Stabilirea locuinţei copiilor. Interesul superior al acestora
| Comentarii |
|
Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Acesta este singurul criteriu după care instanţa se va călăuzi pentru a decide cu privire la stabilirea locuinţei copiilor.
Din cuprinsul referatului de anchetă socială, coroborat cu înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta dispune de posibilităţi materiale şi prezintă garanţii morale, putând oferi copiilor săi condiţii optime de îngrijire, creştere şi educare, aceasta locuind într-un imobil corespunzător mobilat şi întreţinut. Copiii sunt corespunzător dezvoltaţi, fără probleme aparente de sănătate, sociabili, cu un aspect plăcut şi îngrijit. Instanţa a ascultat minorii în camera de consiliu, ei exprimându-şi dorinţa de a locui cu mama lor, aceasta fiind părintele care se ocupă de creşterea şi educarea lor.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 16353 din 21 noiembrie 2012
Prin cererea înregistrată la data de 17.07.2012, reclamanta T.Ş.E. a chemat în judecată pe pârâtul T.G. pentru ca să se stabilească domiciliul minorilor T.R.F., T.C.M., T.M.M. la adresa din str. H., nr. (...), sector 2, precum şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere de la data introducerii acţiunii şi până la majorat.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine că, potrivit menţiunilor din certificatele de naştere ataşate la dosar, minorii sunt copii rezultaţi din căsătoria părţilor. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”. Acesta este singurul criteriu după care instanţa se va călăuzi pentru a decide cu privire la stabilirea locuinţei copiilor. In consecinţă, instanţa va avea în vedere interesul superior al minorilor, reţinând şi poziţia procesuală adoptată de pârât, care nu a formulat întâmpinare.
Instanţa reţine, din cuprinsul referatului de anchetă socială, coroborat cu înscrisurile depuse la dosar, că reclamanta dispune de posibilităţi materiale şi prezintă garanţii morale, putând oferi copiilor săi condiţii optime de îngrijire, creştere şi educare, aceasta locuind într-un imobil corespunzător mobilat şi întreţinut. Copiii sunt corespunzător dezvoltaţi, fară probleme aparente de sănătate, sociabili, cu un aspect plăcut şi îngrijit. Instanţa a ascultat minorii în camera de consiliu, aceştia ex-primându-şi dorinţa de a locui cu mama lor, aceasta fiind părintele care se ocupă de creşterea şi educarea lor. în consecinţă, instanţa a stabilit locuinţa minorilor la reclamantă.
Cât priveşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere şi educare a minorilor, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, având în vedere că la domiciliul acesteia urmează a se stabili locuinţa lor, contribuţia sa privind cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională se va realiza în natură, potrivit dispoziţiilor art. 530 alin. (1) NCC, prin asigurarea celor necesare traiului. Privind situaţia pârâtului, în vederea stabilirii pensiei de întreţinere în favoarea copilului minor, instanţa constată, pe de o parte, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 525 alin. (1) NCC privind creditorul întreţinerii, în favoarea minorului care cere întreţinere de la părinţii săi operând o prezumţie relativă conform căreia el se află în nevoie, aceasta nefiind răsturnată în situaţia din speţă, minorii neputându-se întreţine din munca lor, chiar dacă s-ar fi făcut dovada că ar avea bunuri. Pe de altă parte, relativ la debitorul întreţinerii, instanţa, ţinând cont de dispoziţiile art. 527 NCC,
va avea în vedere posibilităţile materiale ale pârâtului. In ceea priveşte cuantumul întreţinerii, instanţa are în vedere prevederile art. 529 alin. (1) NCC, care fixează limita maximă până la care părintele a trei copii datorează întreţinere acestora, ea fiind de 1/2 din venitul său lunar net.
Relativ la durata pentru care se datorează pensia de întreţinere, cât priveşte data de început, potrivit dispoziţiilor art. 532 alin. (1) NCC, pensia de întreţinere se datorează de la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Instanţa consideră că textul de lege menţionat instituie o prezumţie legală relativă privind nevoia creditorului întreţinerii în perioada cuprinsă între data introducerii cererii şi data pronunţării hotărârii judecătoreşti, care poate fi răsturnată prin proba contrară, în sensul că nu a existat starea de nevoie a creditorului anterior pronunţării.
Având în vedere că nu s-a probat că pârâtul ar realiza venituri (adeverinţa de venituri ataşată la dosar, din care rezultă că pârâtul nu mai este angajat al firmei T.E.E. 94 începând cu data de 11.07.2012, aşadar, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată), instanţa l-a obligat pe acesta să contribuie la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională ale minorilor cu suma în cuantum de câte 125 lei/lună, în favoarea fiecărui minor, de la data înregistrării cererii, respectiv 17.07.2012, şi până la majoratul copiilor.
| ← Modificarea măsurilor cu privire la locuinţa minorului | Divorţ prin acord. Cereri accesorii. Autoritate părintească → |
|---|
