Dobândirea imobilului în procedura de executare silită. Act de adjudecare. Efecte. Acţiune în constatarea nulităţii absolute formulată de cel ce se pretinde adevăratul proprietar al bunului
| Comentarii |
|
C. civ., art. 984, art. 1012 alin. (2)
C. proc. civ., art. 500 alin. (3), art. 5201)
Pentru a promova o acţiune în nulitatea actului de adjudecare a unui imobil, din poziţia terţului faţă de act şi mai ales din poziţia unui tert fată de executarea silită, reclamanta trebuia să dovedească faptul că are un interes actual şi legitim, personal şi direct, născut şi actual prin admiterea cererii sale. Or, în situaţia constatării nulitătii absolute, actul de executare ar fi rămas fără efect, iar procedura executării silite ar fi continuat de la stadiul de dinaintea actului anulat. Bunul supus executării ar fi revenit în patrimoniul debitorului, indisponibilizat de procedura executării silite imobiliare, dar nu s-ar fi înlăturat viciul invocat, respectiv faptul că bunul executat este în realitate în proprietatea sa, iar nu a debitorului.
Motivul de nulitate invocat în faţa instanţei de fond, respectiv
vânzarea la licitaţie a bunului altuia, derivat din nerespectarea
dispoziţiilor art. 500 alin. (3) C. proc. civ., nu se verifică.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 483/A din 19 septembrie 2005, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 1851/2003 la data de 21 martie 2003, reclamanta P.M.T. a chemat în judecată pârâţii T.V.V. şi R.V., solicitând constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare întocmit la data de 29 noiembrie 2001 de executorul judecătoresc I.V. în dosarul nr. 31/2001, iar pe cale de consecinţă, radierea înscrierii făcute în CF nr. 1898 a Judecătoriei Buftea.
Prin sentinţa civilă nr. 1600 din 2 iunie 2003, Judecătoria Buftea a admis cererea formulată în dosarul nr. 1851/2003, a constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare şi a dispus radierea înscrierilor efectuate în CF nr. 1898 în favoarea pârâtei R.V.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat cererea admisibilă, actul de adjudecare întocmit de executorul judecătoresc putând fi supus cenzurii instanţei similar unui act autentic de dobândire a vreunui
drept civil. Sancţiunea nulităţii absolute poate interveni în privinţa oricărui act, indiferent de autoritatea în faţa căreia a fost încheiat, indiferent de părţile între care a fost încheiat, o soluţie contrară ducând la ierarhizarea actelor juridice şi la inegalitatea situaţiei dobânditorilor ce ar contraveni principiului constituţional de egalitate în faţa legii.
In privinţa fondului cauzei, s-a reţinut că reclamanta este proprietara unei suprafeţe de 5000 mp teren situat în Şos. Pipera Tunari, tarlaua 11, parcela 128, comuna Voluntari, actul său de proprietate fiind confirmat prin eliberarea titlului de proprietate pentru autorul său T.M.
Actul de adjudecare a fost emis în urma executării unui bun ce aparţinuse debitorului T.V.V., debitor care cumpărase imobilul de la
I.N. în 1997 când acesteia i se anulase deja adeverinţa de proprietate nr. 797/1992. I.N. nu avea însă calitatea de proprietar şi nu putea transmite în mod valabil lui T.V.V. dreptul de proprietate, câtă vreme în actul de vânzare-cumpărare încheiat de aceştia sub nr. 1687/1997 se prevede că proprietatea se consolidează retroactiv, odată cu primirea titlului de proprietate. Or, acest contract este sub condiţie suspensivă, iar până la împlinirea condiţiei nu produce niciun efect, conform art. 1017 C. civ. Judecătoria concluzionează că dacă dreptul dobândit de debitor este afectat de condiţia suspensivă şi dreptul adjudeca-tarului este dobândit în aceleaşi condiţii. Chiar dacă titlul adjudcea-tarului este emis de executorul judecătoresc în procedura executării silite prin licitaţie imobiliară, nu se puteau transmite acestuia mai multe drepturi decât avea debitorul.
Prima instanţă a reţinut că, în prezent, pentru terenul adjudecat, s-a emis titlu de proprietate în favoarea altei persoane, T.M., ceea ce face ca evenimentul viitor prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1687/1997, ca şi condiţie, să nu se mai realizeze, devenind incidente dispoziţiile art. 1012 alin. (2) C. civ.
împotriva acestei hotărâri, pârâta R.V. a declarat apel la data de 9 iulie 2003 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. 4040/2003. în expunerea motivelor de apel formulate la 8 decembrie 2003, apelanta pârâtă arată că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., soluţionând cauza pe baza unui probatoriu sumar, întocmit de reclamantă. Astfel, s-a reţinut în mod eronat că terenul nu aparţinuse debitorului T.V.V. pe motiv că adeverinţa nr. 797/1992 ar fi fost anulată întrucât adeverinţa eliberată numitei I.N. de către Primăria Ştefaneştii de Jos poartă nr. 979 din 22 aprilie 1992. în baza acestei adeverinţe i s-a stabilit lui I.N. dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 0,50 ha prevăzută în anexa 19 la
poziţia 42, adeverinţa greşit reţinută ca fiind anulată. Ceea ce s-a anulat I.N. a fost poziţia nr. 156 din anexa 4 a Hotărârii Comisiei Municipiul Bucureşti şi S.A.I. nr. 29 din 28 noiembrie 1991 referitoare la un alt teren decât cel în litigiu. Or, instanţa nu a solicitat depunerea la dosar a adeverinţei nr. 797/1992 şi a titlului de proprietate nr. 23318 din 26 octombrie 1995.
Un al doilea motiv de apel vizează calificarea făcută de instanţă asupra contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1687/1997 ca fiind un contract afectat de condiţie suspensivă care nu s-ar fi îndeplinit şi sigur nu s-ar fi realizat pentru motivul că nu s-a eliberat titlul de proprietate pentru autorul apelantei pârâte, ci pentru numitul T.M.
în virtutea rolului activ instanţa ar fi trebuit să solicite relaţii de la Primăria Comunei Ştefaneşti pentru a verifica pe numele cui s-a eliberat titlul de proprietate şi ar fi trebuit să dispună efectuarea unei expertize topometrice pentru a se verifica dacă terenul din titlul de proprietate eliberat lui T.M. (în tarlaua 11 parcela 238 şi tarlaua 8 parcela 226) este acelaşi cu terenul adjudecat (în tarlaua 11 parcela 128). De asemenea, se impunea a fi depuse la dosar toate actele de proprietate în baza cărora reclamantul a dobândit terenul prin vânzări succesive.
Susţine apelanta pârâtă că instanţa de fond s-a pronunţat asupra acestui aspect fară a fi invocat de reclamantă ca motiv de nulitate şi, cu toate acestea, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1012 C. civ. deoarece în contractul încheiat de I.N. cu T.V.V. nu este menţionată o limită de timp a dobândirii titlului de proprietate asupra terenului, iar pe de altă parte, titlul de proprietate al lui T.M. este emis pentru alt teren decât cel în litigiu.
Reclamanta nu a învestit instanţa cu o cerere de constatare a nulităţii actului de adjudecare ca efect al nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între I.N. şi pârâtul T.V.V., ci pentru „vânzarea lucrului altuia” conform art. 984 C. civ. Faţă de motivul de nulitate invocat, urmează a se constata că nu s-au făcut dovezi asupra caracterului speculativ al operaţiunii de adjudecare, atât debitorul, cât şi dobânditorul fiind de bună-credinţă, în sensul că au avut certitudinea că terenul aparţine celui care s-a obligat la transferul bunului.
Mai susţine apelanta că vânzarea bunului altuia este un motiv de nulitate relativă ce poate fi invocat numai de părţile contractante, nu şi de către reclamantă, care este un terţ faţă de contract, astfel încât nu are calitate procesuală activă.
Pentru aceste motive se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei de fond în sensul respingerii acţiunii ca nefondată, invocându-se în drept art. 296 C. proc. civ.
Analizând motivele de apel faţă de sentinţa apelată şi probele administrate în cauză, tribunalul apreciază apelul fiind fondat pentru următoarele considerente:
Se critică hotărârea instanţei de fond prin aceea că a fost pronunţată în baza unui probatoriu sumar administrat, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., fară lămurirea tuturor aspectelor de fapt şi de drept ridicate de înscrisurile depuse de reclamantă la dosar.
Motivul de apel este nefondat şi urmează a fi înlăturat de tribunal întrucât instanţa de fond a manifestat rol activ în soluţionarea pricinii. Articolul 129 alin. (5) C. proc. civ. obligă judecătorul de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă
a legii în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. In acest sens, judecătorul poate ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Instanţa de fond a administrat la propunerea părţilor probele pe care le-a considerat necesare pentru lămurirea acţiunii. Apelanta pârâtă R.V. s-a prezentat personal la primul termen de judecată din 7 aprilie 2003 şi a solicitat acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, cerere admisă în temeiul art. 156 C. proc. civ. şi cauza a fost amânată pentru termenul de judecată din 21 aprilie 2003, când însă niciunul dintre cei doi pârâţi nu s-a mai prezentat, iar instanţa a făcut aplicarea art. 118 C. proc. civ. (în reglementarea în vigoare de la acea dată) în sensul că i-a decăzut din dreptul de a mai formula întâmpinare, de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.
Prin urmare, instanţa de fond a respectat regulile de procedură, iar întâmpinarea formulată de R.V. la data de 23 aprilie 2003 nu a fost luată în considerare faţă de sancţiunea aplicată părţii.
La pronunţarea hotărârii, judecătoria a avut însă în vedere toate înscrisurile depuse de părţi la dosar, dar şi faptul că pârâţii nu s-au prezentat în faţa instanţei la niciunul din termenele de judecată. Ceea ce susţine apelanta că este o dovadă a lipsei de rol activ a instanţei de fond constituie în realitate modul în care a înţeles aceasta să soluţioneze cererea şi interpretarea făcută actelor depuse de părţi pentru dovedirea drepturilor lor de proprietate.
In ceea ce priveşte a doua critică de apel, respectiv constatarea unui motiv de nulitate absolută în privinţa unui act de adjudecare în baza înscrisurilor depuse la dosar, tribunalul constată că acesta este fondat. Astfel, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii actului de adjudecare
întemeiat pe nerespectarea procedurii executării silite prevăzute de art. 520 C. proc. civ., ceea ce face să fie ilicită cauza acestui act de executare.
Această precizare a motivului de nulitate este făcută însă în faţa instanţei de apel, prin cererea de chemare în judecată reclamanta limitându-se la a invoca faptul că adjudecarea s-a făcut asupra unui bun al debitorului, bun imobil care în realitate îi aparţine în baza unui act autentic de schimb. Se specifică viciile titlurilor de proprietate ai autorilor debitorului şi se concluzionează că prin actul de adjudecare s-a procedat la vânzarea terenului unei alte persoane, situaţie ivită ca urmare a ncrcspectării dispoziţiilor art. 500 alin. (3) C. proc. civ.
Or, indiferent de admisibilitatea sau nu a cercetării nulităţii absolute a actului de adjudecare printr-o acţiune civilă de drept comun de constatare a nulităţii, reclamanta avea în primul rând obligaţia a justifica interesul său în promovarea cererii şi în al doilea rând incidenţa motivului de nulitate invocat.
Pentru a promova o astfel de acţiune în nulitate din poziţia terţului faţă de act şi mai ales din poziţia unui terţ faţă de executarea silită finalizată printr-un act de adjudecare, reclamanta trebuia să dovedească faptul că are un interes actual şi legitim, personal şi direct, născut şi actual prin admiterea cererii sale. Or, în situaţia constatării nulităţii absolute, actul de executare ar fi rămas fară efect, iar procedura ar fi continuat de la stadiul de dinaintea actului anulat. Bunul supus executării ar fi revenit în patrimoniul debitorului, indisponibilizat de procedura executării silite imobiliare, dar nu s-ar fi înlăturat viciul arătat de reclamantă, respectiv faptul că bunul executat este în realitate în proprietatea sa.
Motivul de nulitate invocat în faţa instanţei de fond, nerespectarea dispoziţiilor art. 500 alin. (3) C. proc. civ. nu se verifică, la dosarul instanţei de fond găsindu-se în cadrul actelor de executare comunicate de executorul judecătoresc I.V. în dosarul de executare nr. 31/2000, adresa prin care se comunicau sarcinile care grefează bunul imobil urmărit. Prin urmare, această obligaţie a fost respectată de executorul judecătoresc, iar Biroul de Carte funciară al Judecătoriei Buftea a comunicat acestuia prin adresa nr. 100 din 27 noiembrie 2001 sarcinile care grefau imobilul, teren intravilan de 4000 mp situat în comuna Voluntari, jud. Ilfov, tarla 11, lo
| ← Drept de proprietate asupra unui imobil reconstituit în temeiul... | Hotărâre judecătorească care să ţină loc de act de... → |
|---|
