Divorţ. Acţiune promovată anterior intrării în vigoare a noului Cod civil. Legea aplicabilă
| Comentarii |
|
în lipsă de dispoziţii contrare, legea aplicabilă se determină în raport de data introducerii acţiunii sau formulării cererii de divorţ.
Prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011, care consacră o excepţie de la principiul aplicării imediate a legii noi, şi anume supravieţuirea legii vechi, sunt dispoziţii tranzitorii cu caracter general, care îşi găsesc aplicabilitatea numai în situaţia în care legea nouă - NCC nu ar dispune altfel.
în condiţiile existenţei regulii de bază cu privire la aplicarea legii în timp, instituită de art. 223 din Legea nr. 71/2011, în lipsa unor reglementări speciale derogatorii, expres enunţate, textul art. 6 alin. (6) NCC trebuie interpretat în sensul că este aplicabilă legea în vigoare de la data sesizării instanţei şi atunci când promovarea acţiunii este determinată de o situaţie [din cele expres enunţate în art. 6 alin. (6) NCC - derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie, obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor şi din raporturile de vecinătate] născută înaintea intrării în vigoare a
legii existente la momentul sesizării instanţei, cu condiţia ca situaţia să persiste şi după intrarea în vigoare a noii legi.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. I civ., dec. nr. 28/A din 22 februarie 2012, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 2054/2011, pronunţată de Judecătoria Năsăud la data de 16.06.2001, s-a admis în parte acţiunea civilă principală formulată de reclamantul C.G. împotriva pârâtei C.L., s-a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă C.L. împotriva reclamantului-pârât C.G. şi, în consecinţă: s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate şi înregistrate la nr. 16/2.11.2009 din registrul stării civile existent la Primăria comunei S., judeţul Bistriţa-Năsăud, între reclamantul C.G. şi pârâta C.L., din vina ambelor părţi; s-a dispus ca pârâta să-şi reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, respectiv acela de D.; a fost încredinţat spre creştere şi educare în favoarea tatălui reclamant minorul C.I.F., născut la data de 3.12.1999 în localitatea Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului, în favoarea minorului, o pensie lunară de întreţinere, în cuantum de 167,50 lei, începând cu data de 08.07.2010 şi până la majoratul acestuia.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta. Apelul declarat nu este fondat.
Un prim aspect care se impune a fi analizat, anterior antamării fondului dreptului dedus judecăţii, este legat de legea aplicabilă în cauză, având în vedere faptul că acţiunea de divorţ s-a promovat la data de
8.07.2010, hotărârea judecătorească s-a pronunţat la data de 16.06.2011, iar apelul s-a declarat la data de 26.08.2011, conform ştampilei oficiului poştal de expediţie, când în vigoare erau încă dispoziţiile Codului familiei. Noul cod civil a intrat în vigoare abia la data de 1.10.2011, când deja apelul era în curs de soluţionare.
Legea nr. 71/2011 a fost considerată actul normativ complementar şi, totodată, legea specială, care poate extinde aplicarea unei legi generale la cazuri particulare sau poate crea un domeniu derogator pentru cazuri determinate, esenţial în materie de interpretare, aplicare şi abrogare a regulilor de drept. Această lege extinde şi derogă pe planul interpretării şi aplicării noului Cod civil ori modifică, abrogă sau completează unele dispoziţii ale legii generale - noul Cod civil.
In privinţa soluţionării conflictului de legi, Legea nr. 71/2011 reglementează aplicarea individualizată a principiilor generale a neretroac-tivităţii legii noi şi a aplicării imediate a legii civile noi, înscrise în art. 6 NCC. Cu referire strictă la instituţia divorţului, cu tot ceea ce implică aceasta (deci inclusiv la cererile accesorii), se impune a se sublinia că
art. 223 din Legea nr. 71/2011 consacră principiul general al aplicabilităţii dispoziţiilor legale (de drept material şi procedural) în vigoare la data formulării cererii sau sesizării instanţei de judecată cu procesul de divorţ, ori de câte ori nu există dispoziţii exprese derogatorii ce instituie principiul aplicării imediate a legii noi. Ca atare, potrivit acestui text legal, în lipsă de dispoziţii contrare, legea aplicabilă se determină în raport de data introducerii acţiunii sau formulării cererii de divorţ. Dacă această dată este anterioară zilei de 1.10.2011, devin incidente reglementările vechi în vigoare până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, adică dispoziţiile Codului familiei. Dimpotrivă, dacă cererea de divorţ se formulează după data de 1.10.2011 sau chiar în ziua de 1.10.2011, devin aplicabile prevederile noului Cod civil.
Prin derogare de la prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011, ce constituie norma generală, de bază, în privinţa legii aplicabile proceselor şi cererilor aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a noului Cod civil, Legea nr. 71/2011 cuprinde anumite dispoziţii derogatorii, speciale, prin care se instituie expres aplicabilitatea noii legi şi proceselor şi cererilor în curs de soluţionare la data de 1.10.2011. Dispoziţiile derogatorii se aplică limitativ, strict la situaţia pe care o reglementează, fară posibilitate de extrapolare la alte situaţii specifice aceleiaşi materii, dar nereglementate expres prin norme derogatorii. In materia dreptului familiei, este vorba de dispoziţiile art. 36 alin. (2), art. 40, art. 42 din Legea nr. 71/2011. Prin urmare, numai în aceste situaţii expres şi limitativ reglementate, unde există norme derogatorii de la regula instituită de art. 223 din Legea nr. 71/2011, legea nouă este de imediată aplicare.
Art. 223 din Legea nr. 71/2011 constituie dreptul tranzitoriu, aplicabil ori de câte ori legea nouă de procedură nu cuprinde dispoziţii menite să rezolve diversele aspecte ale conflictului dintre legea veche şi legea nouă. Ca atare, în cazul în care legea nouă conţine dispoziţii speciale cu caracter tranzitoriu, conform cărora normele nou-introduse sunt de imediată aplicare, fiind incidente şi în cazurile pendentes, adică în curs de judecată, acestea au prioritate în aplicare, fiind dispoziţii cu caracter special, în temeiul principiului generaţia specialibus derogant şi tex posterior derogat prior Prevederile art. 223 din Legea nr. 71 /2011, care consacră o excepţie de la principiul aplicării imediate a legii noi, şi anume supravieţuirea legii vechi, sunt dispoziţii tranzitorii cu caracter general, care îşi găsesc aplicabilitatea numai în situaţia în care legea nouă - NCC nu ar dispune altfel.
Prevederile art. 6 alin. (6) NCC, conform cărora „dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juri
dice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi'’, trebuie coroborate cu dispoziţiile tranzitorii din Legea nr. 71/2011, care prevăd expres situaţia în care legea nouă este de imediată aplicare, respectiv consacră aplicabilitatea legii în vigoare la data sesizării instanţei pentru acele situaţii care nu se încadrează în normele de excepţie (art. 223).
Textul art. 6 alin. (6) NCC nu trebuie interpretat automat în sensul că ar reglementa aplicarea imediată a legii noi, ci doar că instituie principiul aplicării legii noi efectelor viitoare (consecinţelor) ale unor situaţii născute anterior intrării în vigoare a acesteia, expres şi limitativ enunţate (derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie, obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor şi din raporturile de vecinătate), dacă situaţiile există şi după intrarea în vigoare a legii noi.
In condiţiile existenţei regulii de bază cu privire la aplicarea legii în timp, instituită de art. 223 din Legea nr. 71/2011, în lipsa unor reglementări speciale derogatorii, expres enunţate, textul art. 6 alin. (6) NCC trebuie interpretat în sensul că este aplicabilă legea în vigoare de la data sesizării instanţei şi atunci când promovarea acţiunii este determinată de o situaţie [din cele expres enunţate în art. 6 alin. (6) NCC] născută înaintea intrării în vigoare a legii existente la momentul sesizării instanţei, cu condiţia ca situaţia să persiste şi după intrarea în vigoare a noii legi.
Ca atare, divorţul, care nu este altceva decât disoluţia căsătoriei, constituie un efect viitor al unei situaţii juridice născute din căsătorie. Aplicarea direct în calea de atac a dispoziţiilor noului Cod civil cu privire la exerciţiul autorităţii părinteşti, la obligaţia de întreţinere, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, ar încălca principiul previzibilităţii legii, definit ca posibilitatea oferită celor interesaţi de norma juridică de a-şi reprezenta consecinţele punerii ei în operă ori cele ce derivă din ignorarea sau încălcarea ei.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene (cauza Sunday Times c. Regatului Unit, 1979), cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat.
Aşadar, în baza acestor considerente, tribunalul reţine aplicabilitatea în cauză a legii vechi, Codul familiei, în funcţie de dispoziţiile căruia va analiza hotărârea atacată.
în ceea ce priveşte fondul dreptului dedus judecăţii, tribunalul reţine faptul că soluţia instanţei de încredinţare a minorului spre creştere şi educare tatălui concordă interesului superior al copilului. Părţile sunt separate de la finele anului 2009, când apelanta a plecat în Spania, unde locuieşte şi în prezent, începând o relaţie de prietenie cu un alt bărbat, lângă care convieţuieşte şi în prezent, aspect necontestat prin apelul declarat. Atât anterior despărţirii soţilor, cât şi ulterior acestui moment, de la naşterea sa minorul a locuit la acelaşi domiciliu, alături de bunicii paterni, o perioada împreună şi cu părinţii şi apoi, după plecarea mamei, numai cu tatăl.
Apelanta a solicitat încredinţarea copilului spre creştere şi educare pe considerentul că acesta ar avea condiţii foarte bune la bunica maternă, că apelanta este cea care îi trimite produse şi bani din străinătate şi se preocupă mai mult decât intimatul (a se vedea cuprinsul întâmpinării depuse la instanţa de fond). Din probatoriul administrat la fond şi în calea de atac (depoziţii de martori, anchetă socială) rezultă că încă de la naşterea sa minorul a locuit în acelaşi imobil, în prezent frecventează cursurile şcolare din localitatea S., fiind îngrijit permanent de bunica paternă, care îl duce şi-l aduce de la şcoală şi care constituie o prezenţă permanentă în viaţa copilului. Minorul este bine îngrijit şi beneficiază de condiţii materiale foarte bune de viaţă. Totodată, mediul în care acesta trăieşte este adecvat şi din punct de vedere moral, în privinţa familiei lărgite în mijlocul căreia minorul trăieşte nefiind relevate aspecte care ar putea pune sub semnul îndoielii moralitatea acesteia.
Fără a contesta condiţiile materiale bune pe care le poate oferi apelanta minorului său, ataşamentul apelantei faţă de minor şi a minorului faţă de mamă, tribunalul apreciază însă că o măsură de scoatere a copilului din mediul în care a trăit, din comunitatea şcolară unde învaţă şi obligarea acestuia să trăiască într-un alt mediu care nu îi este familiar (fie la bunica maternă, fie la apelantă în Spania, ţară a cărei limbă nu o cunoaşte, aşa cum a arătat în cursul audierii sale în apel) ar destabiliza emoţional copilul, fapt ce ar putea avea consecinţe negative pentru dezvoltarea viitoare a copilului.
In cursul audierii sale de instanţa de apel, minorul a arătat că ţine la mamă, însă „nu-1 suportă pe bărbatul cu care stă mama lui, pentru că i-a luat mama”. Este poziţia unui minor care suferă din cauza despărţirii părinţilor, care ar dori să-i aibă pe amândoi alături, dar care conştient
fiind că acest lucru nu este posibil, preferă să rămână în mediul în care a trăit, minorul fiind la o vârstă la care poate discerne între bine şi rău.
In condiţiile în care minorul nu a locuit cu bunica maternă, nu manifestă afecţiune sau cel puţin înţelegere pentru bărbatul cu care mama sa convieţuieşte, s-a obişnuit bine în mediul în care trăieşte şi în prezent, pentru moment, tribunalul apreciază că asigurarea stabilităţii de ordin afectiv şi locativ trebuie să constituie o prioritate pentru părinţii acestui copil, deja afectat considerabil de situaţia conflictuală existentă între părinţii săi.
Chiar dacă apelanta este, la rândul său, ataşată de minor, în calitate de părinte, trebuie să accepte faptul că o nouă schimbare radicală în viaţa minorului este de natură a-1 traumatiza şi contravine interesului superior al acesteia.
In baza acestor considerente şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 296
CPC, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat. întrucât la dosarul cauzei s-au depus acte justificative din care rezultă că pe rolul instanţei spaniole nu există vreun proces de divorţ sau de separare de corp, nu s-a mai pus problema incidenţei Regulamentului nr. 2201/2003, care reglementează competenţa de soluţionare în favoarea primei instanţe sesizate, dacă aceasta şi-a reţinut propria competenţă.
Notă. Conform Deciziei în interesul legii nr. 4/2013 (M. Of. nr. 226 din 19 aprilie 2013), prevederile art. 396-404 NCC, referitoare la efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, sunt aplicabile şi cererilor de divorţ formulate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil şi aflate pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac.
| ← Divorţ prin acordul soţilor. Cerere promovată anterior... | Divorţ. Intrarea în vigoare a noului Cod civil pe parcursul... → |
|---|
