Divorţ prin acordul soţilor. întreţinere minor. Regula generală
| Comentarii |
|
Faţă de dispoziţiile art. 530 NCC, se va dispune ca reclamanta să execute obligaţia de întreţinere în natură, respectiv prin asigurarea celor necesare traiului şi a cheltuielilor privind educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a minorului.
Jud. Beclean, sent. civ. nr. 645 din 31 mai 2012
Prin acţiunea civilă înregistrată, reclamanta K.S.A. l-a chemat în judecată pârâtul K.C., solicitând instanţei să dispună desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor; reluarea numelui avut anterior căsătoriei, acela de M.; exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului D.T. de către ambii părinţi; stabilirea domiciliului minorului la locuinţa sa, a reclamantei, în localitatea B., str. (...); obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 450 lei, conform înţelegerii intervenite.
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut faptul că părţile s-au căsătorit la data de 25.09.2004, în faţa delegatului de stare civilă al Primăriei comunei B., stabilindu-şi domiciliul conjugal în oraşul Beclean, unde au locuit cu chirie. Din relaţia de căsătorie, a rezultat minorul D.T., născut la data de 03.09.2007.
întrucât ambii soţi şi-au exprimat liber şi neviciat consimţământul cu privire la desfacerea căsătoriei, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 374 NCC, în temeiul art. 373 lit. a) NCC, aplicabil în baza art. 40 din Legea nr. 71/2011, instanţa a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 25.09.2004, în faţa delegatului de stare civilă al Primăriei comunei B. şi înregistrate sub nr. 14/25.09.2004, prin acordul părţilor.
In temeiul art. 383 NCC, reclamanta îşi va relua numele avut anterior căsătoriei, acela de M.
Având în vedere solicitarea reclamantei şi acordul pârâtului privind încredinţarea minorului D.T., născut la data de 03.09.2007 şi, totodată, raportat la concluziile consemnate în cuprinsul anchetei sociale (din al cărei cuprins, instanţa a reţinut faptul că minorul este în îngrijirea mamei de la despărţirea în fapt a soţilor, locuind cu aceasta) şi având în vedere interesul minorului, în virtutea dispoziţiilor art. 496 şi art. 505 alin. (2) NCC, raportat la art. 397 şi art. 400 NCC, instanţa a stabilit ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă de către ambii părinţi.
In ceea ce priveşte locuinţa minorului D.T., născut la data de 03.09.2007, instanţa a luat act de înţelegerea părţilor şi, în temeiul art. 400 NCC, a stabilit locuinţa minorului la domiciliul mamei sale, respectiv în corn. B., str. (...).
Totodată, instanţa a luat act de înţelegerea intervenită între cei doi soţi şi cu privire la cuantumul pensiei de întreţinere - de 450 lei lunar -, sens în care pârâtul va fi obligat ca, potrivit dispoziţiilor art. 402 NCC, să contribuie la cheltuielile de creştere şi educare ale minorului prin plata pensiei de întreţinere în favoarea acestuia, în valoare de 450 lei lunar, începând cu data de 08.05.2012 (data înregistrării acţiunii) şi în continuare, până la majoratul minorului. Faţă de dispoziţiile art. 530 NCC, s-a dispus ca reclamanta să execute obligaţia de întreţinere în natură, respectiv prin asigurarea celor necesare traiului şi a cheltuielilor privind educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a minorului sus-menţionat.
Notă. Executarea în natură este regula, executarea prin echivalent (sub forma plăţii pensiei de întreţinere) constituind excepţia, care devine incidenţă numai atunci când există dovada refuzului executării în natură a obligaţiei, în mod benevol. Executarea obligaţiei de întreţinere este o procedură care are loc ulterior stabilirii obligaţiei de întreţinere. Ca atare, instanta de tutelă va stabili mai întâi obligaţia de întretinere în sarcina debitorului şi apoi modalitatea de executare. Desigur, stabilirea obligaţiei concrete şi a modalităţii de executare se realizează în acelaşi cadru procesual.
Faţă de regula generală care se desprinde din art. 530 alin. (1) NCC, apreciem că executarea obligaţiei de întreţinere se dispune de principiu în natură, atunci când din probatoriul administrat nu rezultă că debitorul refuză executarea benevolă a întreţinerii în modalitatea stabilită. Desi-
gur, părintele la care locuieşte copilul execută obligaţia de întreţinere care îi incumbă în natură. Problema se pune în legătură cu modalitatea de executare a întreţinerii de celălalt părinte, la care nu se află copilul. Faţă de dispoziţiile generale ale art. 530 alin. (1) NCC, credem că ambii părinţi execută obligaţia în natură şi numai în caz de refuz al acestei modalităţi de executare ori atunci când se dovedeşte că părintele obligat la prestarea în natură a întreţinerii nu asigură minorului cele necesare traiului, nu contribuie la cheltuielile de educare, învăţătură, pregătire profesională, ci, dimpotrivă, achiziţionează pentru minor lucruri care nu sunt necesare traiului ori de care minorul s-ar putea lipsi, întreţinerea se va presta sub forma plăţii unei sume de bani.
Executarea în natură a obligaţiei de întreţinere este avantajoasă pentru copil, întrucât el va fi beneficiarul întregii sume stabilite în sarcina debitorului cu titlu de întretinere, evitându-se astfel ca suma stabilită în beneficiul copilului să nu fie alocată în întregime nevoilor acestuia, ci parţial să fie folosită de părintele la care se află copilul în alte scopuri decât cel pentru care s-a instituit. în situaţia în care întreţinerea, care, evident, se va stabili la o anumită sumă de bani, se va executa în natură, copilul va beneficia, în limita sumei alocate, de cele necesare traiului (hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, medicamente la nevoie, tratament etc.), de plata cheltuielilor ocazionate cu educaţia, învăţătura, pregătirea sa profesională.
întreţinerea, ca obligaţie concretă, se va stabili totdeauna în limita unei anumite sume de bani, însă executarea acesteia, ca modalitate de îndeplinire a obligaţiei, va avea loc în natură sau prin plata sumei de bani.
Se poate observa că actuala reglementare a executării întreţinerii, cuprinsă în art. 530 NCC, diferă de vechea reglementare conţinută în art. 93 C. fam. Astfel, noua reglementare statuează în termeni imperativi că obligaţia de întreţinere se execută în natură, iar numai dacă debitorul nu o execută de bunăvoie în natură, instanţa de tutelă poate dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere stabilite în bani. Ca atare, noua reglementare nu instituie o modalitate alternativă de executare, ci, dimpotrivă, prevede o modalitate principală şi una subsidiară, ce devine incidenţă ori de câte ori obligaţia principală nu poate fi îndeplinită. Articolul 93 C. fam. prevedea că obligaţia de întreţinere se execută în natură sau prin plata unei pensii în bani, instanţa de judecată stabilind felul şi modalităţile executării, ţinând seama de împrejurări. Ca atare, în vechea reglementare era instituită o modalitate alternativă de executare a obligaţiei de întreţinere, lăsată la aprecierea instanţei, în funcţie de
circumstanţele cauzei. A se vedea, în acest sens, G.C. Frenţiu, Comentariile Codului civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 360-361.
Jurisprudenţă C.E.D.0.1. Instanţa europeană a apreciat că în cauze care implică divergenţe profunde între foştii soţi, este de aşteptat să fie nevoie de trecerea unei perioade consistente de timp pentru ca ambii parteneri să surmonteze traumele emoţionale severe şi să înceapă să se concentreze pe interesul minorilor (C.E.D.O., Cristescu c. României, 10 ianuarie 2012)
| ← Divorţ. Executarea în natură a întreţinerii | Divorţ. Păstrarea numelui dobândit prin căsătorie → |
|---|
