Drept de proprietate asupra unui imobil reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată. Acţiune în constatarea calitătii de bun inclus în masa succesorală. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
C. civ., art. 700, art. 797 Legea nr. 18/1991, republicată, art. 23
Potrivit mecanismului juridic instituit de Legea nr. 18/1991, se consideră că dreptul de proprietate care a aparţinut foştilor titulari anterior anului 1948 s-a transmis în patrimoniul statului, respectiv al cooperativelor agricole de producţie, urmând ca în temeiul acestui act normativ să opereze o retransmitere, foştii titulari putând să-şi redobândească dreptul care le-a aparţinut prin reconstituire. Prin urmare, deşi este adevărat că dreptul de proprietate este perpetuu, el nu s-a aflat în perioada ce a urmat cooperativizării în patrimoniul proprietarilor iniţiali şi, pe cale de consecinţă, nici în cel al succesorilor lor, astfel că pentru protecţia lui juridică este necesar ca în prealabil să fie redobândit.
Prin acceptarea moştenirii, în patrimoniul succesorilor au intrat toate bunurile din masa succesorală existentă la decesul autorului lor, în care nu se include potrivit celor expuse anterior şi dreptul de proprietate asupra terenurilor preluate de către cooperativele agricole de producţie şi pentru a căror redobândire este necesară emiterea unui act administrativ în acest sens.
Ceea ce constituie un aspect distinct în raport cu dreptul comun este faptul că, deşi succesiunea fostului proprietar al terenului s-a deschis la data când el a decedat, prin efectul Legii
nr. 18/1991, se reconstituie la o dată ulterioară şi dreptul de proprietate asupra terenului, care nu a făcut parte din patrimoniul succesoral. Prin urmare, bunul în cauză nu a făcut obiectul unei transmiteri pe cale succesorală, ci al unei redobândiri ulterioare din patrimoniul statului, intrând în cel al moştenitorului defunctului.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 824/R din 22 mai 2007,
nepublicată
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la data de 9 august 2006 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 2178/94/2006, reclamantul V.G. a chemat în judecata pe pârâta R.C., solicitând instanţei de judecata
pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care să se constate
calitatea de bun aparţinând masei succesorale a defunctului V.C., a terenului în suprafaţă de 1686 mp, situat în comuna Dobroeşti, jud. Ilfov şi să se dispună ieşirea din indiviziune ţinând cont de împărţeala de ascendent dispusă de autorul V.C. şi respectată de părţi încă din timpul vieţii acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 6022 din 29 noiembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 2179/94/2006, Judecătoria Buftea a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul V.G., în contradictoriu cu pârâta R.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că
reclamantul a învederat ca mai exista o moştenitoare de pe urma
defunctului V.G., numita M.V., dar nu înţelege să o cheme în judecată şi pe aceasta în calitate de pârâtă. Avându-se în vedere efectele pe care le produce pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti având ca obiect ieşirea din indiviziune, pe de o parte, dar şi relativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti, ce se produc doar cu privire la părţile care figurează în hotărâre, pe de alta parte, s-a considerat că nu se poate pronunţa o hotărâre având ca obiect „ieşire din indiviziune” în lipsa unui coindivizar.
In raport de considerentele anterior expuse, instanţa a constatat neîndeplinirea condiţiei coparticipării procesuale pasive obligatorii în cauză, care rezultă din interpretarea dispoziţiile art. 47-48 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, inadmisibilitatea cererii de ieşire din indiviziune ce nu a fost formulată în contradictoriu cu toate părţile.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul V.G., arătând că, în fapt, instanţa, trecând peste principiul de drept al dispo
nibilităţii în procesul civil, deşi a precizat cu cine înţelege să se judece, de la sine putere a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât nu au fost chemate în proces ambele fiice ale tatălui său dintr-o altă căsătorie, numitele M.V. şi R.C. Recurentul a mai precizat că, deşi acestea sunt descendente ale numitului V.C., nu aveau calitatea de moştenitoare, fiind străine de succesiune conform art. 700 C. civ., aşa cum reiese în mod clar din certificatul de moştenitor nr. 476 din 28 iulie 1998 aflat la dosarul cauzei.
Prin cererea introductivă, instanţa a fost învestită cu soluţionarea a două capete de cerere, însă admiţându-se excepţia invocată din oficiu, instanţa nu a soluţionat sub niciun aspect primul capăt de cerere, ce viza o simplă constatare, în condiţiile dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Tribunalul reţine următoarele:
Contrar poziţiei exprimate de recurent în motivarea acestei căi de atac, principial este corectă susţinerea instanţei de fond în sensul că în cazul cererilor având ca obiect partaj, coparticiparea procesuală a tuturor titularilor de cote-părţi din dreptul de proprietate este obligatorie, fiind impusă de dispoziţiile art. 797 C. civ.
In speţă însă nu se regăseşte o asemenea situaţie de coproprietate asupra imobilului în litigiu, respectiv terenul în suprafaţă de 1686 mp situat în comuna Dobrocşti, jud. Ilfov. Din contră, prin ordinul nr. 400 din 5 aprilie 2006 eliberat de Guvernul României - Instituţia Prefectului, s-a constatat dreptul de proprietate privată pentru terenul în suprafaţă de 1686 mp situat în comuna Dobroeşti, în patrimoniul lui V.C., în condiţiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, deşi acesta decedase la data de 19 mai 1992, unicul moştenitor acceptant fiind reclamantul V.G., potrivit certificatului de moştenitor nr. 476 din 28 iulie 1998, eliberat de notar public C.I.
Pe de altă parte, acţiunea este într-adevăr inadmisibilă, dar pentru alte considerente decât cele reţinute de către instanţa de fond. Astfel, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, prin care s-a solicitat să se constate calitatea de bun aparţinând masei succesorale a defunctului V.C., acesta nu poate fi admis.
Potrivit mecanismului juridic instituit de Legea nr. 18/1991, se consideră că dreptul de proprietate care a aparţinut foştilor titulari
anterior anului 1948 s-a transmis în patrimoniul statului şi respectiv al cooperativelor agricole de producţie, urmând ca în temeiul acestui act normativ să opereze o retransmitere, foştii titulari putând să-şi redobândească dreptul care le-a aparţinut prin reconstituire. Prin urmare, deşi este adevărat că dreptul de proprietate este perpetuu, el nu s-a aflat în perioada ce a urmat cooperativizării în patrimoniul proprietarilor iniţiali şi, pe cale de consecinţă, nici în cel al succesorilor lor, astfel că pentru protecţia lui juridică este necesar ca în prealabil să fie redobândit.
Prin acceptarca moştenirii, în patrimoniul succesorilor au intrat toate bunurile din masa succesorală existentă la decesul autorului lor, în care nu se include potrivit celor expuse anterior şi dreptul de proprietate asupra terenurilor preluate de către cooperativele agricole de producţie şi pentru a căror redobândire este necesară emiterea unui act administrativ în acest sens.
Ceea ce constituie un aspect distinct în raport de dreptul comun este faptul că, deşi succesiunea fostului proprietar al terenului s-a deschis la data când cl a decedat, prin efectul Legii nr. 18/1991, se reconstituie la o dată ulterioară şi dreptul de proprietate asupra terenului, care nu a făcut parte din patrimoniul succesoral. Prin urmare, bunul în cauză nu a făcut obiectul unei transmiteri pe cale succesorală, ci al unei redobândiri ulterioare din patrimoniul statului, intrând în cel al moştenitorului defunctului.
Nici includerea terenului în suprafaţă de 950 mp despre care reclamantul firmă că este acelaşi cu cel menţionat în ordinul prefectului nu este de natură să conducă la o altă soluţie, dat fiind că în ceea ce priveşte forţa probantă a certificatului de moştenitor se admite unanim că acesta nu poate fi opus terţilor ca instrument de dovadă a proprietăţii, deoarece notarul public nu are competenţa să certifice calitatca de proprietar a celui care lasă moştenirea, ci numai calitatea de moştenitor şi a cotei care se cuvine fiecărui moştenitor în parte.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cererc, se reţine că premisa operaţiunii juridice a ieşirii din indiviziune o constituie existenţa unei stări de coproprietate, care nu poate fi constatată atâta timp cât un act juridic în vigoare confirmă o situaţie contrară.
Faţă de aceste considerente, reţinând legalitatea hotărârii primei instanţe, dar înlocuind motivarea acesteia, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Tribunalul urmează să respingă recursul ca nefondat.
| ← Acte de acceptare a unei succesiuni. Transmiterea proprietăţii... | Dobândirea imobilului în procedura de executare silită. Act... → |
|---|
