Divorţ prin acordul soţilor. Cerere promovată anterior intrării în vigoare a noului Cod civil. Legea aplicabilă
| Comentarii |
|
Având în vedere că divorţul urmează să fie pronunţat sub imperiul noului Cod civil, efectele patrimoniale şi nepatrimoniale care decurg din acesta vor fi supuse tot noilor reglementări.
O aplicare a acestui principiu este prevăzută de art. 46 din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti privitoare la relaţiile personale şi patrimoniale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil pot fi modificate potrivit dispoziţiilor art. 403 NCC. per a contrario, pentru divorţurile pronunţate după intrarea în vigoare a Codului civil, cu privire la relaţiile personale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi, legea nouă
este aplicabilă, astfel încât nu este nevoie de modificarea hotărârii instantei de tutelă.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 14686 din 24 octombrie 2012, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 24.06.2011, petenţii S.A. şi S.A. au formulat cerere de desfacere a căsătoriei prin acordul părţilor, prin care au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună: desfacerea căsătoriei încheiate la data de 13.06.2003, încredinţarea spre creştere şi educare a minorei S.R., născută la data de 11.07.2003, numitei S.A, obligarea numitului S.A. la plata pensiei de întreţinere în valoare de 1/4 din venitul minim pe economie, începând cu data introducerii acţiunii, precum şi revenirea numitei S.A. la numele anterior căsătoriei, şi anume acela de S. Analizând înscrisurile ataşate cererii, instanţa reţine următoarele:
Conform certificatului de căsătorie, petenţii s-au căsătorit la data de
13.06.2003, căsătoria fiind înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. 868. Din certificatul de naştere rezultă că în timpul căsătoriei, la data de 11.07.2003, s-a născut minora
S.R.
Cu titlu preliminar, sub aspectul aplicării legii în timp, instanţa constată că cererea a fost introdusă pe data de 24.06.2011 şi a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului familiei. Ulterior, la data de 1.10.2011 a intrat în
vigoare Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. In materia divorţului, legiuitorul a optat pentru aplicarea imediată a legii civile noi, statuând în art. 40 din Legea nr. 71/2011 că, în cazul cererilor de divorţ formulate anterior intrării în vigoare a Codului civil, instanţa poate să dispună divorţul prin acordul soţilor, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 373 lit. a) şi art. 374 NCC.
Mai mult, având în vedere că divorţul urmează să fie pronunţat sub imperiul noului Cod civil, efectele patrimoniale şi nepatrimoniale care decurg din acesta vor fi supuse tot noilor reglementări. O aplicare a acestui principiu este prevăzută de art. 46 din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia dispoziţiile hotărârilor judecătoreşti privitoare la relaţiile personale şi patrimoniale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi înainte de intrarea în vigoare a Codului civil pot fi modificate potrivit dispoziţiilor art. 403 NCC. Per a contrario, pentru divorţurile pronunţate după intrarea în vigoare a Codului civil, cu privire la relaţiile personale dintre copii şi părinţii lor divorţaţi, legea nouă este aplicabilă, astfel încât nu este nevoie de modificarea hotărârii instantei de tutelă.
Aşadar, instanţa urmează să analizeze cererea potrivit dispoziţiilor noului Cod civil.
în ceea ce priveşte capătul de cerere privind desfacerea căsătoriei, instanţa constată că cererea petenţilor se încadrează în dispoziţiile art. 373 lit. a) NCC. Având în vedere art. 374 alin. (3) NCC, instanţa constatând existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ şi observând dispoziţiile art. 617 alin. (4) CPC, va pronunţa desfacerea căsătoriei încheiate de părţi la data de 13.06.2003, căsătoria fiind înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. 868, pe baza acordului soţilor.
Constatând că între părţi nu a intervenit o înţelegere privind păstrarea numelui purtat în timpul căsătoriei, instanţa, în baza art. 383 alin. (3) NCC, va dispune ca petenta să poarte numele anterior căsătoriei, respectiv S.
In ceea ce priveşte efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) NCC, „instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă”.
Autoritatea părintească, conform prevederilor art. 483 alin. (1) NCC, reprezintă ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. De asemenea, potrivit alin. (2) din acelaşi articol, părinţii sunt ţinuţi a exercita autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, asociindu-1 pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate. Mai mult, ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori - art. 483 alin. (2) NCC. Din coroborarea dispoziţiilor mai sus enunţate, instanţa constată că regula este ca autoritatea părintească să fie exercitată de către ambii părinţi în comun, iar numai în situaţii excepţionale, în cazul în care prin exercitarea autorităţii părinteşti de către unul dintre părinţi ar fi lezat interesul superior al copilului, instanţa de tutelă poate dispune exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către un singur părinte, potrivit art. 398 alin. (1) NCC.
Aşadar, având în vedere susţinerilor petenţilor, precum şi ancheta psihosocială efectuată în cauză, instanţa reţine că ambii părinţi sunt interesaţi de buna creştere şi educare a minorului şi contribuie la dezvoltarea acestuia. Prin urmare, instanţa consideră că este în interesul minorului ca ambii părinţi să exercite autoritatea părintească şi, prin urmare, va dispune în consecinţă.
Cât priveşte capătul de cerere privind locuinţa copilului după divorţ, potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) NCC, instanţa constată că părţile s-au înţeles în sensul ca minorului să-i fie stabilită locuinţa la domiciliul petentei. Prin urmare, instanţa consideră că înţelegerea părţilor este în interesul superior al minorului şi va stabili locuinţa minorei S.R. la domiciliul petentei.
Relativ la stabilirea contribuţiei părinţilor, conform dispoziţiilor art. 402 alin. (1) NCC, „instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor”, drept pentru care, potrivit prevederilor alin. (2) din acelaşi articol, aplică în mod corespunzător dispoziţiile Titlului V privind obligaţia de întreţinere. Astfel, în ceea ce o priveşte pe petentă, având în vedere că la domiciliul acesteia urmează a se stabili locuinţa minorului, contribuţia ei privind cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copilului se va realiza în natură, potrivit dispoziţiilor art. 530 alin. (1) NCC, prin asigurarea
celor necesare traiului. In ceea ce îl priveşte pe petent, instanţa ia act că părţile s-au înţeles ca acesta să contribuie cu 1/4 lunar la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorului, prin raportare la venitul minim pe economia naţională. Instanţa consideră că această sumă poate contribui la asigurarea unei bune creşteri şi dezvoltări a minorului.
Relativ la durata pentru care se datorează pensia de întreţinere, cât priveşte data de început, instanţa consideră că dispoziţiile art. 532 alin. (1) NCC sunt norme dispozitive, prin care se instituie o prezumţie relativă potrivit căreia minorul se află în stare de nevoie încă de la data introducerii cererii de chemare în judecată, ce nu a fost răsturnată în
cauză. In consecinţă, petentul va contribui la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorului de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 24.06.2011, şi până la majoratul copilului.
Notă. A se vedea Decizia în interesul legii nr. 4/2013 (M. Of. nr. 226 din 19 aprilie 2013).
| ← Divorţ. Cereri accesorii. Acţiune promovată în perioada de... | Divorţ. Acţiune promovată anterior intrării în vigoare a... → |
|---|
