Drept civil. Atribuirea beneficiului contractului de închiriere. Formularea cererii pe cale separată, după desfacerea căsătoriei prin hotărâre judecătorească irevocabilă Admisibilitate.
| Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 25 din data de 01.01.2014
Norma juridică potrivit căreia ,, La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinței de către ambii soți și aceștia nu se înțeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soți, ținând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile locative proprii ale foștilor soți";, nu poate fi interpretată în sensul inadmisibilității formulării, pe cale separată, a unei cereri de atribuire a beneficiului contractului de închiriere, ulterior desfacerii căsătoriei.
Potrivit dispozițiilor legale citate, dacă a astfel de cerere se formulează în cadrul acțiunii de divorț, ea are un caracter accesoriu, în raport cu cererea de desfacere a căsătoriei, iar din analiza textului indicat nu se poate reține niciun impediment, de natură a aduce vreo vătămare părților implicate, în situația în care, o astfel de cerere este formulată și pe cale separată, ulterior divorțului. O interpretare contrară este de natură a aduce atingere drepturilor părților izvorâte din contractul de închiriere, prin limitarea accesului la justiție.
Decizia civilă nr. 25/2014 - dosar nr. 17035/212/2012
Prin sentința civilă nr. 9885/03.07.2013 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 17035/212/2012 s-a respins acțiunea principala formulată de reclamantul M.P. în contradictoriu cu pârâta C.A. si cererea reconvenționala formulată de pârâta C.A., ca nefondate.
Pentru a pronunța această sentință civilă, în baza materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a chemat-o in judecata pe parată pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa i se atribuie beneficiul contractului de închiriere privitor la locuința situata in Constanta bd. Mamaia nr. 147 A et 1 .
In motivarea acțiunii se arata ca din iarna anului 2005 a ocupat fara forme legale imobilul ( 2 camere + dependințe ) cu acceptul RAEDPP Constanta, întrucât numita Bojescu Marilena posesoarea contractului de închiriere nr. 7858/15.04.2004, a părăsit definitiv aceasta locuința, fiind plecata in străinătate. Arata reclamantul ca a renovat imobilul întrucât se afla intr-o stare deplorabila.
La data de 12.08.2006 s-a casatorit cu numita C.A.
Ulterior, la data de 15.05.2009 pentru locuința susmenționata a încheiat contractul de inchiriere nr. 7858/2009 cu RAEDPP Constanta in calitate de titular, parata figurând ca sotie.
Prin sentința civila nr. 5390 din 29.03.2012 s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul pârtilor.
Parata a formulat întâmpinare si cerere reconvenționala, prin întâmpinare solicitând respingerea ca nefondata a acțiunii principale si prin reconvenționala a solicitat sa i se atribuie ei beneficiul contractului de închiriere nr. 7858/2009 încheiat cu RAEDPP Constanta.
Instanța de fond a reținut în fapt că, la data de 15.05.2009 intre RAEDPP Constanta si M.P. s-a încheiat contractul de închiriere cu numărul 7858 având ca obiect imobilul situat in pentru perioada 15.09.2009-08.04.2014, imobilul urmând sa fie locuit de către reclamat si M.A., soția sa la acel moment.
S-a retinut ca închirierea s-a făcut in considerarea dispozițiilor legii 114/1996.
Ulterior prin sentința civila nr. 5390/29.03.2012 pronunțata de catre Judecătoria Constanta s-a desfăcut casatoria prin acordul părților.
Prima instanță a respins ca nefondate, atat cererea principală cât și cererea reconvențională, argumentând că temeiul de drept invocat de către părți si de către RAEDPP pentru atribuirea beneficiului contractului de închiriere nu mai este in vigoare fiind abrogat odată cu intrarea in vigoare a noului Cod Civil, acțiunea de fata fiind promovata după intrarea in vigoare a noului Cod Civil, fiind deci incidente dispozițiile actuale ce reglementează atribuirea beneficiului contractului de închiriere ce se regăsesc in cadrul articolului 324 mai sus nominalizat.
Din interpretarea sistematica a dispozițiilor actuale din Codul Civil, prima instanță a reținut ca atribuirea beneficului contractului de închiriere se poate dispune de către instanța de judecata numai odată cu acțiunea având ca obiect desfacerea casatoriei.
Prin urmare partile aveau posibilitatea la momentul când au formulat cererea de divorț sa ceara si atribuirea beneficiului contractului de închiriere întrucât acțiunea de divorț a fost promovata sub imperiul dispozițiilor noului cod civil la data de 07.10.2011, așa cum rezulta din considerentele sentinței civile de divorț.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamantul M.P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate și rejudecând, în baza probelor administrate la fond, să se admită cererea principală și să fie respinsă cererea reconvențională.
În cuprinsul cererii de apel, apelantul reclamant învederează că, instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 324 C.pr.civ. cand a statuat imposibilitatea atribuirii beneficiului contractului de închiriere, prin acțiune separată, ulterioară cererii de divorț.
În apărare, intimata pârâtă reconvenientă C.A. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de apel ca nefondată.
In cuprinsul întâmpinării se susține legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în considerarea caracterului accesoriu al unei astfel de cereri, care în interpretarea art. 324 C.pr.civ. poate fi soluționată numai la momentul desfacerii căsătoriei.
În susținerea cererii de apel, apelantul reclamanta a solicitat, iar instanța, apreciind pertinentă, concludentă și utilă cauzei, a încuviința proba cu inscrisuri.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma criticilor formulate, instanța reține:
Cererea principală de chemare în judecată formulată de reclamantul M.P., precum și cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă C.A., au ca obiect atribuirea beneficiului contractului de inchiriere nr. 7858/2009 încheiat între RAEDPP Constanta in calitate de locator și părți, în calitate de locatari.
În cuprinsul acestui contract, reclamantul M.P. figurează în calitate de titular de contract, iar pârâta Curuș Ana, beneficiază de asemenea, de un drept locativ propriu, fiind înscrisă în fișa locativă, ca soție.
Situația premisă ce a determinat formularea cererilor deduse judecății constă în desfacerea căsătoriei părților, prin acord, în baza sentinței civile nr. 5390 din 29.03.2012 pronunțată de Judecătoria Constanța.
Analizând hotărârea civilă apelată prin prisma criticilor formulate, Tribunalul constată că apelul este fondat, urmând a fi admis, în baza următoarelor considerente:
- sub aspectul legii civile aplicabile situației de fapt deduse judecății, în acord cu dispozițiile art.6 alin.6 din NCC în mod corect a reținut prima instanță că, raportul juridic dintre părți născut în baza contractul de inchiriere nr. 7858/2009 este reglementat de dispozițiile art. 324 din NCC, în condițiile în care , prin art. 230 litera s din legea nr. 71/2011 la data intrării în vigoare a Codului civil s-a abrogat art. 21-33 din Legea locuinței nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997.
- instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 324 alin.1 din NCC. Norma juridică potrivit căreia ,, La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinței de către ambii soți și aceștia nu se înțeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soți, ținând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile locative proprii ale foștilor soți";, nu poate fi interpretată în sensul inadmisibilității formulării, pe cale separată, a unei cereri de atribuire a beneficiului contractului de închiriere, ulterior desfacerii căsătoriei.
Potrivit dispozițiilor legale citate, dacă a astfel de cerere se formulează în cadrul acțiunii de divorț, ea are un caracter accesoriu, în raport cu cererea de desfacere a căsătoriei, iar din analiza textului indicat nu se poate reține niciun impediment, de natură a aduce vreo vătămare părților implicate, în situația în care, o astfel de cerere este formulată și pe cale separată, ulterior divorțului. O interpretare contrară este de natură a aduce atingere drepturilor părților izvorâte din contractul de închiriere, prin limitarea accesului la justiție.
Prin închierea contractului de închiriere, a cărui valabilitate nu este contestată, în patrimoniul ambelor părți s-a născut o posesie și folosință legitimă asupra spațiului de locuit, atribute care deschid părților accesul la justiție. Conflictul născut între locatari reclamă intervenția instanței de judecată, singura în măsură să hotărască cu privire la dreptul de folosință existent și a persoanei care urmează să beneficieze de acest drept.
Accesul la justiție al părților trebuie asigurat direct și nemediat de proceduri insuficient reglementate legislativ, cu atât mai mult cu cât codul de procedură civilă - sediul comun al materiei, în art. 3 arată că judecătorul este obligat la judecata pricinilor chiar atunci când legea nu prevede o anumită situație sau când aceasta nu este clar reglementată, să interpreteze regula, să o deducă din noțiunile și instituțiile generale ale dreptului, completând prin aceasta opera legiuitorului în soluționarea unor raporturi pe care acesta din urmă n-a putut să le aibă în vedere.
Deși a pronunțat o soluțile pe fondul drepturilor reclamate de părți, prin considerentele hotărârii apelate, instanța de fond a statuat exclusiv asupra inadmisibilității promovării pe cale separată, în afara cadrului cererii de divorț, a oricărei cereri de atribuire a beneficiului contractului de locațiune. Nu s-a analizat temeincia drepturilor invocate de părți prin prisma criteriilor de atribuire reglementate expres de legiuitor.
Procedând în această manieră, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, caz în care devin incidente dispozițiile art. 297 alin.1 teza I C.pr.civ. în baza cărora, va anula hotărârea atacată și va judeca procesul evovând fondul, în limitele în care a fost investită prin cererea de apel.
În rejudecare, pe fondul cererii principale formulată de apelantul reclamant Mihalache Paul, în contradictoriu cu pârâta C.A., instanța reține:
Prin contractul de închiriere nr. 7858/2009, R.A.E.D.P.P. Constanța a închiriat apelantului reclamant M.P. imobilul imobilul situat în municipiul Constanța, bd. Mamaia nr. 147 A et 1, pe o perioadă de 5 ani - 15.05.2009 - 08.04.2014 - cu posibilitatea chiriașului de a solicita reînnoirea contractului pentru aceeași perioadă.
Imobilul în litigiu a fost închiriat în temeiul Legii nr. 114/1996, spațiul locativ făcând parte din fondul locativ de stat, reglementat de art. 48 din Legea 114/1996 și a constituit domiciliul comun al soților fiindca la data încheierii contractului de închiriere aceștia îndeplineau condițiile prevăzute de lege.
La data încheierii contractului de închiriere, reclamantul era căsătorit cu pârâta, aceasta dobândind drepturi locative proprii, fiind menționată în fișa locativă, anexa contractului
Potrivit art. 21 lit.k din Legea nr. 114/1996, republicată cu modificări, dreptul locativ se dobândește de titularul contractului de locațiune și de alte persoane prevăzute în contract, care urmează să locuiască împreună cu titularul. Soțul sau soția, descendenți sau ascendenți, dobândesc drepturi locative prin simpla locuire cu titularul contractului (art.27 lit.a și b).
În speță, se constată că locuința ce a constituit domiciliul comun al părților nu face parte din categoriile de locuințe speciale, pentru care legea prevede în mod expres că acestea sunt atribuite în considerarea calității titularului contractului de închiriere, cum ar fi locuințele de protocol sau locuințele de intervenție.
În consecință, în situația prezentei locuințe atribuită familiei M.P. și A. de autoritățile locale ale municipiului Constanța - locuința ce face parte din fondul locativ de stat - instanța de judecată este competentă să dispună după divorț cu privire la atribuirea beneficiului contractului de închiriere, unuia dintre foștii soți, având în vedere nevoile locative ale acestora, posibilitatea actuală de locuire a fiecăruia, locul de muncă al soților.
Potrivit art. 324 Cod civil (1)La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinței de către ambii soți și aceștia nu se înțeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soți, ținând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile locative proprii ale foștilor soți. (3)Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului și produce efecte față de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
Probele administrate în cauză dovedesc faptul că locuința ce face obiectul contractului de închiriere a fost ocupată fără titlu de cei doi soți, din anul 2006, fiind reabilitată și renovată cu participare comună ( declarațiile martorilor ).
Situația locativă a părților a fost legalizată după circa 3 ani, îndeplinirea condițiilor impuse de Legea 114/1996 conducând la repartiția acestei locuințe în baza contractului de închiriere ce face obiectul prezentului litigiu.
Faptul că reclamantul a ocupat fără niciun titlu această locuință din anul 2005 și a demarat unele lucrări de reparații anterior relației sale cu pârâta, nu este de natură a-i crea o situație favorabilă, în condițiile în care probatoriul administrat dovedește fără niciun echivoc aportul comun al soților la efectuarea lucrărilor generale de reparații, renovare și îmbunătățire a acestui apartament.
Reclamantul apreciază că este îndreptățit la atribuirea beneficiului locațiunii prin invocarea deținerii de către pârâtă în proprietate a unui imobil cu destinația de locuință, anterior încheierii acestui contract, cu privire la care a dispus prin înstrăinare.
Acest fapt nu a fost contestat de către pârâtă, însă instanța apreciază că nu poate fi avut în vedere în speță, întrucât, pe de o parte, vizează legalitatea contractului de închiriere, ce nu face obiectul cauzei, iar pe de altă parte, invocarea de către reclamant a falsului în declarații în legătură cu faptul deținerii în proprietate de către fosta sa soție a unei locuințe, nu are nici caracter moral, acesta beneficiind deopotrivă de situația creată, ce a condus la îndeplinirea condițiilor pentru repartiția locuinței.
Altfel spus, reclamantul impută cu vehemență pârâtei fapte de natură a afecta însăși legalitatea contractului de închiriere, cu consecința pierderii totale, de către ambele părți a drepturilor locative asupra locuinței.
Probatoriul administrat dovedește că, atat reclamantul, cât și pârâta au varste înaintate, venituri din pensie și niciunul nu are alte posibilități locative proprii. De asemenea, niciunuia nu i se poate imputa desfacererea căsătoriei, reținându-se acordul soților la divorț.
Prin urmare, reclamantul nu a relevat criterii care să-l îndreptățească la atribuirea beneficiului contractului de locațiune. Nu există indicii privitoare la tensiuni, strări conflictuale între părți, de natură a face imposibilă conviețuirea, iar pârâta chiar și-a manifestat expres disponibilitatea de a efectua un partaj de folosință a locuinței comune.
Susținerea potrivit căreia pârâta ar beneficia de un spațiu locativ, anume destinat, în locuința fiicei sale din loc. Cumpăna, nu a fost probată în cauză, acest fapt fiind negat la interogatoriu.
În baza considerentelor de fapt și de drept expuse, judecând pe fond cererea principală, tribunalul o va respinge ca nefondată.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
| ← Contestaţie formulată în baza Legii nr. 10/2001. Modalitatea... | Drept civil. Mandatul având ca obiect vânzarea unui bun imobil... → |
|---|
