor. Aşa fiind, în considerarea dispoziţiilor art. 374 alin. (1) şi (3) NCC, intrat în vigoare la data de 01.10.2011, raportat la prevederile art. 613' CPC, instanţa a admis cererea şi a desfăcut căsătoria dintre părţi prin
divorţ pe baza consimţământului soţilor. In temeiul art. 383 alin. (3) NCC, văzând şi poziţia pârâtului în acest sens, a încuviinţat ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de B.
Pe de altă parte, instanţa reţine că din căsătoria părţilor a rezultat minorul născut la data de 27.07.2003, astfel după cum rezultă din certificatul de naştere aflat la dosar. Asupra cererii privind exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambele părţi, instanţa reţine că, prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, regula exercitării autorităţii părinteşti este cea potrivit căreia aceasta revine ambilor părinţi, ei având atât drepturi, cât şi obligaţii în privinţa copiilor lor minori, însă de la această regulă este permisă excepţia „motivelor întemeiate”. De remarcat este aspectul
că aprecierea motivelor întemeiate este lăsată de către legiuitor la latitudinea instanţei de judecată, fară a exista stabilite criterii faţă de care această apreciere să poată fi făcută. Ancheta socială dispusă în cauză nu a făcut propuneri de exercitare a autorităţii părinteşti asupra minorului P.D., născut la data de 27.07.2003, însă a arătat că, în condiţiile prezente la data vizitei la domiciliul reclamantei, consideră că este oportun ca minorul să locuiască alături de mamă, având toate condiţiile necesare creşterii şi dezvoltării acestuia.
Astfel, în considerarea dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi ale art. 397 NCC, instanţa a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti în privinţa minorului P.D., născut la data de 27.07.2003, să se facă de către ambii părinţi, scopul acestei norme juridice fiind acela de a „educa” părinţii să înveţe să colaboreze în luarea deciziilor privitoare la copiii lor, independent de sentimentele de animozitate care există între aceştia. O măsură de acordare a autorităţii părinteşti exclusive ar echivala cu o decădere cel puţin temporară a unuia dintre părinţi din drepturile părinteşti, o asemenea „sancţiune” neputând fi aplicată părintelui decât în situaţii
limitative. Insă, văzând concluziile anchetei psihosociale efectuate în cauză, dar şi poziţia procesuală a părţilor, în considerarea prevederilor art. 400 alin. (1) raportat la art. 496 NCC, instanţa a stabilit domiciliul minorului la reclamantă.
Totodată, instanţa reţine că, potrivit art. 529 şi urm. NCC, obligaţia de întreţinere există între părinţi şi copii, iar descendentul, cât timp este minor, are drept la întreţinere de la ambii părinţi, oricare ar fi cauza nevoii în care se află. Obiectul acestei obligaţii de întreţinere îl constituie mijloacele necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a minorului. Dacă întreţinerea este datorată de un părinte pentru un copil, aceasta se stabileşte până la o pătrime din venitul său din muncă, pentru doi copii, până la o treime, iar pentru trei sau mai
mulţi copii, până la jumătate din venituri. In cauză, instanţa reţine că prin procura judiciară autentificată de BNP O.C. sub nr. 346/25.07.2012, pârâtul a împuternicit pe numitul B.E.C. pentru a-1 reprezenta în procesul pendinte şi prin care a declarat pe proprie răspundere că este de acord să plătească o pensie de întreţinere în cuantum de 150 euro lunar în favoarea minorului, sens în care pârâtul a fost obligat la acordarea acestei prestaţii lunare, începând cu data de 13.07.2012, data introducerii acţiunii, şi până la majoratul minorului ori noi dispoziţii.
Notă. Considerăm că obligaţia de întreţinere nu poate fi stabilită în monedă euro, ci numai în monedă naţională, echivalentul sumei în euro datorate de debitor la momentul plăţii.
Jurisprudenţă C.E.D.O.1. Judecătorul sesizat cu o cerere având ca obiect exercitarea drepturilor părinteşti este obligat să ţină cont cu prioritate de interesul superior al minorului (C.E.D.O., lordache c. României, 14 octombrie 2008, M. Of. nr. 797/2009).
| ← Stabilirea locuinţei copiilor. Interesul superior al acestora | Divorţ. Exercitarea în comun a autorităţii părinteşti.... → |
|---|
