Divorţ. Intrarea în vigoare a noului Cod civil pe parcursul soluţionării apelului. Legea aplicabilă
| Comentarii |
|
Acţiunea având ca obiect desfacerea căsătoriei, înregistrată anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, trebuie soluţionată în baza Codului familiei, în vigoare la data intentării acţiunii de divorţ.
C.A. Cluj, s. I civ., dec. nr. 4309/R din 17 octombrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 834/22.03.2011, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, a fost admisă cererea formulată de reclamanta A.M. împotriva pârâtului A.I. şi, în contradictoriu cu autoritatea tutelară a Primăriilor S. şi P, s-a declarat desfăcută căsătoria părţilor încheiată la data de 10.06.2006 şi trecută la nr. 12 în registrul stării civile al Primăriei P., din vina pârâtului; reclamanta a revenit la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, respectiv acela de G., au fost încredinţaţi minorii: A.V.I.A., născut la 01.01.2008 şi A.V.M.I., născută la 19.01.2010, spre creştere şi educare reclamantei, a fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor în cuantum de câte 100 lei lunar, începând cu data înregistrării cererii, 20.10.2010, pentru minoră şi data pronunţării sentinţei, 22.03.2011, pentru minor, până la majoratul acestora, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtului-reclamant A.I. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă A.M. pentru încredinţarea minorului A.V.I.A., născut la 01.01.2008, spre creştere şi educare, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2936,00 cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 104/A/05.04.1202 a Tribunalului Maramureş, a fost admis apelul declarat de către apelantul A.I. împotriva sentinţei civile nr. 834/22.03.2011, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanta A.M. în contradictoriu cu pârâtul A.I. şi a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional A.I. şi, în consecinţă, a fost desfăcută din culpa ambilor soţi căsătoria părţilor încheiată la data de 10.06.2006, în faţa delegatului stării civile al com. P; s-a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti să revină în comun ambilor părinţi cu privire la minorii: A.V.I.A., născut la data de 1.01.2008 şi A.V.M.I., născută la data de 19.01.2010; a fost
stabilită locuinţa minorului A.V.I.A., născut la data de 1.01.2008, la tatăl-apelant şi locuinţa minorei A.V.M.I., născută la data de 19.01.2010, la mama-intimată; a fost stabilită la câte 100 lei lunar contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere şi educare a minorilor şi s-a dispus compensarea acestora, au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei civile nr. 834/22.03.2011 care nu contravin deciziei şi au fost compensate cheltuielile de judecată la fond şi în apel.
împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta. Recursul declarat este fondat.
Reclamanta a învestit Judecătoria Vişeul de Sus cu o acţiune având ca obiect desfacerea căsătoriei prin divorţ, încredinţarea copiilor şi obligarea pârâtului la pensie de întreţinere, la data de 20.10.2010. Sentinţa civilă nr. 834/2011 a Judecătoriei Vişeul de Sus a fost pronunţată la data de 22.03.2011, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 (Noul Cod Civil). Apelul declarat de pârât a fost înregistrat la data de 28.04.2011, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009. în timpul soluţionării apelului, la data de 1.10.2011 a intrat în vigoare noul cod civil şi ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil, în şedinţa publică din 22.12.2011, instanţa de apel a pus în discuţie dispoziţiile art. 40 şi art. 46 din Legea nr. 71/2011, precum şi dispoziţiile art. 397 şi art. 398, art. 382 NCC, apreciind că în speţă se aplică noul Cod civil.
Esenţial pentru soluţionarea acestei cauze este stabilirea dispoziţiilor de drept material aplicabile. După cum s-a arătat, sentinţa a fost pronunţată şi motivele de apel au fost formulate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, perioadă în care era incident Codul familiei. In timpul soluţionării apelului a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009, însă prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil s-au stabilit dispoziţii speciale pentru situaţiile tranzitorii, precum prezenta
acţiune. Intr-adevăr, art. 6 NCC stabileşte modul de aplicare în timp a legii civile. Această dispoziţie este ilustrarea principiilor aplicării imediate a legii civile noi, precum şi a principiului neretroactivităţii legii civile. Această dispoziţie legală stabileşte reguli care au aplicabilitate nu numai pentru Codul civil, ci şi pentru alte acte normative viitoare, dacă nu vor conţine dispoziţii exprese privind succesiunea legilor în timp.
Această dispoziţie legală este o dispoziţie de principiu care se aplică tuturor actelor normative pentru a asigura coerenţa şi previzibilitatea
normei juridice. Intr-adevăr, art. 6 alin. (6) prevede că dispoziţiile legii noi sunt, de asemenea, aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din (...) căsă
torie (...) dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.
Referirea expresă la situaţiile juridice derivate din căsătorie nu poate conduce la ideea că dispoziţiile noului Cod civil se aplică tuturor litigiilor aflate pe rolul instanţelor care au legătură cu această instituţie.
Pentru a evita apariţia unor confuzii referitoare la modul în care se aplică legea civilă în timp, legiuitorul a adoptat Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, care are dispoziţii exprese referito-re la succesiunea legilor în timp. Astfel, în art. 223 din Legea nr. 71/2011 se stipulează următoarele „dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil, se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite”. Această dispoziţie legală este dispoziţia generală în materie pentru litigiile cu care sunt învestite instanţele la data intrării în vigoare a noului Cod civil. Din această dispoziţie legală rezultă că instanţele trebuie să soluţioneze cauzele potrivit dispoziţiilor legale şi procedurale de la data învestirii
instantei.
In cazul de fată, acţiunea având ca obiect desfacerea căsătoriei, fiind
* * 9 *
înregistrată anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, trebuia soluţionată în baza Codului familiei, în vigoare la data intentării acţiunii de divorţ. Articolul 6 alin. (6) NCC instituie o derogare de la ultraactivitatea legii vechi, însă stabileşte aplicabilitatea legii noi în privinţa efectelor vi-itoare ale situaţiilor juridice trecute. In cazul de faţă, acţiunea de desfacere a căsătoriei este o situaţie juridică în curs de formare (facta pendentiă) la data intrării în vigoare a noului Cod civil, iar în această situaţie nu are aplicabilitate art. 6 alin. (6) NCC.
Art. 223 din Legea nr. 71/2011 constituie regula în materie pentru succesiunea în timp a legilor, însă există şi anumite excepţii (regăsite în text prin sintagma „dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel”). Verificând dispoziţiile tranzitorii referitoare la Cartea a Il-a „Despre familie” a Codului civil din Legea nr. 71/2011, Curtea constată că există norme derogatorii cu privire la divorţul părţilor prin acordul soţilor - art. 40, art. 41. Tot o normă derogatorie este şi art. 42, care stipulează că, în cererile de divorţ formulate anterior intrării în vigoare a Codului civil, instanţa de judecată poate să dispună divorţul în temeiul art. 373 lit. b) şi art. 379 alin. (1) NCC, chiar dacă reţine culpa exclusivă a reclamantului, în măsura în care motivele de divorţ subzistă şi după intrarea în vigoare
a Codului civil. Aceste dispoziţii legale se referă doar la desfacerea căsătoriei, nu şi la cererile accesorii acesteia.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să deroge de la dispoziţiile art. 223 din Legea nr. 71 /2011 şi cu privire la încredinţarea copiilor şi pensia de întreţinere aflate pe rolul instanţei, în curs de soluţionare, ar fi stipulat expres
ca şi în cazul divorţului. întrucât regula aplicării legii civile în timp este stabilită prin art. 223 din Legea nr. 71/2011, iar excepţiile sunt de strictă interpretare şi nu pot fi aplicate prin analogie la alte situaţii, Curtea constată că, în mod greşit, instanţa de apel a aplicat dispoziţiile noului Cod civil apelului cu care a fost învestită.
In ceea ce priveşte aplicarea art. 46 din Legea nr. 71/2011, Curtea apreciază că aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauzele în care se solicită desfacerea căsătoriei prin divorţ şi încredinţarea copiilor aflate pe rolul instanţei la data intrării în vigoare a noului Cod civil. Dispoziţiile legale din acest articol se referă la „hotărâri judecătoreşti privitoare la relaţiile personale şi patrimoniale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil”, reţinându-se că acestea pot fi modificate potrivit dispoziţiilor art. 403 NCC. Or, interpretând acest text legal, rezultă că legiuitorul a permis ca, în situaţiile în care există o hotărâre irevocabilă care reglementează încredinţarea copiilor, să poată fi modificată în condiţiile art. 403 NCC, dacă s-au schimbat împrejurările care au stat la baza luării acelor măsuri. Art. 46 este, de fapt, o aplicare a art. 6 alin. (6) din Legea nr. 287/2009, stabilind aplicarea noului Cod civil la situaţii juridice trecute (facta praeterită) - părinţi divorţaţi sub regimul Codului familiei, cărora li se aplică noua reglementare referitoare la raporturile juridice dintre copii şi părinţii lor divorţaţi.
Curtea apreciază că, în ceea ce priveşte raporturile care se stabilesc între părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a noului Cod civil, nu există nicio excepţie de la regula stabilită în art. 223 din Legea nr. 71/2011, motiv pentru care consideră că aplicabil în prezenta cauză este Codul familiei, şi nu Legea nr. 287/2009 (noul Cod civil). Instanţa de apel a pus în discuţia părţilor prevederile art. 40 şi art. 46 din Legea nr. 71/2011, însă dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 71/2011 se referă la divorţul prin acordul soţilor, dacă există cererea ambilor soţi sau cererea unui soţ şi acceptată de celălalt soţ, potrivit dispoziţiilor art. 373 lit. a), iar această dispoziţie legală nu este incidenţă în prezenta speţă, unde soţii nu doresc divorţul prin acord.
In ceea ce priveşte art. 46 din Legea nr. 71/2011, în considerentele mai sus reţinute s-a arătat de ce nu sunt incidente aceste dispoziţii unei acţiuni de divorţ aflate pe rolul instanţei - art. 46 are în vedere situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare a noului Cod civil.
Având în vedere că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile tranzitorii stabilite prin Legea nr. 71/2011 pentru punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 306 alin. (2) CPC, Curtea a admis recursul declarat de A.M. împotriva deciziei civile nr. 104/Adin 05.04.2012 a Tribunalului Maramureş, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi in-
stanţe, Tribunalul Maramureş. Intr-adevăr, în cursul soluţionării apelului a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009, însă aplicarea noului Cod civil nu se poate face în orice circumstanţe, cu nerespectarea dispoziţiilor legale procedurale. Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va soluţiona apelul în temeiul dispoziţiilor legale materiale aflate în vigoare la data învestirii instanţei, respectiv Codul familiei.
| ← Divorţ. Intrarea în vigoare a noului Cod civil pe parcursul... | Nulitate căsătorie. Bigamie → |
|---|
